E mare telenovelă. Arde Bănia, arde Oltenia. Îl lăsară maică acasă pe noul prinț. Ăștia răi de la echipa națională n-au vrut să-l ia și pe Mitriță în Germania. Să fie și el acolo, la număr măcar. Iar Rotaru de la CSU începe să fie un fel de Iancu de la Timișoara. Sunt aproape sigur că nici el nu crede că Mitriță ar fi putut să joace vreodată în fața lui Mihailă sau a lui Coman, oameni care au fost parte integrată a naționalei în preliminariile pentru Euro.
Iar ca circul să fie total, s-a trezit și Gâlcă, cel care l-ar fi vrut și pe Ivan la lot. Părerea lui Mititelu deja nu prea mai contează.
Mitriță vs Coman. Mihăilă era oricum titular
Sofascore spune că punctul forte a lui Mitriță ar fi pressingul ridicat. Iar ăla slab ar fi controlul balonului. Nu-s neapărat de acord cu specialiștii în cifre și statistică de acolo, dar nici nu mă apuc să-i contrazic, pentru că la ei e totul matematică pură. Ca să fiu sincer, mi se pare că Mitriță e mai mingicar decât Coman sau Mihailă, asta nu înseamnă că e și mai bun. Și Luțu părea mai tehnic ca Hagi. Dar doar părea. Vorbind sec, doar pe cifre, Mitriță nu a avut vreun sezon minune. Sigur, ne-a luat ochii cu câteva reușite de magician, oltenilor le-a intrat la inimă că nu s-a dus și el la FCSB ca prietenul Băluță. Dar, în rest, nimic nu-l recomanda să fie la Euro. Unde mai pui că mai plătea și Burleanu o cameră în plus.
Mitriță are 35 de meciuri în acest sezon, 33 dintre ele începute ca titular. Și o medie de 85 de minute pe meci. Până aici, toate bune. Doar că în mare parte dintre meciuri a cam pedalat în gol. A înscris o dată la 185 de minute, 5 dintre cele 16 goluri marcate fiind reușite din penalty. Are cam un singur șut la poartă pe meci. Jumătate dintre încercările de dribling au fost ratate și a pierdut posesia cam de 20 de ori, în medie.
Rezerva lui Mihaăilă, Florinel Coman, tocmai ce a fost declarat jucătorul sezonului în Superliga României, iar cifrele confirmă forma perfectă a jucătorului de la FCSB, despre care același sofascore spune că are un singur punct slab: indisciplina!
De aproape trei ori mai scump decât Mitriță, Coman a fost de 15 ori selectat în echipa săptămânii, este golgeterul campionatului în România, unde are o medie de 0,5 goluri pe meci, plus alte 10 pase decisive. Pe scurt, din cele 65 de goluri marcate de FCSB în acest sezon, 28 sunt create de Coman. Nu mă pricep la matematică, dar pare că e pe plus față de Mitriță. Da, nu face faza defensivă la echipa de club, dar amintiți-vă că la națională e alt jucător. Nu iese în evidență, am scris mereu. Nu iese pentru că la națională nu mai e împărat, ci la națională Iordănescu îl cam pune să care pianul. Dar e bun rău și la asta.
La Mihăilă nici nu prea e de discutat. Pe lângă faptul că a terminat primul cu Parma în Serie B, nu cred că are rost să facem o comparație între primul loc din Serie B și a treia clasată din România, că ne facem de băcănie. Și am auzit eu că nu e tocmai ușor să joci titular în Serie B. Plus că mai e ceva: Mihailă ne-a cam dus la Euro de pe primul loc. E cumva talismanul lui Iordănescu! Cum ar veni, în stânga, Mitriță nu are loc nici dacă vrei să joci cu doi oameni pe poziția aia. Iar varianta în spatele vârfului pică din start. Iordănescu va fi ultradefensiv în Germania. Obiectiv vorbind, unde ar fi putut vreodată Mitriță să joace?
