Aud că de vreo câteva zile e mare agitație pe holurile de la FRF. Mai exact de când s-a terminat congresul UEFA, iar Ceferin și-a arătat mușchii în fața șefilor din fotbalul european. A schimbat statutul, dar spune că nu mai candidează. Doar spune. Iar din acel moment au intrat toți în vrie.
Șeful ăl mai mare de la FRF se și vede la Nyon. E drept, că și noi ni l-am dori acolo, dar teama tuturor este că sistemul nu se va schimba, iar bătălia pentru ciolanul suprem se va da tot între băieții care stau acum, confortabil, la Casa Fotbalului.
Ceferin zice că pleacă, Burleanu face strategii
Fix când era scandalul mai mare, iar numele lui Răzvan Burleanu apărea pe lista scurtă a posibililor înlocuitori pentru Ceferin, al nostru a ieșit într-o conferință de presă maraton, și-a pus cenușă-n cap, ne-a promis că nu candidează, ba chiar zicea că pune mâna pe telefon și-l sună pe șeful lui ierarhic să-i jure credință eternă. Se întâmpla pe 30 ianuarie. Între timp însă, lucrurile s-au schimbat puțin și, cel puțin teoretic, UEFA ar putea avea un nou președinte din 2027. Și pare că și strategia lui Burleanu s-a schimbat.
În 2027 va fi fost deja ales pentru a treia oară în funcția de șef al fotbalului (din cele două mandate pe care ni le promisese atunci când a venit la putere). Ironia sorții, nu? Iar următorii trei ani vor fi extrem de încărcați pentru lobbyiștii lui Burleanu. Nici nu anunțase bine Ceferin că va pleca de la UEFA, că au și apărut primele nume. Surprinzător sau nu și al lui Burleanu, într-o listă cu nume uriașe pentru fotbalul mondial!
Am luat de șase luni această decizie de a nu mai continua, de a nu mai candida. Motivul e că, după un timp, fiecare organizație are nevoie de sânge proaspăt, dar mai ales pentru că am fost departe de familie de șapte ani
Aleksander Ceferin, președinte UEFA
Cu cine se bate Răzvan Burleanu
Cel mai greu nume de pe lista spaniolilor de la AS este portughezul Luis Figo. Cel mai vocal dintre contestatarii lui Sepp Blatter, contra căruia a și vrut să candideze în 2015, e, neoficial, mâna dreaptă a actualului șef de la UEFA, iar surse de la Nyon spun că slovenul va face tot ce îi stă în putință pentru a-l impune în locul lui.
În top este și Predrag Mijatovic. Muntenegreanul, 55 de ani, fost la Real între 1996 și 1999, este consilier al lui Ceferin, are legături puternice la UEFA și este extrem de influent în luarea deciziilor președintelui.
Zvonimir Boban este însă numele care-i dă cele mai multe emoții lui Ceferin. Fostul jucător de la Milan, a avut funcții importante și la FIFA, și la UEFA. Secretar-general adjunct al FIFA (2016-2019) și director tehnic la UEFA, din aprilie 2021 până în ianuarie 2024, când și-a dat demisia, tocmai după un scandal uriaș cu președintele.
Al patrulea pe lista celor de la AS este Răzvan Burleanu, cel mai tânăr dintre toți. E bine văzut la Nyon și este susținut de unul dintre cei mai influenți oameni din fotbalul european: englezul David Gill.
E un clovn de la o federație care vorbește cu celelalte federații și cu media zilnic. «E o conspirație», spune el, dar mie și conducerii UEFA nu ne spune nimic. Ne-au spus celelalte federații despre el și au râs de comportamentul lui.
Aleksander Ceferin, președinte UEFA
Cine rămâne la butoane
Că ăsta a fost de la bun început scopul lui Răzvan Burleanu, nu mai e vreun secret pentru nimeni. Că și-a folosit „talentele” doar pentru a-și construi relații sus-puse care să-l propulseze până-n vârful ierarhiei UEFA, iar nu mai e o surpriză.
Fotbalul românesc este vopsit perfect la exterior, însă e plin de bube la interior, o știm cu toții. Dar rămâne pentru mulți un ciolan extrem de prețios. Iar acum, marea bătălie se dă pe cine-i va urma lui Burleanu. Deocamdată se bat doi. Tot din sistem, bineînțeles. Pentru că e greu de crezut că cineva din exterior va putea să dărâme întregul păienjeniș creat de corporatiștii care au arestat fotbalul. Vișan vs Bodescu! Asta e bătălia a mare. Cine-l convinge pe Burleanu pentru a fi lăsat moștenitor la tron.
