Superliga României, etapa 1: ediția 107 a campionatului se reia vineri cu o grămadă de pretendente la titlu

Ediția cu numărul 107 a campionatului României începe vineri, cu meciul Farul Constanța – Unirea Slobozia, într-o vară fierbinte cu un Campionat European care încă nu s-a terminat și preliminarii de cupe continentale care deja au luat startul.

Noua ediție a Superligii cuprinde două echipe noi, Unirea Slobozia și Gloria Buzău, din care prima e în premieră absolută pe prima scenă. Evenimentele din ultimele luni lasă de înțeles că vom vedea o luptă pentru titlu mai aprinsă, CFR Cluj, Farul și Rapid anunțându-și ambițiile. Ar fi de urmărit și cum se va prezenta Sepsi Sf. Gheorghe, grupare foarte stabilă și cu un antrenor experimentat.

În același timp, sunt echipe – precum Dinamo – care caută să revină în prim-plan, în timp ce altele, în criză financiară, e greu de spus dacă vor reuși să mai țină pasul.

Vineri, 12 iulie, ora 18:30

Farul Constanța – Unirea Slobozia

Meciul Farul Constanța – Unirea Slobozia, primul din noua ediție a Superligii României la fotbal, deschide cel mai glorios capitol din istoria clubului oaspete, care debutează în eșalonul de elită. Echipa gazdă pornește, bineînțeles, superfavorită în această confruntare, dar merită menționat că ialomițenii au câștigat detașat Liga 2 în sezonul trecut deși nimeni nu le dădea, inițial, nicio șansă.

Farul și-a păstrat osatura echipei din sezonul trecut. Vor fi la locurile lor jucătorii care au impresionat și de la care se așteaptă saltul către marea performanță – mijlocașul Constantin Grameni (21 de ani) și nou-apărutul atacant Ionuț Cojocaru (20 de ani). Dar au sosit și întăriri, talentatul atacant de careu Gabriel Iancu (30 de ani) revenind la clubul care l-a lansat.

În afară de Iancu (ultima oară la Hermannstadt), patronul-antrenor Gică Hagi i-a mai adus pe Mihai Bălașa (29 de ani, fundaș central, de la Sepsi), Eduard Radaslavescu (19 ani, mijlocaș ofensiv, de la FC FCSB), Răzvan Ducan (23 de ani, portar, de la FC Botoșani), Andrei Ciobanu (26 de ani, mijlocaș central, de la FC Voluntari), Răzvan Tănasă (22 de ani, mijlocaș ofensiv, revenit de la Oțelul) și David Maftei (20 de ani, fundaș dreapta, revenit de la Oțelul).

O caracteristică a acestor achiziții este că Farul n-a dat niciun ban pe jucătorii aduși – exact cum s-a întâmplat și în anii precedenți. În același timp, de data asta Hagi n-a mai reușit să vândă nimic deocamdată, toți cei 10 jucători care au plecat făcând-o gratis. Pe listă sunt Constantin Budescu (35 de ani, plecat la nou-promovata Gloria Buzău), David Kiki (30 de ani, la FC FCSB), Ronaldo Deaconu (27 de ani, Hermannstadt), David Maftei (19 ani, Oțelul), Gabriel Nedelea (23 de ani, Steaua), Ștefan Bodișteanu (21 de ani, FC Botoșani), Tudor Băluță (25 de ani, fără club), Damien Dussaut (29 de ani, fără club), Kevin Boli (33 de ani, fără club), Amine Benchaib (26 de ani, fără club).

Unirea Slobozia este, probabil, cea mai săracă grupare din Superligă. Conducerea are ca prioritate stabilitatea financiară și nu salvarea de la retrogradare, astfel că nici contractele n-au fost crescute prea mult după promovare.

Niciunul dintre cei 11 jucători aduși nu are statut de vedetă și nici nu s-a plătit vreun ban pe cineva. S-a încercat, de fapt, mai degrabă o infuzie de experiență, pentru că 6 dintre cei veniți au jucat sezonul trecut la echipe din prima divizie. La prima vedere, însă, e greu de crezut că impactul cu primul eșalon va putea fi trecut de echipa lui Adrian Mihalcea.

