Câtă frunză, câtă iarbă sunt englezii la turneul ăsta final. Și pe măsură ce echipa lor se apropie de finală par și mai mulți. Spre fericirea proprietarilor de cârciumi din Germania, spre disperarea nemților care sunt nevoiți să se uite cum rivalii de-o viață merg mai departe, în timp ce ai lor s-au întors fiecare pe la casa lui. Și, probabil, cea mai pragmatică echipă de la acest Euro (aici e la bătaie mare cu Franța, dar aș merge totuși pe mâna britanicilor, că francezii au fost mai mult pe pomană) merge în semifinale, după victoria cu Elveția, 5-3 la loviturile de departajare. La finalul celor 90 de minute, a fost 1-1.
La cât bulan au, englezii chiar ar putea duce trofeul acasă
Elveția și-a asumat rolul de echipă mică sâmbătă seara, la Dusseldorf. Echipa căreia Iordănescu și ai lui i-au luat patru puncte din șase s-a închis excelent în startul meciului. Logica lui Murat Yakin a fost perfectă, dacă ne uităm cum a arătat Anglia până la acest meci. O echipă plictisitoare, fără idei, cu un joc static, asta în ciuda unui lot fabulos. Spunea cineva că actuala națională a Angliei a subordonat până și Italia la capitolul tactică. Și plictiseală, aș adăuga eu.
Prima repriză a semănat cu un Botoșani – Voluntari din ograda noastră. Nu tu ocazii, nu tu faze de poartă. Doar o dominare seacă, spartă din când în când de bucuria fanilor din tribune când echipa lor mai nimerea vreun corner. Deh, pare greu să te rupi de trecut. Doar că nici cornerele britanicilor nu mai sunt ce erau odată. Și uite-așa se duc 45 de minute perfecte pentru o moțăială de sâmbătă seara. Că fotbal, ioc!
După pauză, Gareth Southgate schimbă foaia, sau tactica. Sau ce-o avea el în cap, că a reușit să-i scoată pe toți din minți. Pare cumva că le lasă deliberat posesia elvețienilor și că așteaptă să dea lovitura pe contraatac. Noi, la televizor, somn de voie. Asta pentru că prima fază mai de Doamne-ajută vine prin minutul 67, șutul lui Aebischer. Cât să ne mai dezmorțească nițel și să ne trimită la frigider după o bere rece. Cu speranța că poate om vedea ceva până la final.
Și vine minunea: Embolo deschide scorul în minutul 75, după o fază gândită minunat de Ndoye. Iar elvețienii din tribune sunt și mai gălăgioși. Bine adormiți de berea de dinainte de meci, englezii se uită nedumeriți unii la alții pentru că pare că „It’s not coming home” nici anul ăsta. Southgate, mort în păpușoi, fără reacție pe bancă. Are noroc că-l scot ai lui. Omul meciului, Saka a luat mingea de unul singur și a egalat cu zece minute înainte de final, printr-un șut în diagonală, care „mușcă” bara înainte de a intra în poartă.
Sunt mândru de mine. Știm ce s-a întâmplat ultima dată când am ajuns la loviturile de departajare Am crezut în noi până la capăt. Am simțit că am dominat jocul. Șansa a fost de partea noastră, am profitat de ea. Am crezut în Dumnezeu, El ne-e ajutat să ne calificăm. Era foarte dificil să revii într-un astfel de meci, dar am profitat de ocazia pe care am avut-o. Cred că asta demonstrează cât de mult ne dorim să câștigăm acest turneu. Sperăm ca în următorul meci să ne impunem în 90 de minute și vom face orice pentru asta.
Bukayp Saka, după calificarea în semifinale
Southgate, ajuns la meciul 100 ca antrenor al naționalei, încă mai crede că are vreun merit. Iar oamenii Albionului se pun pe treabă în prelungiri, ignorându-l pe probabil cel mai slab selecționer din istoria Angliei. Rice și apoi Bellingham l-au făcut mare pe Sommer, dar marile ocazii le-au aparținut tot elvețienilor: Shaqiri a lovit bara, iar Pickford a intervenit fabulos la șutul lui Amdouni.
Visul frumos al elvețienilor se va termina la penalty-uri, după ce Akanji nu-l nimerește decât pe portarul britanicilor. Pickford a oferit chiar imaginea zilei, după ce și-a inscripționat pe recipientul de apă modul în care bat adversarii loviturile de la 11 metri.
Sigur, notițele de pe recipient nu l-au ajutat pe Pickford la toate execuțiile. A fost învins de Schar, Xhaqiri și Amdouni. La primul, bidonul nu a mințit: „Fentezi plonjonul la dreapta, apoi te arunci în stânga”. Numai că Pickford nu l-a crezut și a plonjat în dreapta Toți cei 5 executanți ai Angliei au transformat loviturile de departajare: Cole Palmer, Jude Bellingham, Bukayo Saka, Ivan Toney și Trent Alexander-Arnold l-au dus, din nou, pe Southgate în semifinale. Cu speranța că la meciul cu Olanda ai lui nu-l vor asculta și vor juca ei ce le trece prin cap.
A fost un moment special pentru Saka. A fost ciudat de calm la loviturile de departajare. Cred că loviturile de departajare reprezintă cea mai mare presiune pe care o poți simți ca fotbalist profesionist. Dar pentru Saka e un mare plus, a trecut peste perioada grea din 2020. Sunt cu adevărat mândru de el și de toată echipa. A mai rămas o săptămână, vedem cât de departe putem ajunge
Harry Kane, după calificarea în semifinale
Anglia plictisește și matematica
Anglia aia încântătoare pe care o așteptam cu toții să defileze la acest turneu final nu există. M-am convins și după calificarea asta chinuită. Statistica zice că a fost mai bună, însă doar puțin mai bună. Posesia i-a aparținut trupei lui Southgate: 52%, față de 48 de procente în dreptul Elveției. Care Elveție a avut însă o mare ocazie de a marca, niciuna în dreptul britanicilor. În rest, pentru englezi matematica dă cu plus: 670 de pase, față de doar 622 ale celorlați, 13-11 la șuturi spre poartă, egalitate, 3-3, la cele pe poartă, în timp ce portarii celor două naționale au avut fiecare câte două intervenții salvatoare. 70% dintre deposedările fundașilor englezi au fost reușite, doar 63% din încercările elvețienilor i-au lăsat pe Kane și ai lui fără minge.
Jucătorii au fost senzaționali, e cel mai bun meci al nostru. Să revii de la 0-1 și să arăți caracterul pe care l-au arătat… Nu e doar despre jocul propriu-zis. Bukayo a fost foarte curajos, e unul dintre cei mai buni jucători ai noștri și nu a existat dubiu că va executa o lovitură de departajare. E o mare performanță, un rezultat uriaș. A trebuit să fim perfecți din punct de vedere tactic. Suntem în a treia semifinală și asta spune multe despre întreg grupul. Cred că am fost în control
Gareth Southgate, după calificarea în semifinale
Olanda-Anglia, meciul de „It’s coming home”
Dincolo de reacția exuberantă a selecționerului, rămâne totuși întrebarea: Și de aici ce facem, boss? Că Olanda nu e Elveția și te pleznește când te aștepți mai puțin. O echipă vie, în forță, cu jucători de viteză, pe care Koeman chiar îi și așează cum trebuie. Adică fix inversul a ceea ce ne-a arătat Anglia în această vară la Euro. Olanda – Anglia se joacă miercuri seară, de la 22.00, la Dortmund.