Cea de-a șasea și ultima calificare a României la un turneu final al Europenelor – ediția 2016 – a fost și cea mai slabă din istoria prezenței tricolorilor la acest tip de competiție. Euro 2016 a fost momentul în care românii au conștientizat, în sfârșit, că nu mai au fotbaliști de valoare și că epoca talentelor sclipitoare cu care se mândreau pretutindeni a apus.
Toată campania de la Euro 2016 a fost, de fapt, o tranziție. Calificările au început cu Victor Pițurcă selecționer. Noul președinte al FRF era un tânăr necunoscut, agreat de structurile de forță ale statului român: Răzvan Burleanu îl înlocuise pe Mircea Sandu.
Deja în lotul României nu mai existau Mutu, Chivu, Rădoi, Contra ori Lobonț. Suporterii nemulțumiți de calitatea generației care o schimbase pe cea de aur a lui Hagi descoperiseră între timp că întotdeauna e loc de și mai jos. Eșecurile se înlănțuiau și naționala se scufunda în mediocritate.
Debutul în preliminarii: hulitul Pițurcă reușise să găsească formula potrivită
După câțiva ani de experimente, părea totuși că lucrurile se reglaseră. Hulitul Pițurcă, readus pe banca tehnică a naționalei pentru a treia oară, reușise să calibreze stilul pe nivelul valoric al echipei. România nu mai strălucea, așa că trebuia să-și schimbe jocul.
Adaptarea partiturii la potențialul fotbaliștilor a dat roade. În meciul de debut, pe 7 septembrie 2014, România își lua o revanșă formidabilă învingând Grecia chiar la ea acasă, după ce această echipă o eliminase cu câteva luni înainte, în barajul pentru Mondialul brazilian. Pițurcă trimitea în teren formula: Tătărușanu – Tamaș, Chiricheș, Dragoș Grigore, Raț – Pintilii, Hoban – Chipciu, Bogdan Stancu, Maxim – Marica. Acesta din urmă înscria golul victoriei – una care avea să se dovedească în final capitală pentru calificare.
Cu același joc modest, conștiincios și asumat, România a obținut încă 4 puncte în următoarele două întâlniri în Grupa F, 1-1 acasă cu Ungaria (meci în care tricolorii conduseseră până în minutul 82) și 2-0 în deplasare cu Finlanda.
A fost momentul în care tensiunile dintre selecționerul Pițurcă și noul președinte Burleanu au răbufnit. Nemulțumit de ignoranța dublată de aroganță a noii garnituri de „manageri“ care luase în stăpânire Casa Fotbalului, Pițurcă a demisionat într-o conferință de presă în care l-a umilit pe proaspătul parașutat la vârful fotbalului românesc.
Așa că tricolorii au continuat drumul cu un veteran care știa, la rândul său, meserie: Anghel Iordănescu. Prudent, acesta n-a schimbat mare lucru în lot și stilul de joc, astfel că declinul a fost suficient de lent încât România să-și asigure calificarea (cu emoții) la Europene de pe locul 2 în grupa preliminară.
Rezultatele tricolorilor în această campanie au dat impresia de soliditate. În realitate, așa cum avea să se dovedească ulterior, era vorba de o echipă care înscria foarte greu și care își construise reputația unei apărări puternice pe fondul jocului cu adversari modești.
Iată rezultatele: Grecia – România 0-1, România – Ungaria 1-1, Finlanda – România 0-2, România – Irlanda de Nord 2-0, România – Insulele Feroe 1-0, Irlanda de Nord – România 0-0, Ungaria – România 0-0, România – Grecia 0-0, România – Finlanda 1-1, Insulele Feroe – România 0-3.
Optimism neacoperit de valoarea lotului
Tragerea la sorți pentru turneul final al Europenelor a lăsat impresia că pe Anghel Iordănescu încă îl mai proteja proverbialul său noroc. România a fost repartizată în Grupa A, alături de țara-gazdă Franța, Elveția și o debutantă la acest tip de competiții, exotica Albania.
Un alt noroc era că, pentru prima oară, numărul participantelor la Euro fusese mărit la 24 de echipe – aproape jumătate din naționalele de pe continent mergeau la turneul final. Se trecuse la formatul folosit în edițiile Cupei Mondiale din 1986, 1990 și 1994, cu 6 grupe a câte patru formații, din care se calificau automat primele două clasate și cele mai bune patru naționale care terminau pe locul 3 – altă premisă norocoasă ca România să meargă în optimile de finală.
Înaintea turneului, toată lumea din țară își făcea niște calcule simple. Cele trei puncte cu Albania erau de la sine înțelese, nimeni nu-și făcea probleme. Mai rămânea acest semn de întrebare, dacă tricolorii reușeau să câștige încă măcar un punct din jocurile cu Franța și Elveția. Dacă se obțineau 4 puncte, șansele de calificare din grupă deveneau foarte mari.
