Etapa 23 Superliga României, preview. Derby-ul e la Craiova, Universitatea vs FCSB, dar avem și Dinamo – Rapid

Cel mai important meci al etapei e în Bănie, unde Universitatea Craiova, bulversată după acel 1-2 cu Farul din runda precedentă, întâlnește liderul aflat în mare formă. Derby poate fi numit și jocul Dinamo – Rapid, măcar pentru numele celor două. Giuleștenii sunt mari favoriți.

De văzut cum se va repoziționa CFR Cluj după schimbarea antrenorului, mai ales că întâlnește un adversar accesibil, FC Voluntari.

Vineri, 26 ianuarie, ora 20:00

Farul Constanța (6) vs FC U Craiova (11)

Constănțenii au debutat cu dreptul în noul an, învingând Universitatea Craiova în Bănie, cu 2-1. Echipa lui Hagi a profitat de faptul că echipa antrenată de bulgarul Petev a stat sus cu apărarea și s-a  folosit de agilitatea lui Louis Munteanu. Atacantul împrumutat de la Fiorentina este într-o formă bună. A cerut mereu mingea pe poziție viitoare, în spatele fundașilor centrali ai gazdelor, și s-a aflat de mai multe ori în situație bună de a marca. A reușit un singur gol, pentru că a și ratat foarte mult din situații de unul la unul cu portarul advers.

Mijlocașul defensiv Constantin Grameni și mijlocașul ofensiv Constantin Budescu revin după suspendare, însă Tudor Băluță (mijlocaș defensiv), Dan Sîrbu (fundaș stânga) și Benchaib (mijlocaș ofensiv) lipsesc în continuare din cauza problemelor medicale.

Campioana en-titre este printre echipele cu cea mai scăzută medie de cartonașe galbene. A primit numai 44 de avertismente în primele 22 de etape, ceea ce înseamnă, în medie, două „galbene” pe meci.

După dezastrul defensiv din Giulești, unde a încasat patru goluri și a pierdut deși marcase de trei ori (3-4), FC U Craiova a adus un fundaș central. Internaționalul lituanian Lukas Lekiatas a semnat cu echipa lui Adrian Mititelu. 

Cele șapte goluri din etapa precedentă nu au reprezentat o surpriză. Când spui FC U Craiova, spui meciuri cu multe modificări ale tabelei de marcaj. În cele 22 de partide jucate de formația olteană în acest sezon s-au marcat 73 de goluri (medie de 3,3 pe meci). De asemenea, în partidele celor de la  FC U s-au marcat cele mai multe goluri în repriza secundă (40). 

Elevii lui Giovanni Constantino sunt pe primul loc în ceea ce privește eficacitatea șuturilor (17,6% din șuturile expediate au găsit plasa) și precizia șuturilor (111 din totalul de 205 șuturi au fost pe spațiul porții adverse).

Mijlocașul stânga Van Durmel este accidentat. 

În tur, oltenii au învins cu 4-0!

Pronostic: Peste 2,5 goluri total asiatic (cotă 1.85)

Sâmbătă, 27 ianuarie, ora 14:00

UTA Arad (13) vs Sepsi Sf. Gheorghe (5)

„Bătrâna Doamnă” nu a avut replică în fața liderului FCSB în etapa precedentă, pe „Arena Națională” (0-4). După joc, Mircea Rednic a considerat că jucătorii săi au făcut prea multe cadouri adversarilor și și-a exprimat speranța că echipa va avea o altă față contra lui Sepsi. Vestea bună este că UTA revine pe propriul stadion, după ce și-a disputat până acum prin alte orașe meciurile de acasă.

Situația este destul de complicată pentru arădeni, care se află pe loc de baraj. Dacă s-ar înjumătăți punctajul în acest moment, între ea și Dinamo, prima formație din zona retrogradării directe, ar fi numai patru puncte.

Portarul Iacob nu a jucat în etapa precedentă. S-a spus că este accidentat, dar jurnaliștii locali se așteaptă ca el să își revină subit, din moment ce postul vacant de goalkeeper la Rapid a fost ocupat de Aioani. Va lipsi Abeid, plecat la Cupa Africii (și calificat cu Mauritania în „optimile” competiției), în timp ce mijlocașul Freitas este incert. 

Sepsi a reușit scorul campionatului în runda a 22-a, 6-0 cu Poli Iași. Bernd Storck este în grafic pentru calificarea în play-off, covăsnenii aflându-se în acest moment pe locul al cincilea în clasamentul Superligii. Nu ar trebui să se relaxeze, pentru că e greu de crezut că vor mai întâlni un adversar atât de „adormit” precum a fost Poli Iași.

