Ce demență cumplită a fost sâmbătă seara la Munchen. Cine ar fi bănuit vreodată că un meci PSG-Inter va transforma o finală europeană într-un spectacol memorabil? Bine, cine s-ar fi gândit la start că ultimul act din cea mai importantă competiție fotbalistică se va disputa între cele două? Parisul a așteptat vreme de 55 de ani un Désiré Doué care să aducă cel mai râvnit trofeu în capitala Franței. Dar probabil nimeni nu s-ar fi așteptat la o diferență atât de mare. Unică în toată istoria competiției.
Care Inter?
Pentru PSG intrat de ani buni în portofelele arabilor era a doua finală din istorie. Pentru Inter era meciul pentru al patrulea trofeu, ultimul fiind tocmai pe vremea lui Chivu și Mourinho. Și de un ban speranță pentru ei, România era din nou prezentă. Nu era Chivu, dar era Istvan Kovacs, primul român de la Crăciunescu încoace pus în lumina reflectoarelor unei finale de Liga Campionilor.
E uluitor câtă emoție poate produce imnul Champions League, mai ales într-un astfel de moment. Absolut încântător să privești fețele unor sportivi uriași, aflați în fața momentului pe care mulți l-au așteptat și-l vor trăi doar o singură dată în carieră. Dar ce moment! Startul ne cam bulversează pe noi, ăia de o vedeam mare favorită pe Inter, că deh, experiența, numele, lotul. Doar că francezii nu prea se-ncurcă și dau din start ritmul dansului. Primele zece minute, cel puțin, Inter n-a existat. N-a văzut mingea, complet anihilată de un PSG croit parcă după imaginea mentorului Guardiola. Posesie incredibilă, devieri de clasă, presiune uriașă pe un Inter care tocmai ce făcuse spectacol eliminând Barcelona după o altă dublă de poveste. Și d-aia o vedeam eu favorită, noroc că nu-s tocmai specialist. Iar prima bombă vine-n minutul 12. Și nu oricum ci în urma unei faze pe care nu credeai posibilă la un astfel de nivel. Doué îl găsește genial pe Hakimi în careul italienilor, iar fostul fotbalist al Realului nu dă greș. E 1-0 pentru PSG, iar în peluza fanilor francezi se declanșează nebunia zecilor de torțe și a unui fum gros ce cu greu iese din impunătoarea arenă pe care naționala României scria istoria recentă la un turneu final.
Inter e tot fără reacție: trupa lui Inzaghi privește fascinată fotbalul total oferit de oamenii lui Luis Enrique. Désiré Doué și Kvaratskhelia fac ce vor ei în benzi și nu trec opt minute că se schimbă și scorul. Omul meciului, Désiré Doué face 2-0 după serviciul impecabil al lui Dembele. E drept și cu puțin ajutor din partea lui Dimarco, a cărui deviere îl cam încurcă pe Sommer. Și e clar că e seara lui Doue: gol și pasă de gol în cel mai important meci al carierei. Și trecuseră doar 20 de minute.
Inter dă semne de revenire pe final de repriză, dar abia după o fază fixă. Thuram are golul care putea relansa meciul pe frunte, dar lovitura sa nu intră-n poartă. Acum doar nu era tocmai un francez să strice seara cea mare a francezilor. Și totuși putea fi 3-0 chiar înainte de pauză dacă lovitura de cap a lui Kvaratskhelia ajungea unde trebuia. Parcă revedeam meciul cu Barcelona, acolo unde Sommer părea că nu poate fi bătut nici când era deja cu un picior în groapă.
