Superliga României, analiza etapei 22: FCSB se distanțează, CFR schimbă antrenorul

FCSB se află la 12 puncte distanță de urmăritoarele CFR și Rapid, după 4-0 cu UTA, meci în care Darius Olaru, golgheterul campionatului, a marcat toate cele trei goluri. Universitatea Craiova s-a împiedicat acasă de Farul (1-2), iar Rapid a revenit cum numai în Giulșeti se poate reveni, de la 1-3 la 4-3 cu FC U Craiova!

Vineri, 19 ianuarie

Sepsi Sf. Gheorghe vs Poli Iași 6-0

Marcatori: Ștefănescu (19 și 85), C. Matei (36 – penalty), N. Păun (42), Kallaku (63), Bălașa (88 – din penalty)

Primul meci de Superligă din anul 2024 a fost ieșit din comun prin prisma scorului. Nicio echipă nu mai reușise să înscrie șase goluri în acest sezon într-un singur joc. A făcut-o Sepsi, care s-a transformat radical de la venirea antrenorului neamț Bernd Storck. 

Ce-i drept, covăsnenii nici nu au avut un adversar pe măsură. Fără Alin Roman, cel mai important jucător, Poli Iași a fost inexistentă pe teren. Oaspeții nu au luat nici măcar un cartonaș galben. După meci, antrenorul Leo Grozavu a declarat că ar fi vrut să facă zece schimbări încă de la pauză. Nu a precizat pe care din cei 11 jucători l-ar fi păstrat și pentru repriza a doua…

Sepsi a marcat șase goluri din nouă șuturi pe poartă (potrivit site-ului LPF), deci a fost supereficientă. La rândul lor, ieșenii au trimis de trei ori pe poarta apărată de Niczuly, cel care, din cauza inactivității, a suferit cel mai mult de frig. 

Jucătorul meciului a fost Marius Ștefănescu, dar este de remarcat și mijlocașul ofensiv Sherif Kallaku, tot de la Sepsi, care a înscris în al treilea meci la rând.

Rapid vs FC U Craiova 4-3

Marcatori: Krasniqi (43), Rrahmani (76 – din penalty), Onea (82), Burmaz (90+4) / D. Albu (25), Baeten (51), Blidar (56)

Fără doar și poate, Rapid vs FC U Craiova a fost cel mai „nebun” meci al etapei. Desfășurat pe o ploaie rece, el a respectat tradiția „carului de goluri”. În tur, pe „Ion Oblemenco”, a fost 3-5! Acum, rapidiștii au câștigat din nou după ce au primit trei goluri de la echipa lui Adrian Mititelu. 

FC U a condus cu 1-0 și cu 3-1, scor ce s-a menținut până în minutul 75, dar elevilor lui Giovanni Constantino li s-au tăiat picioarele atunci când Rapidul a venit peste ei. După cum spuneam, s-a jucat pe o ploaie rece spre lapoviță, iar oltenii au acuzat că s-au răcit înaintea dictării penalty-ului de 2-3, când VAR a analizat nu mai puțin de 10 minute un henț al lui Lacroix!

A urmat golul marcat de Onea, care l-a surprins pe Gurău cu un șut din lateral, la colțul scurt. De altfel, portarul oltenilor a prins o seară foarte slabă pe Giulești.

La formația antrenată de Cristiano Bergodi au debutat toți cei patru jucători veniți în iarnă: Djokovic, Krasniqi, Hasani și Burmaz. Krasniqi și Burmaz au marcat la primul meci în „vișiniu”, ultimul reușind chiar golul victoriei, cu o lovitură spectaculoasă de cap. 

Gazdele au avut 12 șuturi pe poartă, față de numai 4 ale oaspeților.

După fluierul final, Adrian Mititelu a anunțat că îl dă afară pe Constantino, dar apoi s-a calmat. Cert este că jocul s-a schimbat atunci când italianul l-a scos de pe teren pe Bauza, în minutul 60.

Sâmbătă, 20 ianuarie

Universitatea Cluj vs FC Hermannstadt 2-1

Marcatori: Chipciu (65), D. Popa (77) / Murgia (62)

După cum a arătat jocul, Hermannstadt s-a dus la Cluj cu un obiectiv clar: să obțină un punct. Elevii lui Marius Măldărășanu s-au pus pe mai multe linii în fața propriei porți și poate că ar fi scos un 0-0, dar au făcut „greșeala” să înscrie, la capătul unui contraatac. Golul primit i-a trezit pe fotbaliștii lui Ioan Ovidiu Sabău, care până atunci avuseseră doar acțiuni ofensive stereotipe.