În această săptămână, clubul lui Dioszegi a făcut primul transfer al iernii. A fost adus mijlocașul ofensiv maghiar Kevin Varga, ultima oară legitimat în Cipru, la Apollon Limasol. Cel mai probabil, el nu va juca la Arad, pentru că abia a apucat să își întâlnească noii colegi.

Sepsi este pe locul secund în topul eficacității, marcând 33 de goluri din 192 de șuturi (17,2%).

În tur a fost 1-0 pentru Sepsi la Sfântu Gheorghe.

Pronostic: Sepsi 0 handicap asiatic

Sâmbătă, 27 ianuarie, ora 17:00

Oțelul Galați (10) vs Petrolul Ploiești (8)

Gălățenii au făcut 1-1 pe terenul celor de la FC Voluntari și a rămas singura formația din Liga 1 fără înfrângere în deplasare. Punctul nu l-a mulțumit pe Dorinel Munteanu, întrucât echipa sa a rămas aproape de zona barajului. 

Oțelul a pierdut ultimele trei partide pe teren propriu (0-2 cu FC Botoșani, 2-3 cu Sepsi și 1-3 cu Universitatea Craiova). În această săptămână, postul de portar a fost întărit prin aducerea lui Eduard Pap, goalkeeper dorit și de Dinamo.

Formația de la Dunăre este cea mai indisciplinată din campionat, cu 391 de faulturi comise, 61 de cartonașe galbene primite și două eliminări. Mijlocașul defensiv Samuel Teles, un jucător de bază, este accidentat.

Petrolul a învins-o pe Dinamo în runda precedentă (1-0), dar nu a impresionat. Elevii lui Florin Pârvu nu și-au creat prea multe șanse de gol în fața unui adversar slabe, printre cei mai șterși jucători fiind Gheorghe Grozav, de la care fanii au pretenții.

Totuși, „lupii” sunt la numai trei puncte de zona play-off-ului și vor forța victoria la Galați, pentru a rămâne aproape de locul 6. Pe banca de rezerve poate să apară și atacantul Christian Irobiso, care s-a întors la Ploiești după o jumătate de an petrecută la Al Ula (Arabia Saudită).

Revenit pe teren după o accidentare de lungă durată, Sergiu Hanca a jucat câteva minute contra lui Dinamo, suficient cât să primească al patrulea cartonaș galben din acest sezon și să fie suspendat în această rundă.

Pronostic: Oțelul 0 handicap asiatic, echivalent cu DNB pe gazde (cotă 1.65).

Sâmbătă, 27 ianuarie, ora 20:00

Dinamo (15) vs Rapid (3)

Derby-ul care se va juca pe „Arena Națională” a fost precedat de o ceartă pe tema numărului de bilete primit de fanii echipei oaspete. Inițial, fanilor giuleșteni le-a fost promisă o peluză întreagă, dar au primit doar 2.800 de tichete, la inelul trei. Drept urmare, suporterii rapidiști au anunțat că nu se vor prezenta la meci.

Cristian Ionut Sapunaru, Albion Rrahmani,Razvan Constantin Oaida,Nelut Stelian Rosu, Josue Francis Homawoo, Quentin Alexandre Julien Bena si Razvan Bogdan Patriche Nichita in meciul de fotbal dintre Rapid Bucuresti si Dinamo Bucuresti, din cadrul Superligii Superbet, desfasurat pe Superbet Arena-Giulesti din Bucuresti, vineri 1 septembrie 2023. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Dinamo vine după o înfrângere (0-1 cu Petrolul) și ar avea nevoie disperată de un rezultat bun, ca să nu înceapă o nouă serie de eșecuri, așa cum au fost cele din prima parte a sezonului. Echipa lui Zeljko Kopic nu are, însă, prea multe argumente, cu excepția revenirii lui Dennis Politic. Și Dani Iglesias va fi apt pentru partida de sâmbătă. După plecarea lui Dujmovic, a fost adus portarul Răileanu.

Dinamo are cele mai multe cartonașe galbene primite în actuala stagiune, 61, ca și Oțelul, precum și cele mai puține goluri marcate dintre toate competitoare – 13, următoarea în topul ineficacității fiind FC Botoșani, cu 21.

Rapidul este pe val după victoria de poveste din runda precedentă, 4-3 cu FC U Craiova. Krasniqi și Burmaz, două dintre noile achiziții, au marcat. Cel din urmă și-a demonstrat calitatea prin felul în care a lovit mingea cu capul, dintr-o poziție incomodă, aducând victoria în minutele de prelungire.