Tot acest val de optimism omitea însă un element esențial: valoarea jucătorilor. România nu mai avea, pur și simplu, vedete. După zeci de ani în care microbiștii fuseseră obișnuiți, în fiecare generație, cu cel puțin 2-3 fotbaliști de valoare internațională, jucători de creație ori atacanți de superclasă, acum nu mai exista așa ceva.
În lipsa a ceva mai bun, televiziunile vindeau iluzia Sânmărtean, un mijlocaș de 36 de ani deosebit de tehnic, care-și petrecuse mare parte din carieră la regina blaturilor, Gloria Bistrița, și care la acel moment se transferase în Arabia Saudită, la Al Ittihad. Foarte bun pasator și excelent dribler, Sânmărtean nu era însă un jucător de finalizare și nici nu se putea compara cu cei care evoluaseră în spatele vârfurilor la națională în generațiile anterioare.
Lotul convocat de Iordănescu senior (66 de ani la momentul respectiv) la Euro 2016 era următorul:
Portari
Ciprian Tătărușanu (Fiorentina) 30 de ani
Costel Pantilimon (Watford) 29 de ani
Silviu Lung junior (Astra) 27 de ani
Fundași
Cristian Săpunaru (Pandurii) 32 de ani
Alexandru Mățel (Dinamo Zagreb) 26 de ani
Vlad Chiricheș (Napoli) 26 de ani
Valerică Găman (Astra) 27 de ani
Dragoș Grigore (Al Sailiya) 29 de ani
Cosmin Moți (Ludogoreț) 31 de ani
Răzvan Raț (Rayo Vallecano) 35 de ani
Steliano Filip (Dinamo) 22 de ani
Mijlocași
Mihai Pintilii (Steaua) 31 de ani
Ovidiu Hoban (Hapoel Be’er Sheva) 33 de ani
Andrei Prepeliță (Ludogoreț) 30 de ani
Adrian Popa (Steaua) 27 de ani
Gabriel Torje (Osmanlispor) 26 de ani
Alexandru Chipciu (Steaua) 26 de ani
Nicolae Stanciu (Steaua) 23 de ani
Lucian Sânmărtean (Al Ittihad) 36 de ani
Atacanți
Claudiu Keșeru (Ludogoreț) 29 de ani
Bogdan Stancu (Genclerbirligi) 28 de ani
Florin Andone (Cordoba) 23 de ani
Denis Alibec (Astra) 25 de ani
Primul meci: un efort eroic, o prestație onorabilă și o înfrângere normală
Primul meci al României la Euro 2016, cu Franța, a fost, totodată, și cel care a deschis turneul. În fața unei arene Stade de France pline, tricolorii s-au baricadat în defensivă și s-au autodepășit, fiind aproape de un rezultat istoric. Scorul final a fost 2-1 (0-0), goluri Giroud (min. 57) și Payet (89), respectiv Bogdan Stancu (65 – din penalty).
Deși francezii s-au încălzit greu și victoria au obținut-o doar în urma unei execuții personale de calitate a lui Payet, realitatea este că au meritat victoria. Griezmann a trimis mingea în bară, aceasta fiind doar una din multele ocazii.
Totuși, există și un moment-cheie care putea schimba cursul jocului. În minutul 39, Bogdan Andone a fost faultat clar în careu de Koscielny, dar arbitrii n-au acordat penalty. Până la final, în afara golurilor, atât românii, cât și francezii au mai ratat ocazii mari.
La final, însă, România părăsea învinsă terenul, scor 1-2 cu Franța, dar înfrângerea era cumva programată. Lumea era realistă și orice alt rezultat în afara eșecului ar fi fost considerat o surpriză mare.
Echipele din meciul de deschidere
Franța: Lloris – Sagna, Koscielny, Rami, Evra – Kante, Pogba (77 Martial), Matuidi – Griezmann (66 Coman), Giroud, Payet (90+1 Sissoko). Antrenor: Didier Deschamps
România: Tătărușanu – Săpunaru, Chiricheș, Dr. Grigore, Raț – Hoban, Pintilii – Ad. Popa (82 Torje), N. Stanciu (72 Chipciu), B. Stancu – Fl. Andone (62 Alibec). Antrenor: Anghel Iordănescu.
Al doilea meci: o remiză chinuită și nemeritată cu Elveția
Rezultatul strâns și comportarea meritorie cu Franța au provocat mari așteptări în rândurile fanilor români. Toată lumea considera că abia de acum începe Europeanul pentru naționala tricoloră. Următorul meci era cu Elveția, o echipă evident mai slab cotată decât francezii. Din acest moment, se socotea că măcar un punct este un obiectiv realist din acest meci, urmând ca apoi să se bifeze formalitatea victoriei cu Albania și intrarea în optimile de finală.
Partida din 15 iunie 2016, jucată pe Parc des Princes din Paris în fața a 43.576 spectatori, a fost însă una de-a dreptul chinuitoare – acum au apărut și primele îndoieli că lucrurile vor merge bine până la capăt. Românii au deschis scorul rapid, dintr-un penalty transformat de Bogdan Stancu în minutul 18. Din acel moment, elvețienii au arestat mingea și au condus jocul de o manieră de-a dreptul zdrobitoare.
