Preview, etapa 16: Bergodi își înfruntă fosta echipă. Derby cu numele la Craiova

Prima etapă a returului din Superliga României programează câteva meciuri tari, cum este și cel de debut, dintre Sepsi și Rapid. Ca nume, am putea considera un derby și întâlnirea dintre Universitatea Craiova și Dinamo, dar „câinii” sunt acum o echipă de retrogradare. Cel mai echilibrat joc este cel de la Ovidiu, dintre Farul și Hermannstadt.

Vineri, 10 noiembrie, ora 20:30

Sepsi Sf. Gheorghe (locul 8) – Rapid București (locul 3)

Precedentul meci dintre Sepsi și Rapid a fost cu scandal. Fanii giuleșteni prezenți pe arena din Sfântu Gheorghe au părăsit tribunele, în semn de solidaritate cu suporterii bucureșteni cărora nu li s-a permis accesul, pentru că erau peste numărul convenit.

Poate fi scandal și acum, dar în vestiarul lui Sepsi, dacă fluierul final nu va consfinți victoria sau măcar o remiză meritorie. Băieții lui Liviu Ciobotariu păreau să fi depășit seria negativă din campionat, dar au dezamăgit din nou în etapa precedentă, făcând egal acasă cu Petrolul (0-0). Totuși, dacă ne uităm pe clasament, covăsnenii nu sunt departe de zona play-off-ului. Petrolul, echipa de pe locul 6, are doar două puncte avans.

Problema este că toate echipele din față joacă bine. Și mai e o problemă: Sepsi a marcat doar 18 goluri în 15 jocuri, fiind una dintre ofensivele slabe din Superligă. Din cele 18 reușite, 5 au fost într-un singur meci, cel cu „lanterna” FC Botoșani (5-2).

Cu toate acestea, este de așteptat ca Rapidul să aibă viață grea la Sfântu Gheorghe. Giuleștenii mizează pe faptul că antrenorul Cristiano Bergodi îi cunoaște bine pe jucătorii lui  Sepsi, pe care i-a antrenat mult timp. Un alt argument pentru un rezultat bun este jocul ofensiv: rapidiștii au marcat minim două goluri în 5 din ultimele 6 partide de campionat. Lipsesc Rrahmani și Petrila, accidentați, dar „alb-vișiniii” au bătut-o pe FCSB, în deplasare, chiar și fără ei (2-1), în etapa precedentă.

Din lot face parte și noua achiziție, atacantul Tsoumou, care nu a mai evoluat din februarie. Bergodi crede că acesta poate juca măcar jumătate de repriză. Pe de altă parte, Kevin Soni nu este pregătit să intre.

Pronostic: Ambele marchează

 

Sâmbătă, 11 noiembrie, ora 14:00

„U” Cluj (9) – Petrolul Ploiești (6)

După șase meciuri fără înfrângere, „U” a pierdut pe teren propriu în fața celor de la FC Voluntari (1-2). A fost o surpriză, pentru că echipa antrenată de Ioan Ovidiu Sabău era „pe val”. Din fericire pentru „șepcile roșii”, șansa reabilitării în fața propriilor fani vine repede.

Jucătorul cheie al Universității este mijlocașul Dan Nistor, cel mai eficient jucător din prima ligă (8 goluri marcate și 6 assist-uri). El a reușit și cele mai multe pase (537, dintre care 79,5% au ajuns la destinație).

Va lipsi Chipciu, care este suspendat pentru cumul de „galbene”.

Petrolul are o singură înfrângere în ultimele 12 etape, dar nu se poate lăuda nici cu prea multe victorii. De fapt, a bifat un singur succes în ultimele 9 meciuri. Dacă tot suntem la capitolul statistică, să spunem că 4 din ultimele 6 jocuri din Superligă ale „lupilor” au fost remize albe!

Formația pregătită de Florin Pîrvu este foarte organizată și poate pune probleme oricărui adversar care nu are un plan ofensiv bine pus la punct.

Fundașul stânga Țicu este suspendat, iar mijlocașul Hanca este accidentat. În schimb, fundașul dreapta Doua revine după suspendare.

