Dacă ești băcăuan, știi bine că FCM Bacău nu a fost doar o echipă, ci o parte din sufletul orașului. Nu era doar despre meciuri, clasamente sau trofee, ci despre mândria locală, despre duminicile pe stadion, despre speranțele pe care le puneam într-o victorie ce ne făcea să uităm, măcar pentru 90 de minute, de toate celelalte probleme. A fost echipa care a unit, care a făcut suporterii să viseze și care ne-a învățat să trăim și bucuria, și amarul sportului.
În vremurile bune, FCM Bacău era acel club care reușea să înfrunte granzii fotbalului românesc și să scoată rezultate care păreau imposibile. Cine poate uita victoriile istorice contra Stelei, Rapidului sau Universității Craiova? Sau parcursul european din anii ‘90, când Bacăul a fost pus pe harta fotbalului internațional? Atunci, stadionul „Municipal” era plin, tribunele vibrând sub entuziasmul unei generații care credea în minuni.
Istoria FCM-ului a fost despre glorie. A fost și despre suferință, despre sezoane de luptă prin mocirla ligilor inferioare, despre decizii de culise care au cântărit mai greu decât orice gol marcat pe teren. A fost despre momente în care părea că echipa se prăbușește definitiv, doar pentru ca, dintr-un motiv sau altul, să mai găsească o cale de a reveni. Despre blaturi de care se știa, dar despre care nu se vorbea, despre oameni care au încercat să o salveze și alții care au profitat de ea.
Și totuși, FCM Bacău n-a murit niciodată cu adevărat. Chiar și acum, când echipa nu mai există în forma sa originală, legenda ei trăiește prin amintirile celor care au umplut tribunele, prin poveștile păstrate din generație în generație, prin dorul de vremurile când Bacăul respira fotbal. Pentru unii, e doar istorie. Pentru cei care au trăit-o, e un simbol care nu se va stinge niciodată.
Anii de început: Când Dinamo Bacău scria istorie
În anii ’50, fotbalul din Bacău era departe de a avea tradiția și greutatea de mai târziu. Totul a început în 1950, din inițiativa unui grup de angajați ai Miliției Regionale Bacău, care au pus bazele unei echipe ce avea să devină rapid un punct de referință în sportul local. Dinamo Bacău, așa cum era cunoscută inițial, se afla sub tutela Ministerului de Interne, ceea ce îi oferea un oarecare sprijin logistic și financiar, dar asta nu însemna că drumul ei spre succes avea să fie ușor.
Primul moment important a venit în 1956, când Dinamo Bacău a reușit promovarea în prima ligă. Era o realizare uriașă pentru un oraș care, până atunci, nu avusese o echipă de top. Bucuria n-a durat mult – lipsa de experiență, resursele limitate și forța adversarilor și-au spus cuvântul, iar echipa a retrogradat rapid. Însă acest eșec nu a demoralizat orașul și nici jucătorii. Dimpotrivă, a fost punctul de plecare pentru o construcție solidă, care avea să dea roade peste doar câțiva ani.
Cel mai mare succes al acelei perioade a venit în 1969, într-o aventură europeană care a scris istorie. Sub comanda legendarului Emerich Dembrovschi, Dinamo Bacău a făcut senzație în Cupa Orașelor Târguri, un predecesor al actualei Europa League. Băcăuanii au reușit să elimine, pe rând, echipe din Norvegia, Scoția și Malta, ajungând până în sferturile competiției. A fost un parcurs de vis, care a făcut ca numele orașului să fie cunoscut dincolo de granițe.
Drumul s-a oprit în fața lui Arsenal Londra, o echipă mult prea puternică pentru resursele modeste ale moldovenilor. Dar chiar și așa, faptul că o echipă dintr-un oraș de provincie din România ajungea să joace contra unui gigant al fotbalului englezesc era o performanță extraordinară. Dinamo Bacău devenea, astfel, un simbol al ambiției și al pasiunii pentru fotbal, iar orașul începea să-și construiască o identitate fotbalistică ce avea să dăinuie decenii la rând.
Anii ’90: Epoca Sechelariu și cea mai bună echipă a Bacăului
Anii ’90 au fost un amestec de vis și coșmar pentru fotbalul băcăuan. După Revoluție, clubul, ca întreaga țară, se zbătea între haos și speranțe mari. Economia era fragilă, sportul era lăsat în plan secund, iar echipele de tradiție se chinuiau să supraviețuiască într-un sistem nou, dominat de patroni controversați și afaceri dubioase. FCM Bacău nu făcea excepție. Dar tocmai în acest context tulbure și-a făcut apariția omul care avea să schimbe istoria echipei: Dumitru Sechelariu.
