România-Bosnia și Herțegovina 0-1, a fost un meci în care orice suporter neutru din fotbal afirma că acest meci e de 1x2, nu va fi nici o surprinză dacă meciul se va termina la egalitate sau va câștiga o…
EURO 2000 a reprezentat pentru noi ca țară ultima victorie obținută la un Campionat European, dar și ultima dată când am reușit să trecem de grupe. De atunci, fotbalul românesc s-a dus tot mai jos, Echipa Națională înregistrând rezultate…
Născut în 1908, pe 23 octombrie, la Timișoara, Alexandru Schwartz a început fotbalul la CA Timișoara și Kadima. Fundaș stânga de meserie a ajuns în Franța la FC Hyeres, iar mai apoi în 1934 avea să semneze cu mai…
Probabil că aceasta e întrebarea cea mai auzită în lumea fotbalului. Nu numai prin simplu fapt că este o întrebare basic, dar și prin prisma faptului că de fiecare dată crează controverse indiferent de preferințele celui care răspunde. …
Cu toții ar trebui să îl cunoaștem pe Ladislau Bölöni, iar dacă nu, haideți să o facem acum.
Bölöni este unul dintre cei mai buni jucători, dar și antrenori pe care i-a dat România. De ce spun…
Meciul cu Islanda, din preliminariile pentru Euro 2024 a reprezentat o bornă istorică realizată de Cristiano Ronaldo.
Acesta a devenit primul jucător de fotbal din istorie care a jucat în 200 de meciuri internaționale. Mai mult de atât, portughezul…