Banu’ tată, să iasă banu’. Nu Banul Băniei, evident
Pe Rotaru nu-l interesa prea tare să aibă CSU vreun fotbalist la Euro. NU de palmares și de prestigiu îi arde lui. Pe Rotaru îl interesează, firesc cumva, cota jucătorului. Chiar și dacă nu juca în Germania, Rotaru mai adăuga vreo câteva sute de mii de euro la un eventual transfer al lui Mitriță. Mai găsea niște americani pe care să-i convingă de giuvaierul lui. Sau poate niște arabi de data asta. Nu de alta, dar nici în ruptul capului eu nu cred că Mitriță ar avea loc în vreun campionat tare din Europa. Asta după ce m-am uitat la un sezon întreg din Anglia. Care, după umila mea părere, cam dă ora exactă în acest moment. Drept urmare, nu e vreo dragoste mare între Mitriță și Rotaru. Doar un interes economic. Adică, o marfă!
Este o nedreptate totală! Selecționerul nu a știut să gestioneze o situație în favoarea echipei. Cred că Alex Mitriță ar fi putut ajuta mult România. A ostilizat toată regiunea de sud. Alex este iubit de către toți oltenii, fiind un adevărat simbol. Lui Edi i-a fost frică de el
Mihai Rotaru, investitor CSU Craiova
Presiune pe Iordănescu chiar și din Federație
Despre Mitriță s-a vorbit mult și pe holurile de la Federație. Și știu sigur că au fost presiuni serioase asupra selecționerului pentru a-l convinge să-l ia în Germania. Că deh, Craiova e importantă pentru Adunarea generală. Aduce niscaiva voturi. Edi nici nu a vrut să audă. De fapt, nu prea a mai vrut să audă de Mitriță de ceva vreme, mai exact de la prima acțiune a lui ca selecționer: amicalele cu Grecia și Israel.
Iordănescu vrea implicare la lot. Știe că nu are vedete la dispoziție, nu are jucători de talia lui Hagi și Ilie Dumitrescu. Nu are vedete, ci doar muncitori. Mulți „Bănei” la echipa națională. Iar Mitriță a fost exact opusul a ceea ce vrea selecționerul: delăsător, neimplicat, miștocar. Titular cu Grecia, trecut definitiv pe bancă apoi. Inclusiv pentru acea serie de patru jocuri din Liga Națiunilor. Și cam asta a fost tot.
Problema e că olteanul nu a înțeles absolut nimic. Pe lângă belelele pe care le avea deja cu selecționerul, a intrat și în dizgrația totală a grupului după ce s-a contrat serios cu „bătrânii” Stanciu și Răzvan Marin. Iar căpitanul, se spune, s-a dus glonț la selecționer și i-a zis „ori eu, ori Mitriță”. Iordănescu a ales varianta logică!
Pe cine ajută sprijinul pentru „domnul Goe”?
Eu pot să vorbesc despre Alex, despre talentul lui, despre caracterul lui. Un talent incredibil, un băiat extraordinar, serios. Probabil că nu este cel mai mare luptător în momentele de dificultate. Cred că pentru el Universitatea Craiova este locul perfect. Este un jucător care trebuie să fie rege acolo unde este, și Craiova îi poate oferi asta.
Răzvan Lucescu, antrenor PAOK
Declarația lui Răzvan Lucescu spune totul despre Mitriță. Probabil un fotbalist talentat, dar plin de ifose și figuri. D-aia e bine să mai și mergi la școală când trebuie. Și poate că ar fi o soluție mai bună să-l mai tragi din când în când de urechi. Nu să-l ții în brațe ca pe un domn Goe modern, căruia i se cuvine totul.
Eu eram sigur că nu-l ia! A avut cifre, dar dacă el (n.r. – Edi Iordănescu) le ignoră, acum ce să-i faci? E jupânul, echipa lui s-a calificat și face ce vrea! Antrenorul e suveran! Poate că și i-a pus în cap pe cei din Oltenia, dar ce-l interesează pe el? E decizia lui și n-ai ce să-i faci! Și eu am fost antrenor și am avut parte de momente în care a trebuit să iau decizii și am nemulțumit lumea. Uneori a ieșit bine, alteori nu, și au avut ei dreptate… Asta e
Sorin Cârțu, fost antrenor
Că e Cârțu, că e Rotaru, sau mai nou, Mititelu, Mitriță are mereu parte de câte un avocat care nu-i face altceva decât rău. Crezi că pe Iordănesacu îl interesează că și-a pus Oltenia în cap? I se rupe. Dacă el iese din grupa asta de la Euro, mai știe cineva că nu a fost Mitriță convocat? În afară de fanii celor de la CSU și de eternul specialist în eșec Mititelu, își mai aduce aminte cineva de lipsa lui Mitriță?
