Returul cu Aberdeen chiar era de totul sau nimic pentru campioana României. Meciul care o ținea în viață, sau cel care urma să o îngroape definitiv în mlaștinile din Conference League. Cu o prestație solidă în Scoția, ce-i drept până la „fatidicul” gol de 0-2, ai noștri plecau cu prima șansă la București. Alea cu 50-50 șanse, erau doar de sanchi. Să nu pară și ei prea optimiști. În fața lor era un adversar rudimentar, o echipă slabă, poate cea mai slabă dintre cele trei pe care le-au întâlnit echipele românești în aceste meciuri de a fi sau a nu fi în Europa. Și logica n-a mai putut fi bătută de data asta. Campioana României merge din nou în grupa mamut a Europa League, după o prestație care ne-a amintit din nou de echipa care panica Europa toamna trecută.
Târnovanu e bun chiar și atunci când o comite
Sunt peste 30 000 de oameni în tribună. Și e gândul ăla pe care nu-l spune nimeni, dar toată lumea îl gândește. La fel de mulți au fost și cu Shkëndija și n-a ieșit bine. Că veni vorba: coșmarul din Liga Campionilor a luat patru de la Ludogoreț. Asta ca să înțelegem cine ne-a oprit din drumul ăla ce pare interzis României. Sunt și vreo mie de scoțieni, relativ gălăgioși, doborâți totuși de cantitatea enormă de bere consumată prin București. Mulți nici n-au mai ajuns la stadion, încurcați de prețurle mici din București(pentru ei) și de numărul uriaș de cârciumi din centrul vechi.

„Putem spune că suntem mai fericiți. Sper ca această calificare să trecem de această pasă proastă. Sper să legăm două rezultate pozitive. La asta mi-e gândul acum. E important pentru noi. În acest meciuri ne arătăm valoarea. Anul trecut ne-am simțit foarte bine și vrem să facem același lucru. Mă bucur că am reușit să îmi ajut echipa și să ne calificăm. Sper cu această calificare să trecem peste această pasă. Nu am o preferință. Sper să jucăm cu adversari buni, să arătăm că putem face față, doar așa crești. Vrem să legăm două rezultate pozitive”-Darius Olaru,FCSB
Iar startul jocului nu e ce trebuie. Ceva n-a mers în apărarea campioanei, vine o centrare pe jos, Târnovanu dă senzația că nu s-a prins că a început treaba și respinge aiurea. Mingea ajunge la Sokler, dar portarul campioanei își ia cumva revanșa și respinge șutul din cinci metri al scoțianului. Pentru mine e limpede un singur lucru: britanicii pot fi periculoși doar dacă greșesc ai noștri ceva. Altfel, sunt nimeni în drum. Ce nu îmi e clar e ce a vrut Haralambie să joace în startul partidei. Pentru că, în loc să se arunce peste ei, jucătorii campioanei mai degrabă au părut apăsați de miza uriașă a meciului, fără niciun fel de limpezime în atac, concentrați teribil să nu greșească în apărare. Ăilalți, intrări de ciobani, convinși cumva că asta-i scoate pe români din ghete. Dacă era turco-olandezul de la meciul tur după zece minute aia erau în 8 jucători de câmp.

„Suntem fericiți pentru că am fost constanți. Am rămas în Europa, nu am scăzut nivelul. Din păcate, obiectivul era Champions League. Pentru fiecare jucător este important, dar și pentru grup. Sperăm să avem rezultate bune și anul trecut. Să ne facem mândri pe noi și pe familiile noastre. Când câștigi, arbitrajul nu poate fi decât bun. La gol, m-am gândit să trag la poartă, m-am dus hotărât și am reușit să marchez. Mă bucur că am marcat, dar cel mai important este că echipa s-a calificat.
