Edi Iordănescu a fost prezentat la Legia Varșovia, Mircea Rednic a semnat cu Standard Liege, Cristi Chivu e deja în America, la CM al cluburilor, cu Inter Milano. E o conjuncție de coincidențe care ne transmite că tehnicienii români de top încep să aibă cotă pe piața europeană. Și că nu mai urmăresc neapărat să prindă un contract (poate pe bani mai mulți) în Turcia sau în țările arabe
Multă vreme tehnicienii noștri n-au fost căutați pe piața occidentală sau poate că nu erau ei foarte interesați să meargă acolo, preferând zona orientală, unde banii sunt mai mulți, dar și principiile profesionale sunt mult mai volatile. Expresia ”dincolo de Vama Nădlac” îmi aparține, am lansat-o în presă cu mai bine de două decenii în urmă, atunci când Laszlo Boloni mergea în Portugalia și imediat, în primul an, câștiga titlul cu Sporting Lisabona. El era victorios dincolo de Nădlac, iar dincoace se înghesuiau o grămadă de veleitari.
Pragul lui Kovacs, de neatins
Orice ierarhie a antrenorilor români activând la nivel de vârf în fotbalul occidental începe cu Ștefan Kovacs. Doi ani la Ajax(1971-1973), tot atâtea Cupe ale Campionilor câștigate, în acel interval clubul din Amstedam mai câștigând de două ori campionatul olandez, Cupa Olandei și Cupa Intercontinentală. Cu alte cuvinte, în perioada petrecută acolo, Kovacs a câștigat absolut toate competițiile la care echipa sa a luat parte. Faptul căa ajuns apoi pe banca naționalei Franței a venit aproape de la sine.
Campionul Loți
Sigur că l-am avut pe Mircea Lucescu multiplu campion în Turcia și în Ucraina, câștigător de Cupa UEFA cu Șahtior. Pe Răzvan Lucescu, și el dublu campion al Greciei cu PAOK. Dar nici Turcia, nici Grecia, nici Ucraina nu prea aparțin fotbalului occidental. În schimp, Portugalia și Belgia aparțin. Iar Boloni a câștigat titlul în ambele, cu Sporting Lisabona (2002) și cu Standard Liege (2009). Ceea ce l-a păstrat în zonă și l-a trimis și la alte echipe, Nancy, Rennes, AS Monaco, Metz, care aparțin tot lumii bune. Tot în lumea bună trebuie clasificată și experiența lui Mircea Lucescu din anii 90 în Italia, cuprinzând Pisa, Brescia și Reggiana și culminând cu perioada de la Inter, care chiar dacă a fost scurtă (4 luni) nu poate fi trecută cu vederea.
Încercări timide
L-am mai avut pe fostul mijlocaș al Petolului, Adrian Ursea, în campionatul francez, la Nisa, după ce făcuse lucruri bune în fotbalul elvețian. Pe Rednic, și el cu rezultate notabile în Belgia, la mai multe echipe. Iar în deceniul trecut Cosmin Contra și Costel Gâlcă au apucat să antreneze în La Liga. La vârste promițătoare (ambii în jur de patruzeci de ani), dar în cazul ambilor trebuie ținut cont de același lucru. Au fost numiți la cluburile la care activaseră ca jucători (Getafe, respectiv Espanyol Barcelona) în momente de criză ale acestora. S-a mizat nu atât pe valoarea lor ca tehnicieni, ci mai ales pe atașamentul în momente grele față de formațiile ale căror tricourile îmbrăcaseră nu demult. Și ambii au reușit lucruri frumoase în scurtele lor mandate, Gâlcă, de exemlu, luând-o pe Espanyol într-o situație disperată, aproape retrogradată, și urcând-o până spre mijlocul clasamentului.
Chivu la Inter
Sigur că în acest moment ”vârful de gamă” îl reprezită Crsti Chivu. După salvarea Parmei de la retrogradare, a fost numit la Inter, necontând prea mult că are doar o jumătate de an de experiență în antrenarea seniorilor. La el, deși a fost jucător al lui Inter și a câștigat Champions League cu milanezii, nu aceste lucruri au precumpănit. E o numire a început de sezon (la Contra și la Gâlcă acestea s-au produs de la o etapă la alta), iar ideea principală pare să fie aceea a reconstruției, a ștergerii cu buretele a celor două mari necazuri din această vară, anume pierderea titlului în fața lui Napol, dar mai ales acel rușinos 0-5 cu PSG din finala Ligii Campionilor. Cristi merge acolo unde a fost și Mircea Lucescu în urmă cu peste un sfert de veac, fiind primul antrenor român care ajunge la un asemenea nivel după această foarte lungă perioadă.
Edi la Legia
Edi Iordănescu a fost prezentat la Legia Varșovvia pe 16 iunie, chiar în ziua în care a împlinit 47 de ani. La mulți ani din acest colț de pagină electronică, și mult succes! Acordul dintre el și clubul fanion din capitala Poloniei surprinde, pentru că toate zvonurile îl duceau înspre zona arabă, pe bani mult mai mulți față de cei oferiți de Legia (aproximativ 500 de mii de euro pe an, plus ceva bonusuri). După un ”an șabatic” el revine în antrenorat într-o zonă fierbinte, încinsă, cu mari pretenții din partea celor mai emoționali suporteri din Polonia. Va fi în preliminariile Europa League, în calitate de câștigătoare a Cupei Poloniei, dar e clar că fanii doresc titlul național. Și probabil că orice loc mai jos de primul va fi socotit un eșec.
Rednic la Standard
Cel mai mult surprinde semnătura pe care Mircea Rednic și-a pus-o pe contractl cu Standart Liege, echipă la care a și jucat, dar pe care a și antrenat-o în mai multe rânduri. De altfel, el a și spus că ”se întoarce acasă”, clubul belgian fiind, practic, domiciliul său din străinătate. Sigur că Standard nu mai e la strălucirea de altădată (doar locul 7 în ultimul campionat belgian, în afara cupelor europene), dar nici ”Puriul” nu mai părea să fie în vârf de formă, ultimele sale experiențe românești, Poli Iași și UTA, fiind mediocre, mereu marcate de grijile retrogradării. Însă probabil că belgienii speră ca la 63 de ani Rednic să-i poată aduce la un nivel pe care nu l-au mai atins de ani buni.
Sudan? Chiar așa?
Aproape concomitent cu aceste vești reconortante, mai primim încă o informație, de-a dreptul bulversantă. Anume aceea că Laurențiu Reghecampf, după ce a fost dat afară (când era pe primul loc) de la Esperance Tunis, ar fi aproape să semneze cu campioana …Sudanului. Exact ce vorbeam mai sus, despre teoria cu Vama Nădlac:..
