Finalul de drum pentru actuala generație de la Under 21 a fost la Bratislava. N-au închis vreun cerc, drumul lor n-a început acolo. Dar pentru ultima dat jucau împreună, pentru ultima dată cu Daniel Pancu pe bancă. Pentru o ultimă victorie împreună. Doar că ceea ce îmi imaginam eu n-a avut nicio legătură cu realitatea. În imaginația mea ai noștri urmau să mănânce jăratec, pe bancă se întorsese cel care nu ar fi pierdut niciodată cu Italia, ba tind să cred că nici cu Spania. Nu mai contau nici cei 20 000 de slovaci din tribune. Praf îi facem. Doar că pulberea am fost noi. Gazdele turneului final ne-au bătut lejer, de parcă noi nici n-am fi fost acolo. Trecuseră patru ani de la ultima victorie a tricolorilor mici la un turneu final. Mai punem încă doi. Cel puțin!
Laser, frate!
În joc mai era doar mândria și orgoliul fotbaliștilor. Ai noștri o încasaseră și de la Italia și de la Spania. Nedrept, nemeritat, tare am jelit zilele astea. Și atât de liniștit eram că l-am văzut pe Daniel Pancu pe bancă. Parcă revedeam meciul de referință contra Elveției. Parcă-i vedeam p-ai noștri cum zburdă demni și nestăpâniți de nimeni, acum că le revenise dirijorul. Mai deciși ca niciodată să plece de la turneul final nu doar din postura de calificați ci chiar și cu o victorie care să ne dea speranțe mai spre viitor.
Doar că primii la poartă sunt tot ai lor. Hindrich s-a întins serios fix din startul meciului, la ocazia lui Kapralik.Am zis că ăsta era hop-ul. Deși cam devreme. Și la fel de devreme m-am prins ce vrea Pancu: mingi lungi către Louis Munteanu, centrări tot către Louis Munteanu, totul pe Louis Munteanu, poate mai găsește atacantul evaluat de CFR Cluj la 18 milioane de euro încă o execuție precum cea din meciul cu Spania. Dincolo, slovacii au luat-o meticulos, cu acțiuni construite liniștit către poarta noastră. Nu tu haos, nu tu lipsă de logică. Și-n minutul 11 vine și răsplata. Cu noroc sau nu, contează mai puțin. Deși cred că Adam Obert, fotbalist obișnuit mai degrabă să bubuie mingea decât să o lovească cu călcâiul, nu va mai avea parte de o astfel de execuție prea curând.
Ai lui Pancu sunt fără reacție chiar și după golul primit. Cu mintea, probabil, la vacanță, plictisiți parțial de ceea ce se întâmpla în jurul lor tricolorii ăștia mici erau să o mai încaseze o dată zece minute mai târziu. S-a opus din nou Hindrich la ocazia uluitoare a lui Holly. Trecuse aproape o jumătate de oră și România nu găsise spațiul porții. Da’ lasă, că poate ne încălzim mai greu. Pe motorină, ca locomotivele cu care era obișnuit Pancu. Și tot fără șut pe poartă am intrat la vestiare. Să vezi ce-i ceartă Pancu acum, a fost în mintea mea. Asta pentru că încă nu mi-am revenit complet după discursul aberant al selecționerului de la finalul meciului cu Italia.
Schimbări multe, fotbal puțin
Pancu a dat-o și el pe modelul nea Gigi și a scos trei mâini moarte la pauză. Degeaba! Efectul n-a fost cel la care se aștepta staff-ul naționalei. Ba parcă slovacii erau și mai buni decât fuseseră în primele 45 de minute. Și parcă și mai mulțiu. Că erau peste tot! Bănuiesc că s-au prins și ei că ai noștri nu-s de speriat. Kapralik a fost primul care a încercat poarta noastră, iar Suslov a ratat două goluri în două minute. Jucătorul de la Verona a reușit până la urmă să-și ducă la final planul după ce l-a pierdut pe drum pe Grameni și a prins un șut de zile mari din afara careului, direct în colțul din stânga al porții lui Hindrich.
E 2-0 pentru gazde și ne pregăteam pentru ce e mai rău. Adică să luăm multe. Bine, eu mă gândeam care ar fi fost rezultatul dacă Pancu nu era pe bancă. Dacă rămânea Rotaru și aveam noi 2-0? Dacă până la golul lui Suslov , de bine, de rău am mai existat pe teren, de la 2-0 încolo am fost doar jaloane. Parcă nici contra granzilor Italia și Spania nu am fost atât de lipsiți de inspirație sau de forță. N-am idee. I-o fi timorat prezența lui Pancu pe bancă. Nici asta nu știu. Partea bună e că a venit, după 67 de minute și primul șut pe poartă. Ba chiar s-a lăsat cu gol. Nu vă gândiți că ai noștri au finalizat, elaborat, o idee tactică perfect gândită la antrenament. Nici vorbă. Umit Akdag, fotbalistul lui Toulouse a prins o ghiulea, după cornerul executat de Rareș Ilie. Gata tată, asta a fost. Remontada, pe modelul Spaniei, doar că nițel mai devreme. Iar am visat frumos, înfipt bine în fotoliu. A urmat o serie uluitoare de ratări la poarta noastră. Cel mai bun fotbalist al României, Hindrich a scos fenomenal la șutul lui Marcelli și ulterior lovitura liberă a lui Rigo. Hai noroc că se termină și scăpăm doar cu un gol diferență. Așa cum am făcut-o și-n primele două meciuri. Și plecăm acasă cu ZERO puncte, fără selecționer și cu capetele plecate. Mai rău însă și fără soluții pentru echipa mare.
