Știți ce nu pricep eu? Cum reușește România, indiferent de cine e antrenor, să arate atât de diferit de la o repriză la alta? Cum reușim mereu să nu existăm o repriză, ca mai apoi să ne transformăm după pauză fix precum calul lui Făt Frumos după ce a băgat jăratec cu nemiluita. Am trăit scenariul ăsta aproape la fiecare meci al naționalei, excepție poate debutul al Euro contra Ucrainei. Îmi este imposibil să pricep de ce parcă venim mai târziu la stadion. Știu, o să-mi spuneți că ai lor sunt titulari în Germania, în timp ce ai noștri se chinuie pe unde apucă. Dar în atare condiții, nu carecumva ar fi meritat să-i lași p-ăia de joacă meci de meci în amărâta de Liga 1 sau prin cupele europene să își arate mușchii mai bine?
România, praf și pulbere
Ai noștri s-au simțit ca acasă și la Viena. N-aveam dubii în privința asta. Capitala Austriei a fost colorată în galben sâmbătă. La stadion au venit ceva peste 15 000 de români. Împărțiți pe unde au prin bilete. Și niciunuia nu i-a fost nici rușine nici teamă să stea cu tricoul naționalei în mijlocul austriecilor. Bine, ăia sunt din alt aluat. Au înțeles ce înseamnă civilizația cu mult înaintea noastră. Oriunde te uitai în tribunele arenei Ernst Happel era imposibil să nu-l vezi pe vreunul d-al nostru. Fie venit din țară, fie împins de țara lui să muncească pentru alții.
„Mândru că sunt român!” a fost unul dintre mesajele afișate în peluza suporterilor români și „România = UNITATE!”, pe un altul. Semn că cicatricile ultimelor șase luni n-au trecut atât de ușor. Dar cu greul am fost obișnuiți mereu. Și tot mereu am fost obișnuiți să o luăm de la capăt. Iar startul meciului ne-a găsit pe noi mai gălăgioși în tribune, iar pe ei mai buni pe gazon. Că tare bine ar fi fost să fie invers. Man a fost cu inițiativa în startul meciul, dar steril, degeaba, fără prea multă panică în careul gazdelor. Dar prima șansă le-a aparținut tot gazdelor. Sabitzer a tras din întoarcere, doar că alegerea surprinzătoare a lui Lucescu pentru poarta tricolorilor, Horațiu Moldovan, n-a avut emoții. Doar un sfert de oră a durat relativul echilibru al meciului de la Vinea. Și odată pornit, tăvălugul austriac părea de neoprit. Mihai Popescu l-a încurcat pe Wober îndeajuns de mult încât austriacul să nu-l bată pe Moldovan. Sabitzer și Gregoritsch l-au scos și ei în evidență pe portarul român, în prima jumătate de oră de joc. Jocul lui Mircea Lucescu a funcționat doar în banda dreaptă, în timp ce Drăguș și Bîrligea păreau că vor amândoi același post. Pe românește s-au călcat pe călcâie o repriză întreagă. Cumva, singura decizie pe care eu nu am înțeles-o atunci când am văzut primul 11 al României. Moldovan e pus pe făcut minuni. Întâi în minutul 33, la pasa perfectă a lui Gregoritsch pentru Baumgartner, pentru ca mai apoi să aibă două intervenții uluitoare în doar 60 de secunde la reluările lui Schmid și Sabitzer. N-a mai avut ce face în finalul reprizei, când Gregoritsch a prins o execuție cu bara de la 11 metri de poartă. Austria intră cu un singur gol avantaj la cabine, dar putea fi tare rău pentru noi.
