Să te bați pentru play-off până cu două runde înaintea terminării sezonului regulat, apoi să fii nevoit să joci ultima partidă sub spectrul retrogradării directe, să o pierzi și să ajungi direct în liga secundă, fără baraj — iată una dintre cele mai enigmatice, de neînțeles evoluții pe care le-a cunoscut fotbalul nostru în ultimele decenii!
Sepsi a câștigat de două ori Cupa României, o Supercupă, a participat la 4 dintre ultimele 6 ediții de play-off ale Ligii 1, are un stadion excepțional, nou, plus cel vechi din oraș, amenajat la nivel de primă ligă. Dispune de o bază de pregătire superbă, salariile (din prima treime a Ligii 1) sunt achitate la zi — poate chiar e singurul club care nu a înregistrat nicio zi de întârziere a plăților. Lotul are a șaptea cea mai mare valoare (potrivit Transfermarkt), Sepsi a evoluat în cupele europene, a beneficiat de stagii de pregătire luxoase, iar problemele de arbitraj nu au fost niciodată invocate serios. Și totuși, retrogradează și lasă în urmă un aer de mister în privința acestei prăbușiri.
De la Cercul Polar în jos
Acum mai puțin de doi ani (30 august 2023), Sepsi era la un pas de grupele Conference League. Făcuse 2-2 acasă cu Bodo Glimt, iar în Norvegia, după ce începuse prost meciul și era condusă cu 2-0, a revenit, a egalat și a dus partida în prelungiri. A primit golul decisiv în minutul 100 și a ratat calificarea. Douăzeci de luni mai târziu — unde e Bodo Glimt și unde e Sepsi?
Echipa din portul de dincolo de Cercul Polar a câștigat campionatul Norvegiei și a ajuns până în semifinalele Europa League, eliminând, printre altele, pe Lazio. Are același antrenor de aproape un deceniu, iar 6-7 titulari din dubla cu Sepsi sunt și acum în lot. În schimb, formația din Covasna a avut în acest interval 5 antrenori (Ciobotariu, Storck, Suciu, Dorinel, Csaba László) și a ajuns unde a ajuns.

Valoarea
Conform Transfermarkt, Sepsi are al șaptelea cel mai valoros lot din Superligă, peste toate celelalte echipe din play-out. Iată câteva cifre:
-
Sepsi: 13,8 milioane €
-
Botoșani: 9,8 milioane €
-
Oțelul: 9,7 milioane €
-
Iași: 7,1 milioane €
-
Slobozia: 6,8 milioane €
Așadar, Sepsi retrogradează direct având un lot cu 40% mai valoros decât echipele salvate direct (Botoșani, Oțelul) și de două ori mai valoros decât cele care au ajuns la baraj. Slobozia, echipa care a învins-o decisiv, n-are nici măcar jumătate din valoarea lotului clubului patronat de László Diószegi.
La început, un parcurs normal
Iată locurile ocupate de Sepsi în sezonul regulat:
4, 1, 3, 4, 5, 6, 11, 12, 8, 10, 13, 9, 8, 8, 10, 8, 7, 7, 6, 6, 7, 8, 8, 8, 7, 7, 7, 7, 7, 7
Bilanțul sezonului regulat:
30 meciuri | 11 victorii | 8 egaluri | 11 înfrângeri | golaveraj 38-35 | 41 puncte
(21 puncte după înjumătățire, cu rotunjire)
Se observă un început bun, un mijloc de sezon mai slab (coincizând cu despărțirea de antrenorul german Bernd Storck), apoi un ușor reviriment sub Valentin Suciu, cu șanse reale de a prinde play-off-ul la un moment dat.
Prăbușirea
Play-out-ul a început cu o înfrângere surprinzătoare pe teren propriu (0-2) cu Gloria Buzău, urmată de aducerea urgentă a lui Dorinel Munteanu (deja antamat pentru vară). Rezultatul? Un singur punct în 15 meciuri. Se pare că relația dintre un antrenor dur și un lot obișnuit cu un tratament blând nu a funcționat. A urmat demiterea lui Dorinel, într-o scenă inedită: 12 jucători, fără antrenor, prezenți în biroul patronului.
A fost adus Csaba László, fost antrenor la Sepsi, cu un CV remarcabil (inclusiv un stagiu la Hearts of Midlothian, în Scoția), dar fără rezultate notabile în trecut. Nici acum nu a putut schimba soarta echipei.
Bilanțul din play-out:
9 meciuri | 1 victorie | 2 egaluri | 6 înfrângeri | golaveraj 7-16 | 5 puncte
Povestea cu Brașovul
Un alt factor al tensiunilor a fost faptul că mulți jucători locuiau în Brașov, la 36 km distanță. Orașul oferă mai multe oportunități de petrecere a timpului liber decât Sfântu Gheorghe, dar drumul spre antrenamente dura peste o oră la orele de vârf. Dorinel Munteanu s-a opus acestui stil de viață, iar după retrogradare, Diószegi a declarat că nu va mai permite așa ceva în viitor.
Totuși, o întrebare rămâne: când Sepsi câștiga trofee și juca în Europa, nu tot în Brașov locuiau jucătorii?

Grupul de influență
Culmea ironiei: eroarea decisivă din meciul cu Slobozia a fost comisă de Roland Niczuly, considerat liderul grupului de jucători care au forțat plecarea lui Dorinel Munteanu. Lacrimile sale la finalul partidei de la Clinceni — consolat de soția care scrisese pe rețelele sociale că Dorinel e „cineva de pe la 1700” — impresionează, dar nu mai pot schimba nimic.
László Diószegi și-a asumat întreaga responsabilitate, declarându-se unicul vinovat pentru retrogradare. Poate chiar are dreptate. Dar, din păcate, e prea târziu.