Iată-i pe nou-veniți: Adnan Aganovic (mijlocaș central croat, de la Sepsi), Sekou Camara (atacant din Guinea, de la FC Botoșani), Cristian Bărbuț (mijlocaș ofensiv, de la SS Poli Timișoara), Stefan Krell (portar austriac, de la Ceahlăul Piatra Neamț), Ovidiu Perianu (mijlocaș defensiv, împrumutat de la FCSB), Ariel Lopez (fundaș central uruguayan, de la UTA), Paolo Medina (fundaș dreapta mexican,  de la FC Hermannstadt), Marius Antoche (fundaș central, de la FC Hermannstadt), Cristian Bărbuț (mijlocaș ofensiv, de la SSU Poli Timișoara).

Pronostic: Farul Constanța câștigă (cotă 1,53)

Vineri, 12 iulie, ora 21:30

FC Hermannstadt Sibiu – CSU Craiova

Partida FC Hermannstadt – CSU Craiova se anunță una foarte interesantă pentru că echipa lui Marius Măldărășanu pare să fi reușit, la prima vedere, să se întărească, lucru care s-ar putea spune și despre olteni, unde microbiștii așteaptă în continuare să vadă, în sfârșit, mâna antrenorului Costel Gâlcă.

La sibieni au venit portarul Căbuz (28 de ani, de la CFR Cluj), fundașul dreapta Tibi Căpușă (26 de ani, de la UTA), mijlocașul ofensiv Deaconu (27 de ani, de la Farul), atacantul Chițu (33 de ani, de la FCU Craiova), mijlocașul central Ivanov (28 de ani, de la Lokomotiv Sofia/Bulgaria), fundașul central Selimovic (27 de ani, de la Zeljeznicar Sarajevo/Bosnia), fundașul stânga portughez Tiago Goncalves (23 de ani, de la Belenenses/Portugalia) și atacantul brazilian Mateus Castro (27 de ani, de la Gravina/Italia).

Au părăsit echipa, în general, jucători de pe posturile pe care au fost aduși înlocuitorii de mai sus: Butean (fundaș dreapta), Mino Sota (mijlocaș central), Iancu (atacant), Antoche (fundaș central), Baba (mijlocaș central), Medina (fundaș dreapta), Murgia (mijlocaș central), Fonseca (atacant). Se discută chiar acum și despre plecarea atacantului Daniel Paraschiv (25 de ani) – ceea ce ar fi o pierdere majoră, pentru că acesta a dat 8 goluri în sezonul trecut, fiind golgheterul echipei.

La CSU Craiova, cea mai importantă „achiziție“ a verii pare a fi păstrarea în lot a lui Alexandru Mitriță, de departe cel mai bun fotbalist. În rest, s-au adus (sau readus) 8 jucători, toți gratis: portarul Silviu Lung junior  (35 de ani, de la Poli Iași), fundașul central spaniol Gregorio Sierra (31 de ani, de la Burgos/Spania), mijlocașul ofensiv cubanez Luis Paradela (27 de ani, de la Saprissa), mijlocașul defensiv japonez Takuto Oshima (26 de ani, de la Cracovia/Polonia) și extrema dreaptă costaricană Carlos Mora (23 de ani, de la Alajuelense/Costa Rica). Au revenit după împrumuturi: extrema dreaptă Alexandu Ișfan (25 de ani, de la Petrolul), mijlocașul ofensiv croat Ante Roguljic 28 de ani, de la U Cluj) și mijlocașul ofensiv Alexandru Cîmpanu (23 de ani, tot de la U Cluj).

FOTO: Gică FLUȘTER/SPORT PICTURES

 

Cam tot atâtea au fost și plecările: mijlocașul central Alexandru Mateiu (34 de ani), fundașul central Raul Silva (34 de ani), mijlocașul central Zvonimir Kozulj (30 de ani), mijlocașul defensiv David Sala (19 ani), fundașul central Pyry Soiri (29 de ani), atacantul Atanas Trică (19 ani).

Dincolo de aceste date clare destul de anoste, în jurul Craiovei s-a făcut, ca de obicei, mult zgomot pentru nimic, suporterii fiind îndopați cu povești despre mari transferuri care au picat în ultima clipă ori despre oferte de milioane de euro pe care patronul le-ar fi refuzat eroic.

Una peste alta, ambele formații intră în sezonul oficial după câte două amicale pierdute.

