După această rundă, CFR a profitat de semieșecul FCSB-ului la Petrolul și s-a apropiat la un singur punct de lider. De remarcat și victoria clară a Rapidului în fața Universității Craiova, care în ultima vreme a avut evoluții dezamăgitoare, probabil și din cauza lipsei unui antrenor de valoare.
Vineri, 27 octombrie
FC Voluntari – Sepsi 0-2
Marcatori: Ștefănescu (5) și Safranko (76)
Sepsi a jucat bine în prima repriză și a marcat repede, prin Ștefănescu, care a profitat de o mare greșeală a lui Armaș, derutat de Boboc, colegul său de echipă, care a strigat „Las-o”. Armaș a lăsat-o, iar Ștefănescu, care stătea la pândă, a furat mingea, l-a driblat pe portarul advers și a trimis-o în poartă.
În repriza a doua, covăsnenii au făcut pasul înapoi, dar tot ei au fost cei care au înscris, prin Safranko. Deși slovacul a făcut semn că nu a atins mingea, creditându-l astfel tot pe Ștefănescu, cel care a centrat, ca autor al golului, pe site-ul LPF reușita este trecută în dreptul atacantului central.
De notat că în minutul 55 lui Dumiter i s-a anulat un gol pentru un ofsaid la centimetru, măsurat la VAR.
Echipa antrenată de Liviu Ciobotariu venea după șapte meciuri consecutive în care primise cel puțin un gol.
Voluntari nu a înscris niciodată în ultimele patru partide!
Dinamo – Poli Iași 0-0
Dinamo a ajuns la al 8-lea meci fără victorie în campionat, iar ieșenii au un singur eșec în ultimele jocuri din prima ligă.
Cu toată criza de rezultate și cu fanii care i-au cerut demisia antrenorului Ovidiu Burcă, oficialii cubului și-au afirmat din nou susținerea pentru tehnician, care va fi evaluat, probabil, la finalul anului. Dinamo are nevoie de câteva transferuri importante pentru a mișca din punct de vedere al jocului.
Cele două echipe nu au tras niciun șut pe poartă în repriza a doua, iar „câinii” au țintit de numai două în total, în primul mitan. De altfel, Dinamo are o medie de numai 2,9 șuturi pe poartă în cele 14 meciuri disputate. Logic, și cel mai slab atac din Liga 1, cu numai 8 goluri până acum, la distanță de locul 2 din topul sterilității, ocupat de Oțelul, care a punctat de 11 ori.
Sâmbătă, 28 octombrie
Oțelul – Hermnnstadt 1-1
Marcatori: A. Pop (penalty – 88) / Lovric (autogol – 70)
A 10-a remiză în 14 etape pentru Dorinel Munteanu și ai lui, cu un pic de noroc, dacă ținem cont de faptul că ea a fost obținută cu un minut înainte de finalul timpului regulmentar. Dar se poate vorbi în același timp și de ghinion, dacă ținem seama că Lovric și-a dat autogol după un carambol nefericit pentru gălățeni.
În șase confruntări din 14, Oțelul nu a scos mingea din plasă, având cea mai bună apărare din Superligă, cu numai 11 goluri încasate, o medie de 0,78 goluri primite per joc.
Sibienii au și ei 8 egaluri în campionat și au ajuns la 10 meciuri consecutive de invincibilitate, opt în Liga 1 și două in Cupă.
Petrolul – FCSB 2-2
Marcatori: Jair (71) și Grozav (penalty – 90+7) / Djokovic (3) și Al. Băluță (52)
Ploieștenii au fost fricoși în prima repriză, iar apoi, după golul de 0-2 marcat de Băluță, se părea că meciul se îndreaptă spre un succes clar al oaspeților. A venit însă reușita lui Jair, din lovitură liberă de la 20 de metri, și Petrolul a prins curaj, a forțat în atac și a reușit egalarea în al șaptelea minut al prelungirilor, după un penalty produs din imprudență de Ngezana.
Dawa l-a faultat grosolan pe Hanca in minutul 27 și a primit cartonaș gaben, deși putea să fie chiar eliminat. După 7 minute, fundașul camerunez a fost schimbat de staff-ul FCSB-ului, pentru a evita un cartonaș roșu. Mijlocașul ploieștean n-a mai putut continua, iar la final a folosit două cârje pentru a se deplasa.
După meci, Becali a făcut praf vreo nouă jucători, așa că ne așteptăm la schimbări serioase în primul unsprezece.
FCSB a jucat fără omul ei numărul 1, Florine Coman, accidentat. Acesta s-a refăcut miraculos la vraciul Marjana de la Belgrad și ar putea intra în derby-ul cu Rapid, de pe 5 noiembrie.
