Am pierdut cu 3-1 semifinala cu Olanda și impresia generală e aceea că nici măcar autodepășindu-se, băieții pregătiți de Ion Marin nu puteau face mai mult. Trecerea de grupă, clasarea înaintea unei școlo de fotbal certificate precum Danemarca, situarea în primele patru echipe ale continentului la această categorie de vârstă, toate îsumate înseamnă OBIECTIV ÎNDEPLINIT. Dar și mai important este ce vor face și cum vor evolua acești tineri de-acum încolo
Când doar fundașul dreapta batav, căpitanul Read, are o cotă de Transfermarkt (16 milioane de euro) de peste 5 ori mai ridicată decât întreg lotul României (2,85 milioane), nu sunt prea multe de comentat. Acest 1-3 e mai mult decât decent, am avut și momente bune, mai ales pe final, dar nu puteam niciodată să trecem peste ecartul imens dintre școala de fotbal românească și cea olandeză.
”Penibilul” și telefoanele
Poate că a fost prea dură exprimarea antrenorului Ion Marin că la primul gol încasat am fost ”penibili”. Dar, dacă suntem un pic mai atenți, selecționerul a spus asta după ce zisese că s-a dus la băieți și i-a îmbrățișat. Iar modul în care am primit primul gol e de înțeles pentru noi toți. La această vârstă factorul tactic încă nu e atât de dezvoltat ca la seniori, poziționările în teren încă sunt în curs de formare. Iar continuarea poveștii cu telefoanele închise undeva DOAR în timpul orelor de odihnă e cât se poate de logică. Nu ține de depersonalizare, ci de ideea de a folosi momentele de repaus exact pentru ce au fost lăsate ele. Pentru repaus. E plină lumea de tot felul de deontologi care vorbesc despre depersonalizare și despre alte prostii. Dar dacă rămâneau telefanele toată noaptea la posesorii lor, care intrau obosiți înteren și pierdeau toate meciurile la scoruri de maidan, oare era mai bine?!
Trei categorii de ”destine”
În acest moment activitatea acestui lot atât de promițător se încheie, băieții vor merge fiecare la clubul său. Se știe că juniorii noștri sunt talentați, dar că pentru ei cea mai importantă perioadă este trecerea la seniorat, adaptarea la noile medii. Din acest punct de vedere distingem în cadrul componenților lotului U 19 trei categorii de jucători.
Cei deja asigurați
E vorba despre cei care deja au ajuns la nivel înalt, au contracte cu cluburi importante din România. E vorba despre Cercel(FCSB), D. Matei, Barbu, Băsceanu (toți trei Craiova). I-am putea adăuga aici și pe neselecționații Toma și Stoian, aflați și ei sub contract cu campioana FCSB. Toți aceștia vor fi folosiți în campionatul viitor în mai multe sau mai puține meciuri și minute, prin prisma regulii U21. Probabil că evoluția lor va fi ascendentă, vecinătatea cu fotbaliști importanți făcându-i să crească valoric.
Cei în ascensiune
Încadrăm în această categorie jucătorii care activează în campionatul intern, însă nivelul la care evoluează nu e cel mai ridicat. Îi avem aici pe Simon (Csikszereda), Călugăr (Unirea Alba Iulia, L3), Păcuraru (Farul, dar fost la CSA Steaua), Guțea(Voluntari), M. Marin (CSA Steaua), Munteanu (Farul, dar fost la Câmpulung, echipă retrogradată din L1), Bărăitaru (Slatina, L2). Nu se știe dacă Mate Simon va fi în continuare titular la nou-promovata din Miercurea Ciuc (unde a bifat 29 de partide în liga secundă) sau harghitenii își vor aduce un portar cu experiență. Probabil că Bărăitaru și Călugăru se vor transfera mai sus de nivelul actual, pentru că evoluțiile de la U19 îi recomandă pe deplin. De văzut dacă Păcurar și Munteanu vor fi înregimentați de Ianis Zicu la Farul sau vor fi împrumutați. Probabil că Remus Guțea va fi om de bază al Voluntariului în noua tentativă de promovare.
Stranierii
Deși până acum mediul sănătos în care au crescut i-a ajutat enorm, perioada următoare va fi extrem de delicată pentru cei care evoluează la cluburi de peste hotare. E vorba aici despre Fălcușan (Empoli U20), Szimionaș și Vermeșan (Verona U20), Kodor (Lecce U20), Târbă (Celta Vigo II), Marincău (Mainz II), Marița (Greuter Furth II), Dănciuțiu (Austin Texas II). Ei, spre deosebire de colegii lor din țară, încă nu evoluează la nivel de seniori, încă nu și-au testat potențialul în fața unor adversari de 25 de ani, de 30 sau chair peste. Sigur că în Germania, Italia sau Spania, poate chiar și în America lui Dănciuțiu, se lucrează impecabil la nivel juvenil, dar accesul la echipele ”mari” e extrem de dificil. ”Italienii” au o șansă în plus, ”Primaverele” lor fiind până la vârsta de 20 de ani, dar după aceea? Dacă apuci să intri în prima echipă (lotul de 28-20!) a lui Lecce, Verona, sau Empoli, e extraordinar. Dacă nu, trebuie căutate alte variante.
Întoarcerea în România?
Da, poate fi o variantă, iar regula U21 oferă o șansă în plus. Din ce am văzut la meciurile tricolorilor U19, câțiva dintre ”stranieri” (Szimionaș, Marincău ocupă primele poziții ale topului) pot evolua cu succes, chiar ca titulari, la echipele din primul nostru eșalon. Poate că nu la cele de playoff, ci la celelalte. Și de acolo pot urca spre vârf. Un juniorat făcut corect în Italia trebuie să fie urmat obligatoriu de vreo doi ani de evoluții constante, altfel pericolul stagnării valorice pândește la tot pasul.