Pronostic: CSU Craiova câștigă (cotă 2,4)

Sâmbătă, 13 iulie, ora 17:00

Sepsi Sf. Gheorghe – Poli Iași

Partida Sepsi Sf. Gheorghe – Poli Iași este prima ocazie de a vedea la lucru una dintre cele mai solide și stabile echipe din Superligă. Covăsnenii au printre cele mai mari bugete din fotbalul românesc, sunt printre foarte puținele echipe care și-au permis să și cumpere jucători, nu doar să-i ia gratis, și au pe bancă un antrenor foarte bun, care a apucat să se acomodeze cu campionatul în sezonul trecut.

Nebăgată în seamă, Sepsi ar trebui în acest an, dacă-și continuă parcursul ascendent, să intre – în sfârșit – în lupta pentru titlu.

Antrenorul german Bernd Storck (61 de ani) a adus 9 jucători: aripa stângă sârbă Mihajlo Neskovic (24 de ani, cumpărat cu 150.000 de euro de la Vozdovac/Serbia), mijlocașul central japonez Mino Sota (29 de ani, de la Hermannstadt), fundașul stânga sârb Stefan Hajdin (30 de ani, de la Zeleznicear Pancevo/Serbia), aripa dreaptă olandeză Michael Breij (27 de ani, de la Cambuur/Olanda), atacantul Marius Coman (27 de ani, de la Corvinul), mijlocașul central maghiar David Siger (33 de ani, de la Fehervar/Ungaria), mijlocașul ofensiv Marian Drăghiceanu (24 de ani, de la CSM Reșița), fundașul central israelian Nir Bardea (28 de ani, de la FK Sabail/Azerbaidjan) și portarul Szilard Gyenge (23 de ani, Csickszereda).

S-a făcut și puțin profit, pentru că printre cei plecați s-a numărat aripa dreaptă Marius Ștefănescu (25 de ani), vândut pentru 1,3 milioane euro la FC FCSB. Au mai plecat atacantul Safranko, fundașul central Mihai Bălașa, mijlocașul central Adnan Aganovici, extrema dreaptă Roland Varga, mijlocașul central Jonathan Rodriguez și atacantul Mario Rondon.

Cum mulți dintre cei plecați erau săriți bine de 30 de ani (Rondon se apropia chiar de 40), se poate spune că, de fapt, s-a realizat o întinerire a lotului.

Rămasă cu mult noroc în Superligă astă-primăvară, Poli Iași e antrenată de portughezul Tony da Silva, fost jucător la CFR Cluj în perioada 2007-2011. Are un lot foarte stufos (peste 40 de fotbaliști, scriptic vorbind), iar peste vară a făcut o puzderie de achiziții – nu mai puțin de 11. Dintre jucătorii veniți, doar trei sunt români.

Au venit portughezii Claudio Silva (fundaș central, 24 de ani, de la Feirense/Portugalia), Goncalo Teixeira (aripă stânga, 24 de ani, de la Lank/Portugalia), Guilherme (fundaș central, 23 de ani, de la Braga B/Portugalia), românii Valentin Gheorghe (aripă stânga, 27 de ani, de la U Cluj), Matei Tănasă (aripă stânga, 18 ani, de la echipa sub 19 ani a celor de la FC FCSB) și Robert Niamțu (mijlocaș central, 19 ani, de la Miroslava), brazilianul Tailson (aripă dreapta, 25 de ani, de la Santos/Brazilia), macedoneanul David Atanaskovski (fundaș stânga, 27 de ani, de la FK Partizani/Albania), croatul Robert Miskovic (mijlocaș central, 24 de ani, de la Banik Ostrava/Cehia) și albanezul Florian Kamberi (atacant, 29 de ani, venit liber de contract).

Au plecat 7 jucători, din care unii destul de importanți: atacantul Sergiu Buș, portarul Silviu Lung junior, atacantul Adel Bettaieb, aripa Kevin Kabran, mijlocașul Carlos Jatoba, fundașul dreapta Marius Martac și fundașul central Matija Katanec.

Trăgând linie, pare că Sepsi pornește ca mare favorită în această partidă.

Pronostic: Sepsi câștigă (cotă 1,75)

Sâmbătă, 13 iulie, ora 19:15

UTA – Rapid

Jocul UTA Arad – Rapid București este așteptat cu un interes foarte mare în principal pentru că reprezintă debutul nord-irlandezului Neil Lennon pe banca oaspeților. Giuleștenii au și cumpărat 4 fotbaliști în intersezon, fiind unul dintre puținele cluburi românești care au investit în așa ceva. Însă și la arădeni s-au întâmplat lucruri interesante.

