La pomul lăudat chiar trebuia să te duci cu sacul. Iar Craiova-Dinamo, chiar a fost pomul lăudat de data asta. Încântător start de sezon în Bănie. Cu de toate: goluri, rătări uriașe, două echipe care n-au refuzat fotbalul. Oltenii mai buni, câinii cu un portar uriaș. La doar 21 de ani, Roșca n-a putut fi bătut decât din penalty. În rest, i-a scos din minți pe oamenii lui Gâlcă.
Cu Mitriță-nainte!
Gazde și cu mare nevoie de revanșă după meciul tur, oltenii au intrat mai bine-n joc. Dar previzibili în același timp. Totul trebuie să fie controlat de Mitriță, orice minge trebuie să treacă pe la vedeta Craiovei. Și Kopic a știut asta. Păzit bine, golgeterul gazdelor n-a mișcat în startul meciului. Bine, vreo 30 de minute nu a mișcat nimeni, poate cu excepția lui Cîrjan, cel care a avut o ocazie incredibilă de a da lovitura pe Ion Oblemenco. S-a încurcat însă în propriile idei dintr-o poziție în care un fotbalist mare nu dă greș. Fără Homawoo și Olsen, haita lui Kopic nu s-a speriat de studenți. Același joc curajos, ofensiv, cu posesie, de parcă jucau acasă încurajați de vreo 30 000 de oameni. Tare departe actuala echipă a lui Dinamo de cea care în sezonul trecut se chinuia să nu pice-n liga a doua.
Degeaba însă, dacă nu ai și un Mitriță, fix când e mai mare nevoie de el. Mijlocașul a luat o acțiune pe cont propriu, Boateng are o intrare de începător și e penalty. Tot Mitriță bate, fără vreo șansă pentru Roșca. E cumva momentul în care începe tăvălugul oamenilor lui Gâlcă. Baiaram e servit genial de Mitriță, dar îl ia la țintă pe portarul câinilor dintr-o poziție din care nu ratează nimeni. Câteva zeci de secunde mai târziu e rândul lui Mitriță să-i scoată din minți pe oamenii din tribună. Mora inventează o pasă în spatele liniilor inamice, Mitriță gândește prea mult și Boateng respinge în corner. De remarcat modul în care s-a apărat dinamovistul după momentului penalty-ului. A evitat să-l atace decisiv pe jucătorul Craiovei și l-a împins cât mai departe de poarta lui Roșca. Craiova intra-n avantaj la vestiare, dar posesia e zdrobitor în favoarea oamenilor lui Kopic.
Alexandru Roșca a încasat abia al doilea gol de când apără la Dinamo. Primul, a fost tot din penalty, în meciul cu Sepsi de la finalul anului trecut
Oltenia vs Roșca
Kopic schimbă primul, după pauză. Alexandru Pop, care de cele mai multe ori a părut o simplă umbră pe teren este înlocuit cu Iulius Marginean. Iar la prima ocazie importată, Dinamo a dat lovitura. Boateng a urcat la corner și a reluat impecabil la colțul scurt centrarea lui Milanov. Nicio șansă pentru Laurențiu Popescu, aflat la meciul 100 în Liga 1. Și ca să fie tacâmul complet, Boateng a luat și al patrulea galben și va rata duelul cu frații din Cluj etapa viitoare.
„E frustrant să ai 4-5 ocazii și să nu câștigi. Din câte îmi aduc aminte, au avut cornerul și încă o fază. Nimic mai mult. În unele momente au dominat, dar ne-am revenit și am avut ocaziile mai clare. Păcat, îmi doream să înscriem cât mai mult. Echipa a arătat bine și în pregătire. Nu a fost să fie. Am dat de un portar care a făcut un meci mare.
V-am spus că e mai greu pentru noi să luăm ceea ce ne dorim tot timpul, trebuie să alegem bine. Avem discuții cu unii atacanți. Sperăm să vină săptămâna viitoare, cel puțin unul. Putem să mai îmbunătățim jocul. Vine alt meci important, cu Rapid, ne dorim ca în urma unui joc foarte bun să și câștigăm. Sper ca ratările să se întoarcă, să fie un echilibru în fotbal, iar la următoarele meciuri să marcăm mai cu ușurință”, Constantin Gâlcă, antrenor Universitatea Craiova
Și de aici încolo e povestea lui Roșca. Portarul de 21 de ani al lui Dinamo i-a scos din minți pe olteni. A avut două intervenții uluitoare în doar un singur minut: prima dată a blocat reluarea acrobatică a lui Lukic, apoi pe Mitriță pe care niciun fundaș al câinilor nu a reușit să-l blocheze. Universitatea Craiova-Dinamo se termină 1-1, iar oamenii lui Kopic vin la București cu un punct uriaș și rămân pe podium, la trei puncte de liderul U Cluj și unul de rivalii de la FCSB.
