Corvinul joacă finala de la Sibiu, ceea ce înseamnă că după șase ani avem iarăși o protagonistă a ultimului act venită din eșalonul secund. De-a lungul anilor au fost mai multe, dar de regulă ele pierdeau ultimul act în fața unor mari favorite, de prim eșalon. Însă în trei cazuri divizionarele secunde au reușit să ridice trofeul deasupra capului.
Sigur că anii 1954, 1961 și 1973 sunt foarte îndepărtați, dar asta nu înseamnă că hunedorenii n-au și ei șansa lor. Un meci cu trofeul pe masă anulează mare parte din decalajul valoric
Să lămurim întâi situația din urmă cu 6 ani, din 2018. Hermannstadt promova atunci în prima ligă și disputa finala Cupei cu CS Universitatea Craiova (2-0 pentru olteni). În momentul finalei, sezonul 2017-2018 încă nu se încheiase, iar în acel sezon sibienii activaseră în Liga II, așa că statistricile îi creditează drept finaliști veniți din divizia secundă. Nu același lucru se poate spune despre finala de trei ani mai târziu, 2021, câștigată tot de olteni (3-2 în prelungiri) cu Astra. În momentul finalei, giurgiuvenii erau retrogradați în Liga II, playout-ul primei ligi se terminase cu câteva zile mai devreme. Dar în acel sezon activaseră pe prima scenă, așa că ei nu intră în subiectul nostru.
Finaliste din Divizia B în Cupa Cupelor
Pe vremuri, regulamentul internațional era că dacă echipa campioană a unei țări câștigă și Cupa, atunci în C2 (a doua competiție ca importanță, cupa UEFA era denumită C3, deci era a treia) merge finalista. Prin acest paragraf de regulament, România a trimis de două ori divizionare secunde în Europa. În 1976, CSU Galați (locul 5 în Divizia B, Seria I) pierdea finala Cupei (0-1 cu campioana Steaua) și juca în Cupa Cupelor contra Boavistei Porto (2-3 acasă, 0-2 în deplasare). Șase ani mai târziu, FC Baia Mare (locul 2 în Divizia B, Seria III) piedea finala în fața campioanei Dinamo (2-3) și participa în Cupa Cupelor, unde sorții îi scoteau în cale marele Real Madrid. A fost 0-0 la Baia Mare și 5-2 pentru spanioli pe „Bernabeu”, după ce maramureșenii deschiseseră scorul prin Koller!
Împotriva tânărului Angelo Niculescu
Prima dată când o echipă de eșalon secund a câștigat trofeul a fost în 1954. Atunci, sezonul se disputa pe sistem primăvară-toamnă, iar finala Cupei a avut loc pe 5 decembrie, pe stadionul Republicii, în fața a 20.000 de spectatori, între divizionara secundă Metalul Reșița și Dinamo București, locul 3 în ”Categoria A” cum se numea primul eșalon. Cu câteva zile mai înainte, cu totul surprinzător, reșițenii eliminaseră (cu 3-0) pe UTA, proaspăta campioană a acelei ediții. Dinamo era antrenată de Angelo Niculescu, atunci în vârstă de doar 33 de ani, cel care 16 ani mai târziu avea să ducă echipa națională la CM din Mexic 1970.
Iată fișa acelui meci:
Metalul Reșița – Dinamo 2-0 (2-0). A marcat: Szeleș (30 și 40).
REȘIȚA: Zarici – Chirică, Teodorescu, Potocianu – Munteanu, Apro (Vida) – Jojart, Mioc, Urcan, Iovan, Szeleș. Antrenor: Mihai Zsizsik
DINAMO: C. Constantinescu – Szoke, Băcuț II, Fodor – Călinoiu (V. Neagu), Băcuț I – Bartha, Nicușor, Al. Ene, Ozon, Suru. Anrenor Angelo Niculescu
În ciuda acestui eșec, Dinamo, tot cu Angelo Niculescu pe bancă, avea să cucerească în următorul an primul său titlu din istorie. De notat că în tricoul alb-roșu evoluaseră în acea finală nu mai puțin de 9 internaționali, doar portarul Constantinescu, Szoke și Fodor fiind lipsiți de acest statut.
Imensa surpriză din Ardeal
Nimeni nu putea concepe în acea zi de 12 noiembrie 1961 altceva decât că Rapid va cuceri Cupa României. Adversară îi era mărunta Arieșul Turda (foto principală), din divizia secundă, spre coada clasamentului. Rapidul terminase pe locul trei campionatul și nu se putea împiedica de echipa care reprezenta fabrica de sticlă (ulterior avea să poarte și denumirea de Sticla Turda) dintr-un mic oraș ardelean. Mai ales că tunarul giuleștean Nae Georgescu deschisese scorul în minutul 24. Dar ce-a urmat apoi a fost de neimaginat.
