După ce v-am prezentat primele patru optimi de finală de la Euro, Elveția – Italia, Germania – Danemarca, Anglia – Slovacia și Spania – Georgia, analizăm azi ultimele patru confruntări din această fază a competiției, printre care și meciul tricolorilor.
Luni, 1 iulie, ora 19:00
Franța vs Belgia
Franța a terminat pe locul secund în grupa B, cu 5 puncte, după 1-0 cu Austria, 0-0 cu Olanda și 1-1 cu Polonia, jucând economicos și nespectaculos. Elevii celui mai longeviv selecționer de la Euro 2024 (Didier Deschamps este în funcție din 2012) nu au marcat niciun gol din acțiune! Austria și-a dat autogol, iar golul contra Poloniei a fost marcat de Mbappe din penalty.
Starul care a semnat recent cu Real Madrid a evoluat cu mască în jocul cu polonezii, având nasul spart de la primul meci. În întâlnirea cu olandezii a fost rezervă neutilizată. Este evident că masca îl incomodează pe cel mai bun jucător al naționalei Hexagonului.
Aflată în Top 2 favorite înaintea începerii turneului final, Franța mai degrabă a dezamăgit. Are un mijloc puternic, însă în atac este „restantă”. Se vede lipsa unui vârf împins de calitate, așa cum era Benzema. Giroud are 37 de ani și nu mai poate să alerge cum o făcea odată. Francezii au a doua cea mai slabă ofensivă din competiție. Doar Serbia a marcat mai puțin (un gol).
Belgienii reprezintă un adversar care îi convine Franței, pentru că atacă. Echipa lui Dechamps e letală pe contraatac, Mbappe (35 km/h), Dembele și Barcola (ambii 33,9 km/h) fiind cei mai rapizi fotbaliști din lot.
Belgia a terminat pe locul secund în grupa B, după România. Elevii lui Tedesco au început cu stângul (0-1 cu Slovacia), au continuat cu o victorie (2-0 cu România) și au terminat cu un egal (0-0 cu Ucraina), în huiduielile fanilor. Este deja tradiție ca belgienii să dezamăgească la turneele finale.
„Diavolii” sunt pe locul 3 în ceea ce privește numărul de atacuri (174 în 3 meciuri), însă presiunea pusă pe careul advers este cam sterilă. Cele două goluri din partida cu România nu au venit în urma unor construcții laborioase, ci după o greșeală a „tricolorilor” la mijlocul terenului și după o degajare a portarului Casteels.
Dacă nu ar fi existat VAR, Romelu Lukaku ar fi fost golgheterul la zi al Euro 2024. I s-au anulat trei goluri, două cu Slovacia și unul cu România, toate pe bună dreptate. Atacantul Lukebakio revine în echipa belgiană după suspendare.
Franța și Belgia s-au mai întâlnit de 18 ori. „Cocoșii” au câștigat de 7 ori, iar belgienii de 5 ori. Ultima întâlnire a fost în Nations League 2020-2021, când francezii s-au impus cu 3-2.
Predicția Golazzo: Victorie Franța (cotă 1.95)
Luni, 1 iulie, ora 22:00
Portugalia vs Slovenia
Portugalia a terminat pe locul 1 în grupa F, la egalitate de puncte cu Turcia. Faza grupelor nu a reprezentat „o plimbare în parc” pentru campioana europeană din 2016. În prima etapă, lusitanii au întors scorul în prelungiri contra Cehiei (2-1), beneficiind de un autogol și de o greșeală mare a aceluiași fundaș ceh, Hranac. Pe Turcia au învins-o lejer (3-0, cu un alt autogol), dar a urmat înfrângerea din ultima rundă, 0-2 cu Georgia, considerată blat de unii specialiști, pentru a evita Olanda în „optimi”.
Ce-i drept, cu excepția lui Cristiano Ronaldo, în confruntarea cu gruzinii au fost folosiți jucători care în mod normal sunt rezerve. Portugalia este pe locul 2 în clasamentul șuturilor expediate (54) și a fost echipa cu cele mai multe atacuri în prima fază a Euro 2024 (213).