”Nu vreau să iau gol nici din penalty. Pentru oricine e ceva enorm, e minunat. Cânți cu fanii, te felicită toată lumea… Ușor-ușor nu mai am emoții. În primul rând, le mulțumesc lui Mister și lui Caparco. Mi-au dat continuitate și au avut încredere în mine. I-am răsplătit. Nu cred că am mai avut atâtea mingi grele într-un meci. Am venit să luăm cele 3 puncte, așa facem la fiecare meci, dar nu pot să spun că a fost un rezultat echitabil. Au avut multe ocazii. L-am urmărit pe Mitriță, înainte de partidă, dar nu doar pe el. La fiecare meci facem asta!”, Alexandru Roșca, Dinamo
Dinamo cu posesia, oltenii cu ocaziile
Povestea meciului de pe Oblemenco seamănă cumva cu ceea ce s-a întâmplat vineri seara, pe Arena Națională la FCSB-Hermannstadt. Cu o singură excepție: Dinamo nu a refuzat jocul, ba chiar a venit în Bănie să joace fotbal. Că nu prea i-a ieșit, e altă poveste, dar matematica zice că a plimbat mai mult mingea decât echipa lui Gâlcă. În rest, puțin măcel. Craiova a avut patru șanse mari de a înscrie, oaspeții doar pe cea din care a venit golul lui Boateng. Raportul șuturilor este de 11-7 în favoarea oltenilor, 6-1 fiind raportul șuturilor pe poartă. Interesant este că toate cele șase mingi trimise pe poarta lui Roșca au venit exclusiv din interiorul careului. De 24 de ori au jucat gazdele mingea în suprafața de pedeapsă a lui Dinamo, în timp ce bucureștenii au făcut-o de 18 ori.
„La pauză trebuia să fie 3-0. Nu am marcat, apoi am avut două ocazii imense, prin mine și Lukic. Dacă nu dai gol singur cu portarul… supărarea e mare. Dacă la pauză era 3-0, eu zic că era scorul corect. Nu știu, nu a vrut să intre, vă dați seama că ne dorim să marcăm, dar nu a intrat. Sperăm că va intra la meciul următor. Un joc bun, două echipe care se bat la campionat.
Am spus la pauză că trebuie să intrăm mai atenți. A fost o minge pe care Maldonado trebuia să o respingă foarte ușor, dar a dat-o în corner. S-a terminat 1-1, când trebuia să fie 4-1, 5-1 pentru noi. Nu vreau să fiu arogant. Pot să spun că am pierdut două puncte. Sunt echipe puternice și avem nevoie. Ne așteaptă un meci dificil cu Rapid, sperăm să nu mai ratăm atât” Alexandru Mitriță, Universitatea Craiova
Surprinzător dacă ținem cont de calitatea tehnică a fotbaliștilor antrenați de Gâlcă, la capitolul pase precise, Dinamo domină copios. Dacă oaspeții au reușit 489 de pase corecte, oltenii s-au oprit la 319. Tot Dinamo e mai bună și când vine vorba despre duelurile câștigate: 59% dintre ele fiind acontate de câini. Mai rămâne de remarcat un lucru. Roșca a avut cinci intervenții decisive în fața ofensivei gazdelor. În rest, dincolo de matematica rece, rămâne un 1-1 care o ajută doar pe Universitatea Cluj.
Toată lumea a jucat pentru U Cluj
Știu că sună a clișeu, dar chiar toată lumea a jucat etapa asta pentru Universitatea Cluj. Începând de la mizeria incredibilă pe care a făcut-o Istvan Kovacs la meciul liderului cu Gloria Buzău, până la egalurile scoase de FCSB și CFR. Cumva, parcă nimeni nu a vrut să o detroneze pe U de pe primul loc al clasamentului. Culmea, de data asta, pe „Bursucul” Petrescu, chiar l-au furat arbitrii. În rest rămâne un mare semn de întrebare dinspre Universitatea Cluj. O tăcere primordială după meciul cu cea mai slabă echipă din prima ligă. Altădată teribil de vocali în ceea ce privește delegările, oficialii echipei din orașul lui Emil Boc și-au lipit complet buzele după ce un arbitru din Cluj le-a câștigat meciul din fața unui monitor.