Chipciu, care s-a plasat greșit și nu a intervneit la reușita oaspeților, a dat semnalul revenirii, confirmând sezonul foarte bun, iar marcatorul Daniel Popa a adus victoria din pasa lui Dan Nistor, care fusese ținut pe banca de rezerve până la pauză. Nistor și-a consolidat astfel poziția secundă în topul celor mai eficienți jucători din acest campionat, având până acum 9 goluri și 7 assist-uri.

Statisticile arată că „U” a meritat victoria: 13-5 total șuturi, 5–1 pe poartă, 58%-42% posesie. 

Măldărășanu le-a reproșat jucătorilor săi lipsa de curaj. În partida de pe „Cluj Arena” s-a văzut clar că plecarea lui Baba Alhassan a lăsat un gol la mijlocul terenului, pe care nu prea are cine să îl umple din actualul lot.

Petrolul Ploiești vs Dinamo 1-0

Marcator: Jair (80)

Derby-ul dintre Petrolul și Dinamo a semănat ca ritm și ca realizări tehnice cu un meci din eșaloanele inferioare. Disputa a fost echilibrată, dar nu pentru că oaspeții s-ar fi ridicat la nivelul adversarei care luptă pentru un loc în play-off, ci pentru că „lupii” nu și-au arătat deloc „colții”.

În lipsa lui Gheorghe Grozav, care totuși a fost pe teren, fundașul dreapta Doua a fost cel mai periculos om al prahovenilor în primele 45 de minute. Gazdele au avut un singur șut în prima repriză, în timp ce dinamoviștii au expediat cinci, dar fără să pună în pericol poarta aversă. 

Situația s-a schimbat în repriza secundă, atunci când Zeljko Kopic i-a scos de pe teren pe atacanții Gregorio și pe Abdallah. Cu mai puține griji pe partea defensivă, Petrolul a reușit să pună presiune și a tras nouă șuturi, față de trei ale „câinilor”. Unul dintre acestea a fost convertit în gol de Jair.

Până la urmă, elevii lui Florin Pîrvu au fost mai determinați, calitate indicată și de numărul mai mare de cartonașe galbene primite (3-1 a fost raportul). 

Cea mai controversată fază a partidei s-a petrecut cu cinci minute înainte de pauză în careul dinamovist, unde Patriche a dat drumul unei „sănii” și l-a luat pe sus pe Musi. Inițial, arbitrul Marian Barbu a dictat penalty, dar s-a răzgândit după ce a revăzut intrarea pe monitorul VAR.

Duminică, 21 ianuarie

FC Botoșani – CFR Cluj 1-0

Marcator: Florescu (64)

Prestație deplorabilă a echipei de pe locul 2, care a pierdut în fața ultimei clasate. Jucătorii CFR-ului  au jucat de parcă au vrut să-l dea afară pe Mandorlini, care a și fost demis după meci. În locul acestuia a fost numit Adrian Mutu, ultima oară antrenor la Neftchi Baku, în Azerbaidjan, unde a fost înlăturat după 23 de meciuri în care a obținut 10 victorii, 5 remize și 8 înfrângeri.

Dintre nou-veniții la echipa din Gruia a jucat titular doar fundașul stânga croat Mamic. Au mai intrat: mijlocașul marocan El Kaddouri, din minutul 75, și mijlocașul din Coasta de Filedeș Kader Keita, din minutul 84. Niciunul nu a ieșit în evidență, dar și pe fondul evoluției șterse a întregii echipe.

Prin golul marcat, Eduard Florescu l-a egalat în clasamentul golgheterilor pe liderul solitar de până acum Olaru, ajungând la 10 reușite în acest campionat. Mijlocașul moldovenilor are și 4 assist-uri.

A fost a doua victorie din această ediție pentru FC Botoșani, după cea obținută în ultima etapă a anului 2023 pe terenul Oțelului.

În formația antrenată din această iarnă de Bogdan Andone au jucat titulari nou-veniții Miron (fundaș central), I. Filip (mijlocaș) și Kaprof (atacant argentinian). A prins o repriză, a doua, și atacantul Istvan Fulop. 

Universitatea Craiova – Farul Constanța 1-2

Marcatori: Al. Crețu (36) / Rivaldinho (15) și L. Munteanu (43)

Joc haotic și neconcludent al echipei din Bănie, cu Ivan fantomatic și cu Markovic, Baiaram și Koljic fără vlagă, fără zvâcnire, fără idei. Au fost doar episoade scurte de dominare a Universității, cu câteva ocazii clare de gol, dar neconcretizate din cauza ghinionului sau a lipsei de concentrare.

Singurul care a vrut mai mult a fost Alex Mitriță, care a luat mai multe acțiuni pe cont propriu, trimițând o dată mingea în transversală. Micuțul atacant a fost, însă, prea individualist și a preferat să încheie de unul singur fazele, în loc să caute un coechipier mai bine plasat. El a fost de cele mai multe ori blocat de fundașii adverși, încurcându-se uneori în prea multe driblinguri. La una dintre aceste acțiuni, craiovenii au cerut penalty, existând un contact ușor între Dussaut și Mitriță.

