Rapid mai avea doar iluzii pentru un loc de Europa. Meciul cu CFR putea încurca puțin calculele, dar Șumudică avea nevoie de tot „bulanul” din lume ca să prindă un loc de Conference League. Iar 10 mii de oameni știau asta. Mai știau un lucru. Că seara asta de luni nu trebuia să fie nici pentru Șumudică, nici pentru cupele Europene, nici măcar pentru Rapidulețul lor. Trebuia să fie seara în care unul dintre cei care se identifică cu blazonul zbuciumat al Giuleștiului urma să poarte ultima banderola de căpitan de carieră. Și ce seară neagră a avut Cristi Săpunaru.
Toți pentru Săpunaru! Fotbal a jucat doar CFR Cluj
După cum spuneam, meciul avea o oareșce miză doar pentru Rapid. CFR a venit în Giulești pentru că trebuia să vină. Și fără Dan Petrescu și cu jumătate dintre titulari lipsă. Hindrich, Louis Munteanu, Kamara și Korenica au văzut de pe bancă defilarea. Și totuși, parcă nici oamenii conduși de Dan Petrescu prin telefon n-ar cam fi vrut să strice singura sărbătoare de care a avut parte Rapidul în acest sezon. Timp de zece minute mingea s-a plimbat liniștită de la unii la alții, fanii așteptau minutul 22 pentru a da drumul coregrafiei și pentru un standing ovation la adresa căpitanului. Doar că planurile s-au cam sucit puțin, semn cumva, că Giuleștiul nu e gata să-l lase pe „Săpun” să plece. Ignat s-a accidentat, Adrian Păun n-a prea ținut cont de asta și a tulit-o pe lângă fundașul gazdelor și l-a învins fără emoții pe Aioani. Iar întreaga regie plănuită de Șumudică s-a năruit. Kait a intrat în locul lui Ignat iar Săpunaru a fost nevoit să asiste din teren la ceea ce a urmat pentru ai lui.
Oamenii din tribună n-au băgat prea mult în seamă desfășurarea de forțe de pe gazon. Resemnați cu încă un sezon ratat al oamenilor lor, fanii Rapidului s-au ocupat doar de idol. Parcă fiecare a vrut să vină de acasă cu ceva cu care să contribuie la scenografiile dedicate căpitanului. De fotbal s-a ocupat, exclusiv, CFR. Postolachi putea mări diferența în minutul 19, dar execuția lui s-a dus peste poarta lui Popa. Ai lui Șumudică, tot cu ochii prin tribune, să vadă ce mai inventează suporterii. Fără nicio noimă în evoluție, cu un antrenor resemnat și răsturnat pe bancă, gazdele au mizat exclusiv pe ideile lui Petrila și poate pe o execuție personală a lui Dobre. Nu le-a ieșit. Postolachi a închis definitiv emoțiile în minutul 40, după ce s-a distrat cu apărarea Rapidului iar Aioani a rămas doar să aplaude execuția atacantului clujean. Iar din acel moment jucătorii Rapidului n-au mai avut viață cu fanii cantonați la tribuna întâi.
Ironizați la fiecare atingere de balon, înjurați copios, oamenii lui Șucu n-au mai rezistat și au mai luat un gol până-n pauză, după o fază perfectă lucrată de ceilalți doi bătrâni de pe teren. Camora a inventat o centrare ca-n tinerețe pentru Deac, iar fostul jucător al Rapidului l-a executat elegant pe nefericitul Aioani. A fost momentul când miile de oameni de la tribuna întâi s-au ridicat și au aplaudat copios golul marcat de dușman. Bine măcar că dușmanul trecuse la un moment dat și prin Giulești. A mai îndulcit puțin amarul.
Încă cinci minute pentru o seară neagră
Săpunaru n-a rămas la cabine nici după pauză. Și probabil că nici n-ar fi fost schimbat dacă n-ar fi rămas fără combustibil. Șumudică l-a mai lăsat cinci minute pe teren, pentru a avea parte de finalul meritat. Un stadion întreg s-a ridicat în picioare pentru a-l aplauda pentru ultima dată pe fotbalistul Săpunaru. Cel mai probabil, din vară se mută în birourile Rapidului. Și s-ar putea ca lumea să uite repede de prietenie dacă alb-vișinii vor arăta la fel și-n sezonul viitor. Finalul erei Săpunaru a venit fix după ratarea monumentală a lui Dobre. Sau mai exact a intervenției perfecte a lui Mihai Popa aflat la probabil ultima sa apariției în tricoul ardelenilor. Din vară se întoarce la Torino. În tot acest timp, proaspătul pensionar urcase deja în peluză, transformându-se pentru câteva clipe într-un „Geamgiul”, varianta 2025.
