FCSB se află la 12 puncte distanță de urmăritoarele CFR și Rapid, după 4-0 cu UTA, meci în care Darius Olaru, golgheterul campionatului, a marcat toate cele trei goluri. Universitatea Craiova s-a împiedicat acasă de Farul (1-2), iar Rapid…
Mult a fost, hai că începe. Altădată așteptam cu lunile să se facă primăvară, să înceapă returul Diviziei A, Ligii 1 sau cum s-o mai fi numit de-a lungul timpului. Acum nici nu s-a terminat bine șoriciul și porcul…
Transferul de la Genoa la Tottenham, refuzarea lui Bayern, debutul, ezitarea aceea, reacțiile din presa britanică, apoi controversele de la noi. Am trăit o săptămână internsă, iar viitorul se anunță la fel de dens.
Oare toată lumea din…
Ani la rând am vorbit de „New Dinamo”, ani la rând fanii câinilor au visat la Champions League și la titlul de campioni. S-au ales cu o retrogradare, iar echipa lor nu mai sperie pe nimeni în România. Acum…
Am analizat cifrele fotbaliștilor de maximum 21 de ani (vârsta lui Radu Drăgușin) din Superliga României, în căutarea jucătorului care ar putea obține un transfer la o echipă importantă din Europa sau care ar putea face pasul spre naționala…
După aproape 13 ani pe banca lui Atletico Madrid, Diego Simeone pare să-și fi rătăcit reperele tehnico-tactice. Problema nu e neapărat că în campionat se află pe locul 5 și că a pierdut semifinala Supercupei Spaniei, ci mai ales…
La 21 de ani, Radu Drăgușin a devenit protagonistul celui mai mare tare transfer din istoria României! A plecat de la Genoa și a ales Tottenham, asta după ce a refuzat Bayern Munchen.
Da, ați citit fix cum trebuie:…
Nu mai e mult și ne întoarcem la ale noastre. Pe 19 ianuarie revine Liga 1, fix când apucăm să ne dezmorțim după caltaboșul și nelipsita piftie. Va fi, probabil, cea mai fierbinte iarnă după multă vreme. O luptă…
Marius Șumudică a pățit-o de două ori la rând, pe teren propriu, acolo unde se aud mai apăsat murmurele din tribună: 2-2 cu Adana Demirspor, 2-2 cu Pendikspor. De fiecare dată a condus cu 2-0 când trecuse de minutul…
Craiova lui Rotaru renunță la Yasmin Kurtic, CFR se desparte cu scandal de Yevgen Konoplyanka. Două nume mari ale fotbalului care au ajuns în România atunci când nu-și mai puteau ajuta cu nimic cluburile care i-au achiziționat.
Cele două…