FCSB a plecat tremurând în Olanda. Aproape și la propriu, la figurat sigur. MI-au părut cumva oamenii lui Haralambie că pleacă fix ca mielul la tăiere(fără niciun fel de aluzie, da?), înghesuiți rău cu ușa de parcursul jenant din…
Botoșani, FC Argeș, Slobozia, UTA. Toate vin din planul secund al campionatului nostru, se scrie despre ele doar la zile mari, dar iată-le sub luminile rampei, cu evoluții neașteptat de bune! Ce a dus la aceste ascensiuni neașteptate? Slăbiciunea…
De regulă media de operațiuni pe tabela de marcaj este de sub 3 pe meci, pe undeva pe la 2,7, sau 2,8, uneori chiar mai jos. Însă iată că în Liga Campionilor lucrurile stau mult mai bine. Se joacă…
Acum un an și jumătate Cristi încă nu antrenase la seniori, ci doar la ”Primaverele” lui Inter, cu care reușise să ia campionatul juvenil Italian. După episodul reușit de la Parma și după ce a semnat cu Inter, în…
Îi tot dăm înainte că la nivel de echipă națională nu avem cine știe ce valori individuale, dar compensăm prin forța grupului, prin dăruire, prin elan, prin tinerețe. Care tinerețe? Echipa națională aliniată la Nicosia (formula de start) a…
Am scris și apoi am șters începutul acestui text de vreo 30 de ori. Doar pentru că îmi e imposibil să pun cuvintele unul lângă celălalt după ce am trăit marți seară. Îm i este imposibil să pricep cum…
Eu știam despre canadieni că suni buni tare pe schiuri și la hochei. Mereu i-am privit pe fotbaliștii naționalei Canadei ca pe niște excentrici. Niște băieți anti-sistem, un fel de Gică-contra. Nu m-am gândit vreo clipă că își pot…
Nu știu câți dintre voi aveați mari așteptări de la „derby-ul de 10”. De 10 puncte, că atât adunau împreună repetentele CFR și FCSB înainte de startul meciului din Gruia. Două echipe ciuntite în campionat, una nițel mai performantă…
Beatitudinea serii de joi își pierde încet-încet mireasma. Cele trei victorii românești (a CFR-ului utilă doar ca palmares) trec în amintire, iar realitatea unor împerecheri dure în Europa League și Conference League ia loc senzațiilor trandafirii ale manșei retur.…
Returul cu Aberdeen chiar era de totul sau nimic pentru campioana României. Meciul care o ținea în viață, sau cel care urma să o îngroape definitiv în mlaștinile din Conference League. Cu o prestație solidă în Scoția, ce-i drept…
Administrează consimțămintele pentru cookie-uri
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.