Lipsa de profesionalism și de conectare a cluburilor de fotbal românești la evoluția globală a industriei din care fac parte se poate sesiza din bilanțul contabil al acestora. Într-o epocă în care fotbalul înseamnă în primul rând profit, în Superliga României degetele de la o mână sunt prea multe pentru a număra grupările pe plus la sfârșit de an.
Golazzo.club a făcut un inventar contabil al celor 16 cluburi din Superliga României în sezonul 2023-2024 și a găsit doar 3 care au raportat profit în ultimul an fiscal la Ministerul Finanțelor. Toate celelalte au înregistrat pierderi.
Tabloul și așa sumbru al situației financiare proaste din Superliga României e coafat de subvențiile masive pe care majoritatea cluburilor le primesc de la autoritățile locale.
Ar fi existat două posibilități de a căuta datele necesare pentru acest exercițiu: sursa guvernamentală (bilanțul financiar depus pentru anul calendaristic 2023 la Ministerul Finanțelor) ori documentele pe care cluburile trebuie să le depună pe propriile site-uri. Deși această cerință este obligatorie, Dinamo n-a făcut acest lucru – e singurul club unde „informațiile financiare“ sunt foarte bine ascunse pe site, iar când le găsești și încerci să le accesezi, ești trimis înapoi, la pagina principală.
Din acest motiv, dar și pentru că adesea datele publicate de cluburi pe site-urile lor nu corespund cu cele depuse la Finanțe, am preferat să alegem documentele care au ajuns la ANAF.
Tabelul cu profitul/pierderea raportate de cluburi trebuie privit, de la bun început, știind câteva lucruri care-l relativizează. Cu foarte puține excepții, cluburile de fotbal din Superliga României primesc și subvenții – unele de la autoritățile locale, dar mai e și cazul Sepsi, subvenționat de guvernul maghiar. Așadar, dacă s-ar scădea din ceea ce avem în tabel și milioanele primite de la primării, consilii județene, regii autonome aflate în jursdicția acestora etc, bilanțul ar fi cu mult mai dramatic decât acum.
Jumătate din cluburile Superligii au încheiat 2022 cu datorii foarte mari. Aparent, nimeni nu e interesat să facă nimic pentru a schimba situația
Vedem că, pe 2022, doar Sepsi, Farul și Oțelul au terminat pe plus (cu mențiunea de mai sus în cazul Sepsi – aceea că echipa covăsneană a primit de la guvernul maghiar câteva milioane de euro subvenții).
Aparent, U Cluj și FC Voluntari au un pasiv decent, de un pic peste 1 milion de lei. Dar deficitul e mascat de milioanele de lei date de autoritățile locale din Cluj și primăria lui Pandele în Voluntari.
Datorii foarte mari au jumătate dintre formațiile Superligii. Vedem că echipele care se luptă pentru podium (cu excepția Farului) au terminat 2022 cu pasiv mare de tot. CSU Craiova deține recordul absolut, cu aproape 6 milioane de euro datorii, în timp ce CFR Cluj a terminat cu 3,5 milioane de euro datorii.
Știind că toate aceste echipe (minus nou-promovatele Oțelul, Dinamo și Poli Iași) au beneficiat de milioane de euro și din drepturile de televizare, se conturează un tablou apăsător: toți acești oameni nu știu (sau nu sunt interesați) să facă afaceri profitabile.
La nivel mondial, dar mai ales european, fotbalul înseamnă, în zilele noastre, un formidabil business. Se fac bani din absolut orice, de la vânzare de bilete și tricouri până la transferurile de fotbaliști. În spate funcționează industrie de marketing, de PR, cluburile au adevărate echipe de comunicare ocupate cu popularizarea pe rețelele de socializare și în presă, iar relația cu comunitățile locale și cu fanii de peste tot este extrem de importantă. Nicio sursă de venituri nu este neglijată.
În România, aproape că nu există așa ceva. S-au mai mișcat unele lucruri la câteva cluburi – spre exemplu, Rapid a lansat un podcast unde sunt chemate să vorbească foste glorii –, voluntari pasionați de echipele respective întrețin pagini de Facebook și unele site-uri arată chiar decent. Dar distanța față de ce se întâmplă în Occident rămâne enormă. Asta, din cauză că în primul rând conducătorii cluburilor românești nu înțeleg ce au de făcut.
Explicațiile unei stagnări generalizate: management de proastă calitate, lipsă de preocupare, o structură a veniturilor care încurajează delăsarea și risipa
O explicație ar fi nivelul foarte scăzut de profesionalism. În România sunt foarte puțini manageri buni în general și cu atât mai puțin dintre cei specializați în management sportiv.
O altă explicație este că în cluburile care funcționează pe lângă autoritățile locale ajung mai ales oamenii primarilor, ai șefilor de consilii județene ori locale, tot felul de personaje care – exact ca-n politică – n-au niciun fel de competență și nici vreun interes să facă lucrurile să meargă. Acolo unde cluburile sunt conduse realmente de patroni, aceștia cedează și ei metehnei românești de a se băga peste tot și de a lua decizii inclusiv acolo unde nu se pricep.
Zecile de milioane de euro care vin din drepturile TV anual, împreună cu banii banii publici, s-au transformat în într-un bumerang. Conducătorii s-au obișnuit să le vină acești bani de-a gata și nu fac niciun efort de a progresa și de a-și așeza cluburile pe baze sănătoase și profitabile. Dacă mai vin și ceva bani dintr-un transfer-două de jucători peste hotare, deja toată lumea e mulțumită și consideră că și-a făcut datoria. Se lucrează, practic, ca la stat: cu efort minim și cheltuieli la liber, că doar nu se dă din buzunarul propriu.
Așa ajungem la un alt capitol pe care l-am trecut în tabelul nostru: angajații. Aici sar în ochi câteva lucruri. Dinamo și Petrolul, cluburi cu datorii mari și fără performanțe, conduc detașat în topul numărului de angajați – 94 și, respectiv, 96! Dacă la Petrolul e de înțeles, pe undeva, această situație – clubul e finanțat de la bugetul local –, în schimb suporterii echipei Dinamo ar trebui să-și pună mari semne de întrebare.
La polul opus sunt Hermannstadt, cu 7 angajați în 2022, și Rapid – cu 9 angajați. Se poate înțelege că ar fi vorba de optimizarea costurilor, dar ca o echipă din Superliga României să n-aibă nici măcar 10 angajați cu contract de muncă te duce cu gândul la neseriozitate. În cazul Rapidului e vorba, totuși, de un progres, pentru că acum câțiva ani acest club raporta 0 (zero) angajați cu contract de muncă!
Trăgând linie, în buza anului 2024, fotbalul de elită al României se prezintă în continuare cu niște deficiențe structurale majore, în care însăși sursa veniturilor este independentă de capacitatea echipelor manageriale de a produce plusvaloare. Dublată de lipsă cronică a profesioniștilor în conducerile cluburilor, situația este de natură să garanteze, pe o perioadă nedefinită, stagnarea. Această rețetă anacronică nu are cum să funcționeze și nici să ducă la o îmbunătățire – fie ea și treptată – a competiției și a nivelului valoric.
