Acesta nu e încă un articol despre Gigi Becali. Întâmplător, numele lui se va tot repeta pe parcursul acestor rânduri. Dar nu este despre el. Este despre cum să distrugi, poate, cel mai important brand fotbalistic românesc. Despre cum să îți bați joc de milioane de oameni, despre cum să nu-ți pese că la mijloc este un bun național.
Acest articol este despre STEAUA BUCUREȘTI! Sau ce a mai rămas dintr-un club uriaș. Și vom vorbi doar despre fotbal. O să vină și rândul celorlalte sporturi, distruse de nepăsarea unor militari de carieră, fără nimic în comun cu performanța! Fotbalul l-a distrus un om din popor. Întâmplător sau nu, numele acestuia e George Becali!
Eu am călcat pentru prima dată în templul fotbalului românesc în 1982. Nu-mi amintesc, evident, nimic de la acel meci. Dar îmi aduc aminte de gradenele verzi, de faptul că trebuia să venim la stadion cu ore bune înainte de startul meciului, asta chiar dacă aveam abonament, de oamenii care aveau atașat un aparat de radio, cam cum umblăm noi cu telefoanele mobile astăzi. Doar că oamenii cu aparatul de radio erau vedetele tribunei, de la ei aflam ce se întâmplă în celelalte meciuri din Divizia A! Și am tot mers în templu, ani de zile.
Și după ce au dispărut gradenele și au apărut scaunele și după ce în Ghencea a apărut nocturna sau tabela aia color. Bucuria de a merge în Ghencea, nu mi-o putea lua nimeni. Sau cel puțin așa credeam. Doar că într-o zi, m-am trezit că la mine acasă nu mai joacă STEAUA. Ci echipa gazdă. Așa scria pe tabela aia color. Și fără să știu, povestea mea de dragoste cu stadionul tinereții mele tocmai se încheiase. Cineva îmi luase bucuria de a vedea STEAUA! Iar, întâmplător sau nu, acel cineva este Gigi Becali.
De la Liverpool și Juventus, la Șelimbăr și Dumbrăvița
Încăpățânarea de a-și da cu stângu’-n dreptu’, plăcerea sadică de a-și umbri lucrurile bune cu mizeriile de zi cu zi, ideea că „Eu sunt Becali, fac ce vreau eu”, toate astea, adunate, au distrus cel mai frumos lucru pentru milioane de oameni. Și eu eram printre ei. Mulți, foarte mulți dintre ei se regăsesc, acum în echipa ce joacă pe Arena națională. Puțini, foarte puțini, în echipa ce se zbate în dueluri cu Șelimbăr și Dumbrăvița. Să-mi fie cu iertare, STEAUA mea juca în Ghencea, câștiga titluri și cupe iar în loc de Șelimbăr și Dumbrăvița, juca împotriva lui Anderlecht, Liverpool sau Juventus. Ba chiar și cu Villareal, când 30 000 de oameni au stat în zăpadă pentru că veniseră să strige pentru STEAUA.
Bănuiesc că se vor face 9 ani de când echipa ce își are acum sediul în Berceni nu a mai câștigat titlul. Întâmplător, sau nu, atunci George Becali nu putea să comande primul 11. Pe bancă era un stelist pur-sânge care oricum nu l-ar fi ascultat. Iar după „momentul Iași” a început „jihadul”. O pleiadă de antrenori fără nicio legătură cu tot ce însemna STEAUA, fără niciun fel de experiență, fără niciun trofeu câștigat s-au rotit pe banca echipei lui Becali. Că vorbim despre Todoran, Bogdan Vintilă, Dică, Andone sau cel mai recent, Haralambie din Cipru, toți au avut, sau au, un singur lucru în comun: obediența față de patron. Toți vin în speranța că o vrea Dumnezeu ca FCSB să ia titlul, ei și-l trec în CV iar apoi, poate-poate apare un contract pe bani mulți pe la șeici. Cum ar zice președintele nostru: Ghinion!
Înjuri Steaua? Hai să te pun antrenor!
Și ca să înțelegem nivelul la care s-a ajuns, omul cu banii de la eterna vicecampioană nu ar fi avut nicio problema să-l aducă antrenor pe însuși Șumudică. Același personaj care înjura Steaua pe unde apuca. Păi cum să te consideri tu Steaua când vrei să-l aduci la tine în casă pe omul care spune că urăște acest club și că l-ar vrea desființat. Pentru mine e noaptea minții. Mai grav este că echipa asta, care se vrea continuatoarea Stelei celei mari a ajuns mișto-ul internetului. Nu mai sperie pe nimeni, nu mai impune nimănui respect.
De la fel de mulți ani, o echipă joacă în Ghencea, cu o stemă gândită de angajații lui George Becali și spune că e Steaua. Nu mă interesează de unde vin banii de salarii, câți bani se cheltuiesc pentru o echipă fără drept de promovare, sunt detalii care ar trebui să fie în atenția autorităților. Eu știu doar că pe pieptul lui Tudorel Stoica era altceva. Dacă tot îi urăști atât de tare pe ceilalți, de ce le folosești „invențiile”? Acolo, bătaia de joc e și mai mare. Dezinteresul e incredibil, mai puțin al celor câteva sute de oameni ce merg după echipă la fiecare meci. Decizia nu e însă la ei.
Jucăria lui Gigi, bătaia de joc a generalilor
Echipa se zbate într-un anonimat teribil, pe un stadion încântător de gol. Pentru că interesele sunt prea mari, iar „foamea” unora e mai importantă decât bucuria milioanelor de oameni. Sigur, palmaresul, sigla, brandul ar trebui să fie mereu în proprietatea statului român. Dar asta nu înseamnă că-ți poți și bate joc de ele, după bunul tău plac.
„Fii patron, nu antrenor”, nu-l mișcă. Lipsa trofeelor, nu-l mișcă. Bănuiesc că nu-l va mișca nici momentul în care o să joace pe un stadion uriaș, cu 100 de suporteri în tribună. Bănuiesc! Iar la finalul sezonului, după un nou titlu ratat, vom auzi din nou, celebra: mă retrag din fotbal! Poate că n-ar fi rău, poate că omul care a reușit să distrugă tot ce însemna STEAUA BUCUREȘTI ar trebui să iasă din fotbal. Poate că acela ar fi momentul în care suporterii nu se vor mai împărți în „oi” și „drogați”.Poate că cineva va înțelege că STEAUA înseamnă mai mult decât Becali sau Talpan, decât Nord sau Sud iar echipa aia minunată va exista din nou. Pentru că „viteziștii” nu vor dispărea niciodată!