În urmă cu două zile, Alexandru Meszar – supranumit și „omul din umbră“ deoarece conduce UTA fără să aibă vreo funcție oficială în club – a anunțat pentru acest an buget de 6.000.000 de euro și intenția de a mai aduce încă 3 jucători pe lângă cei 12 achiziționați deja. Față de sezonul trecut, când UTA a câștigat play-out-ul, Meszar spune că obiectivul a devenit acum intrarea în play-off.

Printre venirile notabile în lot sunt fundașul dreapta Cornel Râpă (34 de ani, de la Cracovia/Polonia), portarul macedonean Dejan Iliev (29 de ani, de la FK Sarajevo/Bosnia), atacantul nigerian Jordan Kadiri (24 de ani, de la SK Lommel/Belgia) și mijlocașul stânga Valentin Costache (25 de ani, de la Apollon Limassol/Cipru).

Dintre cei 14 plecați, pe doi s-au luat bani. E vorba de mijlocașul dreapta Rareș Pop (19 ani), cedat la Rapid contra a 700.000 de euro, și de portarul Alexandru Roșca (20 de ani), cedat la Șelimbăr pentru 20.000 de euro. Dintre ceilalți jucători care au părăsit lotul arădenilor, cei mai importanți sunt fundașul dreapta Tiberiu Căpușă, atacantul Alexandru Tudorie, portarul Florin Iacob și atacantul Vlad Morar.

FOTO: Alexandra FECHETE/SPORT PICTURES

 

Conducerea clubului spune că ar putea să-l readucă la lot pe atacantul olandez Kevin Luckassen (30 de ani), căruia i-a expirat contractul.

Rapid este dintr-o altă clasă decât arădenii, la această oră. Pe lângă lotul bun care exista deja, s-au mai cheltuit încă 2,45 milioane euro ca să se aducă alți patru fotbaliști. E vorba de atacantul slovac Timotej Jambor (21 de ani, de la MSK Zilina/Slovacia) – 1.000.000 euro, mijlocașul dreapta Rareș Pop (19 ani, de la UTA) – 700.000 euro, mijlocașul la închidere slovac Jakub Hromada (28 de ani, de la Slavia Praga/Cehia) – 500.000 euro, fundașul central slovac Filip Blazek (26 de ani, de la Banik Ostrava/Cehia) – 250.000 de euro. În plus, au mai venit pe gratis fundașul dreapta Cristian Manea (26 de ani, de la CFR) și mijlocașul sârb Luka Gojkovic (24 de ani, de la Javor Matis/Serbia). Prelungirea de contract pentru francezul Jayson Papeau (28 de ani) se poate socoti tot ca o achiziție.

S-au recuperat însă o parte din investiții prin vânzarea kosovarului Ermal Krasniqi (25 de ani) pe 2.000.000 de euro la Sparta Praga.

Alți câțiva jucători plecați se poate spune că aveau o anumită valoare. Fundașul nigeriano-maghiar Funsho Bamgboye (25 de ani) a plecat la Hatayspor (Turcia), fundașul central Iulian Cristea (29 de ani) a plecat la U Cluj, iar fundașul central Dragoș Grigore (37 de ani) s-a dus la Gloria Buzău.

Pe hârtie, echipa Rapid se anunță foarte puternică și, posibil, chiar favorită principală la titlu. În realitate, lucrurile sunt însă ceva mai complicate și rămâne de văzut dacă antrenorul nord-irlandez se va acomoda, iar jucătorii vor da randamentul așteptat.

Pronostic: UTA nu pierde (cotă 1,60).

Sâmbătă, 13 iulie, ora 22.00

FCSB – Universitatea Cluj

FCSB a jucat deja două partide oficiale, ambele câștigate la scor, 3-0 în fața Corvinului în Supercupa României, și 7-1 în deplasarea de la Virtus (San Marino) în primul tur preliminar al Champions League.

În cea de-a doua au fost titulari și jucătorii prezenți la Euro, Târnovanu, Șut și Olaru, acesta din urmă reușind să înscrie de trei ori. Tot trei goluri a dat și Miculescu, unul contra hunedorenilor și două în San Marino.

