Cât a așteptat România un astfel de meci! Poate de la golul lui Ganea cu Anglia, poate de la reușitele lui Mihăilă cu Elveția. Dar am văzut astăzi o națională pentru care nu a mai contat altceva. Nu a mai contat că suntem săraci și ne chinuim să trecem de la o lună la alta cu amărâtul de salariu sau că suntem cetățeni de rangul trei în Europa. Nu a mai contat nimic din ce nu ne face sa zâmbim în fiecare zi.
Azi a jucat România lui Iordănescu și Hagi. Pe zi, nu ca în nopțile minunate de la Mondialul american. Într-o banală zi de luni, echipa de Serie B, cum a fost ironizată de toți, a fost mândria unei țări. A unei țări care nu prea are cu ce să se mândrească. Acum avem niște nebuni care ne-au spus mereu să credem în ei.
O repriză cât o viață
45 de minute cât o așteptare de 8 ani. Nu știu când am văzut România dominată în halul ăsta, poate cu Argentina, poate cu Elveția până la minunățiile lui Mihăilă. Habar n-am! Nu-mi aduc aminte și nici nu-mi pasă prea mult. România a avut o posesie de doar 29 la sută în prima repriză a meciului cu Ucraina. Dar n-a contat. Jocul tactic al lui Iordănescu a fost de departe al unui mare antrenor.
Mudryk? Dovbyk? Nu! Zilierul Rațiu a făcut al doilea meci al vieții sale. Sau cel puțin a treia repriză a carierei sale. Omul care nu i-a dat nicio șansă lui Vinicius Junior l-a lăsat pe fotbalistul de 35 de milioane al lui Chelsea fără obiectul muncii. Nu Drăgușin i-a setat cota lui Dovbyk, așa cum ne spuneau atotcunoscătorii de la AS. Ci omul care prinde minute la Rayo din an în Paște. Dar care, când vine la națională, se transformă. Și e doar pariul lui Iordănescu!
Dacă ne-am uita doar pe cifre, fără să fi tras cu ochiul la meci, am crede că prima repriză a fost un măcel organizat: Ucraina a avut o posesie de 71 la sută, patru șuturi la poartă față de trei ale noastre, 335 de pase reușite, noi doar 132. În schimb, din două șuturi pe poartă, noi am dat un gol. O execuție magnifica a lui Stanciu. Prima. Că a doua putea fi reușita turneului: al nostru era gata-gata să dea gol din corner. O bară mizerabilă l-a scos pe portarul lui Real Madrid. Că altfel se cam închidea treaba de atunci.
Și n-am început rău nici repriza a doua! Teleghidata lui Coman a greșit doar puțin ținta! Și a început tăvălugul. Tăvălugul marcă înregistrată Iordănescu. Lasă-i să creadă că pot și apoi dă în ei din toate pozițiile. Răzvan Marin a aruncat România în aer cu un șut absolut perfect, iar omul despre care golazzo.club a scris în premieră că va fi titular în atacul României la Euro a liniștit o țară întreagă. E 3-0 la debutul la Euro, contra unei naționale ce valorează de patru ori mai mult decât oamenii lui Iordănescu. O națională a României încântătoare, criticată de tot felul de specialiști ratați în ale antrenoratului. Și un standing-ovation pentru căpitanul Stanciu, omul meciului și pentru UEFA, un fel de Pierre Monteux pe gazonul din Munchen. Ce-i drept a avut și orchestră bună. A luat și un trofeu. Cum ar fi să nu fie singurul pentru ai noștri. Știu, poate ca îmi zboară entuziasmul prin tastatură, dar noi oare realizăm ce s-a întâmplat la Munchen?