Nu este ușor de atins acest obiectiv, suntem într-o perioadă grea. În Europa am reușit să ne ridicăm la nivel, în afară de cel de Champions League. Foarte multă lume nu ne dădea nicio șansă. Suntem fericiți. Ne bucurăm că au fost alături de noi și că am reușit să îi facem fericiți. Nu știm, nu ne-am uitat la adversari. O să ne gândim la cele mai bune echipe. Vrem să jucăm cu cele mai bune și să le batem. E important să legăm rezultate pozitive. Asta cred că ne-a lipsit, nu am reușit să legăm victorii”, Adrian Șut-FCSB
Chiar și în atare condiții, Bîrligea a fost la un pas de a marca golul serii în Europa, doar că șutul lui a trecut la un sfert de palmă de vinclul porții lui Mitov. Tot Bîrligea l-a luat la țintă cu un voleu de toată frumusețea pe un fundaș al scoțienilor prin minutul 35. Dincolo, fix ce vă spuneam: scoțienii nu au cum să ajungă la poartă dacă nu-i ajutăm noi. La ei, tot ce contează e să-i suie pe români pe garduri. Eu n-am mai văzut intrări atât de imbecile la un astfel de nivel.
Dar din Var se face!
Și cum ne pregăteam noi ușurel de pauză, convinși că va fi o seară lungă pe Arena Națională, apare momentul care a stabilit cine merge-n grupa de Europa League. Aflat la, probabil, cel mai solid meci al lui de când a dat Aradul pe București, David Miculescu cade ca secerat în careu, doar că norvegianul de la centru se face că nu vede și lasă jocul să meargă. Șansa noastră au fost oamenii din cabina VAR, care i-au zis că ar face bine să revadă faza pentru că e penalty clar. Ca să împace și capra și varza, omul dă penalty și-l dă afară și pe Jensen. Și mai era doar un pic până la pauză. Căpitanul campioanei nici nu stă la discuții cu Bîrligea și Olaru, arestează mingea și o dă în ciuda bulgarului din poarta lui Aberdeen. Mitov ghicește colțul, doar că Olaru a plasat mult prea bine mingea. E pauză și e 1-0 pentru ai noștri. Și au și om în plus. Dacă nu dau și al doilea gol, sigur e rost de meciuri în Europa League până-n ianuarie!
Ce șut a prins Șut!
Ce-am uitat să vă spun. Pentru că și-a luat un costum nou, nea Gigi s-a gândit să vină și la meci. Și cum din tribună se vede altfel, la pauză n-a făcut nicio schimbare. Și inspirația nu i-a jucat feste. Probabil cel care urma să fie schimbat primul la pauză, Adrian Șut, le-a dat o lovitură băieților din Aberdeen de-i doare și acum. În minutul 51, David Miulescu a luat mingea cu el în dreapta, a intrat în care, șutul lui a nimerit doar bara laterală de la colțul lung, dar a rămas în teren. Olaru îl vede pe Șut singur de capul lui la vreo 25 de metri de poarta lui Mitov, iar „folha seca” a mijlocașului campioanei se oprește direct în poartă. Să ne bucurăm? E 2-0 pentru FCSB, iar conform tradiției de aici ar putea începe debandada.

„Ce a fost important a fost că am gândit bine. Se vedea că pressing-ul agresiv care ne-a îngreunat construcția nu va dura la infinit. Știam că cele trei cartonașe galbene luate devreme vor conta. Ne uitam la fiecare fault, pentru că intrau foarte tare cei de la Aberdeen. Nu a mai fost vorba de un joc britanic la limita regulamentului, ci a fost clar un joc dur al lor. Ne uităm să vedem cine va lua al doilea galben. De la 1-0 și inferioritate, au cam depus armele. Am fost foarte inteligenți și am jucat exact ce trebuia să jucăm.
Miculescu joacă bine în meciurile decisive. Anul trecut în play-off, în tur sufeream la Linz, eram conduși cu 1-0, nu părea să avem resurse pentru a reveni în meci și a marcat Miculescu. Acum a scos penalty și eliminare. Olaru are trei goluri marcate în play-off. Anul trecut a dat golul decisiv. Înaintea tuturor l-aș remarca, până la faza când s-a deblocat situația, pe Mihai Lixandru. A făcut o partidă excepțională. Și când am suferit el a arătat foarte bine. Nu suntem la nivelul echipei de anul trecut. Acea echipă reușea să doboare orice adversar de calibru: PAOK, Midtjylland. Situația în campionat este alarmantă. Ne așteaptă un meci complicat cu CFR Cluj, dar este un pas mare.
