Sir Bobby Charlton – Anglia vs România 1970. Sursa: Getty Images
…când creștetul de ciment al lui Bobby Charlton a tăiat traiectoria centrării lui Allan Mullery, țăcănitul mașinilor de scris din zona „Prensa” a amuțit brusc: în sfârșit, după o oră și 5 minute de vals lent, pe „Estadio Monumental Jalisco” din Guadalajara se întâmpla ceva. Mingea deviată de bătrânul grenadier îl găsea pe Geoff Hurst singur, iar omul care dăduse Germaniei un hattrick cu 4 ani înainte, în finala World Cup 1966, nu putea să-l ierte pe Adamache. „Urechi” portarului român și Anglia deschidea scorul în primul meci din „Grupo de la Muerte”, cea mai dură dintre seriile Mundialului Mexico ’70.
„Gura mi s-a uscat brusc. Publicul mexican e dezolat. Englezii aplaudă. Nu atât golul, cât punctul”, avea să-și amintească mai târziu Ioan Chirilă, martor ocular la revenirea României în circuitul Cupei Mondiale după 32 de ani, în cartea „Mexico ’70”. Storși de căldura infernală, măcinați de emoții și conflicte interne, tricolorii n-au mai revenit în acel meci pierdut, de fapt, mai întâi în mintea lor. Dar asta are azi mai puțină importanță.
…despre Bobby Charlton, „cel mai latin dintre britanici”, după cum îl descria același Ioan Chirilă în „World Cup 1966”, printre suporterii englezi umbla o vorbă, în 1970, cum că ar fi nemuritor. Că va juca 150 de meciuri pentru Albion și că statuia lui va fi mai mare decât a legendarului Nelson, din Trafalgar Square.
Dintre toate aceste cozerii de fani, doar prima nu s-a adeverită. Sir Robert „Bobby” Charlton s-a oprit, până la urmă, după 12 ani și „doar” 106 partide în națională. Tocmai Mundialul din ’70 avea să fie punctul terminus al călătoriei sale încheiate – se putea altfel? – cu încă un meci de pomină contra nemților, câștigat de data asta de Beckenbauer și trupa sa, dar tot în prelungiri și doar după ce Alf Ramsey îl scosese pe Bobby din teren.
În rest, englezii n-au greșit prea mult. Sir Bobby Charlton și-a căpătat statuia care tronează azi în fața bătrânului „Old Trafford”. „The United Trinity”, George Best, Denis Law și Bobby Charlton. Iar dintre cei trei eroi de bronz, bineînțeles, mingea e la ultimul.
…până la urmăr, dintre profețiile fanilor englezi care traversau oceanul în torida vară a lui 1970, ultima s-a împlinit cu 53 de ani întârziere. Sâmbătă, 21 octombrie 2023, Sir Bobby Charlton părăsea istoria la 86 de ani ca să intre, nemuritor, în legendele fotbalului.
…„cel mai mare” e o expresie grea. Suporterilor le plac discuțiile astea. „Care a fost cel mai mare?” E greu de spus, dar sigur viața lui Bobby Charlton ar merita un serial pe Netflix de o mie de ori mai mult decât cea a starurilor prefabricate de azi, care fac mai multe pe platourile de filmare decât pe teren.
Povestea lui Robert „Bobby” Charlton s-a scris într-un alt ev și e fabuloasă. A debutat la Manchester United la 18 ani, în 1956, iar în anul următor câștiga titlul în Anglia. În februarie 1958 se prăbușea cu avionul la München, în teribilul dezastru aerian care i-a nimicit pe băieții lui Matt Busby, dar supraviețuia miraculos, salvat de coechipierul său, Harry Gregg. Puștiul de 20 de ani avea să se transforme în fundația pe care Manchester s-a reconstruit după cumplita tragedie, iar în 1963 echipa revenea în prim-planul fotbalului englez, câștigând Cupa Angliei. Cinci ani mai târziu, în 1968, la exact un deceniu după improbabila sa salvare dintre rămășițele avionului prăbușit la München, Bobby Charlton își rezerva definitiv locul în istoria clubului: dădea două goluri în finala Cupei Campionilor, 4-1 cu Benfica Lisabona, pe Wembley.
Legenda și-a dăltuit-o însă la națională. Bobby Charlton debuta pentru Anglia în 1958 și, din acel moment, avea să nu mai iasă de acolo 12 ani. Omul cu bagheta de dirijor în acea echipă de atleți avea să-i terorizeze pe portarii adverși cu șuturile sale năprasnice la 4 turnee finale ale Mondialelor. Marele triumf avea să vină tot pe Wembley, în acel fabulos 4-2 cu Germania, din finala World Cup 1966.
Ce-ar fi de spus? Cifrele arată ceva, dar nu transmit emoții. A fost Bobby Charlton cel mai mare? Nu știm. Dar știm că a dat 249 de goluri pentru Manchester, record care a rezistat peste 40 de ani. Că a înscris de 49 de ori pentru Anglia, al cărei golgheter all-time a fost până în 2015. Că este printre cei doar 9 jucători care au câștigat Cupa Mondială, Cupa Campionilor și Balonul de Aur. Că toate astea le-a realizat fără să dea „la gioale” – în toată cariera a luat doar două cartonașe galbene! Dar, mai mult decât toate statisticile, vorbesc de fapt poveștile. Iar Bobby Charlton e acolo, parte din povestea fotbalului. Acesta a fost destinul său și, dacă s-ar naște încă o dată, fără îndoială că ar fi iar legendă. Pentru că unele lucruri nu se schimbă niciodată.
