Zece zile, șase goluri, toate într-o singură poartă, același stadion. Numai suporter al lui Dinamo să nu fii într-o noapte târzie de octombrie. O banală zi de miercuri pentru cei mai mulți, o zi de miercuri încărcată de emoție dacă ții cu Dinamo. Emoția că după aproape 4 ani de zile pleci fericit acasă după un meci împotriva dușmanului de-o viață. Și vreo 18 000 de suflete au sperat timp de o oră că se va întâmpla. După o oră a început măcelul și ușor-ușor s-a golit și stadionul. Chiar și pentru fanii ăștia încântători, ce și-au rupt o parte din salariul lor ca să o țină pe Dinamo în viață, răbdarea se pierde undeva.
FCSB, cinci reprize fără gol marcat
Tactica ardem ogoarele și otrăvim fântânile pare mai actuală ca niciodată. Nici prin nu cred că le-a trecut lui Ștefan Cel mare sau Vlad Țepeș că peste câteva sute de ani, logica lor va fi adaptată de „nea Gigi” într-un meci de fotbal. E drept că în cercurile mai restrânse i se mai spune și Mihai Viteazul, dar aici e altă poveste. Ideea era că patronul-antrenor de la FCSB a vrut să-i „adoarmă” nițel pe rivali și i-a mințit că schimbă toată echipa în meciul de Cupă. După cum se poate observa, a schimbat pe ici-pe colo, dar p-ăia buni tot i-a lăsat în primul unspreceze. Pe lângă Tănase, Olaru, Șut și Bîrligea, toți titulari obișnuiți în echipa lui „nea Gigi” și-au mai făcut loc și câțiva renegați. Evident, amețiți de logica patronului. Ștefănescu n-a înțeles ce caută în stânga, Băluță-îl trec cumva la titulari, deși a intrat în minutul 10, după accidentarea lui Olaru- a fost un fel de inter, iar Baeten pare că încă sărbătorește golul cu Maccabi.
„Să vă spun adevărul. Eu nu aș fi jucat așa. Dar m-a sunat Pintilii și a zis «Nea Gigi, Șut, Olaru și Tănase vor să joace, vor să prindă ritm». «Dar ăia din afară cum joacă și noi nu putem?», au zis ei. Asta mă bucură. Dacă vor să joace, să fie sănătoși! Nu regret accidentarea lui Olaru, asta este, așa a vrut Dumnezeu. Eu am zis să îi scoatem la pauză, ei au zis că nu vor, că vor să joace 60-70 de minute!” Gigi Becali, patron-antrenor FCSB
Chiar și așa, parcă primele 45 de minute au fost mai bune decât tot meciul din campionat. Cu Dinamo mai bună în startul jocului. Oamenii lui Florentin Petre-pentru prima dată „principal” la clubul vieții lui, au stat sus, presing agresiv în jumătatea de teren a dușmanului, cumva mai hotărâți ca niciodată să rupă blestemul celor 1358 de zile scurse de la ultima victorie în fața FCSB-ului. Zece minute a durat însă totul. La fel ca și pentru Darius Olaru. Trimis în teren, deloc surprinzător, de „nea Gigi”, căpitanul campioanei s-a rupt de unul singur, după un sprint ceva mai serios și a fost scos pe brațe de staff-ul medical. Primele vești, deloc îmbucurătoare. Se vorbește de o ruptură. Și asta fix în perioada aia grea în care echipa avea tare multă nevoie de el. FCSB joacă în Europa League, cu Universitatea Craiova, cu liderul U Cluj, bașca meciurile naționalei.
De ce spun deloc surprinzător? Pentru că n-ar fi jucat niciodată titular dacă într-una dintre lojele Arenei Naționale nu ar fi fost șeful scouterilor de la Glasgow Rangers. Suspendat pentru meciul din Scoția, Olaru ar putea fi transferul iernii în fotbalul românesc. Asta dacă Rangers nu se va zgârci prea mult la bani. Nu că-s scoțieni, dar episodul Ianis Hagi e încă foarte cald. Căpitanul de la FCSB are un nou sezon excelent. Are 10 goluri marcate în 19 meciuri jucate, în toate competițiile și a fost decisiv la calificarea roș-albaștrilor în grupa de Europa League. A marcat golul victoriei cu LASK, scor 1-0, în manșa a doua din play-off și a reușit o „dublă” cu RFS, scor 4-1, în primul meci din grupă. La victoria cu PAOK a dat pasa decisivă.
„Philippe Clement și Rangers sunt mari admiratori ai mijlocașului marcator. Cu un contract valabil până în 2028, Rangers va fi nevoită probabil să scoată bani din buzunare pentru a obține transferul. Dacă vor reuși să îl transfere pe Olaru, cei de la Rangers vor încerca probabil să structureze dorințele jucătorului mai bine decât au făcut-o cu Ianis Hagi, fotbalistul care s-a întors de curând în lotul echipei, după ce termenii contractului său i-au interzis lui Clement să îl folosească”, sursa: Daily Mail.