Fundașul central Maldonado, internațional din Honduras debutant pentru Universitatea după transferul din această iarnă, a greșit flagrant la golul doi al oaspeților, iar celălalt fundaș central al oltenilor, Raul Silva, a făcut și el câteva erori copilărești. 

Farul a dezvoltat un foarte bun joc colectiv, s-a văzut cu ochiul liber că băieții lui Hagi știu ce au de făcut atunci când sunt în posesie, au dus mingea destul de rapid spre poarta adversă și au concretizat cu șuturi la poartă, nu mai puțin de 7, față de 8 ale gazdelor. Dintre cele 7 ale oaspeților, 5 au fost trase de Luis Munteanu! Acesta a marcat golul de 2-1 și a contribuit la cel de 1-1, printr-un șut puternic, de la 22 de metri, dar a și ratat trei ocazii singur cu portarul oltenilor. Farul și-a creat patru mari ocazii de a înscrie, față de numai două ale formației antrenate de bulgarul Ivaylo Petev.

După acest rezultat, Universitatea cade pe 4 în clasament, fiind depășită de Rapid, în timp ce „marinarii” și-au consolidat poziția din play-off (locul 6, la un punct de „U” Cluj, aflată pe 7).

Luni, 22 ianuarie

FC Voluntari – Oțelul 1-1

Marcatori: Boboc (80) / J. Cisse (11)

Un rezultat echitabil, ținând cont de faptul că fiecare echipă a controlat câte o repriză, Oțelul pe prima, iar Voluntari pe a doua. Ilfovenii au fost depășiți total în prima parte, au primit gol repede și au fost dominați categoric la fazele fixe în careul lor. Gălățenii au mai ratat două mari ocazii, în timp ce gazdele au fost sterile și nepericuloase.

După pauză, lucrurile s-au schimbat. Antrenorul Ilie Poenaru a făcut trei schimbări la pauză, Carnat în locul lui Alijii, Ciobanu în locul lui Dumiter și R. Popescu în locul lui D. Andrei. Voluntari a fost mult mai incisivă, mai precisă în acțiuniel de atac, a dominat clar și a reușit să egaleze cu 10 minute înainte de final.

Interesant este că gazdele au primit un penalty în minutul 55, dar Istvan Kovacs a revenit asupra deciziei după ce a fost sesizat de VAR și după ce a revăzut faza la monitor. 

Gălățenii s-au bucurat degeaba în minutul 62, când reușita lui Maciel a fost anulată pentru ofsaid 

64 de dueluri au câștigat jucătorii de la Voluntari, față de 58 ale oțelarilor. 

17 intercepții au reușit băieții lui Poenaru față de numai 10 ale jucătorilor lui Dorinel Munteanu.

Au fost primele goluri în acest campionat pentru cei doi marcatori. 

FCSB – UTA 4-0

Marcatori: Olaru (20, 22 și 66 – ultimul din penalty) și Miculerscu (82)

A fost meciul lui Olaru, căruia i-a ieșit totul și a marcat de trei ori. El și-a consolidat poziția de lider în clasamentul golgehterilor, ajungând la 13 reușite în acest campionat, în 22 de etape. Miculescu a marcat împotriva fostei sale echipe. 

FCSB a beneficiat și de assist-ul fundașului advers Căpușă, care s-a uluit și i-a pasat decisiv lui Olaru la golul de 2-0.

Charalambous nu a putut folosi un alt jucător în mare formă la finalul anului trecut, Florinel Coman, suspendat pentru acest joc. 

Nou-venitul Luis Phelipe a fost titular pentru fecesebiști, dar a părut că are emoții și a greșit destul de mult. În schimb, un alt debutant, Baba Alhassan, intrat în minutul 75 în locul lui Octavian Popescu a dat pasa decisivă pentru golul de 4-0 al lui Miculescu. 

Rednic a acuzat la final faptul că FCSB a primit un penalty eronat, atunci când Lixandru a băgat capul destul de jos pentru a marca, iar Omondi, încercând să degajeze, l-a lovit cu piciorul. Tehnicianul arădenilor a făcut nu mai puțin de trei schimbări la pauză: Stolnik în locul gafeurului Căpușă, Rodrigues în locul lui Fabry și Doru Andrei în locul lui Rareș Pop.

UTA și-a creat și ea câteva bune ocazii, una la 0-0 și una la 2-0, dar acestea au fost ratate de Ariel Lopez  și, respectiv, Fabry.  

Gazdele au avut, logic, o posesie mai bună, 60% față de 40%, și mai multe șuturi: 16-11.

 

Lasă un comentariu