Este clar că giuleștenii vor ataca încă de la începutul întâlnirii, pentru că defensiva lui Dinamo cedează atunci când este sub o presiune puternică. 

În continuare, din echipa antrenată de Cristiano Bergodi lipsesc mijlocașul ofensiv Petrila și mijlocașul central Kait, accidentați.

Va fi primul meci din actuala stagiune fără portarul Horațiu Moldovan, care s-a antrenat deja cu noua lui echipă, Atletico Madrid. În locul acestuia a fost adus Marian Aioani, de la Farul, pentru 400.000 de euro și 20% dintr-un viitor eventual transfer.

În tur, a fost 4-0 pentru Rapid în Giulești!

Pronostic: 2 (cotă 2.05).

Duminică, 28 ianuarie, ora 14.00

Hermannstadt (9) – FC Botoșani (16) 

Hermannstadt a condus-o pe Universitatea la Cluj prin golul marcat de mijlocașul italian Murgia (min. 62), la prima sa reușită pentru sibieni, dar a luat gol după numai două minute și a cedat apoi definitiv cu 13 minute înainte de final. 

Sibienii au o singură victorie în ultimele 7 partide de campionat!

Clubul de pe malul Cibinului a primit ieri o veste bună: FIFA a ridicat interdicția la transferuri, așa că Raul Opruț (împrumutat de la Kortrijk) și N’Goma (de la FC Botoșani) au fost înregistrați la LPF și pot intra în duelul de duminică.

FC Botoșani a început extraordinar anul 2024, învingând-o pe CFR Cluj pe teren propriu, prin golul lui Eduard Florescu (10 reușite până acum). Din păcate pentru moldoveni, cel mai bun om al lor este suspendat pentru meciul de la Sibiu după ce a primit al patrulea cartonașe galben în partida sus-amintită. De asemenea, David Gabriel, jucătorul U21 utilizat cel mai mult până acum, a luat și el al 7-lea avertisment cu CFR și va sta o etapă.  

Deși nu au primit gol în ultimele două meciuri din campionat (2-0 la Oțelul și 1-0 cu CFR), moldovenii au rămas echipa cu cea mai slabă defensivă, 39 de goluri încasate în 22 de etape, fiind urmată în acest top de FC U Craiova și Poli Iași, cu câte 37. 

Hermannstadt a suferit o singură înfrângere pe teren propriu (0-1 în prima etapă, cu Farul), reușind apoi 5 victorii și 5 remize, în timp ce Botoșani a învins o singură dată în deplasare, acel 2-0 de la Galați, având în rest 3 egaluri și 7 eșecuri.

Trei din ultimele patru dueluri ale sibienilor de pe teren propriu au fost de Under 2,5, ca și trei din ultimele patru ale botoșănenilor din deplasare.

Pronostic: Under 2,5 total asiatic (cotă 1.70)

Duminică, 28 ianuarie, ora 17.00

Politehnica Iași (14) – Universitatea Cluj (7)

Ieșenii s-au făcut de râs în prima etapă a anului 2024, pierzând cu 6-0 la Sepsi, fără să înțeleagă prea bine ce li s-a întâmplat. Echipa antrenată de Leo Grozavu a reușit o singură victorie în ultimele 10 partide din Liga 1! De asemenea, are un singur succes în ultimele 6 meciuri de pe teren propriu (două înfrângeri și trei remize).

În afara eșecului usturător de la Sfântu Gheorghe, Poli l-a pierdut pentru mai multe etape și pe portarul titular Silviu Lung junior, care a suferit o disjuncție la umărului drept. În lot mai este tânărul Ailenei (22 de ani, 15 goluri primite în cele 10 partide dispuate în acest campionat). Zilele trecute a fost legitimat Toma Niga (26 de ani), fost la FCSB, ultima oară în Liga a treia, la Foresta Suceava.

Joi a fost adus sub formă de împrumut și mijlocașul Luca Mihai (22 de ani), de la CFR Cluj, cu 7 apariții în Superligă în acest sezon. Este al şaselea transfer al Politehnicii în această iarnă.

„U” Cluj terminase foarte prost anul 2023, cu două eșecuri fără să amrcheze, 0-1 acasă cu Oțelul și 0-4 la rivala locală CFR, așa că s-a mai reabilitat în prima etapă din acest an, 2-1 pe teren propriu cu Hermannstadt, după ce a fost condusă cu 1-0 din minutul 62. Încă nerefăcut complet, Nistor, cel mai eficient jucător al „șepcilor roșii” (9 goluri și 7 assist-uri), a intrat după pauză și a dat pasa de gol de la reușita de 2-1. Probabil că el va fi titular în Copou.

