Și totuși…capul plecat, sabia îl taie! FCSB merge în playoff după un meci în care s-a speriat degeaba

Cam aici se rupe bulanul, când joci doar la ciupeală. Nimic nefiresc pe Arena Națională. Nefiresc poate părea doar scorul, un pic prea blând pentru ceea ce s-a întâmplat joi seara la București. United a ratat din toate pozițiile, a pleznit și bara de două ori, în timp ce ocaziile alor noștri s-au născut din două situații norocoase, fără nicio legătură cu construcția jocului. Rămânem din nou cu impresia că s-ar fi putut, dacă FCSB ar fi încercat să joace. Evident, poate lua cinci, nu două, dar bănuiesc că niciunul dintre cei peste 50 128 de oameni nu s-ar fi supărat. Acum rămâne doar întrebarea: a meritat experimentul de la Glasgow?

 

Prea mici, prea fricoși

 

FCSB n-a avut nicio intenție să le pună probleme englezilor. Asta a fost limpede din startul meciului. Cu trei fundași centrali, teoretic om pe om, n-ai cum să vrei altceva. În mintea mea, să joci așa chiar și cu cea mai slabă Manchester United din istorie, înseamnă sinucidere lentă. Poate varianta clasică ar fi însemnat sinucidere rapidă. N-am de unde să știu. Nu-s nici antrenor, nici vreun specialist. Și începe tăvălugul. Celebrul s-a înclinat terenul capătă o nouă dimensiune. Ai lui Haralambie nici nu știu pe unde e mingea. De Ligt nu nimerește spațiul porții în minutul 5, după lovitura liberă bătută de Eriksen. Cinci minute mai târziu, campioana României ajunge la poarta lui Bayindir iar Mihai Popescu ratează cea mai importantă șansă de a marca din carieră, după centrarea de manual a lui Radunovic. Imediat, Mainoo e blocat în ultimul moment de același Popescu iar Târnovanu scoate impecabil șutul lui Eriksen. Fără opoziție din partea românilor, Hojlund l-a servit perfect pe Mainoo, însă puștiul englezilor  a trimis mult peste din poziție ideală.Hojlund nu-și face bine pașii și ratează centrarea lui Lisandro Martinez. Se întâmpla în minutul 30, iar de aici încolo, ai noștri au dat impresia că au înțeles cu cine au de a face. Pressing bun, echipa s-a mutat în jumătatea de teren a lui United și evident că au apărut și erorile englezilor. Ba mai mult, Dawa îi dă și mingea printre picioare lui Hojlund. Hai că parcă se poate dacă avem nițel curaj.  Doar că se termină prim repriză. Onorabil, FCSB era la pauză între primele opt.

„A fost un meci greu, am întâlnit o echipă de tradiție, o echipă mare a fotbalului. Ne-am învățat lecția. A fost o atmosferă extraordinară. Din păcate, atât am putut, dar am învățat din asta și mergem mai departe. Cu siguranță ar fi fost altă partidă dacă marcam, altfel ar fi decurs meciul. Asta este, ratările fac parte din joc, dar mă bucur că am fost acolo, că am intrat într-un astfel de meci și am reușit să ies sănătos de pe teren”. Mihai Popescu, FCSB

 

Hai că poate o merge tot așa

 

La pauză mută și nea Gigi, mută și Amorim. La FCSB intra Baba, dincolo intră Diallo și Garnacho. Acum, pe bune, ce să vrem mai mult de la meciul ăsta? Și imediat vine prima mare ocazie: după o neînțelegere între Baba și Ngezana, Garnacho a scăpat singur cu Târnovanu, dar a lovit doar bara din stânga lui Târnovanu. Bruno Fernandez izbește și el transversala cu un șut violent și la nici un minut distanță, inevitabilul se întâmplă. Dalot deschide scorul după o aruncare de la margine, cu largul concurs al lui Crețu și Mihai Popescu, care l-au pierdut pe drum pe portughez. Probabil că meciul s-a jucat la bara lui Bîrligea. Atacantul fără gol în 2025 prinde o minunăție de șut dar mingea se oprește doar în bara turcului din poarta lui United. Cu tot cu Diallo al lor, tare s-ar fi sucit treaba.

În schimb, Kobbie Mainoo nu ratează după bâlbâiala lui Adrian Șut. Garnacho i-a trimis ideal lui Mainoo în mijlocul careului, iar puștiul teribil al lui Ruben Amorim a închis tabela la 2-0 în minutul 68. Imediat, Amorim betonează defensiva, FCSB prinde curaj și apar și ocaziile: Băluță și Bîrligea ratează de puțin golul de-l visau cei peste 50 000 de oameni din tribune. E drept că între ocaziile noastre s-au interpus și ale lor: Bruno Fernandes  și De Ligt, au greșit ținta din poziții teribile. S-a terminat 2-0 pentru United, iar FCSB merge în play-off. Acolo unde ar putea da din nou peste PAOK. Cealaltă posibilă adversară este Royale Union Saint-Gilloise. Tragerea la sorți a play-off-ului pentru calificarea în optimile Europa League va avea loc vineri, 31 ianuarie, de la ora 14:00, la Nyon. Acum, dincolo de regretul că o repriză ai noștri au jucat de la egal la egal cu una dintre puterile fotbalului mondial, hai să o recunoaștem p-aia dreaptă. Câți ne-am fi gândit la startul competiției ca FCSB va fi în primele 15 echipe din Europa League?

