Ca să fie limpede de la bun început: indiferent ce se va întâmpla la retur, campioana României este mai bună decât cea a Greciei. Cârpită cu jucători de la Iași sau Galați, FCSB o bate pentru a doua oară pe PAOK. Acum și-n superioritate numerică. Și fără să mai fie norocoasă, spre posibila dezamăgire cumplită a lui Mircea Rednic. Nu știu cât a fost meritul tricoului, dar ai lui nea Gigi i-au dat mat lui Răzvan Lucescu pe toate fronturile posibile. Peste o săptămână, la București, pe antistelistul suprem îl așteaptă 50 000 de suflete și o temperatură de maxim 0 grade!
Români fără frică
FCSB n-a venit să bubuie mingea la Salonic. Ba chiar are curaj. Chiar dacă în fața lor sunt oameni de milioane, adunați de prin toate campionatele puternice ale Europei. Cisotti vine de la Galați, în fața lui e Meite, venit de la Benfica Lisabona. Păi cum e corect fotbalul? Dar ai lui Haralambie n-au frică: startul meciului îi prinde p-ai noștri în banda dreaptă, de acolo de unde a plecat și victoria din octombrie din grupă. Românul de pe banca lui PAOK n-a schimbat partitura: joc de posesie, pase din prima, devieri. Doar că FCSB nu e OFI Creta. Acum nu știu dacă asta a gândit Lucescu, dar FCSB a fost echipa care a dominat startul meciului. Lăsată sau nu, campioana României a arătat că vrea să dea gol cu orice preț. Antiteză totală față de meciul cu Manchester United de la București. Dar singurul care s-a prin de capcană a fost Charalambous. Și s-a agitat în continuu pe bancă încercând să-i scoată p-ai lui din jocul grecilor. Primul avertisment a venit în minutul 8. Konstantelias driblează tot pe metru pătrat, bagă mingea-n poartă, dar singurul arbitru normal la cap de pe teren vede că înainte mingea ieșise afară. De ce spun singurul arbitru normal la cap? Pentru că ceea ce a făcut belgianul de la centru mi se pare strigător la cer. Faulturi de cel puțin portocaliu făcute de jucătorii lui PAOK, ignorate iar mai apoi orice atingere a alor noștri era fluierată instant. Slab rău, fricos.
Și inevitabilul se produce în minutul 21. Sammata și-a adus aminte că știe să marcheze fix împotriva noastră. O face la singura nesincronizare a apărării noastre. Tănase nu strânge cum trebuie și Târnovanu n-are ce face. Michailidis iese după o ciocnire cu Kotarski, iar Crețu era să-și îngroape definitiv echipa. Norocul lui e că nici grecii nu pricep prea bine regula ofsaidului iar golul lui Sammata e anulat. Dar ce fotbalist e Konstantelias, probabil cel mai talentat grec din istorie. Și e și tânăr rău.
Și fix când nu prea mai știam pe unde să mai scoatem cămașa, vine și ajutorul. Taison e nervos cu nervii undeva la mijlocul terenului, protestează, iar belgianul de la centru îl dă afară. Cam același scenariu ca în octombrie, doar că invers. Imediat fluieră finalul primei reprize și parcă ceva-ceva speranțe încep să răsară p-acolo.
Gheorghiță trage tare la portiță
În tribune grecii fluieră și huiduie din toți rărunchii. Din Pipera se comandă două schimbări: Dawa și Gheorghiță în locul îngălbenitului Ngezana și a inexistentului Miculescu. Zic sigur că au venit din Pipera schimbările pentru că niciun antrenor normal la cap nu l-ar fi băgat pe Gheorghiță, într-o astfel de atmosferă și la un astfel de scor. Și nu că omul n-ar fi bun. Doar că până mai ieri era la Iași, cu 14 suporteri în tribună și se chinuia să scape de retrogradare.
Doar că, d-aia „Ferguson” e Ferguson! Kotarski greșește o degajare, Bîrligea și Tănase nu nimeresc poarta, ultimul îi așază perfect lui Gheorghiță și na belea. FCSB în superioritate numerică face ce n-a putut face PAOK în aceeași situație, adică egalează. Ai lui Lucescu nu se trezesc, retrași cumva prea repede în speranța că vor reuși și ei ce a reușit campioana României la precedenta vizită pe Toumba. Nu trec zece minute și hop, surpriza! Radunovic centrează perfect, Dawa e mai sus decât toți grecii și e 2-1 pentru români. Pare că Haralambie știe cum să joace în superioritate numerică. Bine, acum ne va explica expertul internațional Mircea Rednic cum e cu norocul. Că așa a văzut el în meciul precedent. Nu o organizare defensivă perfectă, nu marcaj sufocant. Doar noroc. Meseriaș și „strâmbu’ ăsta!” Și cum belgianul de la centru începuse să arunce cu galbene pentru orice atingere, Haralmabie și Pintilii n-au stat pe gânduri și i-au scos pe Chiricheș și Bîrligea ca să nu rateze returul. Nu de alta, da’ ăla era panicat rău și voia cu orice preț să dea și un român afară ca să nu se facă de băcănie la oamenii ăia de l-au omenit așa frumos.