Pronostic: Sub 2.5 goluri

 

Sâmbătă, 11 noiembrie, ora 18:45

Poli Iași (12) – CFR Cluj (2)

Poli Iași a avut un tur de sezon regulat nici prea-prea, nici foarte-foarte. Echipa antrenată de Leo Grozavu nu s-a dezis de statutul de nou-promovată, înregistrând cinci înfrângeri în primele șase runde. Apoi, și-a mai revenit, o dată cu integrarea jucătorilor achiziționați în vară.

Doar un meci a pierdut Poli în ultimele nouă etape (2-3 în deplasarea de la Rapid). Vine după trei remize la rând, dar are gânduri mari înainte de disputa cu CFR. „Pornim cu dorința de a câștiga jocul, nu cu gândul de a nu lua multe goluri”, a anunțat Grozavu, care poate conta pe toți jucătorii din lot.

Așa cum constata și antrenorul Andrea Mandorlini, echipa sa a picat testul cu FC Hermannstadt, pierzând la Sibiu (0-1). Astfel, clujenii au ratat ocazia de a profita de pasul greșit făcut de FCSB (1-2 cu Rapid).

Tehnicianul italian a avut o discuție tensionată cu președintele Cristi Balaj după eșecul din etapa precedentă. Este clar că șefii din Gruia nu pot accepta decât o victorie în disputa cu Poli. Ceferiștii au câștigat cu 2-0 ultima confruntare de pe stadionul „Emil Alexandrescu”.

Din lotul deplasat în Moldova nu face parte atacantul spaniol Jefte Betancor, care își va rezilia contractul cu CFR pentru că nu acceptă statutul de rezervă. Lipsește în continuare fundașul central Boben (probleme medicale). Fundașul stânga Mario Camora s-a accidentat și el în etapa precedentă și este incert.

Pronostic: Victorie CFR Cluj

 

Sâmbătă, 11 noiembrie, ora 21:00

Farul Constanța (7) – FC Hermannstadt (4)

Farul nu reușește să câștige de patru etape. A fost foarte aproape de victorie în runda precedentă, când a întâlnit-o pe teren propriu pe FC Botoșani. Artean a deschis scorul în minutul 61, dar echipa lui Hagi a fost egalată în minutul 89, de Dican, după mai multe decizii greșite ale patronului-antrenor.

Una dintre explicațiile pentru rezultatele sub așteptări poate fi lipsa agresivității. Campioana este pe primul loc în topul sportivității, cu numai 169 de faulturi făcute în 15 jocuri și 29 de cartonașe galbene primite. La polul opus se află Oțelul Galați, cu 272 de faulturi comise și 42 de „galbene”. Hagi nu poate conta pe mijlocașul ofensiv Amine Benchaib, accidentat.

Dobrogenii au un duel cât se poate de dificil în runda a 16-a, în care la Ovidiu vine FC Hermannstadt. Dacă ne raportăm la meciul câștigat de sibieni contra lui CFR Cluj, 1-0, ne putem gândi că Farul are șanse mici să obțină victoria.

Echipa antrenată de Marius Măldărășanu s-a luat la „trântă” cu puternica echipă clujeană și s-a impus. FC Hermannstadt a dominat jocul cu CFR atât fizic, cât și tehnic. Mino Sota a fost imperial la mijlocul terenului, Alhassan a jucat și el bine box to box, iar Neguț a fost omul meciului, el înscriind un gol de generic.

Sibienii nu au mai pierdut din etapa a 4-a și sunt pe loc de play-off. Vor lupta pentru calificarea în această fază a campionatului, dar nu pot juca în cupele europene în sezonul 2024-2025, întrucât nu vor ieși foarte curând din insolvență.

Pronostic: X2

 

Duminică, 12 noiembrie, ora 13.30

FC Botoșani (16) – FC Voluntari (13)

După surprinzătoarea lovitură dată duminică pe terenul campioanei Farul, unde FC Botoșani a reușit să scoată un punct printr-o egalare produsă în minutul 89, patronul Valeriu Iftime a decis să meargă deocamdată pe mâna antrenorului interimar Andrei Patache. La doar 36 de ani, acesta primește șansa de a antrena mai mult în Liga 1 după ce și-a încheiat cariera de fotbalist chiar astă-vară.