„Mai am contract două săptămâni, sau mai puțin, cu ederația. Încerc să mă liniștesc, pentru că a fost un consum mare din partea mea, după care vom vedea, după 3 iunie, ce se va întâmpla. Iau în considerare orice ofertă, de la orice echipă, de la orice eșalon fotbalistic. Condițiile de bază: salariile la zi, cât de cât, două sau mai multe terenuri de antrenament foarte bune și condiții de refacere. Nu mă interesează liga, dar condițiile astea sunt obligatorii. Am mizat pe aceiași jucători pentru că i-am considerat cele mai bune soluții, iar pe cei care au rămas pe bancă i-am considerat nepregătiți să intre din primul minut. Atât.
Am mers și pe ideea de coeziune, o echipă care se cunoștea foarte bine, cu excepția lui Strata, care a jucat mai puțin alături de ei. Ceilalți au evoluat în majoritatea meciurilor de la acest turneu final. Singura scuză obiectivă pentru evoluția noastră este programul, cu trei jocuri în șase zile. În rest, nu există altele. Știam foarte bine ce fel de adversar întâlnim. Ieri, înainte de masa de prânz, le-am arătat jucătorilor statistica, date strict din punct de vedere fizic pentru primele două meciuri. Le-am arătat câți metri în sprint au avut adversarii. Slovacia este o echipă care aleargă foarte, foarte bine și atacă excelent spațiile. Joacă sus cu fundașii laterali. Poate unii consideră că, atunci când joci cu Slovacia, pornești favorit. Dar, pe hârtie, noi am fost a patra favorită a grupei. Din păcate, nu ne-am depășit condiția. Nici măcar n-am reușit să terminăm pe locul trei”, Daniel Pancu, selcționer România U21
România lucrului prost făcut
Nu știu ce credeți voi, dar mie mi se pare că România nu are niciun fel de viitor. Nici țara, nici fotbalul. Ca să fie limpede. Mie generația asta de la U21 mi s-a părut atât de plictisită încât ar fi preferat să fie oriunde altundeva decât la acest turneu final. Toți visează la contracte babane prin vestul civilizat al Europei, dar indolența cu care au venit în Slovacia e demnă de un contract pe viată la Tricolorul Breaza. Nu știu cum îi motivează Pancu, nu știu nici de ce insistă cu acest 4-2-3-1 falimentar, nici de ce Louis Munteanu trebuie să se plimbe pe tot terenul și când ai nevoie de el în fața porții ia-l de unde nu-i. N-am habar de ce vrei să reinterpretezi fotbalul și să-i pui p-ăia să facă fix ce nu știu să facă.
Și ca să o luăm cu începutul: România NU A AVUT NICI MĂCAR O SINGURĂ ȘANSĂ DE GOL! În 90 de minute! De partea cealaltă, Slovacia a zburdat: două șanse mari de a înscrie, 23 de șuturi spre poartă- noi doar cinci, Hindrich s-a întrebuințat serios de vreo șapte ori, asta în vreme ce Belko a șomat elegant, în toată splendoarea lui de căpitan. La capitolul șuturi pe poartă situația e mai drastică: 9-1 în favoarea gazdelor. Ne uităm și la „arma” noastră secretă: pasele. Și aici ne dă cu rest. Tot ei au pasat și mai mult și implicit și mai bine. Din 413 pase încercate de slovaci, 356 au fost corecte, asta în vreme ce România a pasat de 345 de ori, corect însă de doar 269 de ori. Nici brazilienii Europei nu mai sunt ce au fost odată.
„Dezamăgitor. Mă așteptam să jucăm mai bine, să facem mai multe puncte, speram la o calificare, aveam încredere în băieți, dar din păcate, în momentele cheie, am eșuat cu toții. Au fost meciuri grele, cu intensitate, s-a văzut la fiecare joc că joacă în campionate bune. Zic că a fost un turneu slab, speram să facem mai mult. În primul rând vreau să ajung la echipa națională mare, ăsta e primul pas. Cu siguranță că mă gândesc la echipa mare, am terminat cu U21 și sper să fiu convocat.
