Aproape perfectă putea fi ultima zi de joi din Iulie. Iar după ce FCSB se umpluse de penibil cu o seară înainte, puțini mai credeau într-o calificare românească in corpore. Mai exact, singura ce părea sigură pe turul următor era Universitatea Cluj. Cum să nu-i scoți pe amărâții ăia? Pentru Craiova părea misiune imposibilă, în timp ce oamenii lui Petrescu o aveau grea de tot. Și fix ca aseară, tocmai ăia siguri pe calificare s-au împiedicat. Și nici măcar nu l-au avut pe nea Gigi la butoane. Doar pe Burleanu în tribună, semn rău din start. Până la urmă, n-a ieșit chiar rău. România are trei echipe calificate în Europa, air după ce scoți Sarajevo și Lugano, poate că începi să crezi că nu ți se pot întâmpla lucruri rele. Pentru astea există Drita și FCSB-victimă sigură!
Rădoi e norocos: Rotaru nu e nașul nea Gigi
Rădoi s-a opintit serios la patronul Rotaru după meciul tur de la Craiova și poate pentru prima dată de când am auzit de el, l-am apreciat pentru că a tăcut. Chiar dacă Rotaru a avut dreptate, iar Rădoi nu. În vulcanul din Bănie, se pornea de la prea-fericitul 1-2 din Bosnia. Spun asta pentru că diferența putea fi infinit mai mare. Cu 20 000 de olteni în tribune oamenii lui Rădoi au făcut ceea ce campioana-impotentă n-a reușit. Să întoarcă migălos soarta unei calificări. Antrenorul a rămas înțepenit în acel 3-5-2 pe care și l-a propus în acest sezon, a urcat liniile și a plecat furios încă din primul minut. Rădoi a fost all-in în meciul cu FK Sarajevo: ori se califica, ori pleca din nou de la Craiova. Iar bosniacii au fost aproape să-și bage mingea-n poarta după doar 10 minute, a ieșit doar corner, la finalul căruia Romanchuk putea deschide scorul. Lipsiți în mod evident de condiție fizică, bosniacii au vrut să ucidă meciul cu intrări de mahala, trageri de timp și tot ce le-a mai trecut lor prin imaginație. Chiar și așa, tot ei au avut ocazia primei părți: Al Hamlawi se încurcă în minge, vine contraatacul oaspeților și doar plonjonul spectaculos al lui Isenko o mai ține pe Craiova în meci. Ce portar au oltenii. Fabuloasă și intervenția la încercarea de lob a lui Guliashvili. Teles ratează și el șansa de a-i trimite pe olteni în avantaj la cabine, la ultima fază importantă a primei părți.

„Era aproape imposibil să pierdem această calificare. Am zis că ori câștigăm cu 3-0, ori pierdem fără să dăm gol. Am pregătit meciul totul sau nimic, nu aveam încotro. Trebuia să jucăm pentru suporteri. Suntem împreună, mergem până la capăt, bucurie mare pentru că am câștigat repriza importantă. Cred că am fost echipa mai bună, am făcut-o pentru suporteri. Cumva ne-a lipsit și ne lipsește de foarte multă vreme temporizarea. Grăbim jocul în zone pe care nu le-am pregătit sau nu avem oamenii potriviți.
Nu am reglat decât foarte puține lucruri la pauză. Le-am explicat că va fi o chestiune de timp până marcăm primul gol, dacă își păstrează pozițiile. Nu aveau cum să acopere zonele create de noi. Am făcut pressing în 4-4-2 și noi i-am surprins cumva”, Mirel Rădoi-antrenor Universitatea Craiova

Ce le-o fi făcut Rădoi alor lui la pauză, e un mister complet. Dar cred că așa se întâmplă când nu ai un nea Gigi pe firul scurt și-ți poți face liniștit treaba pentru care te-ai pregătit o viață-ntreagă. Doar șapte minute a mai durat liniștea. Foarfeca lui Al Hamlawi a dat drumul la petrecerea de revelion în Bănie. E tot 31, ce contează că e iulie. Iar la poarta bosniacilor chiar s-a declanșat jihadul oltenesc.