Cu sau fără Săpunaru, pe teren lucrurile mergeau în aceeași direcție. Popa scotea tot ce era pe poartă, iar Aioani încasa tot ce era pe poartă. După ratarea lui Petrila, Bolgado a vrut să-i îngroape definitiv pe rapidiști și a trimis cu capul pentru 4-0. A fost momentul în care un stadion întreg și- vărsat frustrarea pe Șumudică și ai lui. Ironici la golul reușit de Dobre, aplaudând frenetic și strigânnd „Campionii, Campionii” din toți rărunchii, cei peste zece mii de rapidiști care au venit luni seară în Giulești l-au tăvălit și pe Șumudică după modelul Piți, Piți lasă-ne, hit lansat cu ani în urmă de suporterii Stelei. Probabil momentul la care nu s-a gândit nicio secundă Marius Șumudică atunci când s-a întors acasă. Și probabil, momentul care-i va semna despărțirea de Rapid.
”Este dureros momentul. Ne doream o victorie pentru Cristi Săpunaru. Ne pare rău că nu am reușit să îi oferim asta, la ultimul lui meci. A fost fratele nostru mai mare. Este parte din familia Rapid. Ne bucurăm mult că a făcut parte din acest grup. Îi urăm succes pe mai departe. A fost foarte emoționant momentul de la final. Cu toții vom ajunge aici la un moment dat. Trebuie să te bucuri din plin în cariera de fotbalist, de toate momentele.
Când joci, când ești la antrenament, când faci recuperare alături de colegi, de absolut toate momentele. Cariera de fotbalist este una dintre cele mai frumoase din lume. Sunt oameni în măsură care pot spune ce se întâmplă la echipă. Datoria mea este să scot maximum din tot ce se poate, să mă antrenez și să dau totul pe teren. Sperăm că vin vremuri frumoase și pentru noi. Știu că este dureros, dar nu ne putem lăsa înfrânți. Ne antrenăm bine și pentru noi este un semn de întrebare de ce nu putem să transmitem la ora meciului ce lucrăm la antrenamente. Nu vreau să zic că este un sezon ratat. A fost un sezon cu bune și cu rele. Mai este o etapă, iar apoi sperăm să ne întoarcem cu gânduri bune și cu energie bună, în noul sezon”- Alex Dobre, Rapid
Mingea la Rapid, golurile la CFR
Dacă ești pasionat de statistică și nu-ți place să te uiți la meciuri, atunci n-ai fi înțeles nimic din cifre. Asta nu doar pentru că Rapidul a controlat într-o manieră categorică, cu o posesie copleșitoare de 61 de procente, evident restul de 39 fiind în contul oaspeților, ba a avut și trei șanse mari, față de cele patru ale celor de la CFR. Spun asta pentru că ardelenii au procentaj maxim: patru ocazii, patru goluri. Unde mai pui că Popa al Clujenilor a fost pus serios la treabă de oamenii lui Șumudică. A inetrvenit de șase ori, de două ori mai mult decât Aioani. Și pare că uneori și portarii îți cam câștigă meciurile, nu doar atacanții. Posesia Rapidului se vede cel mai bine și la capitolul pase: 585 în dreptul gazdelor, din care 520 și-au atins scopul, fața de doar 362(292. Corecte) cât au înregistrat oamenii lui Petrescu.
„Extrem de mare tensiune, din păcate Șumudică nu se simte foarte bine, în special din cauza acelor scandări. Se simte extrem de rău în urma acelor scandări ale suporterilor. Au fost minunați, dar și-au pierdut răbdarea pe final. L-au afectat. Când am venit din Turcia, am crezut că putem face performanță. Am fost optimiști la început, apoi…Nu ma gândeam că putem face un meci atât de slab la meciul de retragere al lui Săpunaru. Efectiv, e o echipă blocată. Astăzi a fost o umilință totală.