Repriză nouă, scenariul identic
Eu recunosc că mă așteptam să văd un alt Inter după pauză. Unul de totul sau nimic, care nu mai are absolut nimic de pierdut. Și mai știam și de la nea Puiu Iordănescu că 2-0 e cel mai periculos scor. Dar pare că nici italienii n-au vrut să strice seara magică a lui PSG. Un PSG incontrolabil, de altfel. Kvaratskhelia începe și partea secundă fix cum a terminat-o pe prima, cu două execuții peste poartă, dar e doar preview-ul la ceea ce urma să se întâmple. Un contraatac irezistibil, la finalul cărui urma să se închidă finala, după dubla lui Désiré Doué. Și cam asta a fost tot pentru locul doi din Italia. Trupa lui Inzaghi s-a rupt complet, parcă în așteptarea unui final pe care nu-l mai putea contesta. Kvaratskhelia reușește și el să-și pună numele pe deja prea lunga listă a marcatorilor iar câteva momente mai târziu, Barcola a irosit o ocazie rarisimă de 5-0, duă ce a trimis în plasa laterală. Umilința totală pentru Inter vine de la un puști de doar 19 ani, Senny Mayulu, care face 5-0 și declanșează demența totală în rândul fanilor francezi. Și aici se termină seara ingrozitoare pentru Inter, dar se deschide povestea unui PSG atât de hulit de toată lumea. Un PSG care pare imposibil de bătut în anii ce urmează. Un PSG șlefuit după chipul lui Pep Guardiola, tocmai de fostul lui ucenic. Un PSG care a putut câștiga de o manieră uluitoare competiția, așa cum nu a putut să o facă atunci când Messi sau Mbappe încasau salarii galactice în capitala Franței.
„Am scris istorie! A fost obiectivul nostru încă de la începutul sezonului. E timpul să avem o mare petrecere! Am simțit o conexiune reală între jucători și fani. Cred că merităm asta. E dificil să joci la acest nivel, dar am știut cum să gestionăm presiunea. Acum urmează niște momente frumoase la finalul unui sezon excepțional. Cred că merităm tot ce ni se întâmplă. Mă gândesc mereu la fiica mea. În fiecare zi, după fiecare victorie, după fiecare eșec. Tot timpul. E în inima mea”– Luis Enrique, antrenor PSG
Istorie și umilință istorică în același timp
Victoria uriașă a lui PSG, 5-0 în marea finală cu Inter reprezintă cea mai mare diferență de scor înregistrată vreodată în istoria competiției. Până acum, recordul negativ era și în dreptul nostru. Real Madrid a învins-o pe Eintracht Frankfurt în 1960, cu scorul de 7-3. Steaua București a pierdut finala de la Barcelona, cu marele Milan în 1989 cu 4-0, iar același rezultat a fost înregistrat și în 1974, când Bayern Munchen a trecut în finală de Atletico Madrid. Tot cu același scor a câștigat în 1994 AC Milan, când a învins-o pe Barcelona.
Dincolo de asta, dacă ne uităm pe cifrele finalei Ligii Campionilor din 2025, pe lângă faptul că vedem un Désiré Doué aproape perfect, diferențele sunt năucitoare. Posesia este evident în favoarea francezilor: 59% vs 41%, dar ce urmează este înspăimântător pentru acest nivel. PSG a avut opt șanse mari de a înscrie, în timp ce Inter doar una singură. De 23 de ori au tras la poartă oamenii lui Enrique, doar opt încercări în dreptul italienilor. Raportul șuturilor pe poartă este 8-2. Evident că echipa cu posesia superioară a pasat mai mult, de 529 de ori față de 352 de pase câte au reușit italienii. Ba mai mult, noii stăpâni ai Europei au tras spre poartă din care de nu mai puțin de 20 ori, față de cele șase încercări timide ale rivalilor.
„Nimic nu știrbește din traseu. Sunt mândru de băieți, în seara asta am întâlnit o echipă care merita să câștige meciul și să câștige Liga Campionilor. A fost, probabil, echipa mai bună, mai puternică decât noi. Am abordat prost meciul, luând un gol, apoi ne-am întins făcându-le jocul mai ușor. Această înfrângere este urâtă, ne pare rău, există o mare amărăciune, dar nu șterge parcursul.
