Startul noului sezon de Superliga ne încântă prin evoluții surprinzătoare și neașteptate ale multor jucători care activează în campionatul nostru!
Până acum am avut parte de partide spectaculoase, dramatice, și atenție, e doar începutul!
Jucatori precum Alexandru Mitriță, revenit la Universitatea Craiova după câteva aventuri în America, Arabia sau Grecia,are un start excelent alături de craioveni, și poate aduce un aport considerabil acestora în lupta pentru titlu. Florinel Coman de asemenea alături de FCSB are prestații foarte bune, dovedindu-ne asta prin 2 goluri și 4 assist-uri. Marko Dugandzic, golgheterul sezonului trecut al primei ligi, nu se lasă mai prejos nici de această dată și iată-l tot pe prima poziție în clasamentul marcatorilor cu 5 reușite!
“Bătrânii” de la U Craiova 1948, Dan Nistor și Alex Chipciu ne demonstrează că vârsta e doar un număr, aceștia având 7 goluri și 3 assist-uri împreună. Christian Irobiso, suspendat în primele 2 etape, a reușit să înscrie și el de 3 ori în 4 meciuri, dând dovadă de un randament excelent pentru Petrolul, aceștia obținând 3 victorii succesive de la revenirea acestuia pe teren!
Nou-promovata Oțelul Galați îl are în formă bună pe Alexandru Pop, acesta punctând de 3 ori, ajutându-i pe Gălățeni să obțină 5 puncte, însă numai din egaluri, nereușind până acum să spargă gheața cu o primă victorie.
După cum spuneam, începutul sezonului pare promițător, cu multe surprize, echipe în formă și nu putem decât să urmărim în continuare parcursul fiecăreia în parte, iar acestea le puteți vedea pe Golazzo.club!