Până la urmă, naționala are selecționer. Nu va mai fi naționala lui Iordănescu, ci a lui nea Mircea. Nea Mircea Lucescu, evident. La 38 de ani distanță, cel mai titrat antrenor român se întoarce pe banca tricolorilor și, la vârsta de 79 de ani, va fi cel mai bătrân selecționer ce va lua startul în preliminariile pentru Mondialul american. Sau cel mexican, depinde cum privim lucrurile. Adică Mondialul pe care l-a ratat în 1986 și pentru care a plătit cu postul.
Lucescu, unul dintre ei?
Cu fix o lună înainte de startul Ligii Națiunilor s-a întors Lucescu pe banca naționalei. După ce a cântărit și analizat din toate pozițiile. După ce l-a tocat cu telefoanele pe fostul selecționer pentru a ști exact în ce se bagă. Pe cine poate conta, unde se duc cei fără echipă, cât poartă la picior Cicâldău. D-astea de antrenor mare, care nu lasă nimic la voia întâmplării. Că Lucescu e un antrenor uriaș. Chiar și la aproape 80 de ani.
Și s-a lăsat greu convins. Unii zic că e orgolios și că n-ar prea fi vrut să vină la echipă din poziția de a doua opțiune. După Hagi. Nimic mai fals. Lucescu și-a calculat infinit de bine toți pașii pentru că este, cât se poate de sigur, ultimul dans al lui în fotbal. La finalul contractului, va avea 82 de ani!!!
Se zice că Lucescu vorbește la negocieri mai mult decât o face maestrul Florin Piersic la interviuri. Și că totul trebuie să fie ca el. N-am fost acolo, dar sunt sigur că în cele trei ore petrecute cu corporatiștii de la FRF a vorbit doar el. Ar fi fost culmea ca Burleanu, Bodescu sau Stoichiță să aibă ceva de spus în afară de a da aprobator din cap. Și nu cred că banii ar fi contat în vreun fel. Înțeleg că sunt vreo 270.000 de euro pe an. Suma e mare pentru noi, pentru Lucescu sunt bani de semințe.
Bănuiesc că a vrut să iasă din fotbal așa cum a intrat: cu o calificare la un turneu final și cu numele rămas în istorie. Singura discuție e cea legată de vârstă. Că în rest știe fotbal cât toți angajații din federație la un loc.
Când a venit în 1981 pe banca naționalei, era fix ca Edi Iordănescu în ultimii ani. Unul dintre ei, unul dintre fotbaliști. Unora dintre ei le-ar putea fi bunic, altora doar tată. Știm că lucrează foarte bine cu jucătorii tineri. Că mulți din Generația de Aur sunt creația lui. Dar ăștia de azi au altă mentalitate. Și-s tare curios dacă Mitriță sau Alibec vor înțelege cu cine lucrează.
Antrenor uriaș, selecționer de doar două ori
Mircea Lucescu a mai antrenat echipa națională în perioada 1981-1986, adunând 58 de meciuri în acel mandat pe banca tricolorilor. Palmaresul este pozitiv, într-o perioadă în care fotbaliștii români jucau doar aici, iar Steaua, Dinamo și Craiova contau enorm în peisajul european: 24 de victorii, 19 remize și 15 înfrângeri.
În 1983, Lucescu realiza o performanță incredibilă: califica naționala la Europeanul din 1984, dintr-o grupă cu Italia, Suedia, Cehoslovacia și Cipru. Dacă vi se pare puțin, imaginați-vă că în acea perioadă la turneul final erau prezente doar opt echipe!
Istoria acelor preliminarii o povestește maestrul Buzărin în Golazzo: După acel meci de încălzire cu Cipru, a urmat o victorie foarte prețioasă, 2-0 la București cu Suedia, și, pe 4 decembrie 1982, un 0-0 cu Italia la Firenze, cu ai noștri mai bine de o jumătate de oră cu om în minus, după eliminarea lui Țicleanu. În primăvara viitoare, returul cu Italia, 1-0 pentru noi, cu golul lui Boloni în poarta lui Zoff. După care a venit un pas greșit, 0-1 acasă cu Cehoslovacia. Deveneau obligatorii 5 puncte (se acordau 2 puncte la victorie pe vremea aceea) în următoarele 3 partide, toate în deplasare. Prima a fost 1-0 pentru noi pe Rasunda, la Stockholm, cu celebrul gol al lui Cămătaru. A doua, un 1-0 mic, dar important, în Cipru, gol Boloni. Pentru ultimul meci, cu Cehoslovacia, la Bratislava, ne trebuia un egal. L-am obținut, 1-1, golul fiind marcat de Geolgău.”
Clasamentul grupei
- România 12 p
- Suedia 11 p
- Cehoslovacia 10 p
- Italia 5 p
- Cipru 2 p
România nu este singura echipă națională din mandatul lui Lucescu. „Il Luce” a pregătit și selecționata Turciei, în perioada august 2017 – februarie 2019. Nu i-a ieșit. În 17 meciuri în care i-a antrenat pe turci, a pierdut de șapte ori, șase meciuri le-a terminat la egalitate și a câștigat doar patru. Adevărul e că nici turcii nu l-au prea plăcut atunci. Măcar la noi începe cu o presă pe care și-ar dori-o orice antrenor!
La nivel de club, e cel mai tare: are în total 35 de trofee ca antrenor: două Cupe ale Românie și un titlu cu Dinamo, un titlu, o Cupă și o Supercupă cu Rapid, Cupa UEFA și titlul cu Galatasaray, un titlu cu Beșiktaș și potopul de trofee din Ucraina: 8 titluri, 6 cupe, 7 Supercupe și un trofeu Cupa UEFA cu Șahtior, un titlu, o Cupă și o Supercupă cu Dynamo Kiev și Supercupa Rusiei cu Zenit. Așa-i că v-ați plictisit numărând?