Fix ca în meciul tur, benzina oaspeților s-a terminat după doar o oră de joc iar Mora a inventat centrarea perfectă pentru lovitura de cap a lui Cicâldău. E 2-0 și ai noștri sunt în turul trei al Conference League. Nici nu mai contează că Isenko scoate magistral vreo 2 ocazii ale oaspeților, că iese la rampă din nou Al Hamlawi. Palestinianul face 3-0 în minutul 79 pentru ca în minutul 83 să-și treacă în cont primul hat-trick din carieră. Nici n-au mai contat cele șase minute de prelungiri. Craiova scapă de blestemul eliminarii subite. În turul trei va da peste Spartak Trnava, săptămâna viitoare, tot acasă.

„În prima repriză am fost aproape, dar nu am știut să ne impunem. Apoi am continuat să dominăm, am demonstrat că suntem echipa mai bună și că avem foame de succes. Am avut mai multă energie decât ei, am continuat să-i presăm, am fost mereu cu un pas înaintea lor. Până la urmă ne-am calificat, iar asta e cel mai important. Am văzut mingea în fața mea și pur și simplu am simțit să șutez.
Nu a fost cel mai frumos gol din cariera mea, am reușit o dată un șut din demivoleu din afara careului. Începem să ne cunoaștem din ce în ce mai bine pe teren. Și în vestiar, și în afara lui, comunicăm, ne comportăm ca o echipă. Nu am reușit nimic de unul singur, la primul gol am primit o centrare, la al doilea o pasă în adâncime, iar în al treilea meci doar am împins mingea în poartă”, Assad Al Hamlawi-Universitatea Craiova
Fix cum și-a dorit Petrescu
Ce s-a întâmplat joi seară la Cluj, e de povestit nepoților. În fața unui adversar infinit mai valoros, CFR a rezistat eroic. La propriu! Rar mi-a fost dat să văd o echipă dominată în halul ăsta pe propriul teren. Și ce ratări au avut elvețienii. Otto Hindrich s-a pus pe treabă încă din minutul trei când Behrens a tras tare din interiorul careului. Pe margine, Petrescu părea fără reacție. Ai lui încasau ocazie după ocazie fără să se apropie măcar de poarta lui Saipi. Otto Hindrich a mai scos o dată miraculos la ocazia lui Koutsias, iar statistica primei părți arăta o posesie de 80 la sută în dreptul elvețienilor, care avuseseră și vreo șase oportunități de a da gol.

După pauză, scenariul identic. Ardelenii incapabili să priceapă ce li se întâmplă, oaspeții zburdau de mama focului în Gruia. Și evident că n-avea cum să pice și golul. Behrens o da-n poartă, dar vorba, adaptată ce-i drept, regretatului Cristian Țopescu: VAR-ul a fost român în seara asta. Rămâne 0-0, golul elvețienilor fiind anulat pentru un henț. După 64!!! De minute vine și primul șut pe poartă al oamenilor lui Petrescu. Nu impresionează pe nimeni pentru că Behrens intră cu tot cu minge-n poartă. Dar rămâne tot 0-0. De data asta a fost offside. Două goluri anulate în doar 17 minute! Nkolo și-a încercat și el norocul în minutul 80 și cam asta a fost. Petrescu a băgat toată autobaza în fața porții lui Hindrich și meciul s-a dus în prelungiri!