Petrică, ce le-ai zis la pauză?
Ratarea uriașă din finalul primei reprize, de fapt tripla ratare, ne-a cam făcut un preview la ce urma să se întâmple după pauză. Cu Tavi Popescu în zi mare, FCSB deschide scorul în minutul 56. După o acțiune pe partea stângă, Tavi Popescu a pasat pe jos în careu. Mingea a ajuns la Băluță, care în primă fază l-a țintit pe Golubovic Portarul câinilor a respins în față și din a doua încercare Băluță nu a mai ratat. Imediat, Dinamo a făcut patru schimbări, FCSB doar trei. Dar de marcat, o fac tot oamenii lui Haralambie. Omul meciului, Băluță a luat minge de la 60 de metri de poarta adversă i-a pasat excelent printre fundașii lui Dinamo lui Phelipe și s-a făcut 2-0. Tot Băluță a fost la baza umilinței complete a rivalei cu pasa de la 40 de metri pentru Ștefănescu. Iar omul venit pentru 1,3 milioane de euro de la Sepsi n-a mai ratat. Și uite cum, vrem nu vrem, ne dăm seama că „nea Gigi” e mai antrenor decât noi toți. Sau „mai vizionar”. Depinde cum privim lucrurile. Cert este însă altceva: accidentarea lui Olaru l-ar putea fixa pe Băluță în centrul acțiunilor ofensive ale campioanei. Mult mai bun acolo decât în bandă.
„A fost un meci echilibrat în prima repriză, am ratat ceva ocazii, iar Dinamo a făcut presing. Putea fi un rezultat mai bun la pauză, am vorbit la pauză să ieșim mai tare. Eram dator față de mine, îmi pare rău că nu am reușit mai multe la meciul cu Rapid. Dar mă bucur că mi-am luat revanșa azi. Acum trebuie să ne recuperăm și să ne pregătim de meciul cu Universitatea Craiova. Ne așteaptă o partidă tare acolo.”– Alexandru Băluță, după Dinamo-FCSB 0-4
Finalul e groaznic pentru mâna de fani dinamoviști rămași să vadă ce se întâmplă până la final. Ștefănescu reușește dubla iar celor 1358 de zile de la ultima victorie a câinilor cu FCSB, acel 1-0, decis de golul lui Nemec. Panțîru a fost titular și atunci.
„Am fost mai dornici, am alergat mai mult și la final s-a văzut acest lucru. În acest meciuri îți arăți valoarea. Urmează o perioadă destul de grea. Acum ne deplasăm la Craiova și sperăm să câștigăm. Îmi doresc să marchez la fiecare meci, mă bucur că acum am dat două goluri. Sper să o țin tot așa. Când îmi vine șansa, îmi fac treaba pe teren. Toată lumea mă știa din perioada de la Sepsi, când marcam des. Nu am traversat o perioadă foarte bună, iar când nu marchezi lumea te critică. Dar contează să fii tare. Cu siguranță va veni și rândul meu. M-am adaptat foarte bine, doar că nu am avut reușite. Când nu marchezi, așa se întâmplă.”, Marius Ștefănescu, după Dinamo-FCSB 0-4
Cu ce rămânem, dincolo de fotbal
Dincolo de ce s-a întâmplat în cele 90 de minute, dincolo de supremația evidentă a FCSB-ului, două momente mi-au trezit ceva emoții. Emoțiile celui care a trăit vreo 40 de ani de astfel de meciuri. Primul a fost acel moment în care l-am văzut pe Florentin Petre urlând de pe margine la ai lui. La câinii lui. Pentru prima dată principal la Dinamo. N-a pus vreun costum trendy-fancy și nici nu s-a scobit cu degetele în gură precum mai grobianul său coleg de meserie din Giulești. N-a mers să înjure „dușmanul” nici înainte, nici după meci. A stat cu sufletul acolo, pe banca echipei pe care nu a vrut să o trădeze niciodată, a încercat să-i facă pe oamenii ăia ai lui din teren să priceapă ce înseamnă cu adevărat Dinamo și a înțeles că nu mai e momentul lacrimilor așa cum s-a întâmplat la Sibiu. Sigur, tactica nu e a lui. A lui rămâne dragostea uriașă pentru Dinamo. Pentru el, Dinamo nu moare niciodată. Poate pricepe și „marele” rapidist Șumudică cum stă treaba.
Recunosc însă că gestul lui Chiricheș din finalul meciului m-a mișcat cel mai mult. Omul tras pe dreapta de patronul-antrenor „nea Gigi”, pe lângă faptul că și-a făcut impecabil treaba, a arătat că știe să funcționeze ca un lider chiar și atunci când alții vor să-l îngroape. L-a uns căpitan pe Tîrnovanu în minutul 66, după ieșirea lui Șut. A scris istorie cu banderola de căpitan pe braț, a bătut nume mari în Europa din postura de căpitan al echipei, dar a înțeles că pentru portarul campioanei gestul său va însemna enorm de mult. Sau așa ar trebui să fie. Ca de la CĂPITAN la viitor!