Niciunul dinte ei nu are nici în clin nici în mâneca cu fotbalul de performanță. Primul e fan karate, iar al doilea umfla roțile mașinilor până în 2014. Dar amândoi au avut grijă să nu-i iasă din cuvânt șefului. În toată această bătălie, Vișan pleacă cu frâna de mână trasă. El a fost „plantat” în FRF și nu adus de Burleanu, în timp ce Bodescu a fost tot timpul alături de acesta și a avut grijă să-i perie cât se poate de bine pe votanți. Ba mai mult, patronii de pe la noi spun că el conduce de fapt arbitrajul, că are o mare influență la delegări și nu prea refuză pe nimeni. Acum nu știu dacă să-l credem sau nu pe Mititelu, dar ceva semne de întrebare putem să ne punem.
Ar mai fi și deja eterna variantă a unui candidat din partea Generației de Aur. Acum chiar au timp să se organizeze, sunt trei ani la mijloc. Întrebarea este cine și-ar asuma un posibil nou eșec. Gică Popescu a tot spus că nu vrea să mai audă de FRF, Ionuț Lupescu tocmai a anunțat că se apucă de politică. Surse din anturajul oamenilor care au făcut istorie pentru fotbalul românesc spun că, în cazul în care Burleanu iese din schemă, l-ar putea susține pe unul dintre Cristi Balaj sau Ciprian Marica. Doar că băieții care lucrează în underground-ul fotbalului românesc par acum prea puternici și greu de învins. Iar decizia e tot în mâna politicienilor. Cine rămâne în picioare după alegerile din acest an va decide și cine va conduce fotbalul.
Și pentru noi cum o fi mai bine?
De ani de zile, oamenii de fotbal urlă ca din gură de șarpe că Burleanu nu e bun, că a făcut praf fotbalul românesc, că se servește doar unor interese. Dar tot de ani de zile, în ciuda rezultatelor groaznice, Burleanu e votat fără menajamente de toată lumea. Ultima dată nici nu a avut contracandidat. Că la vorbe suntem primii, la fapte e puțin mai greu. Unii vorbesc pe la colțuri, că le e teamă să-l supere pe corporatistul-șef. Alții zic că e vorba de lehamite și că nu se va schimba nimic. Cam ca celebra domnișoară care în urmă cu ani buni „se p..a pe el de vot”. Și uite unde am ajuns.
Din martie 2014, de când conduce FRF, Burleanu a intrat în istorie ca fiind primul președinte de federație ce ratează trei campanii consecutive: CM 2018, EURO 2020, CM 2022. În comparație, mult înjuratul Mircea Sandu, în cei aproape 24 de ani de „domnie” (august 1990 – martie 2014), a obținut 5 calificării: două la Mondiale (1994, 1998) și patru la EURO (1996, 2000, 2008, 2016). Eu o trec și pe cea din 2016 tot în contul lui Mircea Sandu, Burleanu a luat doar laurii.
Răzvan Burleanu are patru campanii și o calificare, cea de anul trecut. Cea care îi mai da o gură de oxigen. Fără de care probabil că posibila lui candidatură la UEFA nu ar mai fi fost posibilă. Aici are însă un merit, i-a dat credit lui Edi Iordănescu, iar asta a fost decisiv.
Eu m-aș bucura să-l văd la UEFA, așa cum m-am bucurat atunci când a câștigat prima dată alegerile. Fără să știu însă că va distruge aproape totul. Acum aș fi foarte bucuros dacă UEFA ne-ar da șansa de a scăpa de el. Acolo nu are ce să strice. Va fi probabil un instrument, nici măcar un păpușar. Dar își va împlini visul. Va avea funcție, noi ne vom mândri că un român conduce fotbalul european și ne vom lăuda că naționala nu va mai avea arbitraje potrivnice.
Întrebarea ce va rămâne este cum facem cu sistemul, că sistemul nu se schimbă. Aceleași interese personale, acum mult mai bine întreținute de „Buna guvernanță sportivă”, aceleași persoane care de ani de zile nu văd nicio soluție pentru fotbal, în afara celei din propriul portofel. Și totuși, hai cu Burleanu la UEFA, ar mai fi o șansă să ne facem bine.