„Exact ce am zis înainte de meci: sacrificiu, toate s-au nimerit. Goluri anulate, au dat și bară, am creat și noi ocaziile noastre, dar e clar că am fost dominați total. E cea mai bună echipă din Europa care a jucat aici. Știam din tur ce ne așteaptă. Ne-am organizat în apărare. Pe schimbări era greu, nu găseam fundași sau mijlocași pe bancă din cauza accidentărilor. Am reușit o victorie extraordinară. Cred că Lugano în Superliga nu ar avea adversar, ar fi 100 % campioană.
Calitate incredibilă, valoarea lor mult mai mare decât a noastră. Exact cum au făcut cei din Macedonia de Nord, am zis că obținem un rezultat mare. Ca de obicei, am încercat să ne apărăm, să jucăm pe contraatac. La fotbal nu tot timpul câștigă cine domină sau cine are posesia, doar cine bagă mingea în poartă. Merită felicitări toți băieții. Jucătorii au fost eroi, nu eu. Chiar dacă pierdeam, nu aveam ce să le reproșez.”, Dan Petrescu, antrenor CFR Cluj
Culmea e că CFR s-a transformat fix precum o făcea Făt-Frumos în copilăria mea. Ghidată impecabil de un Camora ce nu dă deloc semne că ar trebui să se lase, CFR a dat lovitura fix cum îi place lui Petrescu. Korenica a bătut perfect un corner iar Sinyan a făcut 1-0. Uluitor dacă ne uităm ce se întâmplase până atunci.

A fost seara „bulanului” pentru antrenorul de la CFR. Mai întâi doi elevețieni s-au încurcat unul pe celălalt și n-au mai apucat să bage mingea-n poart. Apoi Bislimi a nimerit fix transversala pentru ca Bottani să fie oprit fix în ultima fracțiune de secundă. CFR Cluj merge în turul trei al Europa league, braț la braț cu rivala de la București. Doar că ai lui Petrescu par să aibă o misiune infinit mai grea pentru că nu sunt cap de serie și vor juca împotriva portughezilor de la Braga!
Au dat tot ce au avut. La pauză le-am zis că va fi greu să rezistăm dacă nu ținem de minge. Am rezistat, nu am făcut greșeli mari în apărare. O seară extraordinară pentru Cluj, pentru fanii lui CFR, care au fost foarte fericiți. Astăzi ne-au ajutat foarte mult.
Nici nu vreau să mă gândesc ce va fi duminică, la meciul cu Craiova. E în formă, are jucători foarte buni, au bătut cu 4-0, va fi foarte greu duminică. Nu știu cine va putea juca din cei care au jucat acum. Patronul știe că vreau transferuri, i-am povestit, el e cooperant, nu a zis niciodată că nu. Nu are nicio vină pentru că jucători sunt, dar sunt accidentați. Muhar și Emerllahu sunt cei mai buni mijlocași din România.”, Dan Petrescu-antrenor CFR Cluj

„Cred că am băgat 30 și ceva de rugăciuni! S-a văzut încă o dată că, dacă Dumnezeu vrea, te ajută dacă ești curajos. Vreau să transmiteți mesajul meu către echipă: vă iubesc pe toți, ați fost lei și ați avut inimă de lei! Ați dovedit încă o dată că sunteți campioni. Strategia lui Dan Petrescu a fost genială! Genială! Am stat și am suferit, ne-am apărat în tranșee și am învins. Asta înseamnă să ai ADN de campioană. Sunt fericit și nu pot exprima exact în cuvinte ce mândru sunt. CFR a arătat că are stofă de mare echipă. Leii neîmblânziți au învins! Mare victorie”, Neluțu Varga– patron CFR Cluj pentru GSP.ro
U Cluj, pe urmele campioanei. Umiliți de anonimii de la Erevan
U Cluj a fost fix ca-n bancurile de la Radio Erevan. Se poate califica echipa lui Sabău mai departe? Se poate, dar nu atunci când joacă împotriva lui Ararat. Nici măcar nume de echipă de fotbal n-au ăștia. Și ce bine începuse totul. Un stadion plin la Sibiu și un gol venit repede, în minutul 13. Jovo Lukic le arăta armenilor cine e șeful, după o centrare ideală de la Iulian Cristea. De 53 de ani așteptau fanii Universității momentul ăsta, iar adversarul părea ideal pentru ca oamenii lui Sabău să-și intre-n mână. Scenariul se putea repeta 14 minute mai târziu, în aceeași formulă, doar că Lukic n-a mai nimerit plasa. Primul semnal de alarmă vine spre finalul primei părți, când oaspeții egalează, doar că reușita e anulată. Cum nu există VAR rămâne 1-0. Nu de alta, dar reușita armenilor a fost perfect corectă. Al doilea avertisment apare și el, tot până-n pauză. Ambartsumyan a tras pe lângă dintr-o poziție aproape perfectă.