Cristiano Ronaldo are 8 pase decisive la CE și trebuie să dea gol ca să devină cel mai în vârstă marcator de la Euro și singurul fotbalist din istorie care înscrie la 6 turnee consecutive. Contra Georgiei i s-a refuzat un penalty.
Mijlocașul ofensiv Rafael Leao revine după suspendare.
Slovenia este una dintre revelațiile turneului final din Germania. A pornit cu ultima șansă în grupa C, dar a reușit să termine înaintea Serbiei și la egalitate de puncte (3) cu Danemarca, formația de pe locul secund. Cele trei puncte au fost adunate din trei egaluri: 1-1 cu Danemarca, 1-1 cu Serbia, care a egalat la ultima fază, și 0-0 cu Anglia, după un meci în care s-a apărat cu obstinație.
Slovenia ocupă penultima poziție în clasamentul șuturilor expediate (25), expediind numai 7 pe spațiul porților adverse. Nu ajunge prea des în preajma celuilalt careu, chiar dacă nu se baricadează totdeauna în apărare. Mijlocașul Bijol are un procentaj de 89% de pase reușite (din 100).
De la sloveni va lipsi fundașul Janza, suspendat.
Va fi abia a doua confruntare dintre portughezi și sloveni. Cele două echipe au jucat un amical pe 26 martie 2024, câștigat cu 2-0 de Slovenia (au marcat Cerin și Elsnik).
Predicția Golazzo: Peste 2 goluri total asiatic (cotă 1.55).
Marți, 2 iulie, ora 19:00
România vs Olanda
România a câștigat în premieră o grupă de la turneul final al Campionatului European după ce a învins-o în prima etapă pe Ucraina (3-0), apoi a pierdut în fața Belgiei (0-2), iar în ultimul joc a remizat cu Slovacia (1-1), ultimul un rezultat previzibil, ținând cont de faptul că ambele s-au calificat cu acest scor. Dar meciul nu a fost nici pe departe blat, existând ocazii mari de o parte și de cealaltă.
Per total, până acum a fost o prestație peste așteptări a „tricolorilor”, care au impresionat prin dăruire și prin capacitatea de a verticaliza. Pe lângă cele patru goluri marcate, au fost și alte ocazii. Nu o putem uita pe cea avută de Man, singur cu portarul, la 0-1 cu Belgia.
Pe de altă parte, jocul defensiv putea fi mai bun. România are cele mai puține recuperări dintre echipele calificate, 93. Olanda este pe acolo și ea, cu 94 de recuperări. Dacă este să alegem cel mai bun fotbalist român din faza grupelor, trebuie să îl nominalizăm pe Niță. Goalkeeperul în vârstă de 37 de ani este pe locul secund în topul portarilor cu cele mai multe intervenții salvatoare (13). Până și Donnarumma a avut mai puține (12)!
Cam multe greșeli individuale în partida cu slovacii, probabil și emoțiile au fost foarte mari.
În echipa lui Iordănescu jr. sunt câteva puncte fixe. Niță, Rațiu, Burcă, Drăgușin, Răzvan Marin, Marius Marin, Stanciu și Drăguș nu au cum să lipsească din echipa de start contra Țărilor de Jos. În locul lui Bancu (suspendat) va juca probabil Sorescu. Rămân de stabilit mijlocașii de bandă. Florinel Coman este mai util în defensivă decât Mihăilă, deci are prima șansă la titularizare, iar Ianis Hagi a fost foarte activ în partida precedentă, dar pe atac, și i-ar putea lua fața lui Dennis Man, chiar dacă mijlocașul ofensiv al Parmei este mai rapid.
Olanda s-a clasat pe locul 3 în grupa D, după Austria și Franța. Echipa pregătită de Ronald Koeman și-a respectat blazonul numai în primul joc, când a învins-o pe Polonia cu un gol marcat în minutul 83. A urmat întâlnirea cu Franța, în care Koeman a apelat la o „autobază” ce l-ar fi făcut invidios chiar și pe Sorin Cârțu. S-a terminat 0-0. Impresia proastă lăsată contra francezilor a fost consolidată prin înfrângerea din fața Austriei (2-3), în care s-au observat acute probleme defensive.
