Cumva, o influențează. Pentru că luni seară clujenii vor merge în Giulești fără a avea vreo miză, fiind siguri de participarea lor în preliminariile Europa League, ceea ce înseamnă că Rapidul ar putea avea un meci ușor. Dar asta nu e suficient. Șansele echipei lui Șumudică sunt mici, spre minuscule, trebuie să se întâmple foarte multe lucruri pentru ca ei să prindă în extremis locul 4. Care dă baraj sau nu, după caz, depinde pe ce poziție termină Farul în playout.
Ca să avem temei asupra tuturor acestor socoteli, întemeiate după unii, mai mult chibițăreli după alții, trebuie să vedem cum stau lucrurile în clasament înaintea ultimelor două runde din playout:
-
FCSB 48p
-
CFR 39p
-
Craiova 37p
-
U Cluj 35p
-
Rapid 32p
-
Dinamo 31p
Șansele Rapidului
Chiar dacă Șumudică vorbește tot mai mult despre plecarea sa din Giulești, șanse de Conference League ar mai fi. În primul rând, pentru ca Rapidul să prindă acel loc 4, trebuie să câștige ambele partide pe care le mai are de disputat. Lunea viitoare, pe 19 mai, acasă cu CFR, echipă demotivată, cu sacii în căruță, care și-a asigurat deja participarea în EL și care nu-l va avea pe bancă pe Dan Petrescu, bolnav. Apoi, în ultima rundă, pe 25 mai, în deplasare la „U” Cluj, care pare în acest moment principala rivală la locul 4.
Multe s-ar putea ști de mâine seară
Vineri se joacă „U” Cluj – Dinamo, iar dacă ardelenii înving, atunci Rapidul nu mai are cum să-i ajungă, fiindcă la o eventuală egalitate de puncte, adică 38 la 38, clujenii ar fi avantajați de clasarea mai bună în sezonul regulat. În acest caz, singura țintă a Rapidului ar rămâne Craiova. Oltenii ar trebui să piardă la FCSB sâmbătă (meciul în care proaspeților campioni li se va decerna trofeul), apoi să piardă și ultimul meci, acasă cu Dinamo, în runda finală. Ceea ce e puțin probabil. Dacă însă „U” Cluj nu învinge la Dinamo (și rămâne cu 35 de puncte sau face 36, iar Rapidul bate pe CFR), partida „U” Cluj – Rapid, din ultima rundă, va fi decisivă, giuleștenilor trebuindu-le neapărat victoria pentru a ocupa locul 4 (admițând că oltenii fac măcar un punct acasă cu Dinamo și termină pe locul 3).

Barajul nu e sigur
Chiar și prinzând in extremis acel loc 4, Rapidul (sau U Cluj, sau chiar Craiova, într-un anumit context) va trebui să susțină încă un meci de baraj, o singură manșă, pe teren propriu, contra unei formații din playout. De-acolo însă numai Sepsi și Farul au licență UEFA. Celor din Covasna numai la așa ceva nu le stă gândul, ei putând chiar retrograda direct dacă pierd meciul cu Slobozia din ultima rundă (în playout ne aflăm înaintea etapei de final). Farul însă poate ajunge la baraj, cu condiția să ocupe una dintre primele 4 poziții ale playout-ului. În acest moment situația este:
-
Farul 30p
-
Petrolul 28p
-
Iași 28p
Farul întâlnește în deplasare Oțelul, iar dacă învinge, e clar că va ocupa unul dintre primele 4 locuri ale playout-ului. Iași și Petrolul se întâlnesc între ele în Copou. Dacă Farul pierde la Galați, iar una dintre cele două câștigă, atunci echipa lui Hagi n-are drept de baraj. Dacă Farul face egal și una dintre cele două câștigă, atunci Farul pierde dreptul la baraj numai dacă învingătoarea din Copou e Petrolul, mai bine clasată în sezonul regulat decât constănțenii. Hagi poate merge la baraj (ocupând locul 4 în playout) chiar dacă pierde la Galați, iar partida din Copou se termină la egalitate.
Un baraj absurd și nedrept
Dar oare e corect ca locul 4 să dea un baraj pentru Europa cu locul 10, într-un singur meci, în care se poate întâmpla orice? FRF, care a plătit bani frumoși firmei olandeze Hypercube pentru „designul” competițional intern, zice că da. Dar să ne gândim că se ajunge la situația cea mai plauzibilă: „U” Cluj să dea baraj cu Farul. Adică o echipă care a condus vreo 25 de runde clasamentul sezonului regulat să fie condiționată de participarea europeană într-un meci cu o adversară care a avut un sezon modest, submediocru, fiind preocupată mai mult de alungarea grijilor retrogradării. Nu e absurd?

