Fotbalului nostru i se pun diverse etichete, una dintre cele mai des folosite fiind cea a lipsei de valoare, izvorâtă din copilărie, dezvoltată în juniorat și desăvârșită la nivel de seniori. Dar nu întotdeauna e așa. Dacă analizăm în profunzime situația, observăm că la categorii mici de vârstă uneori reușim rezultate bune, care mai târziu, când tinerii se maturizează, nu ne mai sunt accesibile.
În total FRF păstorește 5 loturi naționale de juniori, de la U15 la U19 inclusiv. Asta înseamnă peste 100 de tineri selecționați la fiecare acțiune și încă vreo 200 aflați sub observație. Și mai înseamnă rezultate uneori dezamăgitoare, înfrângeri la scor cu cei mai puternici sau eșecuri neplanificate în fața cenușăreselor Europei, cum a fost acum câțiva ani, când ne-a bătut Liechtenstein. Însă în ultima vreme mai înseamnă și rezultate notabile împotriva reprezentativelor juvenile ale marilor puteri. Aproape la fiecare categorie am bifat câte un rezultat (de dată relativ recentă) de luat în seamă. Să le trecem în revistă…
România U15
0-0 cu Franța (3-1 la penaltyuri), 26 februarie 2024
– selecționer Victor Ene.
– jucători notabili: Stupar, Kiraly, Ploscaru, Văduva, Dennis Muntean.
România U16
De două ori 0-0 cu Franța (de fiecare dată am câștigat la penaltyuri), 7 și 9 martie 2024
– selecționer Nicolae Grigore (foto)
– jucători notabili: Ciobanu, Podoleanu, Avramescu, Marco Popescu.
România U17
1-1 cu Franța, noiembrie 2023
– selecționer Nicolae Roșca.
– jucători notabili: Racu, Dumitra, Doicaru, Toma, Tomșa.
România U18
2-2 cu Norvegia
– selecționer Ion Marin.
– jucători notabili: Sandu, Fălcușanu, Szymionaș, Păcuraru.
România U19 (foto principală)
3-2 cu Germania
– selecționer Adrian Dulcea
– jucători importanți: Rafailă, Borza, Bădescu, Jalade, Ad. Mazilu, Patrick Dulcea.
Se continuă și la U20
Cele de mai sus sunt doar strict reprezentativele de juniori. Nici lotul U20, pregătit de Costin Curelea, nu iese din sfera subiectului. A făcut recent un prețios 0-0 cu Italia la Târgoviște, semn că acele caracteristici fotbalistice care permit juniorilor să joace (măcar uneori) de la egal la egal cu marile forțe se păstrează până la 20 de ani.
Chiar dacă la acest nivel, la U20, avem jucători cu ștate vechi în primul eșalon (Robert Popa, Doru Andrei, Bodișteanu, Bordușanu) sau din străinătate, cum ar fi Borbei, tot despre fotbaliști foarte tineri vorbim. Pentru că și la U19 avem câțiva consacrați, în frunte cu rapidiștii Borza și Bădescu, sau cu ex-faristul Adrian Mazilu, autorul unui gol de zile mari în recenta victorie (3-2) cu Germania.
De ce nu e mereu așa?
Cu aceste rezultate, enumerate mai sus, ar trebui să fim în topul continental al fiecărei categorii de vârstă, iar fotbalul nostru ar trebui să fie un izvor nesecat de talente pentru cei din Occident. Pe cale de consecință, ar trebui să fim mult mai bogați decât suntem, iar cu banii pe care i-am avea, ar trebui să investim și mai mult în juniori.
Dar nu e mereu așa. Aceste rezultate bune alternează cu altele mai slabe, unele chiar foarte slabe. De pildă, lotul U18 condus de Ion Marin n-a mai câștigat de 7 partide, a înregistrat în toamna trecută niște înfrângeri categorice, însă ultimele rezultate sunt 2-2 cu Norvegia (totuși, să nu uităm, națiunea care i-a dat pe Haaland și pe Odegaard) și încă o remiză, în fața Italiei.
Talentul privit altfel
Dacă la 15 sau 16 ani poți să faci 0-0 cu Franța, de ce nu poți și mai târziu? La 21? La 25? La 28? Pentru că ei (francezii și alții) ar fi mai talentați decât noi? Nu neapărat, dacă ne referim la acel talent în stare pură. De a dribla, de a jongla, de a lovi corect mingea.
La 15 ani, o facem la fel ca francezii, la 18 ani s-ar putea s-o facem mai bine ca nemții (care adună sub steagul lor toate semințiile, fiind țară de imigrație), dar la 22-23-24 o facem mai rău decât mulți. Talentul acela de la 15 ani primește un fel de sprijin în Franța și altfel de sprijin în România. Cu fiecare an, juniorul francez se dezvoltă mai pregnant decât juniorul român, iar la vârstă adultă diferențele devin irecuperabile, ei sunt dintr-o lume, noi din alta.
Ce-ar fi de făcut?
Până nu demult, se spunea că școala românească de antrenori nu e bună, că la cluburile românești tinerii talentați, în loc să progreseze, stagnează sau regresează. Afirmația nu prea mai e adevărată. Mulți dintre tinerii noștri activează la cluburi din străinătate, unde și locuiesc, unii chiar împreună cu părinții care se îngrijesc nemijlocit, zilnic, de soarta lor. Și-atunci, să fie ceva de genă? Nici asta nu e o explicație lămuritoare.
Mai degrabă ar fi delăsarea, mulțumitul cu puțin, goana după un contract mediocru (dar îndestulător) și apoi adăpostitul la umbra ideeii că în juniorat tu ai fost mai bun decât francezii sau decât nemții.
Credit foto: frf.ro