Sechelariu nu era doar un om de afaceri ambițios, ci și un politician influent, care înțelegea perfect cum să îmbine sportul cu puterea. A preluat echipa și, în stilul caracteristic vremurilor, i-a schimbat numele – mai întâi Selena Bacău, apoi FCM Bacău – încercând să îi dea un suflu nou. Cu bani pompați în transferuri, cu influență în culise și cu un stadion care începea să viseze din nou, Bacăul devenea o echipă de temut în Divizia A.
Sezonul 1996-1997 a rămas în istorie drept cel mai bun al echipei. FCM Bacău termina campionatul pe locul 4, în spatele marilor forțe ale fotbalului românesc, un rezultat de neimaginat cu doar câțiva ani înainte. Echipa juca un fotbal solid, se impunea pe teren propriu și începea să emită pretenții europene. În 1998, Sechelariu își trecea în palmares și singurul trofeu din istoria clubului: Cupa Ligii. Finala contra Universității Cluj a fost un meci dramatic, decis în prelungiri, cu scorul de 3-2, un moment care rămâne unic în istoria FCM-ului.
În acei ani, Bacăul a devenit un adversar de temut pentru orice echipă din România. Pe teren propriu, stadionul „Municipal” devenise o adevărată fortăreață, iar suporterii se obișnuiseră să vadă Steaua, Dinamo sau Rapid plecând cu greu cu puncte de la Bacău. Printre jucătorii emblematici ai acelei perioade s-au numărat nume ca Marian Purică, Florin Lovin, Cezar Trofin, Cristi Ciocoiu sau Giani Gorga, fotbaliști care au devenit repere pentru generația de atunci.
Însă, așa cum se întâmplă adesea în fotbalul românesc, succesul a fost construit pe o fundație fragilă. Sechelariu a investit mult, dar echipa devenise dependentă de fondurile Primăriei și de resursele publice. Când a pierdut alegerile în 2004, mașinăria financiară s-a gripat. Fără banii din contractele de la Piața Centrală și alte surse controversate, FCM Bacău a început să se prăbușească. Salariile întârziau, jucătorii plecau, iar echipa se afunda în mediocritate.
A urmat exilul în ligile inferioare, unde gloria de altădată părea un vis îndepărtat. FCM Bacău a mai supraviețuit câțiva ani, dar fără susținere financiară și fără un proiect serios, dispariția era inevitabilă. În 2012, echipa a disputat ultimele meciuri oficiale, punând punct unei povești care, timp de decenii, a făcut ca Bacăul să respire fotbal. Ce a rămas? Amintirile, poveștile din tribună și nostalgia unui oraș care, măcar pentru o vreme, a avut echipa pe care o merita.
2014: Când un club istoric ajunge la vânzare pe OLX
Sfârșitul lui FCM Bacău nu a fost unul dramatic, cu lacrimi în tribună și un ultim meci de adio, ci unul lent, aproape cinic. În 2014, clubul s-a stins oficial, fără fast, fără un ultim fluier care să marcheze finalul unei povești de peste jumătate de secol. Nu a fost nicio ceremonie, nicio retragere oficială, doar o liniște apăsătoare și o dispariție inevitabilă, așa cum se întâmplă cu multe echipe care nu mai au susținere financiară și nici oameni dedicați în spate.
Dar poate cea mai tristă imagine a decăderii clubului avea să vină ani mai târziu, în 2020, când singurul trofeu câștigat de FCM Bacău, Cupa Ligii din 1998, era scos la vânzare pe OLX pentru 3.350 de euro. Nu în muzeul unui club, nu în vitrina unui suporter pasionat, ci pe un site de anunțuri, printre telefoane second-hand și biciclete ruginite. Era simbolul perfect al unei echipe abandonate, al unei glorii risipite, vândute pe bucăți, la propriu și la figurat.
Imaginea trofeului rătăcit printre obiecte fără valoare a fost mai mult decât un șoc pentru suporterii băcăuani – a fost dovada clară că trecutul fotbalistic al orașului fusese complet uitat. Un club care, cândva, lupta de la egal la egal cu Steaua, Dinamo și Rapid ajunsese să fie doar o amintire pe internet, redus la un simplu obiect de vânzare. Fostele glorii ale echipei priveau neputincioase, iar fanii, puțini câți mai rămăseseră, își aminteau cu tristețe de zilele în care Bacăul umplea tribunele și visa la Europa.
