Eliminarea temporară, o inutilitate care va putea fi ușor „păcălită”

Schimbările de regulament propuse a se face în curând mai degrabă înurcă decât ajută. Una singură pare utilă, regula lui Arsene Wenger referitoare la ofsaid.
Se știe că International Board, denumită în ultima vreme și IFAB, că ne e mai ușor să ne exprimăm în acronime, e una dintre cele mai conservatoare instituții de pe Pământ. Forul care se ocupă cu regulile jocului de fotbal poate fi considerat pe bună dreptate rigid, cât timp în mai bine de 150 de ani modificările au fost mai degrabă neînsemnate. 

Prea puține noutăți semnificative

Printre cele mai ”revoluționare” (numărul schimbărilor de jucători care se pot efectua pe parcursul unui meci nu ține de IFAB!) au fost interdicția pentru portar de a juca cu mâna mingea trimisă de un coechipier ”acasă” cu piciorul, sau interdicția jucătorilor aflați în atac de a se infiltra în zidul advers la loviturile libere. Ultima a dus la acea aberație, la plasarea unui jucător în poziție ”culcat” în spatele zidului, ca nu cumva adversarii să execute lovitura liberă pe sub zidul care acum poate sări, pentru că nu-l mai împiedică adversarii infiltrați s-o facă.

10 minute pe tușă

Ni se spune că din sezonul 2024-2025 ar putea fi introduse eliminările temporare. Încă nu e legiferat, nu s-a bătut în cuie, dar deja se experimentează la nivel de ligi inferioare engleze, competiții de juniori, de fotbal feminin și așa mai departe. E o măsură preluată din rugby, unde eliminările temporare există, s-au petrecut inclusiv în finala recentei Cupe Mondiale. Faci ceva mai grav decât pentru cartonașul galben și mai puțin grav decât pentru cel roșu, te duci frumușel pe bancă pentru 10 minute. Cu specificația că la rugby în acest răstimp VAR-ul analizează ce-ai făcut, și dacă ajunge la concluzia că e grav, transformă eliminarea temporară într-una definitivă.

Pentru ce s-ar acorda?

E o întrebare interesantă. Ce poate fi ”între galben și roșu?”. Legiuitorul vorbește de un fault tactic într-o fază care nu e iminentă de gol, ca să impună eliminarea definitivă, dar e totuși periculoasă. Cum va discerne arbitrul când trebuie să dea cartonaș ”portocaliu” (probabil că acesta va fi ilustrarea vizuală a eliminării temporare) și nu galben sau roșu? 

Același legiuitor nu amintește însă absolut nimic despre lovirile cu palma sau cu antebrațul, care sunt mai puțin grave decât cele cu cotul, pretabile la eliminare. Era de așteptat ca și pe acest teritoriu să intre eliminarea temporară, al folosirii brațelor ca unelte, ba chiar ca arme.

Ce fac ”osândiții” în acest răstimp? 

Se duc pe bancă, precum la rugby? Mai degrabă nu! Să ziem că e minutul 60 și jucătorul eliminat temporar e transpirat, încălzit. Dacă-l pui să stea locului 10 minute, îl ”răcești”, cum se spune în limbaj fotbalistic. Ar trebui să i se dea posibilitatea să facă mișcări de încălzire într-un spațiu special amenajat, pe marginea terenului. Mai ales că e posibil ca într-un meci să existe concomitent doi sau chiar mai mulți eliminați termpoar.

Cum poate fi contracarată?

În mai multe feluri. În primul rând, prin legendara și infailibila metodă a tragerii de timp. Am om eliminat temporar, rezultatul îmi convine, să zicem că e 1-0 pentru mine în minutul 70. Dau mingea la portar, acela se face că a călcat strâmb, că are entorsă, intră echipa medicală care trebuie să-l oblojească acolo, pe teren, pentru că jocul nu se poate relua fără portar. Și stă portarul meu acolo până când trec mai multe din cele 10 minute de inferioritate!!! Arbitrul n-are decât să prelungească jocul cât vrea, minutele suplimentare vor fi adăugate abia LA SFÂRȘIT!!!! Când eliminarea mea temporară deja a expirat! Cum încă fotbalul nu presupune timp efectiv de joc (ca baschetul și uneori ca handbalul) jucătorul meu va sta afară fix 10 minute, fie că în acest interval se joacă sau nu! 

Ideile năstrușnice ale lui Wenger

Titratul alsacian care a stat mai bine de două decenii (22 de ani, mai precis) pe banca lui Arsenal are 74 de ani, a ieșit la pensie și probabil că se plictisește. Ilustrului septuagenar i-au trecut prin minte diverse năstrușnicii, pe care le-a exprimat în spațiul public, dându-le de gândit celor de la IFAB. Printre acestea:

– auturile (aruncările de la margine cu mâna) din jumătatea proprie de teren să fie înlocuite prin șuturi cu piciorul, lung, direct spre careul advers. În opinia sa aceasta e o formă de protejare a echipei în poseseie, autul bătut cu mâna în jumătatea proprie putând duce la pierderea rapidă a mingii.

– loviturile libere indirecte (de oriunde de pe teren!) să poată fi executate plecând în dribling cu mingea, nu pasând pentru șutul unui coechipier ca până acum. În opinia lui Wenger, posesia ar fi mai protejată așa.

Noua regulă a ofsaidului, o idee bună

Și mai sunt și alte propuneri ale fostului antrenor, de mai mică importanță. Dar una dintre ”inovațiile” lui Arsene Wenger, pe care se pare că IFAB chiar o va pune în aplicare din sezonul următor, este cea referitoare la ofsaid. 

Până acum se vorbea despre anumite părți ale corpului (umărul, în general) jucătorului în atac aflate în afara jocului în momentul pasei coechipierului. Se trăgeau diverse linii de către sistemul VAR, se luau diverse repere și se crea confuzie. Wenger simplifică lucrurile: dacă în momentul pasei atacantul și apărătorul se întrepătrund chiar și cu un milimetru, nu mai e ofsaid! Ca să fie ofsaid, corpul atacantului trebuie să fie complet înaintea celui al apărătorului. Să vezi printe ei, cum s-ar spune. Sau celebra fantă de lumină clasicizată cu decenii în urmă de Ion Crăciunescu. Asta da, ar simplifica lucrurile, ar favoriza atacul, ar contribui la creșterea spectacolului, Deci, mai multe avantaje de aici decurgând!

Lasă un comentariu