Reduta lui Iordănescu a rezistat cu eforturi supraomenești. Raportul paselor reușite de cele două echipe în acest joc e elocvent: 459 elvețienii, doar 179 românii. Posesia a fost tot de partea elvețienilor, cu 62%.
Cum era și firesc, „Hop Schweiz“ a egalat până la urmă, în minutul 57. Asaltul a continuat, dar românii au reușit să scape, cu foarte mult noroc, fără să mai primească gol. Rezultat final, un 1-1 norocos și foarte, foarte muncit.
Cele două formații.
România: Tătărușanu – Săpunaru, Chiricheș, Dr. Grigore, Raț (62 S. Filip) – Prepeliță, Pintilii (46 Hoban) – Torje, B. Stancu (84 F. Andone) , Chipciu – Keșeru. Antrenor: A. Iordănescu
Elveția: Sommer – Lichtsteiner, Schar, Djourou, Rodriguez – Behrami, Xhaka – Shaqiri (90+1 Tarashaj), Dzemali (83 Lang), Mehmedi – Seferovic (63 Embolo). Antrenor: V. Petkovic
Inexplicabila cădere psihică de dinaintea partidei decisive
În acest moment s-a petrecut un fenomen greu de explicat în tabăra română. Tricolorii erau exact în graficul planificat, obținuseră un punct după primele două partide de la Euro 2016 și mai aveau meciul cu Albania, o debutantă la competiție care pierduse primele două partide, 0-1 cu Elveția și 0-2 cu Franța.
Cu toate acestea, moralul tuturor s-a prăbușit pur și simplu. E greu de explicat ce s-a întâmplat, cum a fost cuprinsă o întreagă echipă de apatie și defetism. Cert este că și în țară plutea printre suporterii naționalei un presentiment că urmează ceva rău.
Desigur că această atmosferă nu venise din senin. Albania pierduse meciul cu Franța în prelungiri, golurile gazdelor se marcaseră în minutele 90+1 și 90+6. În plus, România nu jucase nimic-nimic cu Elveția, iar cu Franța percutase pe contraatac. Între timp, din primul 11 dispăruseră veteranul Raț și închizătorul Pintilii, oameni cheie care se accidentaseră. Și mai era ceva: toată lumea văzuse și cu Franța, dar mai ales cu Elveția că echipa se prăbușea fizic în repriza a doua.
Al treilea meci: rușinea pământului
Dezastru de neimaginat, marea rușine – România nu pierduse niciodată cu Albania – s-a produs pe 19 iunie, la Lyon, pe Parc Olympique, în prezența a 49.752 de spectatori.
Meciul a fost un coșmar de la un cap la altul. România a intrat abulică pe teren. Albanezii au deschis scorul cum nu se putea mai rău, chiar înainte de finalul primei reprize, prin Sadiku (min. 43).
După pauză, România s-a aruncat bezmetic în atac, dar jucătorii erau fără vlagă și pic de inspirație. În disperare de cauză, Iordănescu senior l-a aruncat în luptă din minutul 46 pe mingicarul Sânmărtean, apoi i-a introdus și pe Torje și Florin Andone.
Zadarnic. În mod evident, Sânmărtean nu era Hagi și nici Florin Andone nu era Adi Ilie ori Viorel Moldovan. România a înotat îngrozitor până la final, un chin care părea să nu se mai sfârșească. Ultimele minute au fost de coșmar. Tricolorii orbecăiau pe teren și toată lumea părea să aștepte fluierul final, care să încheie tortura.
Rezultatul final, România – Albania 0-1 (0-1), a consemnat nu doar eliminarea tricolorilor de la Euro 2016 și clasarea lor pe ultimul loc în grupă, dar și cea mai proastă prestație a naționalei noastre din toate cele 6 turnee finale ale acestei competiții la care am fost prezenți.
Echipele din acest ultim meci
România: Tătărușanu – Săpunaru, Dr. Grigore, Chiricheș, Mățel – Prepeliță (46 Sânmărtean), Hoban – Ad. Popa (68 Fl. Andone), Stanciu, B. Stancu – Alibec (57 Torje). Antrenor: A. Iordănescu
Albania: Berisha – Hysaj, Ajeti, Mavraj, Agolli – Abrashi, Basha (83 Cana), Memusha – Lila, Sadiku (59 Balaj), Lenjani (77 Roshi)
Din Grupa A au mers mai departe doar primele două clasate, Franța și Elveția. Aflată pe locul 3, cu doar 3 puncte, Albania a fost și ea eliminată, la braț cu România care făcuse un singur punct.
Așa cum bine se știe, turneul final al Europenelor din 2016 a fost câștigat de Portugalia – primul trofeu obținut de această echipă în istoria sa – după 0-0 în finală și victorie la penalty-uri contra Franței, naționala țării gazdă.