Olandezii au tras numai 10 șuturi pe poartă, în timp ce românii au reușit 14. Curios, Weghorst este ținut rezervă. Atacantul care a marcat golul victoriei cu Polonia are doar 38 de minute jucate la acest turneu final, în care a apucat să dea 13 pase, toate precise, una dintre ele fiind decisivă. Vârful lui Hoffenheim a înscris în 3 din cele 4 amicale jucate de naționala sa în acest an!
Reprezentativa Țărilor de Jos pare a fi sub Belgia, atât la nivel de joc, cât și ca vedete în compartimentul ofensiv. Depay și Simons nu se compară cu Lukaku și De Bruyne.
România a jucat de 10 ori până acum cu Olanda, batavii câștigând 8 meciuri. La turneul final al Campionatului European din 2008, olandezii au învins cu 2-0 în ultima partidă din faza grupelor, deși erau deja calificați, și ne-au trimsi acasă.
Predicția Golazzo: România +1,5 handicap asiatic (cotă 1.60)
Marți, 2 iulie, ora 22:00
Austria vs Turcia
Austria a câștigat o grupă cu Franța, Țările de Jos și Polonia. Este o performanță remarcabilă pentru echipa antrenată de neamțul Ralf Rangnick, care a început prost Euro 2024, cu o înfrângere în fața Franței (0-1, autogol Wober). Au urmat două victorii, 3-1 cu Polonia și 3-2 cu Țările de Jos. Cu 6 reușite, austriecii au al doilea atac de la Euro, după Germania (care a marcat 8 goluri).
Cifrele nu sunt mincinoase, pentru că Austria chiar este o echipă care atacă. Și cu Franța a avut șarje ofensive, dar a fost vorba și de puțin ghinion. În același timp, elevii lui Rangnick acoperă bine terenul, aflându-se pe locul 2 în topul recuperărilor, cu 132 de baloane „furate” adversarilor.
Interesant este că toate cele 5 goluri marcate de Austria (Țările de Jos și-au dat un autogol) au fost reușite de jucători diferiți: Arnautovic, Baumgartner, Sabitzer, Schmid și Trauner. Baumgartner și Sabitzer au și câte un assist.
Mijlocașul Wimmer este suspendat pentru cumul de cartonașe galbene.
Turcii au terminat pe locul 2 în Grupa F, la egalitate de puncte cu liderul Portugalia (6). Elevii lui Vicenzo Montella au avut golaveraj 5-5, după 3-1 cu Georgia în primul meci, 0-3 cu Portugalia în runda a doua și 2-1 cu Cehia în ultima partidă.
Montella are cu cine să lucreze. Hakan Calhanoglu (30 de ani) de la Inter Milano este unul dintre cei mai valoroși mijlocași din Europa, iar în față sunt doi „copii minune” de 19 ani, Arda Guler de la Real Madrid și Kenan Yildiz de la Juventus Torino. Calhanoglu a alergat cel mai mult în primele 3 jocuri (32,6 kilometri, cu o viteză maximă de 31,2 km/h).
Turcia are o strategie echilibrată. Nici nu se apără aglomerat, dar nici nu atacă supranumeric. Este pe locul 3 în topul șuturilor expediate (50), după Germania (57) și Portugalia (54).
Din păcate pentru Montella, Calhanoglu și fundașul Akaydin sunt suspendați, după ce au luat al doilea „galben” în jocul cu Cehia. Revine după suspendare fundașul Bardakci.
Austria și Turcia s-au mai întâlnit de 14 ori. Austriecii au câștigat de 6 ori, iar turcii de 7 ori. Ultima întâlnire a avut loc pe 26 martie 2024, cu prilejul unui amical câștigat cu 6-1 de elevii lui Rangnick!
Predicția Golazzo: Victorie Austria (cotă 1.93)
Salut! Sunt Florin Caramavrov, jurnalist de sport din 1993. Am scris la cele mai importante ziare de sport din România, Sportul românesc, Gazeta Sporturilor și Prosport. Sunt editorialist la Sport.ro și am fost invitat săptămânal la emisiuni tv pe ProX, Realitatea și, mai recent, pe playsport.ro. Am propriul site de sport, SPORTescu.ro, unde promovez performanțele sportive românești. Îmi puteți urmări zilnic comentariile pe pagina mea oficială de facebook: https://www.facebook.com/caramavrov/ Acum, ne vedem și pe Golazzo!