„A fost o diferență mare pe teren. Cred că am făcut unul dintre cele mai proaste meciuri din ultima perioadă. O primă repriză în care nu am existat. Ne-am aștezat defensiv, 4-1-4-1, Chiricheș în fața fundașilor. Am rezistat până în minutul 41, problemele au început să apară încă din minutul 33, au avut mai multe ocazii. Simțeam deja că vine acest gol. Am sperat că în repriza a 2-a vom pune probleme, dar am utilizat aceeași așezare defensivă. Dacă ne uităm foarte bine, 90% din situațiile Austriei au fost create pe partea noastră dreaptă.
Mie îmi place foarte mult Rațiu când joacă în cealaltă jumătate de teren, dar 90% dintre ocaziile Austriei au venit pe partea lui Rațiu. Ori așa i se cere, ori este indisciplinat. Mă îndoiesc că asta i se cere lui Rațiu, el este fundaș, trebuie să își facă datoria de fundaș. Astăzi a fost extremă dreaptă, toate problemele noastre au venit în partea dreaptă, din cauza problemelor de poziționare ale lui Rațiu Este un jucător care evoluează foarte bine la echipa de club, dar când vine la națională nu reușește același lucru.
Să ne uităm la toate ocaziile Austriei din partea dreaptă — nu stă în linia de patru pe care ar trebui să o mențină. L-am văzut pe Chiricheș venind în locul lui Rațiu. Rațiu trebuie să înțeleagă că este, în primul rând, fundaș, iar abia apoi, dacă are ocazia, poate urca în atac. Are potențial, dar de asta înțeleg de ce nu îl ia o echipă mare: e indisciplinat. Are viteză, tehnică foarte bună… E păcat de el. Are o calitate extraordinară, joacă în La Liga, dar are aceste probleme de poziționare”– Gică Popescu, fost căpitan al României
Au venit și ai noștri la stadion
La pauză am crezut că se schimbă joaca. Că mai văzusem filmul ăsta. Au ieșit ai lui Lucescu de la cabine de zici că în primele 45 de minute au vrut doar să-i adoarmă pe austrieci. Ce le-o fi zis timp de 15 minute, n-ar putea să le zică și înainte de startul meciului? Doar că nu e chiar așa. Ai lui Rangnick însă, greu de păcălit. Ne-au lăsat să ne facem de cap și au lovit fix când trebuia. Logic, dacă e să fim sinceri. Sabitzer a făcut 2-0 după fix o oră de joc, profitând și de o deviere complet dubioasă a lui Mihai Popescu. Firesc, s-a dus pe apa Dunării și tot elanul alor noștri, iar prima ocazie mai de Doamne-ajută a venit abia în minutul 71. Două-într-una, mai exact. Stanciu bate încântător de bine o lovitură liberă, Pentz scoate în corner, iar Burcă dă mult pe lângă poartă, cu capul, după lovitura de colț bătută de același Stanciu. Acum nu știu dacă e întâmplător sau nu, dar parcă naționala a avut un alt vibe când pe teren erau și oamenii lui Haralambie și Pintilii de la FCSB. Șut și Miculescu au fost la un pas de a reduce din diferență. Și poate că altfel ar fi stat lucrurile dacă seniorul de pe banca naționalei ar fi avut mai multă încredere în oamenii din Liga 1. Golul alor noștri vine târziu. Îndeajuns de târziu încât arbitrul să fluiere imediat după reușita lui Tănase. Tot din Liga 1 și el. Pierdem și la Viena, la fel cum am făcut-o cu Bosnia la București. Adică cu regretul că am fi putut mai mult, dacă am fi fost nițel mai curajoși. În frunte cu selecționerul!