„Cred că, după nașterea fetițelor, e cea mai fericită zi, atât din viața mea cât și a colegilor. Ceea ce am trăit astăzi nu se mai poate repeta, e de neegalat. Vreau să le mulțumesc din suflet acestor suporteri minunați, ceea ce ne-au făcut să simțit e ceva ce trăim doar o dată în viață. Le mulțumim pe această cale acestor fani minunați. Tot ce îmi doresc e ca naționala să aibă rezultate, nu mă interesează cine marchează, nici pe mine nici pe colegii mei. Nu ne interesează cine este marcatorul!” Nicolae Stanciu, după România-Elveția 3-0
Nici cifrele nu mai sunt ce-au fost
Nu că aș ține neapărat, dar trebuie să mă întorc la matematică. Mă rog, la cifre: știți ce cotă aveam să batem Ucraina? 4.33, adică proștii proștilor. Nimeni nu credea în noi. Bine, nici noi nu credeam în noi. Noi ne mâncam între noi. Salut, Gabi Balint, salut, Mihai Rotaru sau Sorin Cârțu. Și ceilalți specialiști care v-ați trezit vorbind despre un fotbal în care n-o să ajungeți niciodată. Marii specialiști de ne explică nouă la televizor „umilitoarele” rezultate de egalitate cu Bulgaria și Liechtenstein. Nu, „specialiștii” mei, asta a vrut selecționerul să joace. Asta a pregătit. Pentru că, spre deosebire de mulți dintre voi, Edi Iordănescu chiar e antrenor!
Așa, să revenim la cifre. Cifrele spun că Drăguș a fost cel mai bun. Are o acuratețe a paselor de 75 la sută, a dat un gol și trei dueluri aeriene câștigate. Și câtă muncă de lămurire a trebuit dusă cu Iordănescu să-l folosească vârf. Și tot matematica spune că un singur ucrainean a avut loc între cei mai buni jucători ai meciului: Mudryk. În rest, doar ai noștri. Ăia slabi, care se vor face de râs în Germania. Nu, haterilor?
Cred că această echipă a României are multă personalitate. Modul în care au jucat, cum s-au apărat, au avut totul. Au muncit pentru asta și au meritat. Ucraina a fost de nerecunoscut
James McFadden, specialist BBC
Las și eu o statistică aici, poate o citesc și specialiștii noștri.
România mai are două meciuri în grupa E la EURO 2024, cu Belgia (22 iunie, ora 22:00) și cu Slovacia (26 iunie, ora 19:00). Pentru a se califica sută la sută în optimi, „tricolorii” antrenați de Edi Iordănescu au nevoie de UN PUNCT din cele două partide rămase de jucat, pentru a ajunge la cota 4. Nu doar că 4 puncte ar fi suficiente pentru unul dintre cele mai bune 4 locuri 3, dar ne-ar putea duce mai departe chiar de pe locul doi. Mai ales că la egalitate de puncte cu Ucraina am fi în avantaj, pentru că am câștigat meciul direct.
Avem timp să ne bucurăm. E o victorie memorabilă, istorică, pe pământ românesc. Nu știu dacă aș putea să găsesc cuvintele perfecte să le mulțumesc. Înainte de orice, să felicităm băieții. Au alergat mult. Eu îi felicit și îi strâng în brațe. Și ucrainenii știau multe despre noi. Am interpretat foarte bine jocul. E o victorie categorică, mă bucură că nu am primit gol.
Sunt fericit pentru Stanciu, sper să mă salute în continuare, poate nu mă mai bagă în seamnă. Starul nostru e grupul. O să urmeze o analiză, au fost și lucruri poate nu foarte bune, suntem sinceri. De mâine trebuie să ne adunăm.
Edi Iordănescu, după România – Ucraina 3-0.
Mister, ești mare!
Suntem regi, măcar pentru o zi. Suntem galactici, stelari și cum vreți voi să mai fim. E momentul lor și e foarte important să nu-l furăm. Niciunul dintre noi. Pentru că toți i-am înjurat, toți i-am criticat, „toți n-am crezut în ei.”
Doar ei au crezut în ei și în istoria lor. Doar ei au spus să credem în ei și să-i susținem. Ei, naționala rebuturilor, ei jucătorii de Serie B și mercenarii plătiți din banii arabilor. Doar ei au crezut în ei, ei și „diliul” de pe bancă! Ăla de a fost pus pe pile la națională. Că e băiatu’ lu’ tăticu’. Eh, uite că nu e așa. Uite că băiatu’ lu’ tăticu’ e mai bun decât tăticu’. Are victorie la Euro după 24 de ani. Și ce victorie! Tactic, impecabil, Rebrov nu a înțeles nimic. Și încăpățânat. Încăpățânat să creadă în oamenii lui, în naționala pe care a transformat-o într-o familie. În familia alături de care începem să visăm frumos. Că vom fi iar fericiți. E atât de scumpă fericirea în țara asta amărâtă, încât trei goluri cu Ucraina ne transformă, măcar pentru 90 de minute, în cei mai frumoși oameni din lume. Și e atât de greu să fii frumos în România.