Avem fotbalul în sânge, dar îl tratăm ca pe un străin

Am crescut cu fotbalul românesc. Cu mingea de 5-10 de lei din cauciuc pe maidan, cu sunetul meciurilor din radio la țară, cu vecinii care se strigau de la balcon când juca Steaua, Dinamo sau Universitatea Craiova. Fotbalul românesc e parte din viața noastră, din istoria noastră, din cultura noastră. Și totuși, uităm uneori cât de sus am fost. Cât de mult înseamnă România pentru acest sport. Când unele națiuni nici măcar nu existau pe hartă, noi eram deja la Campionatul Mondial. Nu o dată, nu de două ori, ci de trei ori consecutiv: 1930, 1934, 1938.

România a fost una dintre națiunile care au pus umărul la construirea acestui fenomen global. În timp ce unii abia învățau să se lege la șireturi, noi ne duelam cu marile puteri ale lumii. Nu aveam resursele lor, nu aveam avantajele lor economice, dar aveam un lucru pe care îl avem și azi: talentul pur, pasiunea și ambiția de a dovedi că suntem buni. Că fotbalul este al nostru.

Generațiile de aur au dus această moștenire mai departe. Steaua București a ridicat trofeul suprem în 1986, devenind prima echipă din estul Europei care a cucerit Cupa Campionilor Europeni. Naționala a electrizat lumea în ’94, când Hagi, Popescu, Dumitrescu și ceilalți ne-au făcut să credem că nimic nu e imposibil. N-am avut imperii coloniale, n-am avut o forță economică imbatabilă, dar am avut fotbaliști geniali. Și, poate cel mai important, am reușit să facem performanță chiar și atunci când alții au încercat să își lase amprenta asupra fotbalului nostru, alte națiuni investind în echipe de prin Sfântu Gheorghe sau Miercurea Ciuc.

În 2024, generația de suflet a reușit să ne reprezinte cu succes pe scena mondială. Naționala României a demonstrat că se poate, calificându-se dintr-o grupă dificilă și reușind să facă o figură frumoasă la Campionatul European. Evoluțiile entuziasmante, golurile spectaculoase și spiritul de echipă au readus speranța în fotbalul nostru.

FCSB a demonstrat în acest sezon european că și cu jucători români, crescuți în academiile noastre, poți înfrunta coloșii Europei. Cu 14 puncte obținute în faza grupelor Europa League, a surclasat echipe precum Ajax, Porto, AS Roma sau Real Sociedad. De asemenea, a dominat clar duelurile cu PAOK, echipă dintr-o țară care recent a câștigat Conference League, demonstrând că fotbalul românesc este peste cel elen, cel puţin în acest moment. În optimile de finală, FCSB a devenit un adversar de temut pentru Olympique Lyon, aducând aminte de marile performanțe ale echipelor românești în Europa.

Unul dintre cele mai frumoase momente europene ale fotbalului românesc a avut loc în sezonul 2005-2006, când sferturile de finală ale Cupei UEFA au oferit un duel 100% românesc: Steaua – Rapid. Traseul celor două echipe până în acea fază a fost impresionant. Rapid a eliminat echipe puternice precum Feyenoord și Hamburg, în timp ce Steaua a trecut de Betis Sevilla și Heerenveen.

Și atunci, de ce să nu ne dorim mai mult? De ce să nu avem un campionat puternic, în care fiecare oraș mare să aibă cel puțin o echipă competitivă? De ce să ne bazăm pe mercenari plătiți regește, când avem o sursă inepuizabilă de talent în propria țară? Superliga României ar trebui să fie construită pe fundația tradiției noastre, pe academii solide, pe suporteri adevărați și pe jucători crescuți de-ai noștri.

 Orașe mari, echipe mari

Nu poți avea un fotbal puternic fără orașe care respiră fotbal. Dacă fiecare mare oraș ar avea cel puțin o echipă de top, nivelul competiției ar crește exponențial. Suporterii ar fi mai implicați, rivalitățile s-ar reaprinde, iar România ar reveni pe harta fotbalului mare.

Iată cum ar putea arăta o Superligă adevărată:

București – FCSB, Dinamo, Rapid – trei coloși, o istorie de neegalat, cu meciuri de poveste în cupele europene și derby-uri care aprind inimile suporterilor.

Cluj-Napoca – CFR Cluj, Universitatea Cluj – CFR Cluj, echipa care a dominat ultimul deceniu, și „U” Cluj, simbolul suporterilor ardeleni, cu o tradiție uriașă.

Timișoara – Poli Timișoara – o echipă cu un trecut glorios, care merită să revină în elită pentru fanii săi incredibili.

Iași – Politehnica Iași – un oraș mare, care poate deveni un pol al fotbalului moldav, având infrastructura necesară pentru performanță.

Constanța – Farul Constanța – un club care produce constant talente, având în spate un simbol al fotbalului românesc, Gheorghe Hagi.

Craiova – Universitatea Craiova, FCU Craiova – două forțe ale Olteniei, aceeași pasiune arzătoare, orașul unde fotbalul este religie.

Galați – Oțelul Galați – campioana din 2011, un club care a demonstrat că orice este posibil în fotbalul românesc.