Logica lui Iordănescu ne-a dus neînvinși la Euro dintr-o grupă cu cel puțin două echipe net superioare nouă. Babele din Oltenia, domnule Rotaru, au habar de asta? Dumneavoastră pricepeți ceva dintr-un fenomen în care ați fost parașutat? Poate le povestiți oltenilor cât de mult vă plăcea în loja din Ghencea, pe vremuri, înainte de a deveni „investitor” la Craiova!
Ce spun jurnaliștii Golazzo
Matei Udrea: Mitriță a fost, conform mai multor parametri, cel mai bun fotbalist din Superligă în campionatul recent încheiat. Era un jucător „de luat“, România nu are atât de multe valori încât să-și permită să-i lase acasă pe cei mai buni. În cazul de față s-a făcut o nedreptate – și nu e singura -, iar zvonurile lansate despre jucător, cum că n-ar fi acceptat de grup, nu fac decât să amplifice impresia de complot împotriva lui.
Până la urmă, selecționerul are calculele lui și știm din trecut că la fiecare turneu final au apărut discuții privind omiterea unor jucători importanți. Diferența față de alte Cupe Mondiale ori Campionate Europene este că acum România duce mare lipsă de fotbaliști valoroși. Ca fapt divers, Mitriță a fost de departe pe locul 1 la driblinguri reușite, pe locul 2 la pase decisive și pe 4 la goluri înscrise, jucând la o formație care în sezonul trecut s-a comportat modest. Prezența lui în lot era absolut necesară.
Alin Buzărin: Suntem peste 20 de milioane de selecționeri, iar opțiunea o are unul singur: Edi Iordănescu. Tot la el se află și întreaga răspundere. Concurența pe postul de aripă stânga (Coman, Mihăilă, poate și Drăguș) pare primul criteriu al neselecționării olteanului. Asperitățile dintre cei doi sper să nu fi contat, pentru că atunci când ai pe mână o echipă care îi reprezintă pe toți românii, e bine să lași la o parte ambițiile personale.
Florin Caramavrov: Dacă ne ghidăm strict după cifre și eficiență, Mitriță trebuia să fie la Euro. Dar fotbalul nu este numai matematică, o echipă nu se formează doar din roboței care dau un anumit randament. Este vorba și de comuniune, de relații de joc și interumane, chiar de prietenie, de colegialitate, bun simț, disciplină. Dacă nu le ai pe toate acestea sau măcar mare parte dintre ele, nu poți face parte dintr-un grup. Și se pare că Mitriță nu intră în aceste șabloane.
Grigore Cartianu: Era nevoie de Mitriță la Euro! El are profil de jucător rar în fotbalul actual: știe să dribleze, să destabilizeze, să rupă ritmul. În lipsa lui Moruțan – chiar dacă poziția în teren e alta –, Mitriță putea debloca situații complicate, ne putea scoate din fundătură.
Fâșnețul oltean – cam prea tatuat, după grila mea – nu prea are cum să fie titular în actuala națională, așa cum a fost construită ea de Edi Iordănescu. Dar prin minutul 65-70 al meciului cu Slovacia, ultimul din grupă, în care calificarea ar fi condiționată de egal/victorie, am cam fi avut nevoie de el, dacă scorul ar fi 0-0 sau 1-1, poate chiar 0-1 sau 1-2, iar slovacii s-ar apăra ca la Verdun!
Cum egalezi, în situația asta? Sau cum forțezi victoria? Cu jucătorii statici din primul “11” – puternici, disciplinați, dar statici – e cam greu; dacă n-au dat gol(uri) timp de o repriză și jumătate, când erau mai proaspeți, cum ar putea lovi ei în ultimele 20-25 de minute?
În situații de acest gen, e nevoie de activarea rezervelor. Și nu a oricăror rezerve, ci a “rezervelor de deblocare”. Mitriță face parte din această categorie, iar ca el nu avem decât câțiva prin lot – Ianis Hagi, Man, Mihăilă, un pic Coman… Ar mai fi și Stanciu, dar el joacă tot mai departe de poarta adversă, s-a retras odată cu trecerea anilor.
Numai că unii dintre aceștia vor fi titulari; or, noi tocmai căutam rezerva salvatoare. Mai puneți la socoteală că în meciul 3 – poate și în meciul 2, poate și în meciu 4 (!) – am putea avea jucători accidentați sau suspendați…