Edi, de ce-a plecat, de ce-ar mai fi rămas?

Dilema din titlu e arhgeziană, ca în romanticele versuri plămădite la Mărțișor. Problema însă e a noastră, a tuturor. Nu mai avem selecționer! Ziua de 22 iulie 2024 a ”ratificat” lucrurile, dar ele fuseseră bănuite încă dinaintea plecării lotului național în Germania și deveniseră destul de clare din 2 iulie, data meciului cu Olanda și a părăsirii Campionatului European. Știam că va pleca, dar ne-am fi dorit să mai rămână. Ce va fi de-acum încolo? 6 septembrie e data primului meci oficial, în Nations League. Până atunci mai e doar o lună și jumătate

Să recapitulăm: în ianuarie 2022 Edi Iordănescu a venit la echipa națională ca o ”soluție comodă”. Variantele incomode (pentru conducerea FRF) fuseseră testate public și, din diverse motive, refuzaseră. Pe rând, Dan Petrescu, Răzvan Lucescu, Gică Hagi și Ladislau Boloni declinaseră oferta. Se pare că doar de la ultimul FRF sperase la ceva concret, pe ceilalți îi ofertase mai mult ”de ochii lumii”, știind că răspunsul va fi negativ.

Venea după un deceniu de antrenorat.

Spre deosebire de Mirel Rădoi, pe care-l înlocuia, Edi Iordănescu (44 de ani neîmpliniți atunci) avea o oarecare experiență de antrenor. Trecuse pe la Astra, pe la FCSB (o Cupă), pe la CFR (un titlu, deși participase doar în partea a doua a compeiției). Dusese Gaz Metanul în playoff și pe Pandurii din preajma retrogradării până în cupele europene. Aproape un deceniu de antrenorat, nemaipunând la socoteală și mandatele de secund, cu Șumudică la Vaslui sau cu Ilie Stan la FCSB.

Început îngrozitor, preliminarii excelente, turneu final nesperat de bun

Așadar Edi a stat la cârma echipei naționale doi ani și jumătate, din ianuarie 2022 până în iulie 2024. A început groaznic, cu ultimul loc în grupa de Națions League (categoria B valorică) și retrogradarea României în divizia a treia a acestei competiții. La 0-3 cu Muntenegru pe Giulești, un stadion întreg i-a cerut demisia. A început preliminariile temător, eventual cu o brumă de speranță la locul al doilea al grupei. Momentul de cotitură a fost la Lucerna (iunie 2023), când ”tricolorii” au întors de la 0-2 cu Elveția, egalând prin ”dubla” lui Mihăilă. Atunci contestatarii săi (destui!) i-au reproșat inclusiv norocul. Cum poți, domnule, să ai atâta bulan, atâta baftă?!

Bilanț pozitiv

De-atunci încoace, de la acea deplasare din Elveția, reprezentativa României a privit altfel lucrurile. Ca o favorită la calificare, pe care a obținut-o, de știe de pe primul loc al grupei. I s-a mai reproșat uneori câte un dram de noroc, dar criticile au scăzut în intensitate. Nu poți să faci praf un om care te califică la Campionatul European, nu? Iar victoria cu Ucraina, cea care practic ne-a făcut să câștigăm grupa și să ne calificăm în optimi a fost cea care a dat la minimum tonul criticilor. Pari cârcotaș dacă te iei de un om cu bilanț pozitiv. Anume:

28    10   10   8 37-28  40p

Aceasta e bilanțul tuturor meciurilor conduse de Iordănescu jr de pe banca tehnică a echipei naționale. O linie de clasament deloc rea pentru o reprezentativă care în acest interval de timp a baleiat în jurul locului 50 în ierarhia FIFA, ajungând, după Euro 2024, pe poziția 45 mondială.

Edward Iordanescu reactioneaza la meciul de fotbal dintre Belgia si Romania, contand pentru UEFA EURO 2024, desfasurat pe Stadionul Cologne din Koln, sambata 22 iunie 2024. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Povestea cu ”forța grupului”

Să trecem rapid peste discursul lui Edi în care ideea principală a fost ”forța grupului”. A sunat cam corporatist, dar e clar că selecțonerul a folosit această abordare pentru a substitui prin unitate lipsa valorilor fotbalistice concrete. România a plecat la Euro 2024 cu o cotă totală de Transfermarkt de 93 de milioane de euro, singura dintre cele 24 de participante etalonată la mai puțin de o sută de milioane.

Fițe sau lucruri concrete?

În scrisoarea sa de despărțire, Iordănescu junior a invocat motivele familiale, asociate cu supraîncărcarea psihică. A negat existența vreunei oferte concrete și ne-a lăsat să înțelegem că n-ar fi fost suficient susținut de conducerea FRF în momentul în care atacurile asupra sa (nu atâât din presă, cât mai ales cele venite din partea unor oameni din fotbal) depășeau granițele spațiului tehnico-tactic și deveneau atacuri la persoană, inclusiv la familie. E acesta un motiv concret să nu mai continui la echipa națională sau la mijloc au fost și banii, deși Edi a exclus categoric această variantă?

Să vorbim și despre bani

Totuși, poate că a contat și partea financiară. În clasamentul salariilor selecționerilor de la Euro 2024 Edi a ocupat locul 23 din 24, doar francezul Willy Sagnol, selecționerul  Georgiei, fiind sub el, dar nu cu mult. Leafa lui Iordănescu junior (fără primă de calificare) a fost în jur de 250 de mii de euro pe an. Iată și alte retribuții ale unor selecționeri de la Euro 2024 reprezentând țări cu potențial economic apropiat de al României:

Mathiaz Kek (Slovenia) – 450 de mii anual

Francesco Calzona (Slovacia) – 600 de mii

Marco Rossi (Ungaria) – 1 milion.

Observați că Iordănescu a obținut la Euro 2024 performanțe măcar egale, dacă nu superioare, cu ale celor enumerați.

Și-acum? Pare-se că Hagi…

A fost până acum un fel de retrospectivă. Aceasta aparține trecutului, iar viitorul nu e foarte clar. Ultimele informații (din surse Fanatik, de regulă extrem de bine documentate) spun că opțiunile federale se îndreaptă în primul rând spre Gică Hagi. Dar sunt două probleme, restrânse de fapt la una singură: Farul Constanța. În primul rând se pare că Hagi ar dori să activeze concomitent și la națională, și la clubul său. Apoi, admițând că Gică ar reunța să antreneze Farul, ar mai fi la mijloc un evident conflict de interese: cum să fii concomitent și selecționer, și acționar la un club de la care selecționezi jucători? Că nu prea e în regulă?!

Gheorghe Hagi reactioneaza in meciul de fotbal dintre Otelul Galati si Farul Constanta, din cadrul Superligii Superbet, desfasurat pe Stadionul Otelul din Galati, luni 22 iulie 2024. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Lasă un comentariu