Brașov – FC Brașov sau SR Brașov – un oraș cu o tradiție imensă, care a dat jucători legendari și are nevoie de o echipă în prima ligă.

Ploiești – Petrolul Ploiești – fanii lor merită fotbal de calitate, iar clubul are un trecut bogat, cu trofee și meciuri memorabile.

Oradea – CA Oradea, FC Bihor – un oraș cu un trecut glorios, fostă campioană a României în 1949, ce merită o echipă puternică în elită.

Arad – UTA Arad – echipa care a eliminat Feyenoord în anii ‘70, una dintre cele mai de tradiție formații din România, cu multiple titluri de campioană.

Sibiu – FC Hermannstadt, Inter Sibiu – Hermannstadt încearcă să mențină viu fotbalul sibian, în timp ce Inter Sibiu a fost o prezență importantă în anii ’90.

Bacău – FCM Bacău – o echipă ce a jucat ani buni în prima ligă și a fost aproape de o calificare istorică în cupele europene.

Târgu Mureș – ASA Târgu Mureș – vicecampioană în 2015, cu un trecut remarcabil, clubul a fost una dintre cele mai iubite echipe din Transilvania.

Avantajele unei ligi bazate pe orașe mari sunt evidente. Aceste echipe ar avea un număr mult mai mare de suporteri, ceea ce ar însemna stadioane pline, atmosferă incredibilă și venituri mai mari din bilete și merchandising. De asemenea, infrastructura sportivă este mult mai dezvoltată, iar investitorii ar fi mai interesați să susțină cluburi cu o bază solidă de fani. Astfel, s-ar evita situații în care echipe precum Chindia Târgoviște sau FC Voluntari joacă în fața a mai puțin de 1000 de spectatori, ceea ce afectează atât imaginea campionatului, cât și motivația jucătorilor.

Orașele mari, cu tradiție fotbalistică, pot oferi stabilitate și performanță pe termen lung. Rivalitățile istorice ar fi menținute, iar competiția ar deveni mai atractivă. Fotbalul românesc are nevoie de un campionat puternic, în care fiecare meci să fie un spectacol, nu doar o formalitate.

România, pepinieră de talente: academii vs diaspora

De unde vin fotbaliștii români de azi? O parte din academiile mari din țară, precum cele de la Farul Constanța, FCSB, Universitatea Craiova sau Cluj, reușesc să crească jucători de top. Dar, din păcate, din ce în ce mai mulți români talentați sunt formați în afara țării, în Spania, Italia, Germania, Franța. Diaspora fotbalistică românească e uriașă, iar întrebarea e: de ce nu îi putem crește acasă?

Investiția în academii ar trebui să fie prioritatea numărul unu pentru fotbalul nostru. În loc să visăm la brazilieni aduși pe salarii uriașe, mai bine am construi infrastructura necesară pentru ca viitorii Hagi, Mutu sau Chivu să crească aici. Superliga trebuie să fie despre români, despre talentul nostru nativ, despre ceea ce putem construi prin muncă și viziune.

Provocările de depășit

E ușor să spunem că vrem un campionat puternic, dar cum ajungem acolo? Sunt câteva bariere care trebuie dărâmate:

Banii și corupția – prea multe cluburi sunt conduse prost, fără un plan pe termen lung. Deciziile se iau haotic, fără viziune, iar banii sunt risipiți pe salarii mari pentru jucători mediocri în loc să fie investiți în infrastructură și centre de copii și juniori.

Lipsa infrastructurii – multe echipe joacă pe stadioane care arată ca în anii ‘80. În afară de câteva excepții multe echipe sunt nevoite să evolueze pe terenuri improprii pentru fotbal de performanță.

Pierderea tinerilor talentați – fără investiții în academii, viitorii campioni vor pleca în străinătate de la vârste fragede, fără ca fotbalul românesc să beneficieze de maturizarea lor. Cluburile trebuie să aibă strategii pe termen lung pentru dezvoltarea tinerilor și să le ofere șanse reale de a juca în Liga 1.

Dacă vrem să avem o Superligă reală, trebuie să începem de jos, de la copii și juniori, și să construim pentru viitor. Un campionat competitiv nu se creează doar prin aducerea unor jucători străini, ci prin dezvoltarea unei identități fotbalistice solide, bazate pe seriozitate, investiții inteligente și sprijin real din partea comunităților locale. Abia atunci România va putea redeveni o forță în fotbalul european.

Concluzie: Hai să ne luăm fotbalul înapoi!

Fotbalul românesc e al nostru. E al celor care au crescut cu el, al celor care încă mai speră, al celor care strigă în tribună indiferent de scor. Superliga trebuie să fie despre România, despre echipele care ne-au format ca suporteri, despre jucătorii care au alergat în noroi pe terenuri comunale înainte să ajungă în marile stadioane.

Nu trebuie să copiem pe nimeni. Nu avem nevoie de bani veniți din alte continente ca să creăm un campionat puternic. Avem nevoie de investiții în români, în cluburile noastre, în academii, în viitor. Trebuie să construim de la rădăcină, să avem răbdare și să credem în fotbalul nostru. Dacă vrem să revenim în elita fotbalului mondial, trebuie să începem de aici, de acasă.

Hai România, hai fotbalul nostru!