Cei 30.000 de spectatori de pe ”Republicii” se frecau la ochi văzând cum ardelenii înscriu repede de două ori prin Băluțiu (50 din penalty, 51). Apoi, Vasile Suciu, portarul Arieșului, a făcut minuni și ardelenii au plecat acasă cu prețiosul trofeu. Ulterior, Vasile Suciu, care atunci avea 19 ani, a fost selecționat în reprezentativa de juniori a României și un an mai târziu ajungea la Steaua.
Arieșul – Rapid 2-1 (0-1). Au marcat: Băluțiu (50 – penalty și 51) / N. Georgescu (24).
ARIEȘUL: Suciu – Pantea, Zăhan, Vădan – Luparu, Onacă – Mărginean, Pârvu, Ursu, Băluțiu, Husar. Antrenor Ștefan Wetzer
RAPID: Dungu – Motroc, Macri, Greavu – Langa, Koszka – Kraus, A. Balint, Ozon, N. Georgescu, Dulgheru. Antrenor Ion Mihăilescu.
De remarcat:
– Arieșul e singura câștigătoare din istoria Cupei Rpomâniei care n-a evoluat niciodată pe prima scenă. Celelalte, Reșița și Vâlcea (vezi mai jos), au reușit să joace mai multe ediții în eșalonul de elită.
– După ce în 1954 Titus Ozon, ca echipier al lui Dinamo, pierdea finala în fața Reșiței, acum, în tricoul Rapidului, o pierdea și în fața Arieșului.
– Antrenorul Arieșului, Ștefan Wetzer, fusese și jucător, și antrenor la Rapid.
– Dintre rapidiști mai sunt în viață doar doi: Ion Ion Motroc (87 de ani) și Viorel Kraus (84 de ani). Relativ recent au decedat Gheorghe Dungu și Tache Macri, ambii, nonagenari.
Cea mai neașteptată finală
Ca un făcut, în sezonul 1972-73, marile favorite la trofeu fie s-au eliminat între ele, fie au căzut victime unor mari surprize. Astfel, campioana la zi FC Argeș a fost învinsă în sfertutrile de finală de Chimia Râmnicul Vâlcea (Divizia B), iar Steaua a ieșit în semifinale, scoasă de Constructorul Galați (Divizia C). A fost 2-2 după 120 de minute, în asemenea situații, conform regulamentului de atunci, calificându-se echipa de categorie inferioară.
Așa că la 1 iulie 1973, într-o duminică seara, în nocturnă, doar 8.000 de spectatori se adunau în tribunele celui mai mare stadion al țării, „23 August”, pentru a urmări singura finală din istoria competiției care nu se bucura de prezența vreunei echipe de primă ligă. Vâlcea terminase a noua în eșalonul secund, Constructorul era în liga a treia.
După 120 de minute, s-a consemnat egalitatea, 1-1, goluri Șutru, respectiv Cernega, așa că a fost nevoie de rejucare, conform regulamentului. Peste 48 de ore, la 3 iulie 1973, Chimia a învins cu 3-0 și a cucerit trofeul. Iată fișa tehnică a rejucării:
Chimia Rm Vâlcea – Constructorul Galați 3-0 (1-0). Au marcat Iordache (8) și Gojgaru (54 și 86).
CHIMIA: Stana – Burlacu, Pintilie, Ciobanu, Petrică – Șutru, Donose – Iordache, Ionescu, Gojgaru, I. Haidu. Antrenor: Dumitru Anescu. Au mai jucat: Orowitz, D. Popescu.
CONSTRUCTORUL: Șerbănoiu – Bodea, M. Olteanu, Podeț, Petrea – Ploieșteanu, Cernega – Ghica, Vochin, Ioniță, Manta. Antrenor: Vasile Luban. Au mai jucat: Adamache, Storeru.
De remarcat:
– Câștigând trofeul, Chimia a participat în Cupa Cupelor, unde a întâlnit pe Glentoran Belfast. A fost 2-2 la Vâlcea în tur, returul de la Belfast revenind gazdelor cu 2-0. În ambele manșe cu nord-irlandezii la Chimia a evoluat și viitorul mare arbitru internațional Ion Crăciunescu. Acesta era în lot și în finală, dar n-a fost folosit, fiind accidentat.
– Cel care a dat doă goluri pentru Vâlcea la rejucare, atacantul Gheorghe Gojgaru, a fost transferat imediat după acel meci la Dinamo.
– Președintele Chimiei era foarte tânărul pe atunci Dumitru Dragomir (27 de ani). Iar titular evolua Costică Donose, ulteriorul component al Craiovei Maxima.
Va reuși Corvinul să fie a patra divizionară secundă care cucerește Cupa României?