La clujeni ar putea fi în lotul pentru Iași și ultimii veniți, mijlocașul croat Roguljic (împrumutat de la Universitatea Craiova) și atacantul argentinian Federico Anselmo, de la Quilmes. Doar 10 goluri a marcat Roguljic în cele 69 de partide jucate pentru olteni, plus patru pase decisive.

Patru din ultimele cinci jocuri ale ieșenilor din prima divizie au fost de Over 3,5! Patru din ultimele șase confruntări ale echipei lui Sabău au avut minim trei goluri al total.

Pronostic: Peste două goluri total asiatic (cotă 1.62)

Duminică, 28 ianuarie, ora 20.00

Universitatea Craiova (4) – FCSB (1)

Echipa antrenată de bulgarul Ivaylo Petev a jucat lamentabil în prima etapă a noului an și a pierdut pe teren propriu în fața Farului, 1-2. Alexandru Crețu reușise să egaleze în minutul 36, dar apoi echipa lui a alternat câteva momente de dominare accentuată cu altele de somnolență fotbalistică și n-a mai reușit să revină de la 1-2.

Toată lumea îl așteaptă pe Screciu să reintre după accidentare, pentru că debutantul fundaș central Maldonado, din Honduras, a gafat ca un începător. 

După acest eșec, Universitatea a picat pe locul 4, cu numai două puncte deasupra poziției a 7-a, prima din play-out, ocupată acum de U Cluj.

Ivan a ieșit accidentat din meciul cu Farul, dar oricum contribuția lui e insignifiantă.

După cum spuneam la analiza meciului anterior, mijlocașul croat Roguljic a fost împrumutat la „U” Cluj.

FCSB și-a arătat forța ofensivă și împotriva echipei antrenate de Mircea Rednic, UTA, pe care a învins-o cu 4-0 (trei goluri Olaru și unul Miculescu), fără să-l aibă în componență pe Florinel Coman (9 goluri și 8 assisturi până acum – locul 1 în Top eficiență), suspendat. Acesta din urmă va reintra la jocul din Bănie.

Aproape sigur, din primul 11 va ieși Octavian Popescu, cu o evoluție șterasă și împotriva arădenilor, iar Radunovici va juca în locul lui Valentin Crețu.

Universitatea nu are nicio victorie în ultimele patru meciuri de campionat (două eșecuri și două  remize. FCSB a câștigat lejer ultimele trei jocuri din Liga 1, primind un singur gol: 3-0 acasă cu Hermannstadt, 3-1 la Iași și acest 4-0 cu UTA de pe teren propriu.

Meciul va fi arbitrat de Marcel Bîrsan, din București. În tur, a fost 3-0 pentru FCSB pe Arena Națională!

Pronostic: FCSB +0.5 handicap asiatic, echivalent cu X2 (cotă 1.53)

Luni, 29 ianuarie, ora 20.00

CFR Cluj (2) – FC Voluntari (12)

CFR a dat-o rău de tot în bară etapa precedentă, 0-1 la ultima clastă, FC Botoșani, după un joc execrabil. Eșecul rușinos a dus și la demiterea antrenorului Andrea Mandorlini, înlocuit cu Adrian Mutu. Prosport a scris că italianul a fost lucrat de unii jucători.

Echipa s-a întors cu autocarul de la Botoșani, un drum de 8 ore.

Clujenii au ajuns la 11 puncte distanță de locul 1, ocupat de FCSB, un handicap greu de recuperat chiar și cu înjumătățirea punctelor.

Noul antrenor l-a cedat împrumut la Poli Iași pe tânărul fundaș central Luca Mihai. 

CFR a reușit o singură victorie în ultimele 10 partide oficiale (Cupă și campionat), acel 4-0 cu U Cluj, la finalul lui 2023. Echipa din Gruia e singura neînvinsă pe teren propriu în acest campionat, 7 victorii și 4 remize, 20-4 golaveraj.

Voluntari a reușit să revină de la 0-1 etapa trecută în meciul de pe teren propriu cu Oțelul, încheiat 1-1, prin golul lui Boboc din minutul 80. Ilfovenii au o singură victorie în ultimele 6 confruntări oficiale (5 în Liga 1 și una în Cupă), acel 2-1 surprinzător din Giulești. În deplasare, ei stau destul de bine, cu 3 victorii și 4 remize din 11 întâlniri. 

La echipa antrenată de Ilie Poenaru a venit joi mijlocașul argentinian Cascini, de la Slaven Belupo (Croația). El a mai jucat în România pentru FC Botoșani, Academica Clinceni și UTA. 

Pronostic: -1 handicap asiatic CFR (cotă 1.76).

Lasă un comentariu