„Cred că depinde din ce unghi privim lucrurile. Probabil am rămas cu impresia că suntem sus tare de tot la fotbal, ne credem foarte buni. Realitatea te lovește câteodată. Au fost mai buni decât noi. Aș fi tentat să spun că i-am simțit mult mai buni decât noi. Trebuie să mergem mai departe. Suntem într-o situație catastrofală, nu avem fundași centrali, accidentări, am terminat meciul cu copii.
Suntem în piuneze pentru meciurile următoare. Avem nevoie de timp pentru a ne reveni, că ne așteaptă un campionat foarte greu. Ăsta este fotbalul. Chiar dacă am avut experiența meciului FCSB-ului și nu am fost relaxați deloc, iată că au fost chiar mai buni de atât. Să ai atât de multă putere să pasezi, să șutezi. E o echipă care se bate la campionat 100% în România”, Alex Chipciu-Universitatea Cluj
A treia oară n-a mai fost cu avertisment. În minutul 54, veteranul lui Ararat, Kamo Hovhannisyan egalează cu largul concurs al apărării lui Sabău. Fundașii veniți de la Cluj până la Sibiu s-au uitat neputincioși cum nimeni nu scotea mingea din careu. Iar de aici înainte, parcă s-a rupt tot pentru români. Și nici pe lipsa de experiență nu poți da vina dacă te uiți ce jucători a avut Sabău pe teren.

Macalou a vrut, dar nu a putut în minutul 61, apoi a venit încercarea lui Nistor de a nimeri poarta de la niște zeci de metri. Nici măcar tripla modificare pe care a făcut-o antrenorul ardelenilor n-a mai contat, iar meciul s-a dus în prelungiri. Parcă din ce în ce mai pierduți, clujenii au dat totuși startul ocaziilor cu șutul lui Simion din minutul 95, apoi Chipciu a început să arunce mingi cu nemiluita în careul armenilor, doar că fără o țintă precisă. Șepcile roșii au continuat să împingă jocul către poarta oaspeților, dar nici lovitura de cap a lui Trică n-a intrat. Și când toată lumea aștepta momentul loviturilor de departajare, s-a prăvălit tot cerul Sibiului peste clujeni. Paul Ayongo a dat lovitura în minutul 117 iar oamenii lui Sabău ies din Europa după doar două meciuri. Acum, dacă te-a scos Shkendija, ce mai contează o altă umilință împotriva unei alte echipe umile.

„Cine se pricepe la fotbal vede diferența. Nu avem încă ritm, sunt jucători care în minutul 60 au crampe. Au venit după o lună de vacanță, iar noi jucăm din trei în trei zile. Nimeni nu ne așteaptă. O echipă din Conference League joacă acum cu mijlocaș central pe postul de fundaș central și fundaș dreapta cu un alt mijlocaș central… Eu sunt vinovat pentru că nu am fost suficient de convingător.
N-am știut să mă impun când am vrut să explic care va fi situația în acest sezon, după ce sezonul trecut jucătorii și-au depășit limitele. Trebuia să aducem jucători cu un plus de calitate. Am început pregătirea fără 8-9 jucători, au venit pe rând, nepregătiți.”, Ioan Ovidiu Sabău-antrenor Universitatea Cluj