Ei au fost mai buni, noi trebuia să facem mai mult, eu unul! Dar să nu uităm sezonul pe care l-am avut, zero titluri, dar foarte bun totuși. Am spus să ieșim cu capul sus, există furie, dar felicit grupul”-Simone Inzaghi, antrenor Inter Milano
Dincolo de asta, Inter a excelat și la ceva. A câștigat mai multe dueluri la sol. 27 din 51, un procentaj de 53%, față de cele 47 de procente ale campioanei Franței. La fel s-a întâmplat și în duelurile aeriene, steril câștigate de italieni. Pe fază ofensivă însă, ai lui Enrique au pasat enorm în ultima treime: 83 de procente din totalul paselor, doar 66% în dreptul lui Inter, în timp ce 27 din cele 48 de mingi aruncate în adâncime de către fotbaliștii lui PSG, adică 56% și-au atins ținta. În partea cealaltă, procentul e de doar 48%.
Doar o singură mențiune. Uluitor acest Désiré Doué. La nici 20 de ani, a intrat în istorie cu un meci aproape perfect. Pasă de gol și dublă. Nimeni nu mai reușise asta din 1964, iar la 19 ani și 362 de zile, a devenit cel mai tânăr jucător francez care începe titular o finală de Liga Campionilor.
Este cea mai frumoasă zi din viața mea. E un mix unic de emoții. Dedic trofeul tuturor celor care au pus umărul la acest proiect, Thiago, Lucas Moura, Zlatan, Cavani, Di Maria. Meritau și ei! E pentru toți fanii noștri din întreaga lume. Doar ei au crezut în noi– Marquinhos
Istvan Kovacs, altfel decât îl vezi în Liga 1
E un lucru uriaș să vezi că țara ta trimite arbitru la cea mai tare finală a fotbalului european. Pentru mulți e de neînțeles cum poate Istvan Kovacs să se transforme în așa fel. Din arbitrul care greșește uluitor în prima ligă din România, la personajul care impune un respect incredibil într-o finală de Liga Campionilor.
„A trecut neobservat. La fel și colegii lui din brigadă. Sobru și cu un profil apreciat de milioane de urmăritori. Tehnic și disciplinat, a avut control și personalitate. Nota 10 pentru un arbitru care merită urmărit și copiat. Ăsta e românul Istvan Kovacs!”– Alberto Pablo Callegari, jurnalist argentinian
E drept că a avut parte și de un meci liniștit, care a curs într-o singură direcție, dar în niciun caz asta nu-i ia din merite. Arbitrul român, ca de altfel întreaga sa brigadă a controlat perfect meciul. Nu există nici măcar o jumătate de fază de care să poată să se agațe italienii, nicio decizie importantă nu poate fi pusă sub semnul întrebării. Ba mai mult, a și închis finala ca un adevărat profesionist, puțin mai devreme decât ar fi trebuit, din milă și respect pentru Inter Milano.
„E, fără îndoială, în cel mai bun moment al carierei sale. Este arbitrul numărul 1 din Europa. Este singurul care a arbitrat cele trei finale – un adevărat apogeu al carierei pentru orice arbitru european. Cu atât mai mare e bucuria, pentru că vorbim despre un arbitru român. Nu m-ar surprinde dacă ar fi ales să arbitreze finala Cupei Mondiale. Avem exemplul lui Marciniak.”-Marius Avram, fost arbitru FIFA
Eu n-am contestat niciodată valoarea lui Kovacs. N-am zis niciodată că nu știe meserie. Dar e dreptul meu să-mi pun niște semne de întrebare după unele prestații jalnice din Superligă. Cu atât mai mult după un astfel de meci. Pe care l-a controlat într-o manieră absolut încântătoare. Și eu ce să mai înțeleg când scapă din mână un Botoșani-CFR Cluj?