Fostul fundaș dreapta e păstrat pe bancă după plecarea lui Dan Alexa, care nu obținuse nicio victorie în 13 etape (în ultimele 6 se înregistraseră numai înfrângeri).

Cine se uită peste numele din echipa moldoveană vede că nu sunt chiar ciurucuri. Cel mai cunoscut publicului român este, fără discuție, fostul internațional Romario Benzar, dar acolo se află și vreo 5 străini, aduși conform strategiei cunoscute a lui Iftime – pariuri care, dacă devin câștigătoare, se transformă în milioane de euro.

Este foarte greu de spus dacă surpriza de la Farul se poate repeta și acasă, cu FC Voluntari. Oaspeții vin însă fără unul dintre jucătorii importanți, Nicolae Carnat, eliminat etapa trecută, la Cluj. Voluntari a făcut un joc foarte bun pe terenul „Șepcilor roșii” și a câștigat chiar dacă a jucat în 10 oameni 25 de minute. Și aici avem un antrenor care transpiră din greu. Ilie Poenaru urma să fie dat afară dacă pierdea la Cluj, dar victoria i-a dat un răgaz. Un nou succes ar face ca șansele unei înlocuiri cu Claudiu Niculescu ori Nicolae Dică să scadă.

FC Voluntari a început extrem de prost sezonul, dar în ultima lună și-a îmbunătățit jocul și are acum o apărare bună. În ultimele 5 etape a luat doar 3 goluri, ceea ce i-a permis să remizeze cu FC FCSB și Universitatea Craiova.

Palmaresul recent este favorabil tot ilfovenilor, care au câștigat ultimele 3 întâlniri cu FC Botoșani.

Pronostic: FC Voluntari nu pierde

 

Duminică, 12 noiembrie, ora 16.00

Univ. Craiova (5) – Dinamo (15)

Ambele formații traversează o perioadă foarte proastă. Oltenii n-au mai câștigat de aproape o lună și jumătate în Liga 1, ocazie cu care s-au îndepărtat foarte mult de podium, așa că a fost adus un nou antrenor, bulgarul Ivailo Petev – unul dintre cei mai experimentați tehnicieni din țara vecină. Problemele din Bănie sunt însă multiple și nu toate țin de banca tehnică. Patronul Mihai Rotaru are obiceiul să se joace de-a Gigi Becali, adică se bagă în echipă. În lotul altminteri valoros cu numele sunt mulți blazați, precum Mitriță, Ivan și Markovici.

Dată fiind schimbarea produsă acum, e dificil de anticipat cum va juca echipa. Teoretic, CS Universitatea Craiova pornește mare favorită, dar așa a fost și cu U Craiova 1948 (1-1), Petrolul (1-3) și Voluntari (0-0) în ultima lună, meciuri din care a scos foarte greu două puncte.

Dinamo, pe de altă parte, nu pare capabilă să mai producă surprize. În ultima etapă, la UTA, a avut un joc extrem de slab, fiind bătută (scor 1-2) în al patrulea minut de prelungiri, din penalty. Ultima victorie a „roș-albilor” a fost realizată în Cupa României, tocmai în luna august!

Suporterii bucureștenilor își vor face datoria până la capăt, și în acest meci, anunțându-se sosirea în Bănie a 2.300 de oameni din galerie. Dar pentru olteanul Ovidiu Burcă, antrenorul dinamovist, asta nu înseamnă decât o presiune în plus. Creditul de care s-a bucurat după ce i-a promovat astă-primăvară pe „câini” s-a cam terminat. Sistemul ajută formații aflate în situația celor de la Dinamo, pentru că înjumătățirea punctelor la primăvară, în play-out, va reduce masiv diferența față de cei aflați pe locurile salvatoare. Dar problema adevărată e că Dinamo nu joacă mai nimic. Probabil că scadența va veni la iarnă.