La cum îl simt pe Șumi, abia aștept să plecam. Se simte dărâmat, nu mai poate antrena echipa la momentul actual. Am vrut să plecăm după Hermannstadt, nu am fost lăsați. Atât s-a putut. Le-a spus și Șumudică: Jucați, măi băieți, lăsați-mă pe mine, că eu plec la finalul sezonului. Avea tensiunea 19 cu 10 la final. Am văzut tensiometrul, era în fața mea.” – Cristi Petre, antrenor secund Rapid
În ciuda diferenței uriașe de pe tabelă, dacă ne uităm pe faza de atac, lucrurile sunt teribil de echilibrate. 14 la 16 este raportul șuturilor la poartă, egalitate perfectă, 7-7 când vine vorba de execuțiile ce au prins spațiul porții. Ba mai mult, gazdele au lovit și bara o dată. Tot Rapid a fost echipa care a jucat mai mult în careul adversarului, nouă dintre șuturi fiind trimise din interiorul suprafeței de pedeapsă, acolo unde giuleștenii au jucat mingea de 17 ori. Ba mai mult, Rapidul are un procentaj de 78 la sută când vine vorba de pase în ultima treime(124/159) în timp ce oaspeții s-au oprit la 65 de procente(76/117). Dacă ne uităm însă pe tabelă, parcă nu mai înțelegem nimic. Și probabil că cifrele astea seci spun multe despre cum a arătat echipa lui Șumudică la cea mai drastică înfrângere din acest sezon.
”Am venit cu gândul să câștigăm, s-a văzut asta din primul minut. Am fost foarte concentrați, foarte încrezători că putem termina pe locul 2. Ăsta a fost obiectivul nostru din momentul în care am ratat campionatul. Ținând cont că am câștigat Cupa, cred că una peste alta a fost un an bun. Un an în care am format o echipă frumoasă, care joacă fotbal, care își creează foarte multe ocazii. Singurul regret e că nu ne-am bătut mai mult la campionat. La CFR sunt 30 de jucători, suntem de valori apropiate. Îi e greu lui Mister să aleagă primul 11 când suntem toți sănătoși. Cred că orice antrenor își dorește să aibă dureri de cap când aliniază primul 11. În seara asta am jucat pentru Mister. Nu trece prin cele mai bune momente. Suntem alături de dânsul, am jucat pentru el.
Suntem alături de el cu gândul și inima și îl așteptăm cât mai repede alături de noi. Acest om merită statuie. Să vezi doar fotbal, să trăiești pentru fotbal, să nu vezi altceva în afară de fotbal jos pălăria. E un om care mănâncă fotbal pe pâine”- Ciprian Deac, CFR Cluj
„Vă mulțumesc din inimă și vă mai spun doar atât: gata, s-a terminat!”
Nu e o odă pentru Săpunaru. Deși poate ar merita-o. Nu l-am aplaudat niciodată. Făcea parte din tabăra cealaltă. Juca pentru dușmani. Am prins multe meciuri pe Ghencea sau pe Giulești cu Săpunaru adversarul alor mei. Și nici nu neg cuvintele mai puțin ortodoxe pe care le-am folosit uneori la adresa lui. Nu mi-a plăcut niciodată modul în care reușea să inflameze un meci care la acea vreme însemna altceva. Un meci care strângea o tensiune uriașă pentru care suporterul bucureștean trăia un an întreg. Dar nu neg că mi-ar fi plăcut să am vreo 11 de Săpunaru la Steaua. Oameni crescuți din dragoste pentru un club și care au ajuns să-și vadă visul împlinit. Iar Cristian Săpunaru este unul dintre oamenii ăia norocoși.
Giuleștiul a stins luminile pentru Căpitan pentru ultima dată. Cu lacrimile unui copil care tocmai văzuse prima înfrângerea a echipei lui, Săpunaru a mers în fața oamenilor din peluză. Mulți dintre ei poate că nici nu erau născuți în momentul în care el a venit de la Progresul la Rapid. Dar cum rapidismul ăsta am auzit că se transmite din tată-n fiu, sunt convin că părintele le-a povestit de Săpunaru. La fel cum au făcut-o alții la rândul lor, invocând povești cu Nae Manea, Damaschin, Rică Răducanu, Nae Stanciu, Valentin Stănescu sau Daniel Pancu. Săpunaru n-a prins epoca romantică a Rapidului, a auzit de ea și s-a îndrăgostit iremediabil de clubul ăsta. Și i-a rămas fidel chiar și într-o seară de 19 mai, ultima seară în care a mai purtat banderola echipei copilăriei sale.
Vreau să mulțumesc tuturor antrenorilor care m-au ajutat în carieră și în viață, colegilor, vestiarelor în care am fost! Cel mai important, vă mulțumesc vouă, fiindcă am plecat dintre voi, de acolo, dintre boșorogii mei…Nu știu dacă știți, dar sunteți cei mai speciali oameni pentru mine, indiferent de rezultatele pe care le-am avut. Ați fost mereu alături și meritați o echipă care să se bată la campionat și să demonstreze că dragostea voastră e mai presus decât orice. Nu vreau să vă fac promisiuni idioate, dar voi face tot ce-mi stă în putință să fiți mândri de jucătorii și de echipa asta!”-Cristian Săpunaru, pensionar