Mircea Lucescu nu a mai antrenat din noiembrie 2023, când a plecat de la Dynamo Kiev. Interesant este că a refuzat propunerile venite de la Rapid și Dinamo în această vară.
După întâlnirea de la sediul FRF, Mircea Lucescu a transmis doar câteva cuvinte la plecare: ”Federația o să facă un anunț. Nu fac niciun fel de declarație. Pa, pa. La revedere!”
Noul selecționer al României debutează în septembrie, în Liga Națiunilor
Obiectivul lui Lucescu e clar: calificarea la Mondialul de peste doi ani, primul ce va avea loc în trei țări: Statele Unite, Canada și Mexic. La nivel de bancă tehnică, Lucescu nu schimbă prea multe: ar urma să fie ajutat tot de secunzii Ionel Gane și Florin Constantinovici, în timp ce antrenor cu portarii va rămâne Leontin Toader. Adică fix staff-ul pe care l-a avut și Iordănescu. În plus, Mircea Lucescu și-l dorește ca secund și pe Alexandru Spiridon (64 de ani), cel alături de care a lucrat la Șahtior și la Zenit.
Primele meciuri sunt pe 6 și 9 septembrie, adversari, Kosovo și, respectiv, Lituania. Urmează în octombrie, pe 12 și 15, meciuri cu Cipru și Lituania. În noiembrie, la ultima acțiune din Liga Națiunilor, se joacă meciurile de acasă împotriva Kosovo și Cipru. Singura problemă a lui Lucescu e că nu-și poate cunoaște echipa până la debutul Ligii Națiunilor. Nu e nici măcar o dată liberă în calendar pentru un amical, așa cum și-ar fi dorit noul selecționer.
Mircea Lucescu în postura de selecționer al României este cea mai bună idee. Atât din punct de vedere al experienței, cât și al cunoașterii fotbalistice. Este un fenomen. Acum, depinde de câtă putere mai are Mircea. La vârsta lui, are una remarcabilă. Sacrificiile și consumul sunt mari în meseria de selecționer. Repet, aceasta este întrebarea: Cât mai rezistă la vârsta lui? Fiindcă, inerent, la această vârstă intervine zilnic câte o schimbare neprevăzută.
Cornel Dinu, fost selecționer al României
Și totuși, de ce a zis DA?
E semnul meu de întrebare. Și de nepricepere, evident. Mă așteptam la orice, dar nu la revenirea lui Lucescu la națională. În ceea ce-l privește pe Hagi, n-am avut nicio emoție că va zice pas. Hagi să lucreze cu neica nimeni ăștia de la FRF? Niciodată! La Mircea Lucescu, treaba-i alta. Și conspiraționistul din mine vede de fapt schimbarea pe care fotbalul românesc o așteaptă de atâta amar de vreme. Și care părea că nu mai vine. Burleanu nu va fi niciodată șeful lui Lucescu. Cel mult, îi va turna apa în pahar. Și cred că știe și Burleanu asta. Sau măcar sper că știe.
Oamenii care le știu pe toate spun că se pregătește mazilirea serviciilor din Federație, adică inclusiv a lui Burleanu. Am mai auzit asta, nu mai cred până nu văd. Politicienii promit pe la colțuri că nu mai bagă mizeria sub preș, ci o curăță. Și nu întâmplător cred eu că această curățenie începe de la nivelul băncii tehnice, cu Mircea Lucescu, bun prieten cu Mircea Geoană, cel despre care se spune că va conduce România din decembrie. Dacă ăsta e prețul pe care trebuie să-l plătim ca să scăpăm de acești neaveniți, fie!
Orgoliul uriaș al lui Mircea Lucescu
Pe de altă parte, omițând tot ce am citat mai sus din teoriile conspirației, mai rămâne orgoliul lui Mircea Lucescu. Unul uriaș, pe măsura carierei minunate pe care o are. Ideea că el poate fi omul care produce succesul l-a gâdilat mereu. Ideea că fără el nu se poate. Și în momentul ăsta, chiar nu cred că se putea. Cu tot respectul pentru Dorinel Munteanu sau Daniel Isăilă. Le va veni și lor timpul.
La 79 de ani, Lucescu își asumă riscul carierei, acela de a ieși pe ușa din dos, criticat de celebrii patroni din fotbalul românesc, cărora sigur nu le va îndeplini doleanțele. Vă imaginați să vorbească Rotaru despre Mircea Lucescu? Poate că acum, nu. Dar hai sa așteptăm prima înfrângere.
Să nu credem că Lucescu va câștiga tot, sau că e magicianul care transformă praful în aur. Lucescu e un antrenor care a făcut performanțe uriașe cu bani mulți. Aici trebuie să facă performanțe cu nimic. Jumătate dintre fotbaliștii noștri de la Euro nu au echipe sau abia încep pregătirile. Liga 1 nu-i oferă mai nimic. Și atunci, de ce a riscat Lucescu? Nu că ar conta părerea mea, dar eu nu cred într-o poveste de succes aici. Îmi doresc din tot sufletul să mă înșel și să-mi dau castane singur, dar cred că s-a cam grăbit. Nu știu dacă l-au grăbit alții sau e doar decizia lui, dar pentru cariera lui impresionantă, pentru omul care e Mircea Lucescu, din respectul enorm pe care i-l port, sper să-i iasă. Să răzbune Mexicul ăla din 1986 pentru care a fost îndepărtat pe nedrept.