Campioana României s-a despărțit în această vară de unul dintre liderii echipei, Florinel Coman, dar l-a adus pe Ștefănescu, autorul unui gol contra Corvinului și absent în turul cu Virtus pentru un cartonaș roșu primit la Sepsi, anul trecut. Au mai venit: Kiki (Farul) – titular cu san-marinezii, D. Popa (Universitatea Cluj) – două goluri și o pasă de gol în primul joc din preliminariile Champions League și assist în Supercupă. Au revenit după împrumuturi: Musi (mijlocaș ofensiv, de la Petrolul) și Edjouma (mijlocaș central francez, de la Bari). 

În afara lui Florinel Coman, a plecat și Ovidiu Popescu, la „U” Cluj.

Octavian Popescu nu este încă refăcut după intervenția chirurgicală suferită. 

FCSB a disputat două amicale în această vară: 8-0 cu CSV Apeldoorn, din liga a 6-a olandeză, și 2-1 cu Almere City, din prima ligă a Olandei.

Echipa lui Becali este văzută de mulți specialiști drept principala candidată la titlu în acest nou sezon.

Ștefănescu va reintra în primul 11, ca și Chiricheș, ambii absenți în San Marino din cauza suspendărilor, iar Musi va fi jucătorul Under. Deși a fost introdus abia în minutul 61 al confruntării cu Virtus, Lixandru l-a convins pe Becali și se pare că va fi titular la mijloc, în locul lui Edjouma. 

Universitatea Cluj a adus foarte mulți fotbaliști în această vară: Mamadou Thiam (atacant, Al Jabalain), Hildeberto Pereira (mijlocaș ofeniv din Insulele Capului Verde, de la Portimonense), Iulian Cristea (fundaș central, de la Rapid), Ovidiu Popescu (mijlocaș ofensiv, de la FCSB), Vadim Rață (mijlocaș central moldovean, 31 de ani, de la FC Voluntari), Radu Boboc (fundaș dreapta, de la FC Voluntari) și Adel Bettaieb (atacant, de la Poli Iași).

Nu mai puțin de 13 fotbaliști au părăsit echipa din Dealul Feleacului: Valentin Gheorghe (mijlocaș ofensiv, la Poli Iași), Daniel Popa (atacant, la FCSB), Ante Roguljic (mijlocaș ofensiv croat, s-a întors la Universitatea Craiova), Alexandru Cîmpanu (mijlocaș ofensiv, s-a întors la Universitatea Craiova), Ștefan Pănoiu (mijlocaș ofensiv, s-a întors la Rapid), Albert Hofman (atacant, împrumutat la Oțelul), Kevin Doukoure (mijlocaș central ivorian, la FC Argeș), Andrei Pițian (fundaș central, la FC Voluntari), Plamen Iliev (portar bulgar, la Cherno More),  Dragoș Tescan (atacant, la Gloria Buzău), Marco Rus (mijlocaș ofensiv, la Ayr United), Marco Fossati (mijlocaș defensiv italian), Andrei Peteleu (fundaș dreapta), ultimii doi cu destinații încă necunoscute.

„U” a disputat patru partide de pregătire în intersezon: 1-1 cu Ried (liga a doua austriacă), 5-0 cu Vocklamarkt (liga a treia austriacă), 0-2 cu DVTK (prima ligă ungară) și 0-2 cu Slovan Liberec (Liga 1 Cehia). 

Sabău recunoaște că unii fotbaliști de-ai lui nu au ritm, pentru că au venit mai târziu în lot, după reluarea pregătirilor, spre deosebire de cei de la FCSB, care au jucat deja două meciuri oficiale. 

Față de sezonul trecut, în centrul defensivei vor juca Masoero și nou-venitul Iulian Cristea, iar fundaș dreapta va fi Radu Boboc, în locul lui Dorinel Oancea. Probabil că la mijloc va intra Ovidiu Popescu, transferat de la FCSB. Rață va intra și el în dreapta atacului, iar ca atacant central va fi folosit Bettaieb, care a înscris de trei ori în amicalele din această vară.

Obiectivul clujenilor este intrarea în play-off.