Au fost niște momente frumoase, au venit foarte mulți fani români, mai ales la meciul cu Spania. Voiam să le mulțumesc, au fost senzaționali. Rămâne golul marcat, dar mai bine era o calificare. Am și eu acum puțină vacanță, îmi încarc bateriile și după, la Cluj, avem Europa League și campionatul”– Louis Munteanu, România U21
Oamenii lui pancu au pierdut cât se poate de clar, orice duel. Apă, sol, aer, aproape totul a fost în favoarea gazdelor. La nivelul careului, slovacii s-au impus în 53% din cazuri(38 din 67 de dueluri câștigate) în timp ce ai noștri se bazează pe restul de 43 de procente(29 din 67). Înalți ca brazii, slovacii au tot 57% procente și când vine vorba de bătăliile în aer( 8 din 14 dueluri le-au revenit lor), noi tot cu ăia 43 la sută(ceea ce s-a traduce în cifre- 6 din 14 câștigate). Ba ne-au și driblat mai mult. 9 din 14 driblinguri le-au revenit lor, adică 64% în timp ce foștii brazilieni ai Europei au un procentaj de reușită a driblingurilor de doar 29%, adică 4 reușite din 14 încercate.
„Nu au putut jucătorii, nu că nu au avut atitudine. Nu vreau să comentez, că se găsesc iar fel de fel de oameni…Nu a fost nicio surpriză, concluziile sunt ca după meciurile cu Italia și Spania. Nu e o surpriză. E o problemă de duel, aici se rezumă ce vreau eu să spun. Cum se atacă spațiile, cum se intră în duel… Ați văzut parametrii fizici, distanța în sprint a jucătorilor Slovaciei. Noi am primit un gol, apoi 4 minute mai târziu altul în meciul cu Spania). România la U19 a dominat 60 de minute, a primit un gol și mai putea primi 7. E vorba de mental. Ne vom mai califica, dar aici e diferență. Puteam să marcăm mai mult, dacă aveam un punct puteam juca cu calificarea pe masă.
Puteam obține chiar două puncte, și cu Italia și cu Spania. Jucătorii au căpătat experiență. Se vede că unii se antrenează prin partea asta a Europei. Nu au probleme să reziste, să accelereze, să se lupte. E al treilea meci în 6 zile, aici putem găsi singura scuză valabilă”.-Daniel Pancu, selecționer România U21
Punct și de la capăt!
Hai să vă spun eu ce cred. Acum, la rece. Puteți să mă și înjurați, că nu mă supăr. N-am jucat niciodată de la egal la egal cu Italia și Spania. N-avem cum să fim vreodată egalii lor. Și ăia, ca niște adolescenți rebeli au lăsat-o pe tânjeala, că știau pe cine au în față. E drept că putea să-i coste. Doar că s-au redresat la timp. Îngrijorător nu e asta. Acum să fim serioși și sinceri, dacă vrem. Pe cine interesează rezultatele naționalei sun 21 de ani? A fost emulația din jurul acelei echipe închegate de Rădoi. Și asta doar pentru că naționala mare era praf și pulbere. Și ne-am agățat de o calificare a tinerilor la un turneu final. Dacă ăia mari jucau la nivel înalt an de an, habar n-aveam că există naționala U21 și că e calificată la un turneu final. Echipa asta există doar pentru că trebuie să livreze viitor naționalei mari. Atât! Problema aici e. Că actuala generație nu prea e de nivel înalt. Poate cu excepția Louis Munteanu. În rest, Octavian Popescu nu va apuca niciodată vreo selecție dacă rămâne la nivelul ăsta de indolență fotbalistică, Ianis Stoica e leu doar când dă de fundașii de la Botoșani sau Slobozia, în timp ce stranierii crescuți în pribegie au ales să joace pentru România deoarece nu erau băgați în seamă prin Franța, Spania sau Italia. Singurul care a mai ridicat capul la acest turneu final a fost Umit Akdag. Doar că și turcul cu cetățenie română, ce joacă pentru Toulouse ar cam înclina urechea spre naționala Turciei, dacă îl vor chema ăia.
„Despre asta nu am ce să zic acum. Sunt cu România aici. Trebuie să fac o alegere. S-a încheiat U21. Eu nu am zis că am făcut o alegere, nu știu, nu m-am gândit. Momentan, nu m-am hotărât. Familia mă lasă să decid eu, dar chiar nu știu, să fiu sincer. Momentan mai sunt în Turcia, dar nu știu dacă rămân acolo. Să vorbesc cu impresarul, acum vreau o vacanță de o săptămână, apoi vedem”.– Umit Akdag, România U21
Mă așteptam mai mult de la Rareș Ilie. Zero realizări.Mă așteptam mai mult de la grameni sau Perianu. Mă așteptam mai mult de băieții ăștia și nu din punct de vedere al rezultatelor. Că, repet, pentru mine astea nu contează la nivelul acesta decât pentru mândria națională. Și pentru mândria lor, a celor care merg la un turneu final nu doar să-și etaleze tauajele și frezele dubioase. Ci fotbalul, pe care ai noștri l-au păcălit barbar și extrem de plictisiți la acest turneu final. Asta e. O luăm de la capăt la toamnă, cu altă generație, cu alt antrenor. Din păcate tot cu aceiași barosani înfipți comod în plușurile de la Casa Fotbalului.
