Ăștia suntem, atât putem! Așa-i că v-ați săturat să auziți asta după fiecare meci al escrocilor deghizați în tricoul naționalei? Așa-i că încă o generație de ratangii profesioniști vă îndepărtează și mai tare de naționala României? Pe mine, da! Am crescut cu Hagi, Lăcătuș, Belodedici sau Adrian Ilie, m-am bucurat de fiecare dată că pot să văd FOTBALIȘTI. Am fost pe Ghencea la marea revenire a lui Hagi și meciul lui magic contra Ungariei și dacă îmi spunea atunci, cineva, că NAȚIONALA mea va deveni caterinca fotbalului, probabil că muream cu el de gât.
Mă întorc la ce am văzut miercuri seară, la televizor, căci imitațiile de jucători trimiși de Iordănescu cel mic să mimeze fotbalul contra celei mai slabe naționale din grupă nu mă vor aduce niciodată înapoi pe stadion. Ce-am înțeles? Că portarul a devenit cel mai important jucător al României. Că e Moldovan, că e Niță, nu contează. De fiecare dată e cel mai bun. Trist este că e mereu cel mai bun chiar și împotriva unei echipe ce a părut adunată de pe stradă. Andorra pare din altă galaxie față de Belarus. Sigur, o să dăm vina pe gazon, pe lipsa suporterilor, pe lipsa iconițelor ultimului antrenor care ne-a dus la un turneu final, pe orice, mai puțin pe indolența lui Alibec sau pe lipsa de dorință a celorlalți. Pare, cumva, că NAȚIONALA îi încurcă, le strică programul, ratează ședințe la mani-pedi sau nu mai au timp să-și deseneze cel mai trendy tatuaj. Ăla de l-au văzut ei la fotbaliști, la televizor. Măcar dacă am fi avut puțină atitudine, sigur nu s-ar fi supărat nimeni, chiar dacă am fi pierdut. Dar, noi i-am bătut, i-am rupt pe genunchi: la cornere, la pase, la călcâie, ba chiar și la cornere. Ăștia suntem, atât putem.
Iar ca lucrurile să fie și mai clare, am aflat așa: nu va fi ușor cu Andorra și este un punct important pentru noi! Asta ne spune, unul dintre cei mai importanți oameni din naționala lui Edi. Nu vreau să le spun fotbaliști, că nu sunt. Sau, cel puțin nu în viziunea mea. Eu am avut șansa să văd fotbalul jucat de fotbaliști. D-ăia mari! Și ce n-am mai înțeles e ce-a vrut să ne spună selecționerul cu primul „unșpe”. De ce oamenii care ţi-au salvat scaunul cu Elveția și Kosovo nu sunt titulari? De ce am ajuns să terminăm meciul fără niciun atacant pe teren? De ce a ajuns să ne fie frică de amărâții aștia din Belarus? A, și încă ceva: uitându-mă la Alibec, încep să-l privesc pe Compagno cu alți ochi: pare fotbalist! Italianul, nu trend-setterul de la naționala noastră.
Și mai am o propunere: închideți porțile cu Andorra! NU lăsați niciun copil să vadă echipa asta. Puștii, care au auzit de la părinții lor că pe noi nu prea ne bătea oricine în Europa, vor fugi de fotbal ca dracu’ de tămâie. Sau ca Alibec de minge. Alegeți voi varianta care vă convine. Să fie doar pe Burleanu pe stadion. Oricum nu înțelege nimic.
