Gânduri post-Kosovo: ideea de posesie și individualitățile ”parmegiane”

După reverența cuvenită acestui rotund 3-0 pe teren kosovar, după aprecierea revenirii lui Mircea Lucescu, păstrător lăudabil al formulei de start a predecesorului, trebuie căutate (și găsite!) cheile acestui succes. Acestea au fost grupul, dar și individualitățile. Fără realizările personale ale lui Dennis Man și Vali Mihăilă, probabil că ne-ar fi fost mult mai greu la Priștina.

Am spus (inclusiv aici, la golazzo.club) că reformatorul de pe vremuri Mircea Lucescu va trebui să fie de această dată conservator, păstrând ce-a fost bun în trecutul apropiat. Și am mai scris atunci că dincolo de forța grupului, România are doi jucători de clasă. Doi titulari în Serie A, fie și la o echipă nou-promovată. Man și Mihăilă au fost excelenți în meciurile Parmei cu Fiorentina și cu Milan și foarte buni și la Napoli, în ciuda înfrângerii. De la ei doi trebuie pornit dacă nu întreg jocul naționalei, măcar partea ofensivă a acestuia.

Mihăilă și Man au atras atenția

Așa, la o primă vedere, Man a dat primul gol după ce a înșirat patru adversari și a tras la colțul lung, de vină fiind un pic și portarul kosovar. Apoi a mai obținut acel penalty care de fapt a dus la desprinderea noastră de pe tabelă și la conturarea ideeii că meciul, din acel moment, devenea ușor. MM Stoica, într-o analiză pe micul ecran, l-a comparat pe Denis cu Robben, cu specificația că ”al nostru” e mai zvelt. Tot la o primă vedere Mihăilă a zburdat pe flancul stâng, l-a făcut arșice pe fundașul lor dreapta, Vojvoda (de la AC Torino, adică tot Serie A) și a șutat de două ori violent în bară.

Cifre de luat în seamă

Dar să lăsăm ”prima impresie” și să vedem ce spun cifrele, cele contabilizate de Sofascore. Așadar:

Pentru amândoi ”parmegianii”, cifrele sunt deosebite. Dacă la Mihăilă procentul paselor e foarte bun (78%), la Man e de-a dreptul extraordinar, o singură pasă din 23 neajungând la destinație. Vorbim de oameni de treimea adversă, unde spațiile sunt mult mai mici, mai comprimate. De regulă, procentul preciziei paseloer e mult mai bun la nivelul fundașilor. De multe ori, stoperii pasează între ei fără să fie atacați, e greu să greșească, sunt pase simple. În terenul advers e însă cu totul altceva, viteza de joc crește, zonele se comprimă. Așadar, un 96 la sută pentru un jucător de atac e de-a dreptul fantastic.

Ce înțelegem prin ideea de posesie?

Înainte de meci, Mircea Lucescu a spus că-și dorește ca România să aibă mereu mingea (”chiar și 5 minute la rând, dacă e cazul”, zicea selecționerul), iar la final a remarcat că acest deziderat a fost îndeplinit. Dar dacă ne uităm peste cifre, constatăm că n-a prea fost chiar așa:

Pare că adversarii noștri au avut mai mult mingea, noi situându-ne cam pe la două treimi spre trei sferturi din ”realizările” lor, deși mare parte din acea posesie a lor s-a înfăptuit spre final, după 0-2, când ei dominau steril, iar noi căutam mereu contraatacul. Dar chiar dacă ei au pasat mai mult, eficiența a fost zdrobitor de partea noastră. Iată cum (tot conform Sofascore):

E limpede că în plan ofensiv România a cam fost singură pe teren. Totul e în favoarea noastră, iar victoria rezultă că este în afara oricărui dubiu. Rămâne totuși cerința lui Mircea Lucescu referitoare la posesie. Probabil că se vizează nu acea posesie de dragul posesiei, care să ne furnizeze niște cifre artificiale (cum sunt acum ale kosovarilor) ci acel „ținut de minge” care să caute breșa în dispozitivul advers. Ea poate fi experimentată chiar luni, cu Lituania, un adversar modest, în fața căruia nu prea ai cum să n-ai tu posesia, aproape tot timpul, așa cum o cere selecționerul.

Alin Buzarin