„Cum știam de la început, avea să fie un meci foarte, foarte dificil. A fost un meci foarte greu. În prima repriză cred că ne-am apărat bine, nu am oferit spații, însă în a doua repriză nu am mai reușit acest lucru și am oferit mai multe spații. Este un club uriaș, s-a văzut că au jucători de valoare. Am avut și lucruri pozitive după acest meci. Era o șansă să ne calificăm în primele 8, un lucru la care mulți nici nu visau la începutul grupei. Sunt foarte mândru de evoluția jucătorilor, de ceea ce au făcut în acest sezon. Am avut un plan, a ieșit destul de bine în prima repriză știam că trebuie să suferim.

Au schimbat la pauză, au adus mai multă viteză, nu le trebuie multe ocazii să marcheze. Au introdus jucători de mare calitate. Astfel de echipe suferă până marchează primul gol, după le oferi spații când încerci să egalezi și astfel am luat al doilea gol. E firesc să se întâmple asta, mai ales în fața unor astfel de echipe, să obosim, după primul lor gol cred că totul s-a schimbat. Trebuie să ne obișnuim după astfel de situații. Să ne recuperăm cât mai repede. Vreau să le mulțumesc suporterilor care au fost prezenți, pentru tot ceea ce fac pentru club. Oricare va fi adversarul, ne vom comporta la fel.”, Elias Charalambous, antrenor FCSB

 

Nea Gigi stabilește sistemul, la final antrenorul e de vină

„Tactica asta cu 5 pe fund… opt jucători de la noi nu participau pe faza ofensivă! Nu poți să dai gol cu Manchester așa. Fotbalul este ca să îl joci, e adevărat că am avut și bara aia… Trebuie să ții mingea la tine. Asta nu a fost ideea mea, habar-n-am de tactica asta. Ei au spus așa, ei se pricep la fotbal, dar, de acum, nu va mai fi așa vreodată. Nu mai jucăm să ne apărăm toți!”-Gigi Becali, patron-antrenor FCSB

 

Lui Haralambie era cât pe ce să-i iasă. A schimbat formula clasică cu un 5-3-1-1, gândit să blocheze clasicul 3-4-3 pe care-l folosește Amorim. Spun că a schimbat, pentru că e evident că decizia nu a fost a lui. Niciun antrenor normal la cap nu schimbă sistemul de teama adversarului. Și dacă e Manchester United, ce? De data asta nu-l cred pe nea Gigi nici dacă mă pici cu ceară. Cum nu pot pricepe introducerea lui Baba. Chiar dacă Edjouma a fost aproape petardă în prima repriză. În fine, e treaba lor, bucătăria lor. Cipriotul de pe banca celor de la FCSB bănuiesc eu, a vrut, cumva să își asigure un oareșce control la mijlocul terenului și să aglomereze defensiva. Pe tactică, omul e bun, foarte bun. Asta dacă-l lași să-și facă treaba. Când vii cu comenzi din înaltul tribunei, măcar nu-l mai certa. În rest, tactica e simplă. FCSB știe perfect jocul defensiv, a arătat-o în acest parcurs european în nenumărate rânduri și poate profita de fazele fixe sau de contraatacuri rapide. Doar că planul ăsta funcționează dacă dai și gol, altfel, o pățești. Joi seară s-a nimerit ca mingea să nu intre în poarta lui United. Iar cifrele arată firesc. Ba mai mult, când portarul tău e cel mai bun de pe teren, atunci e relativ sigur că nu ți-a ieșit ciupeala.

 

Posesia a fost aceeași pe toată durata meciului: 31% ai noștri vs 69% pentru United. Nimic special aici, FCSB a lăsat adversarului posesia în toate meciurile pe care le-a jucat în Europa. Dezastrul provocat doar de complexul de a fi români, de aici începe. Ocazii mari: 2-6, șuturi: 8-21, 5 intervenții uriașe ale lui Târnovanu, doar 288 de pase reușite pentru FCSB, 667 în dreptul britanicilor.

Dacă ne uităm doar la ofensiva celor două echipe, tot nu iese bine. Șapte șuturi pe poartă au tras englezii, noi doar trei. Ei au trimis de două ori mingea-n bară, noi o singură dată. La capitolul șuturi din interiorul careului, raportul e devastator: 16-3 pentru oamenii lui Amorim. Și ca să înțelegem cât de liniște a fost la poarta lui United, priviți cu atenție graficul făcut de sofascore.

