FCSB-Craiova 1-0 a fost un meci arbitrat slab de pe teren și bine din camera VAR. Rezultatul e în cele din urmă echitabil, deciziile finale au fost în mare parte corecte, în sarcina întregii brigăzii reținându-se și rămânând nerezolvată…
Și, dacă putem, să eliminăm Elveția, așa cum a făcut-o CFR-ul. Sau măcar Bosnia, precum oltenii. Eșecurile cu adversari din lumea a treia demoralizează, îți arată că n-ai nicio treabă cu fotbalul mare sau măcar cu cel mediu, cât…
Banalitatea truismului că „fotbalul se joacă pe goluri“ este cum nu se poate mai bine reflectată de statistica sezonului de toamnă din Superliga României. Campioană absolută la posesie, șuturi pe poartă și la poartă – ceea ce atestă fără…
Cel puțin într-o privință, sezonul din toamna anului 2024 este unic în istoria campionatului de fotbal al României. Universitatea Cluj, o echipă născută în 1919, care a murit și reînviat acum aproape un deceniu, intră în următorul an ca…
După două luni și jumătate de competiție, campionatul românesc arată destul de bizar pentru cineva care e familiarizat cu situația din ultimii ani și cu raportul de forțe de pe plan intern. Echipele care în sezoanele precedente au prins…
CFR Cluj este echipa care a cheltuiește în mod constant cel mai mare buget din Superliga României, în timp ce Farul și Oțelul par a fi campioanele randamentului – performanțe obținute comparativ cu sumele investite. În același timp, Rapid…