Pronostic: Over 2 total asiatic (cotă 1.57)

Duminică, 14 iulie, ora 19:00

CFR Cluj vs Dinamo

CFR Cluj a terminat pe locul 2 în sezonul trecut, iar în acest campionat are ca obiectiv să câștige titlul, cu Dan Petrescu pe banca tehnică și cu numeroase achiziții. Până acum au venit Bolgado (fundaș central brazilian), Thaqi (fundaș dreapta kosovar), Rocha (fundaș stânga portughez), Kujabi (mijlocaș central gambian), Artean (mijlocaș defensiv), Nkololo (mijlocaș ofensiv francez), Kamara (mijlocaș ofensiv liberian), Adrian Păun (mijlocaș ofensiv) și Korenica (mijlocaș ofensiv kosovar).

A plecat un jucător important: mijlocașul ofensiv Philip Otele, care a marcat 18 goluri în stagiunea precedentă. De echipa din Gruia s-a mai despărțit și fundașul dreapta Cristi Manea, care nu a mai fost titular de drept în sezonul trecut. S-a spus că va pleca și mijlocașul defensiv Karlo Muhar, dar nu s-a oficializat transferul la Al Wahda.

Rămâne de văzut care dintre noile achiziții se vor impune în primul „unsprezece” gândit de Dan Petrescu. În ultimul amical din vară, 1-1 cu austriecii de la LASK Linz, în formula de start a fost doar Thaqi. Au mai intrat pe parcurs Kamara și Rocha. CFR a mai disputat alte două partide de verificare, 1-0 cu Slovan Bratislava (Slovacia) și 0-1 cu Slask (Polonia).

Dinamo s-a salvat de la retrogradare după disputarea barajului cu FK Csikszereda (2-0 acasă, 0-0 în deplasare). Fanii nu prea au motive să spere că în acest sezon va fi mult mai bine pentru favoriți, în contextul în care echipa pare mai degrabă pe minus după campania de transferuri. Lotul dinamovist este cotat la 7,38 milioane de euro. Doar echipele venite din Liga a 2-a, Gloria Buzău și Unirea Slobozia sunt mai jos.

Fundașul stânga Opruț și mijlocașul ofensiv Cătălin Cârjan sunt singurele nume care „spun” ceva. A mai venit un fundaș central cu experiență, Boateng. În rest, au fost aduși numai tineri precum fundașul central Pașcalău (20 de ani), portarul Roșca (20 de ani) sau mijlocașul ofensiv Caragea (18 ani).

Fotbalistii dinamovisti Adnan Golubovic, Catalin Cirjan, Dennis Dorin Politic si Kennedy Boateng alături de antrenorul lor Zeljko Kopic la prezentarea noului echipament pentru sezonul 2024-2025 in cadrul unui eveniment organizat la Macron Sports Hub din Bucuresti, miercuri 10 iulie 2024. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

 

Au plecat, printre alții, fundașul central Velkovski, fundașul dreapta Moura, atacantul Goncalo Gregorio, mijlocașul central Dani Iglesias și mijlocașul central Pavicic.

„Câinii” au jucat patru amicale în această vară: 0-2 cu Kryvbas (Ucraina), 2-1 cu NK Bistrica (Slovenia), 4-3 cu Domzale (Slovenia) și 1-1 cu Unirea Slobozia. Abdallah a marcat de trei ori în victoria cu Domzale, iar nou-veniții Cîrjan și Caragea au punctat pentru succesul cu Bistrica.

CFR Cluj a câștigat ultimele 6 jocuri directe de acasă. În ultimele două a marcat 4 goluri (4-0 în sezonul 2023-2024 și 4-1 în campionatul 2021-2022).

Pronostic: Victorie CFR (cotă 1.53).

Luni, 15 iulie, ora 18:30

FC Botoșani vs Oțelul Galați

FC Botoșani a rămas în Superligă după ce a câștigat barajul cu CS Mioveni. Elevii lui Bogdan Andone au învins cu 1-0 și acasă, și în deplasare. Sezonul 2024-2025 se anunță la fel de dificil, pentru că lotul nu a fost întărit așa cum promitea finanțatorul Valeriu Iftime, care a mărit plafonul salarial de la 3.000 la 7.000 de euro. 

Au venit mijlocașul central argentinian Gaston „Chapi” Romano, care are potențial să fie titular, și mijlocașul ofensiv Bodișteanu, o soluție ideală de jucător U21. Cea mai importantă plecare este a căpitanului Dican, care a ales să meargă la Farul. 