”Știam că va fi un meci dificil, am jucat în fața unei echipe mari. Din păcate, nu am reușit să producem un rezultat bun. Am simțit că se poate, dar am jucat prea jos. Nu am pus presiune pe ei. Ca să câștigi trebuie să pui presiune pe adversar. Ei aveau superiortate, eram eu cu Bîrligea care alergam de la unul la altul. E greu să recuperezi mingea și să faci ceva. Nu e confortabil, dar trebuie să ai și șanse să recuperezi mingea.

Am încasat primul gol dintr-o fază fixă, un aut, trebuia să fim mai atenți. Nu meritam nici un egal, trebuie să fim corecți.
Suporterii au fost minunați.cDacă jucam ce știam noi, în sistemul pe care l-am jucat până acum, poate era altceva sau cel puțin aveam mai multe șanse”, Florin Tănase, FCSB. 

Sigur, dincolo de înțepătura subtilă a lui Florin Tănase, eu aș mai adăuga ceva. Poate că era altceva dacă la mijloc erau Olaru, Chiricheș și Lixandru. Și atunci chiar nu aveai de ce să mai schimbi sistemul.

Cum arată tabloul primăverii în Europa League

 În faza următoare din Europa League, echipele de pe locurile 9-24 vor juca un play-off, în sistem tur-retur, pentru a se stabili care sunt celelalte 8 echipe care se califică în optimile competiției Echipele care au terminat între locurile 9 și 16 vor fi cap de serie în tragerea la sorți a play-off-ului din faza eliminatorie. Adversarii echipelor cap de serie vor fi stabiliți prin tragere la sorți, iar cluburile vor avea doar două posibile adversare.

  • Play-off 1: AS Roma (15) / Viktoria Plzen (16) vs Ferencvaros (17) / FC Porto (18)
  • Play-off 2: Bodo Glimt (9) / Anderlecht (10) vs Twente (23) / Fenerbahce (24)
  • Play-off 3: FCSB (11) / Ajax (12) vs Royale Union Saint-Gilloise (21) / PAOK (22)
  • Play-off 4: Real Sociedad (13) / Galatasaray (14) vs AZ Alkaamar (19) / Midtjylland (20)
  • Play-off 5: Galatasaray (14) / Real Sociedad (13) vs Midtjylland (20) / FC Porto (19)
  • Play-off 6: Ajax (12) / FCSB (11) vs PAOK (22) / Royale Union Saint-Gilloise (21)
  • Play-off 7: Anderlecht (10) / Bodo Glimt (9) vs Fenerbahce (24) / Twente (23)
  • Play-off 8: Viktoria Plzen (16) / AS Roma (15) vs FC Porto (18) / Ferencvaros (17)

Împerecherile pentru optimile Europa League:

  • Optime 1: Lazio (1) / Athletic Bilbao (2) vs câștigătoare play-off 1
  • Optime 2: Rangers (8) / Olympiakos (7) vs câștigătoare play-off 2
  • Optime 3: Frankfurt (5) / Lyon (6) vs câștigătoare play-off 3
  • Optime 4: Tottenham (4) / Manchester United (3) vs câștigătoare play-off 4
  • Optime 5: Manchester United (3) / Tottenham (4) vs câștigătoare play-off 5
  • Optime 6: Lyon (6) / Frankfurt (5) vs câștigătoare play-off 6
  • Optime 7: Olympiakos (7) / Rangers (8) vs câștigătoare play-off 7
  • Optime 8: Athletic Bilbao (2) / Lazio (1) vs câștigătoare play-off 8

Dacă se va califica din playoff, FCSB ar putea ajunge în optimea 3 sau în optimea 6, adversarele fiind Lyon sau Frankfurt.

Legendele nu mor niciodată!

 

Jocul ăsta, la care eu zic că s-a bătut, neoficial ce-i drept, recordul de asistență pe Arena Națională a fost pentru Helmuth Duckadam. A fost pentru omul care a avut mereu curaj și coloană vertebrală să-și susțină punctul de vedere. A fost pentru omul care dincolo de decizii judecătorești și chichițe avocățești, a înțeles că un club trăiește doar prin suporteri. Nu prin patron, nu prin jucători, nu prin antrenori sau oficiali. Iar joi seară, pe Arena Națională, mai bine de 50 000 de oameni au urlat din toți plămânii lor STEAUA. Poate în speranța că la un moment dat cineva va înțelege că acest club e mult prea mare pentru a fi dezmembrat. Poate că și cei care altădată erau frații lor și care au ales alt drum vor reuși să depășească orgoliul și angoasele și vor face front comun. Poate va înțelege și Popică, crescut în Peluza Nord. Poate o vor face măcar în memoria „ursului” Duckadam.

Lasă un comentariu