FCSB și Rapid au câștigat, CFR Cluj și CSU Craiova au pierdut. Un procent de productivitate, 50 la sută, cam mic atunci când vine vorba de echipe care vor să ia campionatul.
Dincolo de aceste fapte care deja…
FCSB se află la 12 puncte distanță de urmăritoarele CFR și Rapid, după 4-0 cu UTA, meci în care Darius Olaru, golgheterul campionatului, a marcat toate cele trei goluri. Universitatea Craiova s-a împiedicat acasă de Farul (1-2), iar Rapid…
La nicio lună după intrarea în vacanța de iarnă, prima ligă de la noi se reia cu etapa a 22-a. Mai sunt doar nouă runde până la finalul sezonului regulat, după care vom afla cine intră în play-off și…
Mult a fost, hai că începe. Altădată așteptam cu lunile să se facă primăvară, să înceapă returul Diviziei A, Ligii 1 sau cum s-o mai fi numit de-a lungul timpului. Acum nici nu s-a terminat bine șoriciul și porcul…
Ani la rând am vorbit de „New Dinamo”, ani la rând fanii câinilor au visat la Champions League și la titlul de campioni. S-au ales cu o retrogradare, iar echipa lor nu mai sperie pe nimeni în România. Acum…
Am analizat cifrele fotbaliștilor de maximum 21 de ani (vârsta lui Radu Drăgușin) din Superliga României, în căutarea jucătorului care ar putea obține un transfer la o echipă importantă din Europa sau care ar putea face pasul spre naționala…
Nu mai e mult și ne întoarcem la ale noastre. Pe 19 ianuarie revine Liga 1, fix când apucăm să ne dezmorțim după caltaboșul și nelipsita piftie. Va fi, probabil, cea mai fierbinte iarnă după multă vreme. O luptă…
Craiova lui Rotaru renunță la Yasmin Kurtic, CFR se desparte cu scandal de Yevgen Konoplyanka. Două nume mari ale fotbalului care au ajuns în România atunci când nu-și mai puteau ajuta cu nimic cluburile care i-au achiziționat.
Cele două…
Cu toții știm că în Superliga României majoritatea echipelor nu transferă jucători pe bani, ci preferă să îi aducă liberi de contract în mare parte. Cu siguranță, acesta e un factor important al scăderii valorii campionatului nostru. Totuși mai…
Votul foarte divers al experimentaților jurnaliști de la Golazzo.club reflectă echilibrul și, totodată, lipsa de „vârfuri“ care au caracterizat fotbalul românesc pe plan intern în 2023. Oamenii care și-au prezentat opțiunile nu mai sunt ușor de impresionat, fiecare dintre…