S-a sperat într-un plus de spectaculozitate în jocul CFR-ului, dar se pare că deocamdată putem vorbi, în condițiile unui fotbal parcă nițeluș mai zglobiu, doar despre o criză profundă de rezultate.
Când, la finele sezonului trecut, a ratat titlul cu CFR, Dan Petrescu probabil că a trăit o senzație inedită. Pentru că până atunci, la finele sezonului 2022-23, habar n-avea cum este să fii antrenor în Gruia și să nu ieși campion.
Ideea de ”know-how”
La primul său titlu cu vișiniii, Dan (56 de ani în curând, pe 22 decembrie) tocmai trecea pragul celor cinci decenii de viață. Era cam ceea ce se numește un antrenor ajuns la jumătatea carierei. Dar deja știa ”cum se face”. Avea acel know-how, adică definiția americănească a ideii de cunoscător.
La 41 de ani luase titlul cu Unirea Urziceni, în fața unor nume precum Dinamo, Steaua, CFR, Vaslui, Timișoara. Apoi mersese până la un pas de primăvara Champions League, cu victorii în fața unor echipe precum Glasgow Rangers sau Sevilla. Să câștigi campionatul în România cu Urziceni e o surpriză mai mare decât aceea cu Leicester, care a ieșit campioană în Anglia în 2016. După care Dan a plecat pentru câțiva ani în străinătate, unde a câștigat destul de mulți bani.
Cluburile străine pe care le-a antrenat Petrescu până să revină, în 2017, în fotbalul românesc:
Wisla Cracovia (Polonia)
Kuban Krasnodar (Rusia) – în două mandate
Dinamo Moscova (Rusia)
Jiangsu (China)
Al Nasr (Emirate)
Al Arabi (Emirate)
Peste 20 de ani în Il Calcio
Ca antrenor, Mandorlini (63 de ani împliniți în 17 iulie) are avantajul a peste două decenii de activitate în Il Calcio, fie în Serie B, fie în Serie A. Și un intermezzo de un an, în 2010, când a mai fost o dată la CFR și a cîștigat atunci atât campionatul, cât și Cupa. A făcut eventul, dar după un start modest de sezon 2010-2011 a fost îndepărtat din Gruia, în locul său fiind adus atunci Sorin Cârțu.
Cluburile antrenate de Mandorlini în Italia:
Padova
Bologna
Cremonese
Atalanta
Mantova
Verona
Siena
Performanțele sale în Italia au fost o promovare în Serie A cu Atalanta în 2004, apoi mai mult de o jumătate de sezon petrecută pe banca bergamaschilor pe prima scenă. Și alte 12 etape în Serie A pe banca Sienei (2006), când a venit în timpul sezonului, dar n-a apucat să-l ducă la bun sfârșit. În total, vreo 35-40 de meciuri pe prima scenă, într-o vreme, cu aproape două decenii în urmă, când Italia ieșea campioană mondială (2006), iar Serie A însemna ceva mai mult decât este astăzi.
Doi foști fundași, dar diferiți
Mai trebuie adăugat la această paralelă faptul că atât Mandorlini, cât și Petrescu au fost, ca fotbaliști, apărători. Dan, fundașul dreapta ofensiv pe care-l știm, cu 95 de selecții pentru România și cu un traseu de club fabulos, care l-a dus până la Chesea. Andrea, de multe ori stoper, uneori mijlocaș defensiv, cu 7 ani petrecuți la Inter, ceea ce spune destule. În rest, Udinese, Ascoli, adică tot Serie A. Nicio selecție însă pentru Squadra Azzurra (erau alții mai buni ca el!), doar prezențe la Italia U21.
Colecție de trofee
În anii petrecuți la Cluj între 2017 și 2023 (cu două intermezzo-uri de câte o jumătate de sezon), Dan și-a pus amprenta pe toate cele cinci titluri consecutive ale CFR-ului. Fie parțial, fie conducând echipa de la un cap la altul al diverselor sezoane. A mers mult în Europa, a obținut victorii cu Celtic, a fost eliminat neînvins de Sevilla doar după criteriul (desființat astăzi) golului marcat în deplasare, 1-1 la Cluj, 0-0 în Andaluzia.
Estetica urâtului
De-a lungul celor cinci triumfuri din campionat, Dan ne-a obișnuit să fie mereu morocănos și îmbufnat, certându-se cu toată lumea, găsind oricui un cusur, supralicitând adversari modești doar pentru a-și scoate în evidență meritele (de neuitat rămâne fraza în care a spus că maltezii de la Florianna La Valletta sunt de fapt o selecționată a Americii de Sud). Un fel de strică-chef, practicant al unui fotbal urât, cu multă luptă, cu goluri marcate din faze fixe, cu legendarele aruncări de la margine trimise în careul advers, ca niște veritabile cornere, cu foarte puțină fantezie în joc. Ca dovadă că o echipă care câștiga cinci campionate la rând avea stadionul plin doar la derbyurile cu FCSB și la meciurile internaționale importante. În rest, doar câte două-trei mii de oameni în tribune, pentru că, deși erau rezultate, spectacolul fotbalistic nu atrăgea.
Dorința de spectacol
În sezonul curent, cu toate că echipa din Gruia a fost eliminată timpuriu din cupele europene (s-a zis că turcii de la Adana Demirspor erau prea tari, dar tare a fost și Celticul de care Petrescu trecuse), analiștii din studiourile tv au început, prin august, să aibă revelația spectaculozității jocului practicat de CFR. Că Mandorlini face posesie, că se joacă pe atac, ofensiv, mult mai spectaculos decât fotbalul hâd și prăfuit al ”Bursucului”. Oamenii se săturaseră de scopuri care scuză mijloacele, își doreau estetică, atac, splendoare în iarbă. Și păreau să le aibă, etalate de un tehnician italian cu mare experiență, scuturat cu totul de cutumele defensive al Pensinsulei.
Până la cinci titluri mai e…
O fi ceva mai spectaculos jocul CFR-ului decât pe vremea lui Petrescu, dar e considerabil mai slab. Până acum, sub aspectul rezultatelor, Mandorlini pierde net duelul cu predecesorul său și e greu de crezut că sub conducerea italianului clujenii pot repeta acea serie de cinci titluri consecutive. Până să ia cinci, mai întâi trebuie să-l ia pe primul!
Poate că Mandorlini are și dezavantajul de a-i fi găsit pe liderii Camora și Deac spre final de carieră, dar să nu se uite că Petrescu l-a folosit pe Hoban dincolo de pragul celor 40 de ani, știind să-i ofere chiar și niște minute de final de meci și făcându-l să se simtă util.
Spectacol cu patru închizători
Se vorbește de un fotbal spectaculos, dar în tribune nu sunt absolut deloc mai mulți spectatori decât pe veemea hulitului Petrescu. În plus, lipsește o idee tactică limpede. ”Credeam că va băga trei fundași centrali, a băgat doar doi”, s-a mirat Mircea Rednic după ce a smuls un punct în CFR – UTA 0-0. Și apoi, ce fotbal spectaculos e acela, cu o linie de mijloc Cvek – Tachtsidis, Muhar – Avounou, alcătuită din patru închizători?!