Sunt două victorii mari de ordin financiar astăzi: ne-am calificat și vin banii și pe Coman. Le-am spus colaboratorilor: listă cu tot ce aveți nevoie, acum, pentru că acum este momentul. Ne extindem facilitățile. În bază vom trece la alt nivel. Nu stăm rău, dar vom sta mai bine. Anul trecut aveam doi adversari pe care voiam să îi avem: United acasă și PAOK în deplasare. Anul acesta aș vrea Fenerbahce acasă și în deplasare nu am nicio idee.”, Mihai Stoica-președinte CA FCSB
Doar că nu e așa. FCSB și-a adus aminte că e totuși echipa care prindea optimile Europa League în sezonul trecut și a pus complet stăpânire pe joc. E drept că ăștia de la Aberdeen s-au pierdut complet la 0-2. Și pe fondul unei dominări copioase a oamenilor lui Haralambie și Pintilii a picat și golul trei. Căpitanul Olaru, păstrat în sfârșit pe teren, a făcut dubla după o acțiune încăpățânată a lui Crețu. Fundașul dreapta a plecat cu mingea de la 40 de metri, a pierdut-o, apoi a recuperat-o în stilul caracteristic și i-a pasat-o salvator lui Olaru care a închis calificarea cu un șut impecabil de la 15 metri. Mai rămăsese o jumătate de oră de joc, dar era limpede că nu se mai poate întâmpla nimic. În tribune deja s-au aprins lanternele telefoanelor mobile, iar fanii campioanei strigau celebrul „România-Steaua, Europa-Steaua, campionii din Ghencea!” E drept, că la ultima parte m-au cam pierdut, ori s-or fi gândit că Steaua București câștigă an de an play-off-ul din Liga a doua și or fi vrut să-i aducă un omagiu.
Le-au dat cu posesia-n cap!
După golul lui Olaru, Aberdeen s-a prăbușit complet. Nici măcar o pasă de jumătate de metru nu le mai ieșea. Ai noștri au plimbat mingea de au zăpăcit-o, ajutându-l pe antrenorul din lojă să-și îndeplinească visul de-o viață: echipa lui să aibă tot timpul mingea. Iar FCSB a controlat mingea într-o proporție de 64%, restul de 36 de procente, evident ale scoțienilor fiind punctate cam până la eliminarea lui Jensen. S-a remarcat totuși și Târnovanu prin două intervenții la limită. Raportul șuturilor la poartă le este favorabil tot oamenilor lui Haralambie: 8-6, la fel ca și cel al șuturilor pe spațiul porții: 4-2.

„Am spus-o și spun și acum: echipele mari arată că sunt mari în momentele grele. A fost un moment foarte important, pentru că am dat gol când am ieșit din grupa principală, iar acum mergem în grupele UEFA Europa League. Pentru acești băieți e foarte important că s-au calificat și că au dat totul pe teren. Am vorbit cu băieții și le-am spus că trebuie să ne simțim bine când ne vom uita la tragerea la sorți. A fost foarte importantă experiența de anul trecut, va fi foarte important și ce vom face în competiția care urmează. Ne gândim și la meciul cu CFR din campionat. Nu am început foarte bine acest campionat, dar ne vom concentra acum din ce în ce mai mult pe campionat și pe meciul de duminică, de la Cluj.
