CMC: Competiția creată parcă special pentru Messi va continua fără el

Printre avertizări meteo care trimit jucătorii la cabine pentru ceasuri întregi, Cupa Mondială a Cluburilor își face datoria de a restitui fotbalul celor cărora le aparține. Anume marilor cluburi europene, celor mai în formă dintre ele. Glumele rozalii precum acest Inter Miami se pierd pe drum, deși competiția din America părea făcută expres pentru a ne dovedi că, dacă are la dispoziție megastaruri, soccerul din State poate fi la cel mai înalt nivel. Iată că încă nu poate!

Dincolo de protestele aproape generalizate, în care voci puternice ale fotbalului mondial (Raphinha, Jürgen Klopp) critică vehement acest Campionat Mondial al Cluburilor, dincolo de căldura de la ceasurile amiezii, dincolo de furtuni sau doar de amenințări cu furtuna, competiția din America pune ordine în ierarhia actuală a fotbalului, iar recenta câștigătoare a Champions League, PSG, face instrucție cu veleitarii din Florida, care-l au ca principal agent de marketing pe marele Leo Messi.

Un 13-0 care spune multe

Până pe data de 31 mai, Paris Saint-Germain era doar un club important, cu bani foarte mulți, dar îi lipsea măreția, pentru că încă nu avea în vitrină trofeul Ligii Campionilor. În acea seară și-a câștigat grandoarea din plin, pentru că un 5-0 în finală nu se mai pomenise până atunci. Galopul de sănătate de la München a fost urmat de încă două execuții publice, în mai puțin de o lună: 4-0 cu Atletico Madrid și acum acest nou 4-0 cu Inter Miami. În total 13-0, în trei partide în care Luis Enrique a folosit de fiecare dată absolut aceeași formulă de start.

PSG Humiliates Messi's Inter Miami | TodoAlicante

Nimicitorii și nimiciții

Poate că la meciul cu Atletico, din grupă, scorul a fost ușor exagerat și a rezultat după ce madrilenii rămăseseră în zece oameni. De data asta, cu Miami, n-a fost nicio exagerare. 4-0 într-un meci eliminatoriu, în care scopul este acela de a te califica, de a merge mai departe, nu de a-ți distruge neapărat adversarul. Ajunge doar să treci de el! Dar parizienii n-au avut încotro, au reușit acest 4-0 până la pauză (João Neves 6, 39, Avilés 43 autogol, Hakimi 45+3), iar în repriza a doua n-aveau niciun motiv să mai forțeze. Absolut toate cifrele au fost în favoarea lor:

  • Șuturi: 19-8

  • Pe poartă: 9-3

  • Posesie: 67%-33%

  • Pase: 733-360

Rețineți, aceste cifre sunt ale unui meci în care echipa învingătoare își făcuse treaba încă de la pauză, iar cea învinsă n-avea decât să paseze și să dețină posesia în repriza secundă, așa, de amorul artei.

Cam asta e diferența

Poate se aștepta ca Inter Miami să ofere mai mult în acest turneu care pare inventat să propovăduiască nevoia de veterani de lux, plătiți regește cu dolarii americani. La lucruri pozitive, formația rozalie a marelui Leo poate trece victoria din grupă cu FC Porto, 2-1. În rest, 2-2 cu Palmeiras și 0-0 cu Al Ahly sunt rezultate care nu ies cu nimic din sfera banalului. Iar acest 0-4 explică extrem de clar raportul actual de forțe dintre echipele de top din Europa și colecțiile de vedete adunate sub steagul cu dungi și cu steluțe al Americii.

L’Équipe: „Messi merge pe teren”

La finalul acestui de-a dreptul brutal 0-4, cronica din marele cotidian francez de sport laudă câteva gesturi tehnice ale lui Lionel, dar critică aspru prezența sa fizică, afirmând că „Messi nu aleargă, doar merge pe teren”. Și spune, pe bună dreptate, că o formație de atleți tehnici ca a Parisului nu poate fi depășită decât eventual de o echipă cu aceleași calități: forță, viteză, tehnică, incisivitate. În niciun caz cu menuetul propus de Inter Miami.

Lionel Messi's Inter Miami humbled in crushing Club World Cup exit – Paris  Saint-Germain 4 Inter Miami 0 - The Athletic

Vârsta a treia

De-acum încolo, CMC va merge înainte fără marea vedetă căreia părea să i se aducă ofranda acestei competiții. Vor fi meciuri mai interesante ca până acum, numai că marile cluburi pesemne că se vor și menaja. Așadar, ritmul s-ar putea să scadă pe parcurs, dar el oricum ar fi fost prea ridicat pentru colecția de veterani ai lui Inter Miami:

  • Messi – 38 de ani

  • Ustari (p) – 38 de ani

  • L. Suárez – 38 de ani

  • S. Busquets – 36 de ani

  • Jordi Alba – 38 de ani

Pare mai degrabă o formulă de meci jubiliar, ceva de genul „Messi & Friends”. Noroc că Parisul s-a cam tras la umbră după pauză, altfel îi bătea rău de tot! Iar cele trei goluri din finalul primei reprize ne spun că veteranilor din Florida li se cam terminase oxigenul, abia așteptau aerul condiționat din vestiar.

Lasă un comentariu