Poate că fotbalul modern nu are milă de nostalgici, dar pentru cei care au trăit vremurile bune ale FCM-ului, un astfel de final a fost greu de acceptat. Nu a fost doar o echipă care a dispărut, ci o parte din identitatea orașului, o bucată dintr-o istorie care, din păcate, nu a mai avut loc în prezent.
2025: Bacăul renaște pe harta fotbalului
Bacăul nu moare! După ani de dezamăgiri și încercări eșuate, în 2025, orașul revine în prim-planul fotbalului românesc. Dacă în 2017 un proiect susținut de suporteri a fost îngropat din lipsa finanțării, de această dată, investițiile serioase și un plan bine pus la punct dau speranțe reale unei noi ere. Frații Dragoș și Adrian Pavăl, fondatorii Dedeman, au preluat inițiativa și au readus fotbalul băcăuan la viață, sprijinind financiar un proiect solid, construit pe baze moderne.
ACS FC Bacău, echipă ce evoluează în Liga a III-a, a devenit rapid un model de dezvoltare, mizând pe infrastructură, sector juvenil și o strategie pe termen lung. În fruntea echipei, antrenorul Costel Enache aduce experiență și viziune, reușind să creeze un mediu profesionist atât pentru echipa mare, cât și pentru academia clubului.
După ani de incertitudine, fotbalul din Bacău cunoaște o revitalizare majoră. Investițiile fraților Pavăl au transformat baza sportivă a clubului într-un complex modern, dotat cu patru terenuri de antrenament – două cu suprafață sintetică și două cu gazon natural, o sală de forță echipată performant. Planurile de viitor includ și construirea unui stadion cu o capacitate de 8.000 de locuri, menit să găzduiască meciurile echipei în ligile superioare.
Dar poate cel mai important aspect al acestei reconstrucții este academia clubului, care găzduiește aproximativ 280 de copii și tineri din Bacău și din întreaga Moldovă.
Obiectivul principal al academiei nu este doar obținerea de rezultate imediate, ci dezvoltarea și promovarea tinerilor jucători pentru a putea evolua la nivel înalt în viitor.
Investiții și infrastructură: fundația succesului
Pe lista proiectelor viitoare se află și construirea unui hotel destinat tinerilor din afara orașului, astfel încât academia să poată atrage și mai mulți jucători de perspectivă. Stadionul nou, cu facilități moderne, va deveni casa echipei și un punct de atracție pentru suporterii băcăuani, care așteaptă cu nerăbdare să vadă din nou echipa lor jucând la nivel înalt.
Costel Enache: liderul din umbră
Un element-cheie în succesul acestui proiect este Costel Enache, antrenorul principal și omul care a acceptat provocarea de a reconstrui echipa de la zero. Cu o carieră solidă atât ca jucător, cât și ca antrenor, Enache a fost atras de seriozitatea și viziunea pe termen lung a proiectului.
Concluzie
Fotbalul băcăuan a trecut prin momente de glorie, decădere și renaștere, dar un lucru rămâne cert: pasiunea pentru acest sport nu va dispărea niciodată din inimile celor care au trăit meciurile pe stadionul „Municipal”. FCM Bacău nu mai există în forma sa originală, dar spiritul său trăiește prin amintiri, prin poveștile suporterilor și prin noul proiect care își propune să readucă orașul pe harta fotbalului românesc.
Pentru cele mai relevante știri din fotbal, intră pe golazzo.club și urmărește podcastul Extra Time pe canalul nostru de YouTube golazzo.club! ⚽🔥
Sunt Cristian Păun, un jurnalist tânăr, dar ambițios, dedicat aducerii unei perspective proaspete asupra modului în care fotbalul modern este relatat. Cred că dincolo de scoruri și statistici, fiecare meci are o poveste, iar fiecare echipă ascunde o istorie ce merită spusă.
Cu peste 50 de articole publicate pe Golazzo.club, am explorat subiecte diverse, de la analize tactice și povești ale echipelor legendare până la interviuri și cronici detaliate. Îmi place să pun în lumină aspectele mai puțin cunoscute ale fotbalului, să scot la suprafață emoția și pasiunea din spatele fiecărui moment important.
Scriu despre fotbal nu doar ca un jurnalist, ci ca un adevărat fan al acestui sport, mereu în căutare de noi unghiuri și povești captivante.