”Nu realizez ce s-a întâmplat, trebuie să mă ciupească cineva! E o victorie uriașă, dar să nu uităm că avem și returul de pe Arena Națională. Acolo se va decide calificarea.
E un pas impresionant pe care l-am făcut, eu încerc să joc fiecare minge cât mai simplu și să capăt încredere după fiecare meci. Mai e un meci de jucat”, Andrei Gheorghiță, FCSB
E 2-1 pentru ai noștri iar Lucescu n-are replică. N-au replică nici ai lui de pe teren. Totul pe bază de cerșeală. Țipă la săracu’ arbitru să le dea roșu alor noștri, vor fault la orice atingere, cu fotbalul mai subțire. Milogi cum ar zice deja celebrul Mircea Rednic. Și el un fin tactician în timpul liber. Pe bancă, Lucescu face și el ce fac ai lui în teren: presiune pe arbitru. Fotbalul îl joacă românii, ba chiar era să iasă mai rău pentru greci dacă Mihai Popescu dădea cum trebuie cu capul în minutul 94! Se termină 1-2, iar FCSB e la a doua victorie la Salonic în doar jumătate de an. Practic, trei reprize din patru au fost ale noastre. Mai zic o dată ce am spus la început: indiferent de ce va fi la București, FCSB e mai echipă decât PAOK. Cu toate milioanele și vedetele lor.
La pauză am vorbit că trebuie să ieșim, avem avantaj numeric, trebuie să marcăm, să întoarcem rezultatul. Așteptăm 50.000 de oameni alături de noi. Sunt sigur că nu va fi un meci ușor, i-am simțit, dar cu ajutorul fanilor, ne putem face meciul ușor. Simt că putem să ne batem cu oricine de la egal la egal. Am demonstrat-o, dar trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ.
Care a fost detaliul care a făcut diferența? Un gol în plus!” Florin Tănase, FCSB
FCSB, mai bună și la cifre
Ca să nu lungim vorba prea tare, dar măcar să se audă până la Salonic, la cel mai lipsit de fair-play antrenor pe care l-am văzut vreodată și o să vă explic mai jos de ce, FCSB a fost și matematic mai bună. Cu sau fără Taison, PAOK a pierdut complet hățurile. Cu o posesie zdrobitoare până la golul lui Sammata, campioana Greciei s-a trezit dominată copios de români în repriza a doua. 58 de procente a fost posesia alor noștri, restul de 42 de procente rămân la Salonic. Dar vorba doamnei de vinde produse la teleshopping: dar asta nu e tot! Șansele mari de gol sunt favorabile românilor(3-1), Kotarski s-a întrebuințat de mai multe ori decât Târnovanu, 13-5 este raportul șuturilor în favoarea oamenilor lui Charalambous, 470 de pase reușite de români, doar 431 în dreptul gazdelor. Ba chiar și la faulturi i-am bătut. Asta ca să fie limpede. Nu a fost noroc ci doar o echipă cu antrenor bun. Ceea ce Rednic n-o să fie niciodată.
Bumbăceala continuă și când vine vorba exclusiv de faza ofensivă: 5-2 pentru FCSB în privința șuturilor pe poartă, 3-2, șuturi pe lângă poartă, 10-3 șuturi din interiorul careului, 5-1 șuturi blocate, toate în favoarea campioanei României. Și ca să înțelegem tânguirile gratuite ale lui Răzvan Lucescu, las și eu graficul făcut de oamenii de la sofascore. Cu tot cu legendă.
Nu am început partida cum am vrut, să fiu sincer, meciul nu a fost foarte bun, nici pentru noi, nici pentru PAOK. Apoi am avut superioritate numerică, băieții au gestionat foarte bine situația. Am marcat două goluri cu doi jucători care au intrat pe parcursul jocului. Suntem foarte fericiți, pentru toți jucătorii. Repet, trebuie să fim liniștiți, pentru că săptămâna viitoare se va decide totul. PAOK joacă foarte bine în deplasare. Eu cred că șansele sun 50-50.
În repriza a doua am avut emoții cu Ngezana, putea lua cel de-al doilea galben. Respect mult persoanele de aici, de asta nu m-am bucurat la goluri. Am vorbit la modul general înainte de meci cu Răzvan, ne-am întâlnit de multe ori și este o persoană pe care o respect. Mereu când am ocazia să vorbesc cu el am ceva de câștigat.