Duminică, 29 octombrie
FC U Craiova – UTA 2-3
Marcatori: Chițu (29) și Van Durmen (60) / Fabry (37 – penalty), Ofosu (41) și Micovschi (64)
A fost cel mai spectaculos joc al etapei, cu răsturnări spectaculoase de scor. Mai întâi au marcat gazdele, apoi arădenii au întors rezultatul până la pauză. Oltenii au egalat la 2, iar Micovschi a stabilit scorul final.
Chițu a ajuns la golul său cu numărul 8 în această ediție, el având și trei assisturi.
UTA beneficiază de forma de excepție a doi jucători, Fabry și Micovschi, ambii cu câte două goluri în ultimele două dueluri. Micovschi și-a trecut în cont și o pasă decisivă la Craiova.
Echipa lui Mititelu a bifat a șasea întâlnire fără victorie, cinci în Superligă și una în Cupa României.
Rapid – Univ. Craiova 2-0
Marcatori: Bamgboye (36) și Borja Valle (80)
Rapid a fost mai bună, mai incisivă, mai pe poartă și a reușit o victorie clară, chiar dacă echipa lui Rotaru, în continuare fără un antrenor cu nume, a avut câteva acțiuni bune de atac.
Vestea proastă pentru giuleșteni este că omul lor numărul 1, Petrila, s-a accidentat și va lipsi aproximativ o lună. Fostul jucător al CFR-ului a reușit să dea încă o pasă decisivă, la golul de 1-0, a șasea în acest campionat. El are și patru goluri marcate. Reamintesc că un alt jucător-cheie din atac, Rrahmani, este accidentat și va absenta o perioadă mai lungă.
Ivan a bifat abia al doilea meci ca titular în ultimele șapte disputate de Universitatea în campionat. El are o medie de numai 30 de minute per joc în aceste ultime șapte confruntări, în două dintre acestea neapărând deloc (o dată, cu Tunari, în Cupă, fiind suspendat).
Luni, 30 octombrie
FC Botoșani – „U” Cluj 0-3
Marcatori: Nistor (9), V. Gheorghe (21) și Miron (57)
Victorie mai clară decât arată scorul pentru echipă antrenată de Ioan Ovidiu Sabău.
Nistor este în continuare într-o formă incredibilă la 35 de ani, a marcat din nou și a dat două assist-uri, ajungând la 8 goluri și 5 pase decisive în campionat. El este în acest moment cel mai eficient fotbalist din prima ligă.
Botoșani a ajuns la al cincilea eșec consecutiv și rămâne singura echipă fără victorie dintre toate cele 16 din campionat, având cea mai slabă defensivă din competiție, cu 29 de goluri încasate în 14 etape, o medie de puțin peste două goluri primite per meci.
Universitatea este neînvinsă de șapte partide, șase în Superligă și una în Cupă.
Convins de Valeriu Iftime să rămână după înfrângerea din etapa trecută, antrenorul Dan Alexa pare resemnat și așteaptă un semn din partea finnțatorului pentru a spune adio echipei moldovene.
Șeroni, de la Botoșani, a jucat meciul 200 în Liga 1.
CFR Cluj – Farul 3-1
Marcatori: Muhar (31) și (61) și Juricic (68) / Budescu (24)
CFR și-a arătat superioritatea abia după ce a fost condusă. Muhar a greșit decisiv la golul lui Budescu, revanșându-se apoi prin două reușite cu care a întors rezultatul de pe tabelă. Clujenii s-au apropiat la un punct de liderul FCSB.
După acest eșec, campioana Farul a ieșit din nou din primele șase, dar se afă în imediata apropiere a locurilor de play-off (7). Budescu a avut un discurs tăios la adresa arbitrului Marcel Bîrsan, considerând că a fost faultat la două dintre golurile gazdelor. El a ajuns la 5 reușite și 6 pase decisive pentru „marinari” în toate competițiile.
Lui Hagi i-au lipsit șase jucători importanți, în frunte cu Larie, căpitanul echipei, Kiki și Tudor Băluță, dar și de la CFR au absentat Manea și Tachtsidis.
Continuă forma slabă a lui Mazilu, fără gol de pe 20 august, când a marcat contra Rapidului, in Giulești. De altfel, el are doar două reușite în acest sezon, cea amintită mai sus și una cu Urartu, în Conference League.
Salut! Sunt Florin Caramavrov, jurnalist de sport din 1993. Am scris la cele mai importante ziare de sport din România, Sportul românesc, Gazeta Sporturilor și Prosport. Sunt editorialist la Sport.ro și am fost invitat săptămânal la emisiuni tv pe ProX, Realitatea și, mai recent, pe playsport.ro. Am propriul site de sport, SPORTescu.ro, unde promovez performanțele sportive românești. Îmi puteți urmări zilnic comentariile pe pagina mea oficială de facebook: https://www.facebook.com/caramavrov/ Acum, ne vedem și pe Golazzo!