„Din păcate, nu pot să mă bucur de această reuşită, de acest gol. Noi am pregătit partida, Mister ne-a arătat la ce sunt periculoşi, execută auturile lung, în careu. Din păcate, au marcat un gol după o lipsă de marcaj. După aceea, al doilea gol, neşansă, minge deviată. Trebuia să intraţi mai devreme, să schimbe mai devreme? Ee, nu. A făcut schimbările domnul profesor când a considerat. Cu toate că am început meciul curajos, nu ne-am creat şanse de gol. Noi încă sperăm, o luăm meci cu meci”– Florin Tănase, România
Au făcut ce-au vrut cu noi
V-am mai spus că nu-mi place matematica, nu? Nici în viața reală, nici în fotbal. Cifre seci, fără emoție. Doar că, uneori, ne arată și cifrele astea unde ne e locul. Și că e bine să nu mai trăim din amintiri. Mircea Lucescu ne-a spus înainte de meciul ăsta că nu vrea să ne mai temem de cei mari. Că vrea să aveam mingea, că vrea să controlăm meciul, că vrea sp dictăm tonul. Sâmbătă seara, la Viena, n-am avut asta nicio clipă. În toate cele 95 de minute de joc austriecii au fost mai buni ca noi. Începând de la posesie, net superioară lor( 60% vs 40%), până la bucuria jocului. Oamenii lui Rangnick au tras de 14 ori la poartă, noi doar de 10. Diferența n-ar fi mare, doar că din 14, 9 au fost pe poartă. Noi am trimis doar de trei ori mingea pe spațiul porții. Așa se explică și cele șapte intervenții uriașe ale lui Moldovan. Dincolo, Pentz s-a întrebuințat ceva mai serios de doar trei ori. Austria a pasat liniștit, a condus jocul și nu a lăsat nicio secundă impresia că ar putea pierde punctele. Gazdele au pasat de 506 ori, noi de doar 336 de ori, 444 dintre execuțiile lor au fost corecte, ale noastre doar 265.
„Nu au mers foarte multe lucruri. Ce pot să spun? Am întâlnit o echipă superioară, cu jucători care vin dintr-un campionat extrem de puternic. Au pus în teren vigoare, disponibilitate la efort, au câștigat majoritatea duelurilor individuale, au avut intervenții agresive. Noi am compensat cu o bună organizare. Păcat că am primit gol în minutul 43. Am avut câteva contraatacuri din care puteam marca, dar nu am reușit să le concretizăm. Am scăzut ritmul în repriza a doua, ei au preluat inițiativa și au fost mai periculoși. Sunt la un nivel foarte ridicat. Eu sunt mulțumit de efortul băieților – atât au putut, atât au dat. Au ascultat ce le-am spus, au respectat indicațiile tactice, dar la un moment dat a intervenit diferența de capacitate fizică. I-ați văzut pe austrieci – foarte rapizi. Noi am ținut de minge, dar am fost lenți, iar ei au profitat. Am avut și ghinion: să luăm gol dintr-un aut, apoi un autogol… Nu am fost suficient de reactivi. Orice șut putea fi deviat și să se transforme în gol.
Lucrurile nu sunt simple. Bosnia a câștigat după ce a intrat Dzeko. Toate echipele au la dispoziție jucători care evoluează constant în campionate tari. Noi am trecut printr-un moment foarte greu – mulți jucători accidentați, reveniți fără o pregătire completă, unii au jucat foarte puțin la club și asta s-a văzut. Poate am greșit. Nu trebuia să le dau acele zile libere la jumătate dintre jucători. Trebuia să-i chem mai devreme, chiar dacă pregătirea în sine a fost bună. Se joacă în continuare, mai sunt șanse. Problema mea e să construiesc o echipă mai bună din ce am la dispoziție. Austria e o echipă de prim nivel. Noi tindem să ajungem acolo. Ei au prima șansă, au jucători extrem de competitivi. Îmi doresc ca și jucătorii mei să ajungă să evolueze în campionate puternice, iar prima care va beneficia va fi naționala”- Mircea Lucescu, selecționer România
Că s-a jucat mai mult în terenul nostru este evident. Bine, oricum plecam din poziția ghiocel, că știam noi că sunt mai buni și trebuie să ne fie frică de ei. Din interiorul careului am tras de nouă ori, ei de zece. Doar că am pierdut mai multe dueluri la nivelul gazonului. Dacă Austria are un procentaj de 53% la capitolul dueluri câștigate la sol( 44 din 83), noi ne-am oprit la 47%( 39 din 83). Surprinzător, am stat mai bine la duelurile aeriene, pe care le-am câștigat în proporție de 64%( 14 din 22). Ba mai mult, ne-au bătut cu arma noastră. Știți că am tot auzit că România e Brazilia Europei. Că suntem mingicari și că driblăm tot. Pare că au învățat și prin Bundesliga să dribleze. Austria a avut sâmbătă seara 39% driblinguri reușite(7 din 18 încercări), în timp ce alor noștri le-au ieșit doar 10 din cele 28 de încercări, adică un rpcoent de 36%.
