După rezultatul de marți noapte, 2-3 acasă cu Real Madrid, e foarte posibil ca săptămâna viitoare Manchester City să-și ia adio de la Champions League. Nici în Premier League lucrurile nu merg mai grozav, doar locul 5. Destulă lume spune că drumul lui Pep Guardiola la City, început acum aproape 9 ani, în vara lui 2016, pare să fi cam ajuns la sfârșit.
A cam devenit obișnuință ca după etapele din Premier League să pe întrebi nu ce a făcut City, ci cu cât a pierdut City. A încasat-o inclusiv de la concitadina United (1-2), aflată și ea în cea mai neagră perioadă a existenței sale. Echipa lui Pep e doar pe locul 5, ce-i drept la doar 2 puncte de Chelsea, locul 4, poziție care duce în Champions League. Dar la 15 puncte în spatele liderului Liverpool, ceea ce face inutilă orice discuție despre titlu. În Champions League City a tremutrat din toate încheieturile, calificându-se din ”megagrupă” în playoff abia în ultima partidă (3-1 acasă cu Brugge), după ce la pauză belgienii conduceau.
Imposibila finală
Și vine acest meci cu Realul, adică un derby al Europei între echipele de club despre care foarte multă lume spune că ar fi cele mai mari cluburi din lume în ultimul deceniu. De ani și ani se așteaptă o finală de Champions League Real-City, dar întâmplarea face ca ele să se tot ciocnească pe drum (cu un deznodământ sau altul) și să nu ajungă una înfața celeilalte într-un mult dorit ultim act. Așa a fost și acum, când poticnelile ambelor în grupa ”de 36” au făcut ca ele să se înfrunte acum, în februarie, și nu pe 31 mai, data finalei.
Ce criză e când pierzi în minutul 90+2?
Culmea e că deși are mai multe necazuri decât Real (care nici ea nu e scutită de probleme, vezi scandalurile de arbitraj din Spania sau numeroasele accidentări, mai ales în defensivă), City a jucat destul de bine. A condus cu 1-0 și cu 2-1, a luat golul decisiv în minutul 90+2. Poți vorbi oare de criză când tu în minutul 85 ai 2-1 contra lui Real Madrid? A fost un meci epocal, de referință, iar după aceste epitete termenul de ”criză” pare cam nepotrvit. Cu toate acestea, multă lume vorbește despre falimentul lui Guardiola la City.
Arbitrajul le-a zâmbit
Luați următoarele câteva propoziții ca pe o paranteză puțin mai lungă. City a ajuns să aibă 2-1 în minutul 85 și fiindcă toate deciziile-limită ale arbitrajului (VAR sau ochiul uman al lui Clement Turpin) au fost luate în favoarea ei. În loc de penalty la duelul Ederson-Vinicius din minutul 9, s-a găsit un ofsaid milimetric a atacantul madrilen. Golul de 1-1 a fost înscris de Haaland după ce el, la pasa cu pieptul a lui Gvardiol, s-a aflat tot milimetric înapoia mingii. În fine, penaltyul de 2-1 s-a dictat după un fault la Foden pe care numai tehnologia l-a plasat pe linia (care face parte din careu) și nu dincolo de aceasta. La ce nebunie e în Spania, dacă Realul ar fi fost arbitrat așa pe plan intern, don Florentino Perez ar mai fi turnat o găleată cu benzină peste focul mare care arde demult.
A băgat clubul în aristocrație
Așadar, după nevastă, Guardiola divorțează și de fotbal, după cum inspirat a titrat în gsp Mihai Mironică după recentul eșec al lui City la Paris (2-4). Dar se poate numi ”faliment” un palmares, care în cei 9 ani la Manchester, cuprinde, la loc de cinste următoarele repere?:
-o Ligă a Campionilor
-5 titluri în Anglia.
Nici nu mai punem la socoteală cele 2 Cupe ale Angliei și cele 4 Cupe ale Ligii engleze. Prin ceea ce a făcut la City, mai ales prin Liga Cucerită în 2023, în finala cu Inter, Pep a reușit să introducă echipa în palatele aristocratice ale fotbalului. Când câștigi Liga Campionilor, poți fi socotit deja arisocrat, indiferent ce se întâmplă după aceea. Când n-o iei (cazul lui PSG) ești doar un aspirant. Până la venirea lui Guardiola, City era un club de elită, excelent finanțat, dar ai cărui antrenori precedenți, mari și ei, precum Pellegrini sau Mancini, nu reușiseră să-i confere aer aristocratic.
Nobilul Pep
De altfel, întreaga carieră de antrenor a lui Pep are accente aristocratice. Și cea de jucător, dar nu discutăm despre ea acum. În 17 ani el are doar câteva luni ”sabatice”, înainte de Bayern, când a stat acasă și a învățat limba germană, ca să nu aibă nevoie de translator la noul club. În rest, cariera sa se rezumă la doar trei echipe. 4 ani la Barcelona. 3 ani la Bayern. 8 ani și jumătate la City. Cu toate a câștigat titluri interne. Doar cu bavarezii n-a luat Liga Campionilor, a făcut-o însă cu celelalte două.
Doar Haaland corespunde
Și totuși, ce se întâmplă? De ce City are rezultate atât de slabe, de ce e aproape să părăsească Liga Campionilor, iar în campionat a primit o grămadă de goluri, 35, mai multe decît Everton (28) care se bate la retrogradare? Se pare că în acest moment singurul argument cifric al lui City e Erling Haaland. În Anglia el are 19 goluri în 24 de partde, în Champions League a înscris de 8 ori în 9 meciuri. Cu 27 de reușite în 33 de apariții, el e ok. Dar pare singurul care corespunde.
Cât de important e Rodri?
Dar ceilalți? Ederson gafează și de multe ori îi lasă locul lui Ortega. Ruben Diaz și Stones par uzați, De Bruyne e cam plictisit, Grealish se accidentează mereu, pe Savinho, folosit titular până la exasperare, se vede că vine de la Girona, care în ciuda performanței din sezonul trecut, e un club prea mic ca să dea titulari la City. Marmoush, adus recent de la Frankfurt, încă joacă foarte puțin. Walker a plecat, Doku nu mai prinde echipa. Dar s-ar putea ca motivele anului prost al lui City să fie dat de altă cauză: absența îndelungată a lui Rodri, care, cu toate contestările, e totuși ultimul ”Balon de Aur” al fotbalului mondial.