Va fi complicat în Superligă, vrem să câștigăm campionatul din nou. Acum ne gândim cum să ne odihnim și să fim foarte buni la meciul cu CFR. Trebuie să câștigăm puncte din ce în ce mai multe în campionat. Am spus și ceva mai devreme: e foarte important pentru fanii din toată țara să simtă această calificare a echipelor noastre. România devine din ce în ce mai puternică, fotbalul românesc devine din ce în ce mai puternic. Aș spune, apropo de acest aspect, că și Cipru arată bine: are o echipă în UEFA Champions League”, Elias Charalambous-antrenor FCSB
Se termină 3-0 pentru campioana României care prinde pentru al doilea an la rând grupa de Europa League. În ciuda bucuriei din tribune, rămâne însă amărăciunea eliminării din Liga Campionilor, mai ales când FCSB beneficiase, după multă vreme de un traseu extrem de facil, cu echipe de valoare relativ identică. Nu știu dacă nea Gigi mai ia titlul și anul ăsta. La ce joacă oltenii lui Rădoi, îmi e imposibil să cred că-i poate da cineva jos de pe locul 1, dar dacă totuși o face, poate-i explică cineva că n-ar fi rău ca din milioanele alea de la UEFA să lase câteva și-n club, pentru vreo patru transferuri care să o ducă pe FCSB în Champions League. NU de alta, dar ca să fim cât se poate de fair-play, e cam singura care poate ajunge acolo într-un viitor apropiat.
Cum arată urnele Europa League!
FCSB și-a adjudecat pentru a doua oară la rând prezența în grupele Europa League, iar astăzi, la ora 14 își va afla și adversarele din competiția care va începe pe 24 septembrie. Campioana României va face parte din urna a treia dar ar putea da din nou peste PAOK Salonic, echipă pe care a bătut-o de trei ori în sezonul trecut. Și mai e un lucru de menționat: de această dată tragerea la sorți va fi făcută pentru prima dată cu ajutorul Inteligenței Artificiale. Dacă e pe fază, Bodescu de la FRF! Cert este că FCSB va întâlni măcar două echipe grele din prima urnă, dar dacă ține calculatorul cu noi, putem scăpa de balauri.
- Urna 1: Roma, Porto, Rangers, Feyenoord, Lille, Dinamo Zagreb, Betis, Salzburg, Aston Villa
- Urna 2: Fenerbahce, Braga, Steaua Roșie Belgrad, Lyon, Viktoria Plzen, Ferencvaros, Celtic, PAOK, Maccabi Tel Aviv
- Urna 3: Young Boys, Basel, Midtjylland, Freiburg, Ludogorets, Nottingham Forest, Sturm Graz, FCSB, Nice
- Urna 4: Bologna, Celta Vigo, Stuttgart, Panathinaikos, Malmo, Go Ahead Eagles, Utrecht, Genk, Brann

Dacă aș fi Bodescu de la FRF și aș decide cum mi-ar plăcea mie să arate o grupă relativ accesibilă pentru campioana României, aș extrage cu mânuța mea următoarele echipe: Dinamo Zagreb, Betis, Viktoria Plzen, Maccabi Tel Aviv, Go Ahead Eagles, Utrecht, Genk, Brann.Asta ar fi varianta accesibilă din punctul meu de vedere.
„Am simțit calificarea! Lăsați-ne să ne pregătim de Europa League! Aduceți-ne echipe să mai batem și noi pe cineva în campionat. Scoțienii sunt agresivi, dar n-au niciun talent să marcheze gol. Nu aveau cum să ne bată, n-au talent. Am zis că vor lua un roșu astăzi, de-aia am venit. E diferență de valoare. Mi-a spus și Argăseală că a visat aseară că noi câștigăm la scor. Am luat azi de la TAS 6,4 milioane. Aasta e zi de 22-23 de milioane de euro! 6,4 pe Coman plus din Europa. Să vă spun ceva. Mâine este Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Eu m-am născut pe 24 iunie, odată cu el.
MM spunea că vrea să-l aducă pe Mourinho, eu n-am nicio pretenție. Hai să ne mai gândim acum…Acum, la ora asta, noi vorbim altceva? Am câștigat 23 de milioane acum, la ora asta. Mă mai întreabă pe mine cineva să vorbesc? Cum să vorbesc acum? Vrem echipe să mai batem și noi pe cineva. Poate ne-o aduce pe CFR să o batem!”, nea Gigi, patron-antrenor FCSB

Varianta imposibilă ar fi:Aston Villa, Roma, Lyon, Fenerbahce, Nottingham Forest, Young Boys, Bologna, Stuttgart. Iau însă în calcul un lucru: FCSB a avut mereu un bulan incredibil la tragerea la sorți!