„Speram să venim cu un rezultat mai bun. Îmi pare rău că n-am reușit. Trebuie să ne revenim cu moralul, să ne gândim la următorul meci și la tot ceea ce urmează. Acum trebuie să câștigăm toate meciurile ca să avem o șansă la primul loc. Primul lor gol a venit așa, dintr-o fază ușor norocoasă. Cumva nu ne așteptam. Am încercat să jucăm cartea contraatacului, să încercăm să-i prindem în benzi. În primele 20 de minute a fost ok, am fi putut fi mai pragmatici, puteam poate să reușim mai multe atunci. Dar păcat de golul ăla, a venit într-un moment nu foarte bun, înainte de pauză, și l-am resimțit. Am încercat și a doua repriză să revenim, dar la fel, am luat un gol nemeritat, o deviere. E clar că ei au avut controlul jocului și au avut meciul în mână, dar golurile au venit ușor norocos.
E trist. Îmi doream să revin cu victorie sau rezultat pozitiv. Îmi pare rău că n-am reușit. Am încercat să-mi fac treaba cât mai bine, să ajut echipa, să ajut pe postul acesta, și îmi pare rău că n-am reușit un rezultat bun. Trebuie să ne ridicăm, să ne revenim din punct de vedere moral și să reușim să câștigăm următoarele jocuri. Clar că șansele pentru locul 1 scad, dar ca să câștigi grupa trebuie să câștigi toate celelalte meciuri. Asta trebuie să fie în capul nostru. Sperăm să ne revenim și să putem reuși”– Vlad Chiricheș, România
Și noi ce facem Mircea?
Vi-l aduceți aminte pe Țiți Dumitriu, păcălit într-o emisiune de televiziune de un fals Mireca Lucescu, nu? Eh, întrebarea e mai actuală decât oricând. Nu știu dacă Mircea Lucescu trebuia să renunțe după campania din Liga Națiunilor. Acolo, oricum a dat peste niște adversari slabi. Nu știu nici dacă Mircea Lucescu ne va duce la Cupa Mondială. Cu sau fără baraj. Habar nu am, dar tare îmi doresc să fim acolo. Niciodată nu o sa-mi permit eu să-i critic alegerile lui Mircea Lucescu. Sunt prea mic pentru asta, plus că nu e nimic pierdut. Selecționerul ne-a spus că batem Austria la București și Bosnia în deplasare și suntem în cărți. Perfect de acord. Semantic e foarte corect. Realist însă, putem face asta? Pentru că senzația mea e că ne e frică să folosim fotbaliști de liga 1, oameni care joacă meci de meci și care nu se fac de râs prin Europa. Că ne bazăm prea mult pe jucători ce lustruiesc, în cazul fericit, banca de rezerve prin campionatele mai răsărite din Europa și că nu schimbăm nimic. Că ne e teamă de eșec și preferăm ca de cele mai multe ori să dăm vina pe „asta avem” decât să încercăm să inventăm șanse pentru ăia mai puțin blazați. Nu de alta, dar iarăși o să avem impresia că ne-am bătut singuri. Parțial, adevărată, doar că de data asta am văzut cum ar trebui să joace echipa pe care ne-a promis-o Lucescu. Și n-a fost România echipa aia!