Botoșănenii au pregătit noul sezon prin cinci amicale, din care au câștigat patru: 2-1 cu Ceahlăul Piatra Neamț (Liga a 2-a), 5-0 cu Chiemgau Trauntein (Germania 6), 3-2 cu Jablonec (Cehia) și 3-1 cu Reichenau (Austria Regionalliga). A fost și o înfrângere drastică (0-6), în fața polonezilor de la Legia Varșovia.

Bodișteanu va juca împotriva formației la care a evoluat în sezonul precedent. Răzvan Tănasă a rămas fără rival U21 pe post la Oțelul. A fost adus atacantul Hofman de la U Cluj, dar e greu de crezut că el va fi titular din prima. Dintre transferurile reușite de gălățeni, rețin atenția fundașul central Stevanovic, care a jucat pentru naționala Serbiei, mijlocașul central sârb Djuric și atacantul bosniac Juric. A venit și un portar ucrainean, Kovalyov, care poate fi titular.

Cu excepția lui Bodișeanu și a fundașului central Lovric, care era titular, nu sunt plecări importante din echipa antrenată de Dorinel Munteanu. Oțelul a câștigat toate cele trei amicale jucate în această vară: 4-1 cu Marsaxlokk (Malta), 1-0 cu Jedinstvo (Serbia) și 3-2 cu Celje (Slovenia). 

FC Botoșani și Oțelul s-au mai întâlnit de 7 ori. Botoșănenii au câștigat de trei ori, iar gălățenii de două ori. Ultima întâlnire de pe stadionul din Botoșani s-a încheiat la egalitate, 0-0.

Pronostic: Peste 1.5 goluri total asiatic (cotă1.52).

Luni, 15 iulie, ora 21:30

Petrolul Ploiești – Gloria Buzău

Fanii Petrolului așteaptă cu mult entuziasm acest sezon, după ce clubul prahovean a fost preluat de turci. Antrenor a fost adus Mehmet Topal, fostul mijlocaș al lui Fenerbahce și Galatasaray. Problema este că omul de afaceri Serhan Cetinsaya nu a virat niciun ban până acum, iar jucătorii au fost convinși cu greu să se antreneze în săptămâna premergătoare startului Superligii.

Pentru a dezamorsa situația, Topal a promis că va plăti din propriul buzunar unul dintre salariile restante. Ricardinho, Mateiu, Tudorie, Stănică și Keita se antrenează cu echipa, dar nu pot fi legitimați până când Petrolul nu stinge un litigiu de 200.000 de euro. Este posibil ca ei să nu aibă drept de joc contra Gloriei Buzău. 

Echipa ploieșteană a pierdut doi jucători importanți în această vară. Este vorba despre mijlocașul central Jair și despre mijlocașul ofensiv Musi, cel mai valoros jucător U21 din lot. Petroliștii au jucat doar două amicale în această vară, 1-0 cu FC Hermannstadt și 1-2 cu Fenerbahce. Contra lui Fener a deschis scorul Mario Bratu.

Pare a fi un context favorabil pentru nou-promovata Gloria Buzău, care a reușit câteva transferuri interesante în această vară. S-a făcut o infuzie de experiență prin venirile lui Dragoș Grigore (37 de ani) și Constantin Budescu (35 de ani). Defensiva a fost consolidată prin aducerea lui Turda, cel care era supranumit „noul Belodedici” când a apărut în echipa lui FC Argeș. Alte achiziții ce se pot dovedi utile sunt mijlocașul defensiv croat Canadjija, mijlocașul ofensiv portughez Keita și atacantul portughez Matos.

La capitolul plecări îi remarcăm pe mijlocașul defensiv Perianu, pe mijlocașul ofensiv Șteau și pe atacantul Adi Chică-Roșă. Cu siguranță că transferurile făcute vor acoperi locurile rămase libere și vor aduce un plus de valoare. Rămâne de văzut cât de repede îi va integra antrenorul Andrei Prepeliță pe jucătorii nou-veniți.

Gloria Buzău a început seria amicalelor cu o înfrângere în fața Rapidului (1-4). Au urmat: 0-2 cu Olimpija Ljubljana (Slovenia), 2-2 cu Radomlje (Slovenia) și 1-1 cu Hebar (Bulgaria). Budescu a marcat în partida cu Radomlje, din penalty.

Petrolul și Gloria Buzău s-au mai întâlnit de zece ori. În 7 din 8 confruntări s-au marcat cel mult două goluri.

Pronostic: Sub 2.5 goluri total asiatic (cotă 1.60).

 

Lasă un comentariu