Sunt foarte fericit pentru Gheorghiță, mai ales că a venit săptămâna trecută și s-a adaptat foarte bine. Sunt foarte fericit că am marcat. La fel și pentru Dawa, sunt bucuros și pentru el. Sper să continue la fel. Va fi foarte dificil, poate de două ori mai dificil decât astăzi. Trebuie să fim atenți, inteligenți. Micile detalii fac diferența în aceste meciuri.”, Elias Charalambous, antrenor FCSB
Răzvan, adolescentul frustrat
Cumva, acum pricep de ce niciun singur grec din afara stadionului Toumba nu-l suportă pe Răzvan Lucescu. Pe care eu, pe persoana fizică, îl apreciez teribil. Dar ceea ce a făcut aseară depășește orice limită de bun simț. Bine, nu l-a avut niciodată când a venit vorba de echipa care i-a provocat cele mai grele înfrângeri din carieră, dar asta e altă poveste. Înțeleg că imediat după meci le-a zis jurnaliștilor greci că a fost o „victoria fake”, adică falsă a campioanei României. Tirada frustrării, e drept nițel mai cu frână a continuat și la digisport.
”Un meci la discreția noastră până în minutul 47. Un meci controlat, cu intensitate, un control total. Am înscris o dată, trebuia să o facem și a doua oară. Până a venit decizia incredibilă a arbitrului de a-l sancționa cu galben, al doilea, pe Taison. De acolo situația a fost în favoarea FCSB-ului.
Au marcat de două ori, dar fără să aibă vreo ocazie. Ne-am ținut în calificare, suntem obligați să ne ducem la București și să obținem calificarea acolo. Chiar dacă am pierdut două meciuri, am jucat mai bine și, în final, echipa mai bună merge mai departe.
Nu e nicio frustrare, mergem acolo să ne calificăm. Avem aici meciuri și războaie mult mai complicate decât va fi la București. FCSB are o mentalitate puternică, apreciez chestia asta. Dacă vom avea un arbitraj cum trebuie, sunt convins că ne vom califica acolo”, Răzvan Lucescu, antrenor PAOK
Păi Mister, cum facem că râd și cifrele de tine. La ambele meciuri. N-ai pierdut meciul că ți l-a eliminat pe Taison. Ai pierdut că ăla de antrenază la FCSB e nițel mai bun decât tine. Tactic vorbind.Că nu te-am auzit în octombrie urlând din toți rărunchii când Pintilii a fost eliminat pentru o faza identică. Atunci a fost bun arbitrajul, așa-i? Când tu ai în lot fotbaliști de milioane de euro și te bate Gheorghiță de la Iași, pui capul jos îi strângi mâna lui Gheorghiță și te duci acasă să analizezi de ce te bate FCSB pe unde te prinde. Nu cu ironii d-astea de colțul blocului că „au marcat de două ori fără să aibă ocazii!” Bă baiatu’ lu’ tata, dar chiar ai senzația că tu ești perfect și că totul e împotriva ta? N-ai și tu curajul, ca orice bărbat să spui când e altul mai bun decât tine? Când ai dat-o p-aia cu antisteliștii și cu steagul fluturat în fața peluzei din Ghencea ai dat vina pe tinerețe. Acum ce scuză mai ai, „Generale?
Poate te califici la București, poate nu o vei face. Cu toții speră să fie a doua varianta. Nu de alta, dar uneori oamenii cu bun simț și mai puțin plin de ei merită infinit mai mult decât un antrenor excepțional ce se transformă într-un adolescent frustrat de fiecare dată când nu-i fac părinții pe plac
„Băi Lucescule, s-au jucat patru reprize, mă, și am bătut 3-1, n-am jucat patru reprize cu ei? La ei acasă patru reprize, 3-1! În egalitate numerică, tot. Sunt mai valoroși decât noi, dar hai să vorbim logic, câte șuturi a avut PAOK pe poartă? Ce e fake, Răzvan Lucescu? Nu e nimic fake, mă, te-am bătut și gata, fii, mă, fair-play, recunoaște și să fii sănătos! Lasă, bă, că o să-i mai batem încă o dată ca să fie nemulțumit. Vezi, mă, care e situația, te-am batut acasă. Te bat și cu echipa dată înainte. N-avem valoarea lor, dar avem forță. Ce victorie e fake, mă nebunule? Văd că e PAOK – FCSB 1-2, s-a falsificat rezultatul, mă nea Răzvane? Unde e fake? E 2-1, s-a modificat ceva? Ce mai vrei?”, Gigi Becali, patron-antrenor FCSB
