Dacă naționala mare a fost ”așa-și-așa”la meciurile acestei luni, dacă echipa U21 a dezamăgit, erau puține premise aducătoare de bucurie pentru cei mai mici, pentru selecționata U19. Dar iată-i pe puștii antrenați de Ion Marin pătrunzând spectaculos în careul de ași al Europei, după un încântător 3-0 împotriva Danemarcei. În semifinale România va întâlni luni Olanda și orice pas de-aici încolo e mai mult de o mare performanță, e chiar o minune!
Să nu uităm că acum fix o săptămână, în primul meci de la Turneul Final găzduit pe meleagurile noastre, Muntenegruconducea România cu 1-0 la pauză și (conjugat și cu debutul slab al selecționatei U21) eram cu toții pe cale să afirmăm că fotbalul nostru are viitorul compromis. Am întors soarta acelui meci în repriza a doua, am învins cu 2-1. Între timp, Muntenegrul, cel care ne condusese, a încasat două bătăi cu 5-0 de la Danemarca și de la Spania, așa că ne-am spus că victoria noastră contra lor n-are cine știe ce valoare. În mod cât se poate de firesc ne-a învins și Spania, cu 3-1, așa că aveam oblgatoriu de victorie cu Danemarca pentru a ocupa unul dintre primele două locuri ale grupei și a merge în semifinale.
Ca în noiembrie 1989
Meciul cu danezii a semănat cumva cu cel care i-a dus pe tricolorii mari la Campionatul Mondial din Italia 1990, acel 3-1 de la București. Împotriva unui fotbal nordic, care nu ne este aproape niciodată la îndemână, am strălucit și tactic (disciplină, alergătură multă, atitudine), dar mai ales tehnic. Jocul României U 19 a fost în multe momente încântâtor, iar golul marcat de Guțea a părut copiat din opera marilor jucători. O echipă română care a sedus publicul, care ne pune în fața unei performanțe pe care România n-a mai atins-o la nivel de juniori (nu tineret, unde am fost în 2019 în primele 4) din îndepărtatul 1981, când ”Cangurii” lui Romică Gabor obțineau medaliile de bronz în Australia.
Bunicul de pe bancă
Acum fix 30 de ani, la 21 iunie 1995, când actualii tricolori U19 mai aveau 11-12 ani până să se nască, Ion Marin avea patruzeci de ani și câștiga Cupa României cu Petrolul, într-o finală cu Rapidul, când nimeni nu le dădea vreo șansă ploieștenilor săi. Acum are șaptezeci de ani și în mod normal le-ar putea fi bunic elevilor săi, ba chiar are acasă un nepot aproximativ de vârsta lor. A fost contestat și răscontestat, când Macedonia ne conducea cu 1-0 sau după ce Spania ne-a bătut cu 3-1 mulți s-au întrebat de ce Federația n-a ales un selecționer mai tânăr, mai apropiat de vârsta și de mentalitatea celor pe care-i pregătea.
Ciudățenii care nu mai trebuie explicate
În urmă cu ceva vreme, la un turneu în străinătate al acestor juniori, Ion Marin s-a supărat pe câțiva dintre ei și i-a trimis pachet acasă. S-a spus despre el atunci că e de modă veche, nu poate înțelege că tinerii de stăzi sunt altfel decât Răchită, Fane Preda sau alții pe care-i antrena în urmă cu trei decenii. Apoi a surprins până la perplexitate neconvocarea lui Toma și Stoian, oameni care au prins minute la FCSB și sunt campioni la zi ai României. În fine, miră că Luca Băsceanu, pe care Craiova a dat un milion de euro ca să-l transfere de la Farul, nu e decât arareori titular în această selecționată juvenilă. Dar când te califică în primele patru echipe ale Europei mai poți să-i pui aceste întrebări lui Ion Marin? Chiar dacă i le pui, îți va răspunde că așa a considerat că trebuie să facă. Și gata!
De fapt, cine e România U19?
E o reprezentativă care, cu toată calitatea ei de organizatoare și de gazdă a turneului final, nu putea spera la mai mult decât la un rezonabil loc 3 în grupa de calificare. Cota totală (Transfermarkt) a lotului nostru e mult mai mică decât a celor doă favorite:
România 2,65 milioane E
Danemarca 8,3 milioane
Spania 15,6 milioane
La care adăugăm și tradiția respectivelor țări, experiența lor de a produce fotbaliști de clasă, știința de a obține rezultate la niveljuvenil (pe care noi n-o avem) și abia cum realizăm dimensiunea performanței noastre.
Copiii României, dar și ai ”Primaverelor”
La startul primului meci (cel cu Muntenegru) Ion Marin a surprins, aliniind doar 4 jucători din campionatele interne (primele trei ligi, unul, Călugăr, chiar din eșalonul al treilea, de la Unirea Alba Iulia) și 7 din străinătate. Pe parcurs, a echilibrat raportul autohtoni-stranieri, lotul nostru (de 20) cuprinzând 12 jucători din țară și 8 de afară.
Autohtoni
Simon (Csikszereda)
Cercel (FCSB)
Călugăr (Alba Iulia)
Păcuraru (Steaua/Farul)
D. Matei (Steaua/ Craiova)
Guțea (Voluntari)
D. Barbu (Craiova)
R. Munteanu (Câmpulung/Farul)
Băsceanu (Farul/Craiova)
Bărăitaru (Slatina)
M. Marin (Steaua)
Chinteș (Ungheni/ U Cluj)
Stranierii
Fălcușan (Empoli U20)
Marincău (Mainz II)
Szimionaș (Verona U20)
Vermeșan (Verona U20)
R. Mairița (Greuter Furth II)
Kodor (Lecce U20)
Țârbă (Celta Viigo II)
Dănciuțiu (Austin Texas II)
Observăm că jucătorii proveniți din țară vin mai ales de la nivelul ligilor inferioare, în prima divizire apucând să debuteze doar patru: Cercel (Farul, apoi FCSB) Luca Băsceanu (la Farul), Guțea (la Mioveni) și David Barbu (la Craiova).
De la cluburi străine sunt mai ales din Italia, dar nu de la echipe mari, ci de la ”Primavere” periferice, Verona, Lecce, Empoli. Mai sunt cei doi ”nemți”, Marincău și Marița, plus Dănciuțiu, din îndepărtatul Texas. Acești fotbașiști, care n-au apucat să debuteze la seniori, nu au cote de Transferarkt încă, dar și dacă ar avea, diferența până la nivelul Olandei pe care o vom întâlni în semifnale (30 de milioane, cu 16 milioane la un singur jucător, Givario Read, titular deja la Feyenoord) e enormă!
Însă probabil că pofesorul Ion Marin știe ce are de făcut. Hai România!
