Din anumite puncte de vedere, calificarea în finala Cupei României reușită de Dorinel Munteanu cu Oțelul joi este o performanță cel puțin comparabilă cu epocalul titlu câștigat de antrenor, tot cu gălățenii, în 2011. Atât pentru omul Dorinel, cât și pentru clubul Oțelul, ceea ce s-a întâmplat acum este dovada unei renașteri din propria cenușă și (re)confirmarea unui proverb pe care fotbaliștii și antrenorii români de nouă generație îl ignoră complet: succesul este 1% inspirație și 99% transpirație.
Fluierul final al lui Radu Petrescu punea punct joi, pe Stadionul Oțelul din Galați, unui meci dramatic: gazdele se calificau în finala Cupei României după 2-1 cu U Cluj, golul victoriei fiind de fapt un autogol picat în ultimele minute de joc.
Dintr-o dată, toate problemele financiare, toate eforturile de peste an, toate pantele alergate pe cărări montane în ironiile „experților“ dispăruseră. Rămăseseră bucuria, pumnii strânși ai lui Dorinel Munteanu, îmbrățișările oamenilor din tribună și gândul la marea finală care urmează la Sibiu, cu Corvinul, pe 15 mai.
Trofeul – care ar veni la pachet cu calificarea în turul II preliminar din Conference League – ar fi marele premiu pe care viața li-l dă unor oameni care nu s-au dat bătuți când totul părea pierdut.
Drumul de la titlu la faliment și înapoi, în top
Acum exact opt ani, pe 1 aprilie 2016, Tribunalul București anunța că Oțelul Galați a intrat în procedură de faliment. Părea capătul de drum pentru un club al cărui triumf atrăsese animalele de pradă. Titlul fusese câștigat în 2011 tot cu Dorinel Munteanu pe bancă, iar milioanele de euro venite de la UEFA pentru participarea în grupele Ligii Campionilor fuseseră devalizate în timp record – și cu datorii pe deasupra.
Moartea Oțelului nu a fost acceptată de un grup de susținători, foști fotbaliști gălățeni și suporteri, care au reușit să recupereze la licitație palmaresul, luând-o de la capăt cu o nouă entitate: ACS Suporter Club Oțelul Galați.
Revirimentul în forță a început acum trei ani, pe 30 iunie 2021, când Dorinel Munteanu se întorcea la echipa aflată în Liga a III-a. În 2022 promova în Liga II, iar astă-vară reușea spectaculoasa ascensiune în Superligă.
Echipa n-avea bani și jucători de prima ligă, atunci când s-a întâmplat promovarea – e greu de spus „revenire“, atâta vreme cât însuși fostul internațional Iulian Apostol, unul dintre cei implicați la început în proiectul de renaștere a clubului și de recuperare a palmaresului, observa că e vorba de alt club față de defunctul Oțelul.
Palma de joi
Dorinel a făcut ce probase deja de multe ori și știa că funcționează de fiecare dată. S-a apucat de muncă. A dus echipa în cantonamente montane – cele la care în fotbalul românesc s-a renunțat, după moda antrenorilor italieni, considerându-se că-s demodate – și și-a alergat jucătorii pe pante. A încărcat baterii, apoi a început pregătirea sezonului.
N-a rezultat o echipă spectaculoasă – nici n-ar avea cum –, dar în mod clar eficientă. Cei care-l cunoșteau pe Dorinel ar fi trebuit să se aștepte la acest lucru, dar n-a fost așa. În foarte scurt timp, adversarii din Superligă au descoperit pe propria piele că e foarte greu să bată această trupă de duzină, limitată tehnic, dar cumva prea bine așezată în teren, prea motivată, prea zdravănă ca să o iei de sus. În primele 10 etape, nou-promovata venită din Liga a III-a înregistra o victorie, 8 remize și o singură înfrângere. Era clar: nu se putea conta pe Oțelul pe lista candidatelor la retrogradare.
Era suficient să vezi semifinala cu U Cluj ca să-ți dai seama că gălățenii nu joacă la întâmplare: ambele goluri au venit în urma unor faze fixe. Lucrurile astea trădează premeditarea.
Victoria de joi e și palma care ar trebui să le țiuie urechile unor „vedete“ care astă-iarnă, de la înălțimea nimicului pe care s-au cocoțat ca antrenori, îl luau peste picior pe Dorinel. Aflat între două eșecuri în carieră – proaspăt demis de la Neftci Baku și gata de rezultatele penibile cu CFR –, Adi Mutu îi transmitea antrenorului de la Galați că pregătirea la munte „este o metodă învechită. Cu tot respectul, suntem în 2024!“.
„Învechiții“ și-au văzut de treabă. Între timp, ei au ajuns în finala Cupei României, în timp ce Mutu a fost dat afară de la CFR Cluj după 0-4 în aceeași competiție, cu divizionara secundă Corvinul Hunedoara.
La final, doar campionii se-ntâlnesc
Pentru Dorinel Munteanu, ca om, succesul de acum depășește cu mult semnificația sportivă. Este marele triumf al voinței pentru cineva care s-a întors de acolo de unde puțini reușesc s-o facă. În 2016, când Oțelul dădea faliment, fostul internațional era și el aproape de aceeași situație. Apariția sa la înmormântarea lui Didi Prodan producea rumoare în lumea fotbalului. Dorinel se îngrășase, nu arăta foarte bine, lumea șușotea că e în divorț, plin de datorii și că are probleme cu băutura. „Niciun divorț nu este ușor. M-a afectat foarte mult. Așa am ajuns să cad în patima băuturii. Toți îmi spuneau că trebuie să mă opresc, chiar și fiica mea, dar parcă nu auzeam pe nimeni. Problema era la mine, eu trebuia să înțeleg că eram la marginea prăpastiei şi doar singur puteam să mă opresc”, avea să povestească ulterior antrenorul.
A fost nevoie de un an și jumătate de eforturi, de o voință de fier și de sprijinul noii soții pentru ca Dorinel Munteanu să se întoarcă. Așa cum a făcut mereu, a luat-o metodic, de la zero, cu muncă și efort. Și a răzbit. Azi e din nou sus – cu siguranță între primii trei antrenori din campionatul românesc, fără ca asta să se întâmple pentru că face turul televiziunilor, are prieteni bine proptiți ori e la vreo echipă din București.
Povestea „noului Oțelul“ și a lui Dorinel Munteanu ar trebui să facă vâlvă în fotbalul și presa din România. Să se uite toată lumea la „rețeta secretă“. Dorinel să fie invitat prin studiouri și realizatorii de emisiuni să meargă la Galați, pentru interviuri. Să se facă analize, să se caute modelul.
Nu se întâmplă nimic din toate astea. Munca nu vinde, răbdarea n-are căutare. Drumul gălățenilor și al lui Dorinel a fost unul lung, presărat cu sprinturi la deal, cu sudoare, cu efort făcut în tăcere, departe de circul lumii. O dezbatere pe truda de furnică din spatele acestor rezultate ar face rating zero la TV și puține clicuri în online.
Dar trofeele nu se câștigă cu declarații la TV. Vorba unui vers celebru cândva al celor de la BUG Mafia: „La final, doar campionii se-ntâlnesc“. Iar Dorinel știe asta, pentru că a fost deja acolo.
