FCSB și Rapid au câștigat, CFR Cluj și CSU Craiova au pierdut. Un procent de productivitate, 50 la sută, cam mic atunci când vine vorba de echipe care vor să ia campionatul.
Dincolo de aceste fapte care deja se știu, statistica spune cam același lucru. FCSB și Rapid s-au prezentat bine, celelalte două, oltenii și clujenii, slab spre foarte slab
S-ar putea ca toată această discuție să fie superflluă, să ne scutească de ea cele 11 puncte pe care FCSB le are în plus față de CFR și Rapid și cele 13 față de oltenii pe care-i va întâlni runda următoare, în Bănie. Dar cum punctele se înjumătățesc în playoff, discuția merită făcută. Mai ales că ”antrenorul de la Palat” poate avea și el sincope, ca orice om…
Criterii de apreciere
Așadar, FCSB – UTA 4-0, Botoșani – CFR 1-0, Rapid – FCU 4-3 și CSU – Farul 1-2. Patru meciuri, două victorii și două înfrângeri pentru cvartetul fruntaș. Cam puțin, dat fiind că trei dintre ele au jucat acasă. Golaverajul este de 9-6, la el contribuind scorul mare al FCSB-ului. Dacă și roș-albaștrii ar fi învins la limită, atunci golaverajul ar fi fost egal. Zero. Nesatisfăcător pentru o confruntare dintre ”corifei” și restul lumii.
Vom analiza mai jos comportamentul ”celor patru mari” prin prisma unor parametri cifrici (șuturi, posesie), dar și prin prisma modului cum au reușit să-i integreze pe jucătorii nou-veniți.
Rapidul e liderul șuturilor
De căte ori au tras la poartă candidatele? De 73 de ori, ceea ce înseamnă o medie de 18,25 de echipă. Iată însă cifrele exacte, în ultima paranteză fiind șuturile cadrate:
Rapid (4-3 cu FCU) Șuturi 28-8 (12-4)
CFR (0-1 la Botoșani) Șuturi 12-8 (4-3)
CSU (1-2 cu farul) Șuturi 21-16 (8-7)
FCSB (4-0 cu UTA) Șuturi 16-11 (6-4).
Se poate observa frenezia atacului raidist, dar cifra consistență vine mai ales pe baza a ceea ce s-a întâmplat în ultimele 20 de minute ale meciului cu FCU, când giuleștenii au fost practic singuri pe teren.
Apoi, reiese clar slăbiciunea CFR-ului, jocul dezlânat, soldat nu numai cu eșecul de la Botoșani, ci și cu înlocuirea lui Mandorlini cu Mutu.
Mai departe, e de neconceput cum oltenii lui Rotaru șutează de 21 de ori și dau un singur gol.
În fine, Mircea Rednic se pare că are dreptate atunci când spune că victoria FCSB-ului e meritată, dar că scorul e mult prea mare. Îl susține acel 6-4 de la șuturile pe poartă, adică FCSB-ului i-a intrat aproape tot, iar arădenilor, nimic.
Posesia e cam pe-acolo
Impresia generală este că în această primă rundă de la reluarea sezonului, candidatele la titlu ”au cam avut mingea”. Lucru susținut și de cifrele posesiei, exprimate în procente:
FCSB 61
CFR 59
CSU 58
Rapid 57
Deci, aproape același lucru la fiecare, cu o medie în jur de 60 la sută. Dar nu întotdeauna posesia te ajută să și câștigi, de exemplu pe olteni și pe clujeni nu i-a ajutat deloc.
Debutanții rapidiștilor, excelenți!
Cele patru candidate la titlu au trimis pe teren în prima etapă a sezonului de primăvară 12 jucători proaspăt transferați, adică o medie de aprximativ trei de echipă. Rapidul a avut 4 (3 titulari plus un ”intrat” pe parcurs), FCSB-ul 2 (1+1), Craiova 2 (1+1), CFR 4 (1+3).
Burmaz și Krasniqi au înscris pentru giuleșteni, Phelipe a jucat bine pentru FCSB, unde Baba Alhassan a dat și el pasă de gol, însă hondurianul Maldonado a fost un real pericol pentru propria echipă (Universitatea). Dar iată care ar fi calificativele debutanților:
Foarte bine
Burmaz (Rapid), autorul golului victoriei, intrarea lui a fost decisivă pentru victorie
Bine
Krasniqi (Rapid), gol marcat, dar schimbat la pauză, accidentat
Luis Phelipe (FCSB), activ, bine integrat
Baba Alhassan (FCSB), autorul pasei de la golul 4
Mediocru
Hasani (Rapid), activ, dar nu foarte eficient
Djokovic (Rapid), nici prea-prea, nici foarte-foarte
Slab
Mamic (CFR), mult sub zilele slabe ale lui Camora
Soiri (CSU), se aștepta mult mai mult de la el
Foarte slab
Maldonado (CSU), cum am mai spus, un real pericol pentru propria echipă
Neconcludent
El Kaddouri, Serebe și Keita (toți CFR), folosiți prea puțin
De văzut dacă în etapa următoare cifrele ”cvartetului” vor fi mai bune. Sau dacă nu cumva avansul FCSB-ului va crește și mai mult, urmând ca pe final de sezon să avem parte doar de un monolog.