Florinel 007 Coman, agent deloc secret

Imaginați-vă că sunteți Florinel Coman. Și că mâine trebuie să intrați în vestiarul echipei al cărei, în teorie cel puțin, sunteți lider. Tuns, ras, frezat, dichisit, tot ce trebuie pentru liderul new age al vestiarului. Și intri. Și vreo 60 de ochi se uită chiorâș la tine. Pentru că tu, liderul, i-ai dat în gât la patron că-s slabi. Nu că ei n-ar ști asta, dar mai păcălești nițel fotbalul până ajungi pe la o echipă de mâna a doua de la arabi. Nu că Florinel ar fi vreo piesă fără de care fotbalul de la noi nu poate supraviețui. NU! E un alt jucător de duzină, care s-a mulțumit cu un salariu uriaș pentru nivelul de trai din România și n-are de ce să mai tragă tare. Are bani să trăiască viața asta, lejer.

Așa, revenim. Și intri tu în vestiarul doldora cu vedete de carton, după ce șeful tău le-a zis tuturor cetățenilor acestei țări că tu ești cârtița din vestiar. Trompetă, spion, iscoadă, ce mai vrea fiecare să adauge. Adică tu îți dai în gât colegii, și nu le zici de bine. Cum să se mai uite oamenii ăia la tine? Cum să-ți mai dea Olaru vreo pasă, că doar erai preferatul lui. Nu contează că e posibil să ai dreptate. Nu contează că ai tăi se ascundeau de minge sau că maestrul Haralambie i-a așezat în mai prost decât un începător la FIFA pe calculator? Vestiarul pe care-l conduce, acum, Coman a fost unul greu tare. Șefi au fost Iordănescu, Tudorel Stoica, Lăcătuș (chiar dacă nu vrea să o recunoască mereu), Panduru, Rădoi sau Chiricheș. Acum e Florinel. Rădoi mergea și el la patron, e drept. Era de-al casei. Dar se ducea acolo ca să-și apere echipa. Să-i ceară patronului să dea banii pe care i-a promis. Să explice, nu să acuze. Nici prin cap nu-mi trece să-l compar pe Florinel cu Rădoi. Vă aduceți aminte de Rădoi la Bistrița când și-a tăiat mână pentru că echipa lui nu câștigase? Acum luați imaginea lui Florinel la Ovidiu, la finalul sezonului trecut, când Farul a întors rezultatul. Ce a făcut „magicianul”? S-a supărat ca băieții de clasa a treia la miuța, și-a luat jucăriile și a plecat la vestiare. Și nimănui din conducerea echipei nu i s-a părut ciudat. Nimeni n-a ieșit să-l arate cu degetul pe Florinel. Să-l amendeze, că așa era normal. Ba din contră, l-au ridicat în slăvi de zici că era copia fidelă a lui Maradona și se bătea toată Europa pe el. Înțelegi de ce nu te ia nimeni, Florinele? D-asta o să rămâi pe veci la FCSB. Și pentru că nu le dai mingea colegilor tăi. Care te-au apărut când i-ai lăsat singuri pe teren la Ovidiu deși mai erau minute bune de jucat.

 

Dacă e să ne uităm pe cifre, Coman nici măcar n-a fost cel mai bun jucător trimis de nea Gigi pe teren, contra Rapidului. A luat notă mai mică decât Dawa, de exemplu. În rest, n-a prea rupt gura târgului: a tras de două ori la poartă, o dată pe lângă. A driblat de 6 ori și a câștigat de doar 6 ori duelurile cu adversarul său direct. În rest, zero pe linie. Și că veni vorba de celebrele pase, nici aici nu prea i-a ieșit: și-a nimerit coechipierii de 30 de ori, din 68 de încercări.

 

Eu nu-s specialist, nici antrenor, doar mă uit la fotbal ca orice alt chibiț din România.  Dar senzația mea este că nici ceilalți 9 coechipieri n-au avut cu cine să joace. Și tot eu, dacă eram în locul lui Florinel, mă pâram singur la patron: „sunt slab bre, n-au ăștia cu cine să joace!” Și totuși, cum o fi fost primit Coman în vestiar?

Lasă un comentariu