Pronostic: CS Universitatea Craiova câștigă

Duminică, 12 noiembrie, ora 21.00

FC FCSB (1) – U Craiova 1948 (14)

Deși se întâlnesc echipe aflate în situații diferite în clasament, acesta nu e decât un alt meci al etapei în care adversarele vin după o serie de rezultate slabe. FC FCSB n-a mai bătut pe nimeni de o lună, ba chiar în ultima etapă a pierdut acasă, scor 1-2, cu marea rivală Rapid. Colac peste pupăză, nu-l poate folosi pe al doilea marcator al echipei, Compagno. Italianul a fost cumpărat de la U Craiova 1948 și printre clauzele tranzacției este și aceea că n-are voie să joace contra oltenilor patronați de Mititelu. Acesta li se alătură lui Octavian Popescu (care a fost oricum printre cei mai slabi jucători etapa trecută) și Pantea. Amândoi vor fi suspendați pentru cumul de cartonașe galbene.

Există și un atu mai degrabă psihologic pentru gazde, FCSB nu a pierdut niciodată cu formațiile patronate de Adrian Mititelu (indiferent dacă s-au numit Universitatea Craiova ori FCU Craiova 1948). Din ultimele 4 partide, FCBS a câștigat două și a remizat în alte două.

FCU Craiova 1948 a obținut un rezultat bun (1-1) etapa trecută, în deplasarea la rivala CS Universitatea Craiova, dar în condițiile unei prestații slabe a gazdelor. În ansamblu, echipa lui Adrian Mititelu stă destul de prost. Ultima victorie în campionat s-a realizat pe 15 septembrie, acum două luni, la codașa Dinamo. De atunci s-au schimbat deja de două ori antrenorii, iar ultimul poposit pe bancă, italianul Giovanni Constantino, are în palmares două remize și o înfrângere (victoria din Cupă, cu CSM Zalău, nu o luăm în calcul).

Totuși, echipa are câțiva jucători valoroși, între care golgheterul la zi al Ligii 1, Aurelian Chițu (9 goluri). Mai sunt însă în echipă și căpitanul Achim, Sidibe, Bahassa și Blănuță.

Pronostic: Ambele echipe marchează

 

Luni, 13 noiembrie, ora 20.30

UTA Arad (10) – Oțelul Galați (11)

Deși aparent neinteresant, acesta este unul din meciurile etapei care chiar ar merita atenție. UTA este într-un reviriment puternic, n-a mai pierdut în Liga 1 de 7 etape și, mai mult decât atât, echipa lui Mircea Rednic a reușit remize importante cu campioana Farul (2-2) și actuala ocupantă a locului 3, Rapid (2-2). În ultimele două meciuri de campionat, când a întâlnit adversari mai slabi, a câștigat: 3-2 în deplasare la U Craiova 1948 și 2-1 acasă cu Dinamo.

Această ascensiune nu poate fi însă văzută de arădeni pe viu, pentru că UTA își dispută partidele considerate pe teren propriu în alte orașe. După 3 jocuri la Oradea, întâlnirea cu Oțelul se va juca la Sibiu, din cauză că noul gazon de pe stadionul „Francisc Neuman” nu e gata.

De data asta, Rednic și arădenii dau peste regina remizelor din Liga 1, Oțelul Galați. Autoare a 11 egaluri în 15 etape, formația antrenată de Dorinel Munteanu se laudă și cu cea mai bună apărare din campionat.

Oțelul nu a mai câștigat din septembrie, dar există o explicație cât se poate de solidă: în aceste 5 partide (4 în Liga 1, una în Cupă) a avut printre adversare FCSB, CFR Cluj și Farul Constanța. Totuși, chiar și așa, gălățenii n-au pierdut, de fapt, decât o singură dată în acest timp, în rest înregistrându-se – cum altfel? – egaluri.

Oțelul practică unul dintre cele mai închise și inestetice jocuri din Liga 1, dar deocamdată este eficientă și nou-promovata stă foarte bine în clasament. În ultima etapă, la Iași, oaspeții au egalat la singurul șut pe poartă, care a venit în minutul 79.

Pronostic: Sub 3 goluri marcate

Lasă un comentariu